GÂNDURI din perioada Postului Patimilor Mântuitorului
Perioada Postului Patimilor Mantuitorului Iisus Hristos a adus cu sine, in acest an 2020 , o situatie in care crestinii ortodocsi romani iubitori de Dumnezeu, de Biserica, de Liturghie, de tara nu s-au mai putut inchina in locasurile lor sfinte si nu au mai putut aprinde lumanari la mormintele parintilor lor. A []Perioada Postului Patimilor Mantuitorului Iisus Hristos a adus cu sine, in acest an 2020 , o situatie in care crestinii ortodocsi romani iubitori de Dumnezeu, de Biserica, de Liturghie, de tara nu s-au mai putut inchina in locasurile lor sfinte si nu au mai putut aprinde lumanari la mormintele parintilor lor.
A fost, in acelasi timp, aceasta perioada si o radiografie pe care cei dornici sincer sa o vada au avut acest prilej sa cugete si la radiografia proprie si la radiografiile celor din jur.
Simturile noastre, in special vazul si auzul, au fost bombardate in acest Post Sfant de tunurile numite televizor, radio, internet si am lasat aceste tunuri sa traga, desi stiam multi dintre noi ca ar fi trebuit sa le punem si pe ele la post, adica sa le infranam. Drept urmare a faptului ca nu ne-am pazit simturile, in special cele doua, s-au clocit in sufletele noastre ouale fricii, ale nelinistii, ale necredintei. Din cauza fricii de boala, de moarte, de perspectiva lipsei de hrana trupeasca, am uitat de Dumnezeu, din nou cazand in aceeasi tulburare in care au cazut Apostolii cand se aflau cu Mantuitorul in corabie pe marea involburata. Facand asa, ne-am pus din nou pe noi pe primul plan, uitand ca El, in acest Post, patimea pentru noi, ca El a inviat din morti pentru noi si ca, prin ranile Lui, noi ne-am vindecat.
Crestinii s-au impartit din nou in tabere. Unii au facut negot mai mult cu cele sfinte in acest timp, adica au postit mai mult, unii au tinut post negru trei zile, altii sapte zile, altii au citit patru-cinci acatiste pe zi, altii au pus ceasurile sa sune la miezul noptii si au citit psalmi in genunchi in fata icoanei cu candela aprinsa, unii au ascultat slujbele ascunsi prin cimitire, altii au ramas in case cu inima franta de dor dupa Liturghie, nevoind sa-l puna pe preot in situatii grele, pe cand altii n-au simtit dor de Biserica, neavandu-l nici inainte. Insa unii, de vreme ce au avut mai mult timp pentru ei, au facut gratar in Saptamana Patimilor si au dat drumul la boxe, altii au renuntat la post, de vreme ce, s-au gandit ei, nu mai aveau cum ajunge la Impartasanie. Altii n-au venit in Duminica Crucii la slujba, gandindu-se ca are loc afara, in ploaie, plangand apoi, caci in duminica urmatoare nu au mai avut acelasi privilegiu si marturisind ca s-au simtit ca fecioarele neintelepte din pilda Mantuitorului care au gasit usa incuiata. Altii s-au temut ca, in locul nemuririi, primesc din Potir,,leacul mortii . In Vinerea Mare, s-au adunat opt crestini la Prohod, pentru ca a fost permis, ca la inmormantare, sa fie acest numar si s-au gandit ei ca Prohodul e inmormantarea Domnului Unii, de vreme ce n-au putut veni la Inviere, au lasat pe locurilor lor din biserica fie o candela, fie o floare. Fiecare a facut cum a simtit sau cum nu a simtit.
Cu certitudine insa, bisericile satelor si oraselor noastre au fost mai curate. Nu a mai avut cine sa vorbeasca fara rost in timpul slujbelor, nu au mai sunat telefoanele in biserici...
A fost, in acelasi timp, aceasta perioada si o radiografie pe care cei dornici sincer sa o vada au avut acest prilej sa cugete si la radiografia proprie si la radiografiile celor din jur.
Simturile noastre, in special vazul si auzul, au fost bombardate in acest Post Sfant de tunurile numite televizor, radio, internet si am lasat aceste tunuri sa traga, desi stiam multi dintre noi ca ar fi trebuit sa le punem si pe ele la post, adica sa le infranam. Drept urmare a faptului ca nu ne-am pazit simturile, in special cele doua, s-au clocit in sufletele noastre ouale fricii, ale nelinistii, ale necredintei. Din cauza fricii de boala, de moarte, de perspectiva lipsei de hrana trupeasca, am uitat de Dumnezeu, din nou cazand in aceeasi tulburare in care au cazut Apostolii cand se aflau cu Mantuitorul in corabie pe marea involburata. Facand asa, ne-am pus din nou pe noi pe primul plan, uitand ca El, in acest Post, patimea pentru noi, ca El a inviat din morti pentru noi si ca, prin ranile Lui, noi ne-am vindecat.
Crestinii s-au impartit din nou in tabere. Unii au facut negot mai mult cu cele sfinte in acest timp, adica au postit mai mult, unii au tinut post negru trei zile, altii sapte zile, altii au citit patru-cinci acatiste pe zi, altii au pus ceasurile sa sune la miezul noptii si au citit psalmi in genunchi in fata icoanei cu candela aprinsa, unii au ascultat slujbele ascunsi prin cimitire, altii au ramas in case cu inima franta de dor dupa Liturghie, nevoind sa-l puna pe preot in situatii grele, pe cand altii n-au simtit dor de Biserica, neavandu-l nici inainte. Insa unii, de vreme ce au avut mai mult timp pentru ei, au facut gratar in Saptamana Patimilor si au dat drumul la boxe, altii au renuntat la post, de vreme ce, s-au gandit ei, nu mai aveau cum ajunge la Impartasanie. Altii n-au venit in Duminica Crucii la slujba, gandindu-se ca are loc afara, in ploaie, plangand apoi, caci in duminica urmatoare nu au mai avut acelasi privilegiu si marturisind ca s-au simtit ca fecioarele neintelepte din pilda Mantuitorului care au gasit usa incuiata. Altii s-au temut ca, in locul nemuririi, primesc din Potir,,leacul mortii . In Vinerea Mare, s-au adunat opt crestini la Prohod, pentru ca a fost permis, ca la inmormantare, sa fie acest numar si s-au gandit ei ca Prohodul e inmormantarea Domnului Unii, de vreme ce n-au putut veni la Inviere, au lasat pe locurilor lor din biserica fie o candela, fie o floare. Fiecare a facut cum a simtit sau cum nu a simtit.
Cu certitudine insa, bisericile satelor si oraselor noastre au fost mai curate. Nu a mai avut cine sa vorbeasca fara rost in timpul slujbelor, nu au mai sunat telefoanele in biserici...
