Însemnătatea postului în privinţa duhurilor căzute
Predica in Duminica Sfantului Ioan Scararul Acest neam, le-a zis Domnul Apostolilor Sai despre duhurile rautatii, cu nimic nu poate iesi, fara numai cu rugaciune si cu post (Marcu 9, 29). Iata o noua trasatura a postului!Postul este primit de Dumnezeu cand merge inaintea lui o mare virtute milostivirea; postului ii este pregatita plata in cer []Predica in Duminica Sfantului Ioan ScararulAcest neam, le-a zis Domnul Apostolilor Sai despre duhurile rautatii, cu nimic nu poate iesi, fara numai cu rugaciune si cu post (Marcu 9, 29). Iata o noua trasatura a postului!Postul este primit de Dumnezeu cand merge inaintea lui o mare virtute milostivirea; postului ii este pregatita plata in cer cand e strain de fatarnicie si slava desarta; postul lucreaza cand este imbinata cu el o alta mare virtute rugaciunea. i cum lucreaza? Nu doar ca potoleste patimile din trupul omenesc intra in lupta cu duhurile rautatii, le biruie. De ce postul, care este in sine o nevointa trupeasca, poate lucra sau impreuna-lucra cu rugaciunea in lupta impotriva duhurilor? Pricina lucrarii postului asupra duhurilor rautatii sta in puternica lui lucrare asupra propriului nostru duh. Trupul, potolit de post, da duhului omenesc libertate, putere, trezvie, curatie, subtirime. Numai intr-o astfel de stare poate duhul nostru sa se impotriveasca nevazutilor sai vrajmasi. Iar eu, cand ma suparau aceia, adica dracii, spune de Dumnezeu insuflatul David, m-am imbracat cu sac si am smerit cu post sufletul meu, si rugaciunea mea in sanul meu se va intoarce (Ps. 34, 12).
Postul aduce mintii trezvie, iar rugaciunea este arma mintii, cu care aceasta alunga pe potrivnicii nevazuti. Postul smereste sufletul, slobozindu-l de impietrire si ingamfare, care apar din imbuibare, iar rugaciunea postitorului se face deosebit de puternica, este rostita nu superficial, este rostita din adancul sufletului, din adancul inimii, indreapta, inalta postitorul spre Dumnezeu. Intunecatele duhuri ale rautatii au savarsit doua nelegiuiri grele56: prima a fost pricina lepadarii lor din ceata sfintilor ingeri; a doua a fost pricina lepadarii lor fara putinta de intoarcere. In cer ei s-au razvratit impotriva lui Dumnezeu; capetenia lor, oarba din pricina parerii de sine, a vrut sa se faca deopotriva cu Dumnezeu. Aruncati din cer in taramul de sub cer pentru nelegiuita lor incercare, ei au pizmuit fericirea omului nou-zidit si au savarsit o noua faradelege: amagindu-l pe om, l-au tras in caderea lor. Cea din urma nelegiuire a ingerilor cazuti a hotarat soarta lor pentru totdeauna: prin ea au pus asupra lor pecetea raului pe veci; din pricina ei s-a departat de la ei cu desavarsire harul lui Dumnezeu; au fost lasati in seama lor, in seama rautatii lor, in seama pacatului lor, pe care l-au zamislit si l-au nascut in ei, de care au ingaduit sa se patrunda firea lor. De atunci nici un gand bun, nici un simtamant bun nu i-a mai venit ingerului lepadat. El este pe de-a-ntregul, cu totul, cufundat in rau, doreste raul, nascoceste raul. Ars de o sete nepotolita a raului, el cauta sa se sature prin rau si nu poate.
Tot raul pe care l-a savarsit si il savarseste i se pare neindestulator in fata raului pe care si-l inchipuie el, pe care il cauta setea lui cea cu neputinta de rabdat dupa rau. Fiind zidit inger purtator de lumina, el a fost aruncat, pentru nelegiuirile lui, mai prejos decat toate dobitoacele pamantului. Pentru ca ai facut acest omor omului , i-a zis Dumnezeu maniat satanei, la locul nelegiuirii in rai, in apropierea oamenilor pe care tocmai ii aruncase in cadere blestemat sa fii tu din toate dobitoacele si din toate fiarele pamantului; pe pieptul tau si pe pantece te vei tari si pamant vei manca in toate zilele vietii tale (Fac. 3, 14). Duhul netrupesc este sortit doar gandurilor si simtamintelor pamantesti, patimase! In ele este viata lui, in ele este comoara lui. Duhul este lipsit de putinta indeletnicirii cu cele duhovnicesti! Indeletnicirile trupesti il cuprind cu totul. Duhul, zidit pentru vietuire intelegatoare, este coborat din ceata duhurilor in starea trupeasca, si in aceasta tagma sta mai prejos de toate dobitoacele si toate fiarele pamantului. Dobitoacele si fiarele lucreaza dupa legile firii lor, in timp ce duhul cel cazut, petrecand in firea dobitoacelor si a fiarelor, petrece intr-o fire straina, injositoare pentru el. El nu vrea si nu poate sa lucreze asa cum trebuie in aceasta fire: el intrebuinteaza mereu in chip rau aceasta fire.
Aceasta materialitate pacatoasa a ingerului cazut il supune inrauririi postului, ce slobozeste duhul nostru de sub inraurirea trupului. Ingerul cazut, apropiindu-se de omul care posteste, nu mai vede acea precumpanire a trupului care ii e placuta si ii trebuie; el nu mai poate sa tulbure sangele, care e racorit in chip binefacator de catre post; nu mai poate sa starneasca trupul, ce nu mai are aplecare spre a juca, fiind infranat cu postul; nu i se mai supun mintea si inima, care simt in urma postului o deosebita barbatie duhovniceasca. Vazand impotrivire, trufasul duh cazut se departeaza, fiindca nu sufera impotrivirea. Lui ii place incuviintarea neintarziata, supunerea neintarziata. In ciuda faptului ca el se taraste pe piept si pe pantece, in ciuda faptului ca se hraneste doar cu pamant, gandul de a fi asemenea lui Dumnezeu nu l-a parasit: el cauta inchinare si inchinatori. A indraznit sa ii arate Fiului lui Dumnezeu toate imparatiile pamantului intr-o clipeala de vreme si a fagaduit ca ii va da toata stapanirea asupra lor si slava lor, cerand in schimb ca Domnul sa i se inchine (Luca 4, 5-8): si nici acum nu inceteaza sa infatiseze urmatorilor Fiului lui Dumnezeu inselarile lumii, zugravindu-le in inchipuire cu cele mai smintitoare trasaturi si culori, in scopul de a-i face prin vreo amagire sa i se inchine.
Stati impotriva diavolului, si el va fugi de la voi, a zis Sfantul Apostol Iacov (Iac. 4, 7); iar alt Apostol a grait: luand pavaza credintei, cu care veti putea stinge toate sagetile vicleanului cele aprinse (Efeseni 6, 16). Prin puterea credintei sa inaltam ochiul mintii spre vesnicie, spre negraita fericire care-i asteapta pe drepti in vesnicie si spre chinurile tot atat de negraite care ii asteapta acolo pe urmatorii nepocaiti si indaratnici ai sarpelui. Aceasta vedere ne va sta in putere numai cand trupul va fi adus in randuiala si tinut in randuiala prin post, cand prin rugaciunea curata, care e cu putinta numai la postitori, ne vom lipi de Domnul, ne vom face un duh cu Domnul (I Cor. 6, 17). arpele se taraste mereu pe pamant, potrivit osandei rostite de Sus asupra lui , a zis Sfantul Ioan Gura de Aur: de vrei sa fii ferit de muscatura lui cea otravita, fii mereu cu mintea si cu inima mai presus de pamant 57. Atunci te vei putea impotrivi lui si el, trufasul, nesuferind impotrivirea, va fugi de la tine.
Dar unde sunt oamenii tinuti de duhul...
Postul aduce mintii trezvie, iar rugaciunea este arma mintii, cu care aceasta alunga pe potrivnicii nevazuti. Postul smereste sufletul, slobozindu-l de impietrire si ingamfare, care apar din imbuibare, iar rugaciunea postitorului se face deosebit de puternica, este rostita nu superficial, este rostita din adancul sufletului, din adancul inimii, indreapta, inalta postitorul spre Dumnezeu. Intunecatele duhuri ale rautatii au savarsit doua nelegiuiri grele56: prima a fost pricina lepadarii lor din ceata sfintilor ingeri; a doua a fost pricina lepadarii lor fara putinta de intoarcere. In cer ei s-au razvratit impotriva lui Dumnezeu; capetenia lor, oarba din pricina parerii de sine, a vrut sa se faca deopotriva cu Dumnezeu. Aruncati din cer in taramul de sub cer pentru nelegiuita lor incercare, ei au pizmuit fericirea omului nou-zidit si au savarsit o noua faradelege: amagindu-l pe om, l-au tras in caderea lor. Cea din urma nelegiuire a ingerilor cazuti a hotarat soarta lor pentru totdeauna: prin ea au pus asupra lor pecetea raului pe veci; din pricina ei s-a departat de la ei cu desavarsire harul lui Dumnezeu; au fost lasati in seama lor, in seama rautatii lor, in seama pacatului lor, pe care l-au zamislit si l-au nascut in ei, de care au ingaduit sa se patrunda firea lor. De atunci nici un gand bun, nici un simtamant bun nu i-a mai venit ingerului lepadat. El este pe de-a-ntregul, cu totul, cufundat in rau, doreste raul, nascoceste raul. Ars de o sete nepotolita a raului, el cauta sa se sature prin rau si nu poate.
Tot raul pe care l-a savarsit si il savarseste i se pare neindestulator in fata raului pe care si-l inchipuie el, pe care il cauta setea lui cea cu neputinta de rabdat dupa rau. Fiind zidit inger purtator de lumina, el a fost aruncat, pentru nelegiuirile lui, mai prejos decat toate dobitoacele pamantului. Pentru ca ai facut acest omor omului , i-a zis Dumnezeu maniat satanei, la locul nelegiuirii in rai, in apropierea oamenilor pe care tocmai ii aruncase in cadere blestemat sa fii tu din toate dobitoacele si din toate fiarele pamantului; pe pieptul tau si pe pantece te vei tari si pamant vei manca in toate zilele vietii tale (Fac. 3, 14). Duhul netrupesc este sortit doar gandurilor si simtamintelor pamantesti, patimase! In ele este viata lui, in ele este comoara lui. Duhul este lipsit de putinta indeletnicirii cu cele duhovnicesti! Indeletnicirile trupesti il cuprind cu totul. Duhul, zidit pentru vietuire intelegatoare, este coborat din ceata duhurilor in starea trupeasca, si in aceasta tagma sta mai prejos de toate dobitoacele si toate fiarele pamantului. Dobitoacele si fiarele lucreaza dupa legile firii lor, in timp ce duhul cel cazut, petrecand in firea dobitoacelor si a fiarelor, petrece intr-o fire straina, injositoare pentru el. El nu vrea si nu poate sa lucreze asa cum trebuie in aceasta fire: el intrebuinteaza mereu in chip rau aceasta fire.
Aceasta materialitate pacatoasa a ingerului cazut il supune inrauririi postului, ce slobozeste duhul nostru de sub inraurirea trupului. Ingerul cazut, apropiindu-se de omul care posteste, nu mai vede acea precumpanire a trupului care ii e placuta si ii trebuie; el nu mai poate sa tulbure sangele, care e racorit in chip binefacator de catre post; nu mai poate sa starneasca trupul, ce nu mai are aplecare spre a juca, fiind infranat cu postul; nu i se mai supun mintea si inima, care simt in urma postului o deosebita barbatie duhovniceasca. Vazand impotrivire, trufasul duh cazut se departeaza, fiindca nu sufera impotrivirea. Lui ii place incuviintarea neintarziata, supunerea neintarziata. In ciuda faptului ca el se taraste pe piept si pe pantece, in ciuda faptului ca se hraneste doar cu pamant, gandul de a fi asemenea lui Dumnezeu nu l-a parasit: el cauta inchinare si inchinatori. A indraznit sa ii arate Fiului lui Dumnezeu toate imparatiile pamantului intr-o clipeala de vreme si a fagaduit ca ii va da toata stapanirea asupra lor si slava lor, cerand in schimb ca Domnul sa i se inchine (Luca 4, 5-8): si nici acum nu inceteaza sa infatiseze urmatorilor Fiului lui Dumnezeu inselarile lumii, zugravindu-le in inchipuire cu cele mai smintitoare trasaturi si culori, in scopul de a-i face prin vreo amagire sa i se inchine.
Stati impotriva diavolului, si el va fugi de la voi, a zis Sfantul Apostol Iacov (Iac. 4, 7); iar alt Apostol a grait: luand pavaza credintei, cu care veti putea stinge toate sagetile vicleanului cele aprinse (Efeseni 6, 16). Prin puterea credintei sa inaltam ochiul mintii spre vesnicie, spre negraita fericire care-i asteapta pe drepti in vesnicie si spre chinurile tot atat de negraite care ii asteapta acolo pe urmatorii nepocaiti si indaratnici ai sarpelui. Aceasta vedere ne va sta in putere numai cand trupul va fi adus in randuiala si tinut in randuiala prin post, cand prin rugaciunea curata, care e cu putinta numai la postitori, ne vom lipi de Domnul, ne vom face un duh cu Domnul (I Cor. 6, 17). arpele se taraste mereu pe pamant, potrivit osandei rostite de Sus asupra lui , a zis Sfantul Ioan Gura de Aur: de vrei sa fii ferit de muscatura lui cea otravita, fii mereu cu mintea si cu inima mai presus de pamant 57. Atunci te vei putea impotrivi lui si el, trufasul, nesuferind impotrivirea, va fugi de la tine.
Dar unde sunt oamenii tinuti de duhul...
