Meditatie la Apostolul din Duminica a 23-a dupa Rusalii, de la Efeseni 2, 4-10 Binecuvantat e-acea care umbla-n partasie / i e fratilor, lumina, dragoste si bucurie (Traian Dorz, Binecuvantat e-acela) Din clipa cand ne-am intors la Dumnezeu si ne-am nascut din nou, faptura noastra cea noua cunoaste mereu o crestere in toate privintele, cum []Meditatie la Apostolul din Duminica a 23-a dupa Rusalii, de la Efeseni 2, 4-10 Binecuvantat e-acea care umbla-n partasie / i e fratilor, lumina, dragoste si bucurie (Traian Dorz, Binecuvantat e-acela)Din clipa cand ne-am intors la Dumnezeu si ne-am nascut din nou, faptura noastra cea noua cunoaste mereu o crestere in toate privintele, cum spune Cuvantul lui Dumnezeu. Altoiti fiind in Hristos, fiecare ne capatam din El seva de crestere si rodire, precum mladita, din vita, si creanga, din trunchi. Duhul lui Dumnezeu ne creste mereu duhovniceste spre tot mai inalt, spre tot mai frumos, spre Hristos. In aceasta crestere toti pornim de la punctul zero. Orice suflet care se intoarce cu adevarat la Dumnezeu si a facut contactul fericit cu Hristos, alimentandu-se din El printr-o sudura curata, sanatoasa si trainica, va creste continuu. Spiritualiceste, noi putem creste in conditia umana pana la superlativul pe care il poate atinge firea omeneasca. De acolo, exista un punct de trecere in firea dumnezeiasca, cum spune Sfantul Apostol Petru:va faceti partasi firii dumnezeiesti dupa cum ati fugit de stricaciunea care este in lume, prin pofte (2 Petru 1, 4). Oamenii mari ai lui Dumnezeu au ajuns sa poata comunica nu numai cu natura inferioara sau cu natura medie, ci si cu natura superioara, au putut vorbi cu animalele si cu ingerii. Acesti oameni mari ai lui Dumnezeu ajunsesera partasi firii dumnezeiesti si puteau comunica cu intreaga Natura. In lucrarea sfanta a partasiei cu Dumnezeu au venit numai sufletele sincere si smerite si au ramas numai atata cat s-au putut pastra cu adevarat sincere si smerite, atat fata de Hristos, cat si fata de frati. Cand cineva cade din sinceritate in prefacatorie si din smerenie in ingamfare, el s-a despartit sufleteste, atat de Hristos, cat si de frati. Cat suntem sinceri si smeriti, noi ramanem in Harul lui Dumnezeu, caci: celor smeriti le da har . In momentul cand am pierdut smerenia, Harul se duce de la noi, pentru ca el sta numai in vasul smereniei. Dumnezeu ne-a inzestrat cu talentele cele mai frumoase, pe care trebuie sa le descoperim si punem in lucrare. Fr. Traian ne spune ca Hristos ne cere intai inima si numai dupa aceea ne cere slujba noastra. Cine face o slujba fara inima, acela este un slujbas netrebnic si va face o slujba netrebnica, atat pentru Dumnezeu, cat si pentru semenii sai....