Hrănire şi mântuire
COSTION NICOLESCU I. Hranirea De la paradisul originar la raiul eshatologic un sir de mese. Istoria hranei incepe pentru omenire, in lumina referatului biblic, cu hrana din Eden [Facerea 1, 29] si de la Pomul cunostintei binelui si raului [Facerea 2, 16 17] si (ne)sfarseste cu Pomul Vietii Crucea lui Hristos si la masa din Imparatia Tatalui, []COSTION NICOLESCUI. HranireaDe la paradisul originar la raiul eshatologic un sir de mese. Istoria hranei incepe pentru omenire, in lumina referatului biblic, cu hrana din Eden [Facerea 1, 29] si de la Pomul cunostintei binelui si raului [Facerea 2, 16 17] si (ne)sfarseste cu Pomul Vietii Crucea lui Hristos si la masa din Imparatia Tatalui, cand Hristos va bea, intr-un fel nou, inimaginabil, cu ucenicii Lui, Potirul euharistic [Matei 26, 29]. Acest parcurs poate fi privit si prin prisma unui sir de mese importante la scara istoriei mantuirii. Momentul de rascruce este acela de la Cina cea de Taina, in care Hristos S-a constituit in hrana datatoare de viata pentru omenire si S-a daruit ca atare.
In Eden. Imediat dupa incheierea creatiei, dupa ce i-a dat omului porunca inmultirii si in stapanire intreaga lume, Dumnezeu S-a preocupat de hranirea lui. Apoi a zis Dumnezeu: Iata, va dau toata iarba ce face samanta de pe toata fata pamantului si tot pomul ce are rod cu samanta in el. Acestea vor fi hrana voastra [Facerea 1, 29].
Desi facut dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, fiinta eminamente spirituala, omul, datorita componentei sale materiale, avea nevoie de hranire. Creatorul omului este totodata Creatorul hranei sale. Hrana l a precedat pe om, ea exista deja in momentul facerii lui. Dumnezeu pregatise omului toate cele necesare vietuirii, asa cum pregatesti la asteptarea venirii pe lume a unui copil. Isi vadea si in acest chip caracterul patern! Totodata, este de observat cum hrana destinata atunci omului era numai vegetala, si anume purtatoare de samanta. Samanta era aceea care permitea sa se recunoasca daca o planta era sau nu era buna de mancat. Caderea va aduce si o schimbare a meniului. Mai intai, Dumnezeu, suparat, ii spune lui Adam ca de-acum hranirea sa va cere multa truda; apoi, ca alimente ii pomeneste iarba (o coborare de la roadele aeriene ale pomilor la nivelul solului) si painea (asadar, pentru prima data apare prelucrarea alimentelor primare, printr-o muncire a lor: imblacire, macinare, framantare, coacere).
Sfantul Efrem spune ca in Gradina Slavei, Adam a fost dotat, imbogatit, cu tot felul de prestigii, printre care si acela al hranei (Imnele Paradisului XIII, 3). Poetul considera, asadar, hrana ca pe un prestigiu1. Aceasta poate explica cum a fost posibil, mai tarziu, ca Hristos sa Se constituie pentru om intr-o hrana (hrana euharistica).
Masa lui Avraam [Facerea 18]. Dumnezeu S-a aratat lui Avraam la stejarul de la Mamvri, intr-o zi pe la amiaza, sub forma a trei Oameni (Ingeri). Avraam Ia ospatat cu azime proaspat framantate si coapte din faina cea mai buna, cu unt, cu lapte si cu un vitel tanar si gras, gatit in graba. Dupa cum se poate vedea, hrana provenea din toate cele trei categorii: vegetale, lactate si carne. Nu se pomeneste nimic despre bautura. In timp ce Dumnezeu mananca, Avraam si Sarra nu stau la masa cu El, ci numai in preajma, intru slujire. Intre Domnul si Avraam are loc o convorbire memorabila. Temele sunt de o mare incarcatura existentiala. Sarra cea stearpa, prin binecuvantare divina, va naste fiu la varsta inaintata. Sodoma si Gomora vor fi date pierzarii pentru pacatele lor (si acum are loc extraordinara targuiala a lui Avraam cu Dumnezeu pentru salvarea celor doua orase). i inca un lucru foarte important: din acest moment Avraam devine stramos comun al multor neamuri [Facere 22, 18], acesta fiind si unul dintre motivele pentru care, iconic si iconografic, il aflam acum in rai, adapostind la sanul lui [sanul lui Avraam Luca 16, 22] pe cei drepti.
Nunta de la Cana Galilei [Ioan 2, 1 11]. La masa sarbatoreasca si ceremoniala de la Cana a implinit Iisus Hristos prima Sa minune mentionata in Evanghelii. Hristos a venit la aceasta masa dupa cele 40 de zile de post incununate de biruinta asupra diavolului, ale carui ispitiri le-a respins. Iisus nu a operat minunea introducand materii noi, nemaivazute sau nemaiintalnite, straine creatiei initiale, ci a lucrat transformand semnificativ si profetic materii deja create, pentru a arata ca este nu numai creatorul, dar si stapan atotputernic asupra lor mereu. Nunta de la Cana reprezinta un prim semn vizibil de realizare a epocii mesianice asteptate (Sfantul Efrem Sirul, Comentariu la Evanghelia Concordanta sau Diatessaron XII, 2). Transformarea apei in vin a fost o transformare reala, dar, in acelasi timp, o transformare cu conotatii eshatologice, sugerand cum, la sfarsitul veacurilor, creaturile, in primul rand oamenii, vor fi reinnoite de o maniera asemanatoare cu cea a apei la nunta de la Cana. Totodata, la un orizont mai apropiat, aceasta transformare spune despre posibilitatea si necesitatea transformarii omului vechiin om nou, prin Hristos..
Minunea de la Cana isi arata aspectul sau euharistic, mai ales daca este pusa in relatie si cu minunea inmultirii painilor [Ioan 6, 1 15].
Nunta de la Cana este pusa de Sfantul Efrem in legatura cu parabola nuntii fiului de imparat [Matei 22, 1 10]. Oamenii L-au invitat la nunta si Iisus a acceptat; El ii invita acum, la randul Sau, la masa (cea euharistica), iar ei Il refuza sub diferite pretexte. Daca El s-a lasat invitat la masa de niste oameni, cu atat mai mult sunt vinovati oamenii care refuza invitatia Sa la masa euharistica, care este tot o masa de nunta, una mistica.
Cina cea de Taina [Matei 26, 20 30 // Marcu 14, 17 26 // Luca 22, 14 39 // Ioan 13, 2 18, 1]. Cina este un moment crucial al istoriei mantuirii2 , practic masa cea mai importanta din toata istoria mantuirii, cand are loc o trecere decisiva, radicala, de la lumea Vechiului Legamant spre cea a Noului Testament. Doua alimente esentiale marcheaza aceasta trecere: mielul pascal si painea. Euharistia (Trupul si Sangele lui Hristos) si Crucea (Pomul Vietii cu Rodul lui Hristos) inlocuiesc mielul pascal, painea azima si ierburile amare ale evreilor (Sfantul Efrem Sirul, Imnele Fecioriei XI, 9). Mielul nu va mai fi de-acum mijloc de jertfire, ci numai o amintire de Mielul adevarat Hristos, care S-a jertfit o data pentru totdeauna, ca ultima jertfa sangeroasa adusa de om lui Dumnezeu. Iar painea-azima va fi inlocuita cu Painea (dospita) Trup al lui Hristos. (Conotatiile simbolice ale prezentei sau absentei plamadei sunt importante.) Hristos a implinit la Cina cele alimentare ale Pastelui vechi evreiesc, pentru a instaura hranirea noua, spirituala, a Pastelui cel nou, mantuitor.
Incarcate de semnificatii si, ca atare, de luat in seama sunt si cele cateva mese luate de Hristos cu ucenicii Lui in perioada dintre Inviere si Inaltare. Sunt intalniri la care, intre altele, Hristos, mancand, a vrut sa-i convinga pe Apostoli derealitatea trupului Sau inviat, de faptul ca nu este o naluca.
Cina de la Emaus [Luca 24, 13 32]. Suntem curand dupa Inviere, in chiar ziua Invierii. Seara, dupa un drum mai indelung facut impreuna cu Iisus, fara saL recunoasca, la masa, dupa binecuvantarea si frangerea painii, Luca si Cleopa,doi dintre ucenicii Lui, au vazut ca este El. El li S-a descoperit. i atunci ei si-auamintit cum ardea in ei inima lor inainte, in timp ce mergeau pe cale si El le talcuia Scripturile.
Cina cu peste si miere [Luca 24, 36 49]. In aceeasi seara, Iisus intra in cenaclul apostolilor, binecuvantandu-i: Pace voua! [36]. Cere de mancare si primeste o bucata de peste fript si dintr-un fagure de miere, pe care le mananca in fata lor [41 43]. La Marcu [16, 14] se spune numai ca a venit pe cand ei sedeau deja la masa.
Pranzul cu paine si peste de la Marea Tiberiadei [Ioan 21, 9 23]. Iisus apare intre ucenici si le cere de mancare, iar acestia nu au ce sa-I dea, pentru ca nu prinsesera deloc peste in noaptea aceea. La indemnul lui Hristos pescuiesc din nou, acolo unde le arata El, si de data aceasta li se rupe mreaja de multimea pestilor prinsi. O lectura atenta ne arata ca pestele care le este dat de Hristos ca sa-l manance la inceput nu este din pestele pescuit de ei, este un altul, al Lui, fript pe jaratec. Nici painea nu este cea a Apostolilor. Hristos cere hrana obisnuita, oferind in schimb o hrana cu caracter euharistic. Acum are loc dialogul celebru cu Petru, care este intrebat de trei ori daca-L iubeste pe Domnul, si de trei ori isi afirma el iubirea, dupa care i se spune: Paste oile mele!.
Unele mese se petrec la pranz (la Mamvri, la Marea Tiberiadei), dar cele mai multe seara (Nunta de la Cana, Cina cea de taina, Cina de la Emaus, cina cu peste si miere). Toate produc o mare bucurie, prin prezenta lui Dumnezeu si prin lucrarea aferenta. Toate sunt purtatoare de taina, sunt mistice, dar prilejuind, de fiecare data, descoperiri importante in legatura cu Dumnezeu sau cu destinul umanitatii. Toate aceste mese sunt insotite de o luminare in ceea ce priveste realitatea invierii cu trupul a lui Hristos, precum si a intelegerii Scripturilor [Luca 24, 45]. La Emaus si la Marea Tiberiadei, Iisus nu a fost recunoscut de la inceput, ci ochii li s-au deschis Apostolilor numai in momentul in care El a mancat cu ei. Dar revelarile care se fac sporesc taina, nu o diminueaza. Toate au fost mese care conduceau simbolic sau tipologic catre masa euharistica. Totodata, in acest fel, este pusa in evidenta componenta cognitiva, revelatoare, a actului de hranire. Jertfa euharistica nesangeroasa se aduce pe masa altarului, masa esentiala, strajuita de Pomul Vietii Crucea, cu Fructul ei datator de viata Hristos. Masa altarului, masa la care Hristos invita continuu pe toti cei botezati. i ea ar trebui sa fie modelul si tinta tuturor meselor. La randul ei, masa euharistica este cea care apropie in chip decisiv de Masa Imparatiei. De la masa altarului pana la masa lui Iisus, ca masa a Imparatiei, drumul este direct. Omul va continua, intr-un fel, sa se hraneasca si pe lumea cealalta, urmand promisiunii lui Hristos: de acum nu voi mai bea din acest rod al vitei pana in ziua aceea cand il voi bea cu voi, nou, in Imparatia Tatalui Meu [Matei 26, 29 // Marcu 14, 25 // Luca 22, 18]. Masa Imparatiei este pusa de Dumnezeu in rai [cf. Luca 22, 30]. Asadar, adunarea celor alesi in paradis este imaginata ca o masa: Masa Imparatiei, masa sfintilor3 . In literatura patristica, Masa Imparatiei apare ca un ospat fara pereche, neobosit (Sfantul Efrem Sirul, Imnele Paradisului IX, 9), un festin. Ea este o masa a sfintilor (a celor destoinici, a celor castigatori, a celor care au reusit sa ajunga cu bine la liman), pregatita de Fiul lui Dumnezeu pentru cei botezati, in care El a pus lumina Sa. Crestinii toti sunt invitati. A te ospata la masa Imparatiei reprezinta o rasplata pentru faptele bune din aceasta lume. Ospatul lui Iisus este cast si frumos, spre bucurarea poporului Sau. Toti cei intristati vor fi odihniti de suferinta lor.
Exista o foame a trupurilor, dar exista si o foame a sufletului. Or, in rai, spre deosebire fata de pamant, sufletele sunt acelea care mananca. De fapt, se poate vorbi mai degraba de a gusta decat de a manca, caci o cantitate mica produce satietate. De altfel, mai toate rugaciunile care se fac de Biserica cu prilejul binecuvantarii diferitor ofrande pomenesc de gustarea lor. Desigur ca gustarea este desavarsit implinita in impartasirea din Potirul euharistic. Celora care vor sa ajunga la gustarea din rai li se recomanda sa inceapa a se comporta astfel fata de mancare inca din aceasta viata, caci hrana a fost data de Dumnezeu spre gustare cu multumire [I Timotei 4, 3]. Alimentele paradiziace au proprietati cu totul speciale. Roadele din rai sunt o comoara oferita culegatorului lor.
Intre toate mesele mentionate exista trimiteri si legaturi reciproce mai evidente sau subintelese. Participarea lui Hristos la masa de la Cana aminteste prin implicatiile sale de participarea Sfintei Treimi, in chipul celor trei ingeri, la masa lui Avraam, la Mamvri [Facerea 18, 1 8], sau la cea a lui Lot [Facerea 19, 1 3]. Un arc spiritual cu un puternic continut soteriologic uneste prima si cea din urma masa a lui Hristos luata cu oamenii in perioada misiunii Sale vadite. De la apa la vinul cel bun la Nunta, de la vin la Sangele euharistic al lui Hristos la Cina, acestea sunt treptele scarii care urca din aceasta lume la rai.
Comunicarea este de o intensitate maxima la aceste mese cu Hristos. Hrana devine tot mai spirituala si, totodata, se insoteste cu cuvantul decisiv al lui Dumnezeu. Binecuvantarea are si ea acest rol de insotire cu cuvantul cel bun. Sunt cuvinte care, intr-un fel, fixeaza cursul istoriei. Totodata au loc transformari importante, transfigurari, atat la nivelul persoanelor, cat si la acela al unor materii: Sarra din stearpa devine fertila, apa devine vin, painea si vinul devin Trup si Sange.
Exista, asadar, un lant de mese imparatesti: masa lui Avraam masa Nuntii de la Cana masa de la ultima Cina (reluata continuu in Biserica prin Euharistie) masa Imparatiei (masa sfintilor). De fiecare data Dumnezeu participa, de fiecare data consecintele existentiale sunt decisive pentru omenire, pentru mantuirea ei. i asta pentru ca Dumnezeu pe de o parte Se descopera, Se dezvaluie, iar pe de alta parte si descopera, reveleaza adevaruri de credinta importante. Toate aceste mese sunt actualizate si se regasesc in chip iconic in masa euharistica!Continutul spiritual al unui act biologic. De la bun inceput, hranirea a fost incarcata cu o componenta spirituala: i a facut Dumnezeu sa rasara din pamant tot soiul de pomi, placuti la vedere si cu roade bune de mancat [Facerea 2, 9]. Trebuia, asadar, ca omul sa se hraneasca fizic (cu fructe), dar si spiritual (cu privirea)4 Caderea va fi si ea atat fizica, cat si spirituala: moarte, dar si dispozitie spre pacatuire.
Exista o hrana pentru trup si o hrana pentru suflet, o hranire fizica si una spirituala. Se cere ca omul sa ajunga la dreapta masura, la echilibru, sa pastreze o buna proportie intre cele doua. Omul, mai ales cel necredincios, are prea adesea tendinta de a se ingriji mai mult de trupul sau decat de suflet. El vrea sa transforme orice masa intr-o mare placere trupeasca, neglijand componenta spirituala.
Intruparea lui Hristos si parcursul Lui istoric au facut ca lumea sa capete o constiinta mai clara asupra continutului spiritual al hranei, continut care de altfel si sporeste. Apoi, cu Invierea, se face pasul mai departe, hrana capatand o incarcatura pascala, caracterizata prin jertfa si rascumparare. Hrana este chemata de-acum sa contribuie decisiv la transfigurarea omului. Pentru a se ajunge la aceasta hrana spirituala numai natura nu este suficienta, mai este necesar a se adauga credinta si vointa omului. Hristos a adus o hrana noua, de folos, care presupune maturitatea spirituala a credinciosului. De aceea, El a venit in trup in lume numai atunci cand a considerat-o coapta si pregatita, din acest punct de vedere. Chiar daca S-a lasat hranit de om, Hristos este forta hranitoare a intregului univers si hrana suprema a celor care-L recunosc ca Mantuitor. O hrana cu consecinte eshatologice fericite. Dar pentru a ajunge la Inviere si pentru a aduce pe om la posibilitatea de a birui moartea, Hristos S-a facut pentru o clipita pe Sine Insusi hrana pentru moarte, inlocuindu-l pe Lazar, pe care-l inviase, dupa cum comenteaza Sfantul Efrem Sirul. Dupa ce hrana capata pe parcursul istoriei omenirii o incarcatura spirituala tot mai mare, ea devine in rai eminamente spirituala.
Cei atenti ajung sa constate functionarea unui soi de principiu al compensariihranirii fizice prin hranire spirituala, unde si reciproca este adevarata, in sensul ca abundenta hranei fizice scade puterea de asimilare a hranei spirituale.
Doua ar fi principalele componente ecleziale ale hranirii spirituale: Euharistia si cuvantul lui Dumnezeu.
Euharistia. Hrana trupeasca ramane, in crestinism, numai un punct de plecare. In viziune crestina traditionala, hrana conduce spre Euharistie, hrana transfigurata, pogorand din alta lume. Sfantul Efrem Sirul chiar o numeste painea ingerilor. Painea si vinul sunt materiile privilegiate ale acestei hraniri. In viata de toate zilele, in calitatea lor de simple alimente, painea intareste, iar vinul bucura inima omului [cf. Psalmul 103, 16 17]. In Euharistie esential este faptul ca painea si vinul devin Trupul si Sangele lui Hristos. Daca painea si apa sunt alimente indispensabile pentru viata pamanteasca (ele constituie singura alimentatie in temnitele austere, de pilda), painea si vinul euharistice (care constituie adevarate minuni) sunt alimente indispensabile pentru viata vesnica. Cele dintai hranesc fizic la limita supravietuirii, cele din urma satura spiritual deplin.
Se mananca in Euharistie mai mult decat paine si vin, se mananca Viata care este Hristos [Eu sunt Viata Ioan 14, 6]. Este o hrana care asigura nu numai viata zilnica, dar si pe cea vesnica, o garanteaza, intr-un fel. Painea euharistica este un elixir al vietii (Sfantul Efrem Sirul, Imnele Nasterii Domnului XIX, 16), iar Potirul euharistic este un potir al vietii, fiecare picatura a continutului sau fiind purtatoare de viata. Acest Potir este alimentat de la Vita-Hristos5. Daca vinul obisnuit transforma, in orice caz, persoana, si poate conduce la cadere, transformarea venita prin vinul euharistic este existentiala si mantuitoare.
Pentru multi Sfinti Parinti, Euharistia este carbune de foc (a se vedea si Isaia 6, 6). In ea se consuma, efectiv, foc si Duh, care, in principiu, nu sunt comestibile. In painea euharistica este prezent acelasi Duh-foc care a consumat jertfa profetului Ilie (Sfantul Efrem Sirul, Imnele Credintei X, 13)6.
Euharistia este absolut necesara adevaratului crestin, care are ca ideal sfintirea sa. Ea dovedeste ca lumea este capabila de a fi transfigurata prin cooperarea omului cu Sfantul Duh. Transfigurarea, pregatirea pentru Imparatie, iata propunerea si rezultatul Euharistiei. Euharistia in sine este o taina absoluta, facuta totusi accesibila, in chip mistic, credinciosilor.
Altadata, Avraam a oferit Sfintei Treimi (asa cum a aparut Ea atunci, sub chipul a trei Ingeri), unor fiinte spirituale, o hrana pamanteasca, acum Dumnezeu S-a constituit in hrana cereasca spirituala pentru urmasii lui.
Euharistia raspandeste viata, lumina, este considerata o adevarata comoara existentiala, aducand, practic, o noua creatie a omului. Exista o relatie intre Botez si Euharistie, ele impreuna alimentand viata Bisericii. Ceea ce incepe prin Botez, trebuie intretinut si actualizat, mistic si real, in acelasi timp, prin Euharistie. Sangele lui Hristos nu patrunde numai in trupul celor ce se impartasesc, dar si in duhurile lor, reusind in acest chip acea unire isihasta, atat de draga misticii ortodoxe.
Euharistia include atat Nasterea, cat si Invierea, caci acelasi trup al lui Hristos a iesit mai intai din pantecele vesnic fecioresc al Maicii lui Dumnezeu si, mai tarziu, inviat din mormantul pecetluit. Avem de a face, de asemenea, cu o identitate efectiva intre trupul fizic al lui Hristos si Trupul Sau euharistic. S-a ajuns la aceasta identitate prin jertfa divina, prin patimirea, moartea si invierea lui Hristos. Liturghia vorbeste neincetat despre toate aceste realitati, despre aceasta unitate. De pilda, la epicleza, preotul spune despre painea ce urmeaza a deveni Trup sfarma-se. Hrana euharistica este, mai intai, o ofranda facuta lui Dumnezeu, care apoi ni se intoarce transfigurata de El. Mai mult, Sfantul Duh () se amesteca in paine pentru ca aceasta sa devina / o ofranda (Sfantul Efrem Sirul, Imnele Credintei XL, 10).
Exista o colaborare stransa dintre Hristos si Duhul, si in cele din urma o implicare a tuturor Persoanelor Sfintei Treimi in Euharistie.
Euharistia nu este un simbol: Trupul Meu este adevarata mancare si Sangele Meu adevarata bautura, spune Hristos [Ioan 6, 55]. Evident, treapta superioara de a se hrani este pentru un crestin aceea de a-L avea pe masa sa pe Cuvantul-Hristos. Omul obtine o hrana noua, caci Hristos a dat spre gustare celor care sunt cu El, odata cu Trupul Sau, insusirile Sale.
Euharistia poate salva din diverse situatii dificile concrete, din tot felul de pericole de moarte (trupeasca sau spirituala), care survin adesea pe parcursul vietii personale sau in cea a comunitatii.
De o importanta capitala este faptul ca rolul Trupului si al Sangelui lui Hristos este si acela de a uni coerent si rodnic oamenii intr-un trup unic al Bisericii, ca Biserica este construita si intarita in jurul Euharistiei. Prin Trupul lui Hristos cu care crestinii sunt hraniti, ei sunt adunati in turma. Cu alte cuvinte, daca o masa obisnuita reuseste sa uneasca un numar mai mic sau mai mare de oameni, cu cat mai mult aceasta Masa euharistica.
Foarte important prin consecintele sale la varii niveluri, de la cel familiar la cel universal, este caracterul comunicativ si comunitar al hranei, atat in ceea ce priveste planul vertical al relatiei cu Divinitatea, cat si planul orizontal al comunicarii mai apropiate cu semenii.
Legatura si Intalnirea cu Dumnezeu. Este poate frapant de observat ca, in crestinism, relatia spirituala om-Dumnezeu se exprima intr-o masura importanta prin hrana si prin actul fizic de hranire. Necontenit in biserici, rasuna chemarea lui Hristos la una dintre intalnirile spirituale cele mai extraordinare cu El, cea euharistica, prin cuvinte ca acestea: Luati, mancati, beti. Crestinul caresi asuma pana la capat conditia sa de crestin si vietuieste ca atare Il are oaspete pe Dumnezeu la orice masa a lui, prin invocarea binecuvantarii Lui si prin multumirile adresate, atat la inceput, cat si la sfarsit. Daca Adam a calcat porunca, mancand fara binecuvantare, Hristos binecuvanteaza painea la Cina cea de Taina, si numai dupa aceea mananca [Matei 26, 26 // Marcu 14, 22]. i a si multumit [Matei 26, 27 // Marcu 14, 23 // Luca 22, 17 19; la cei dintai numai pentru potirul cu vin, la ultimul si pentru paine], de unde si numele de Euharistie. Avem de a face cu...
In Eden. Imediat dupa incheierea creatiei, dupa ce i-a dat omului porunca inmultirii si in stapanire intreaga lume, Dumnezeu S-a preocupat de hranirea lui. Apoi a zis Dumnezeu: Iata, va dau toata iarba ce face samanta de pe toata fata pamantului si tot pomul ce are rod cu samanta in el. Acestea vor fi hrana voastra [Facerea 1, 29].
Desi facut dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, fiinta eminamente spirituala, omul, datorita componentei sale materiale, avea nevoie de hranire. Creatorul omului este totodata Creatorul hranei sale. Hrana l a precedat pe om, ea exista deja in momentul facerii lui. Dumnezeu pregatise omului toate cele necesare vietuirii, asa cum pregatesti la asteptarea venirii pe lume a unui copil. Isi vadea si in acest chip caracterul patern! Totodata, este de observat cum hrana destinata atunci omului era numai vegetala, si anume purtatoare de samanta. Samanta era aceea care permitea sa se recunoasca daca o planta era sau nu era buna de mancat. Caderea va aduce si o schimbare a meniului. Mai intai, Dumnezeu, suparat, ii spune lui Adam ca de-acum hranirea sa va cere multa truda; apoi, ca alimente ii pomeneste iarba (o coborare de la roadele aeriene ale pomilor la nivelul solului) si painea (asadar, pentru prima data apare prelucrarea alimentelor primare, printr-o muncire a lor: imblacire, macinare, framantare, coacere).
Sfantul Efrem spune ca in Gradina Slavei, Adam a fost dotat, imbogatit, cu tot felul de prestigii, printre care si acela al hranei (Imnele Paradisului XIII, 3). Poetul considera, asadar, hrana ca pe un prestigiu1. Aceasta poate explica cum a fost posibil, mai tarziu, ca Hristos sa Se constituie pentru om intr-o hrana (hrana euharistica).
Masa lui Avraam [Facerea 18]. Dumnezeu S-a aratat lui Avraam la stejarul de la Mamvri, intr-o zi pe la amiaza, sub forma a trei Oameni (Ingeri). Avraam Ia ospatat cu azime proaspat framantate si coapte din faina cea mai buna, cu unt, cu lapte si cu un vitel tanar si gras, gatit in graba. Dupa cum se poate vedea, hrana provenea din toate cele trei categorii: vegetale, lactate si carne. Nu se pomeneste nimic despre bautura. In timp ce Dumnezeu mananca, Avraam si Sarra nu stau la masa cu El, ci numai in preajma, intru slujire. Intre Domnul si Avraam are loc o convorbire memorabila. Temele sunt de o mare incarcatura existentiala. Sarra cea stearpa, prin binecuvantare divina, va naste fiu la varsta inaintata. Sodoma si Gomora vor fi date pierzarii pentru pacatele lor (si acum are loc extraordinara targuiala a lui Avraam cu Dumnezeu pentru salvarea celor doua orase). i inca un lucru foarte important: din acest moment Avraam devine stramos comun al multor neamuri [Facere 22, 18], acesta fiind si unul dintre motivele pentru care, iconic si iconografic, il aflam acum in rai, adapostind la sanul lui [sanul lui Avraam Luca 16, 22] pe cei drepti.
Nunta de la Cana Galilei [Ioan 2, 1 11]. La masa sarbatoreasca si ceremoniala de la Cana a implinit Iisus Hristos prima Sa minune mentionata in Evanghelii. Hristos a venit la aceasta masa dupa cele 40 de zile de post incununate de biruinta asupra diavolului, ale carui ispitiri le-a respins. Iisus nu a operat minunea introducand materii noi, nemaivazute sau nemaiintalnite, straine creatiei initiale, ci a lucrat transformand semnificativ si profetic materii deja create, pentru a arata ca este nu numai creatorul, dar si stapan atotputernic asupra lor mereu. Nunta de la Cana reprezinta un prim semn vizibil de realizare a epocii mesianice asteptate (Sfantul Efrem Sirul, Comentariu la Evanghelia Concordanta sau Diatessaron XII, 2). Transformarea apei in vin a fost o transformare reala, dar, in acelasi timp, o transformare cu conotatii eshatologice, sugerand cum, la sfarsitul veacurilor, creaturile, in primul rand oamenii, vor fi reinnoite de o maniera asemanatoare cu cea a apei la nunta de la Cana. Totodata, la un orizont mai apropiat, aceasta transformare spune despre posibilitatea si necesitatea transformarii omului vechiin om nou, prin Hristos..
Minunea de la Cana isi arata aspectul sau euharistic, mai ales daca este pusa in relatie si cu minunea inmultirii painilor [Ioan 6, 1 15].
Nunta de la Cana este pusa de Sfantul Efrem in legatura cu parabola nuntii fiului de imparat [Matei 22, 1 10]. Oamenii L-au invitat la nunta si Iisus a acceptat; El ii invita acum, la randul Sau, la masa (cea euharistica), iar ei Il refuza sub diferite pretexte. Daca El s-a lasat invitat la masa de niste oameni, cu atat mai mult sunt vinovati oamenii care refuza invitatia Sa la masa euharistica, care este tot o masa de nunta, una mistica.
Cina cea de Taina [Matei 26, 20 30 // Marcu 14, 17 26 // Luca 22, 14 39 // Ioan 13, 2 18, 1]. Cina este un moment crucial al istoriei mantuirii2 , practic masa cea mai importanta din toata istoria mantuirii, cand are loc o trecere decisiva, radicala, de la lumea Vechiului Legamant spre cea a Noului Testament. Doua alimente esentiale marcheaza aceasta trecere: mielul pascal si painea. Euharistia (Trupul si Sangele lui Hristos) si Crucea (Pomul Vietii cu Rodul lui Hristos) inlocuiesc mielul pascal, painea azima si ierburile amare ale evreilor (Sfantul Efrem Sirul, Imnele Fecioriei XI, 9). Mielul nu va mai fi de-acum mijloc de jertfire, ci numai o amintire de Mielul adevarat Hristos, care S-a jertfit o data pentru totdeauna, ca ultima jertfa sangeroasa adusa de om lui Dumnezeu. Iar painea-azima va fi inlocuita cu Painea (dospita) Trup al lui Hristos. (Conotatiile simbolice ale prezentei sau absentei plamadei sunt importante.) Hristos a implinit la Cina cele alimentare ale Pastelui vechi evreiesc, pentru a instaura hranirea noua, spirituala, a Pastelui cel nou, mantuitor.
Incarcate de semnificatii si, ca atare, de luat in seama sunt si cele cateva mese luate de Hristos cu ucenicii Lui in perioada dintre Inviere si Inaltare. Sunt intalniri la care, intre altele, Hristos, mancand, a vrut sa-i convinga pe Apostoli derealitatea trupului Sau inviat, de faptul ca nu este o naluca.
Cina de la Emaus [Luca 24, 13 32]. Suntem curand dupa Inviere, in chiar ziua Invierii. Seara, dupa un drum mai indelung facut impreuna cu Iisus, fara saL recunoasca, la masa, dupa binecuvantarea si frangerea painii, Luca si Cleopa,doi dintre ucenicii Lui, au vazut ca este El. El li S-a descoperit. i atunci ei si-auamintit cum ardea in ei inima lor inainte, in timp ce mergeau pe cale si El le talcuia Scripturile.
Cina cu peste si miere [Luca 24, 36 49]. In aceeasi seara, Iisus intra in cenaclul apostolilor, binecuvantandu-i: Pace voua! [36]. Cere de mancare si primeste o bucata de peste fript si dintr-un fagure de miere, pe care le mananca in fata lor [41 43]. La Marcu [16, 14] se spune numai ca a venit pe cand ei sedeau deja la masa.
Pranzul cu paine si peste de la Marea Tiberiadei [Ioan 21, 9 23]. Iisus apare intre ucenici si le cere de mancare, iar acestia nu au ce sa-I dea, pentru ca nu prinsesera deloc peste in noaptea aceea. La indemnul lui Hristos pescuiesc din nou, acolo unde le arata El, si de data aceasta li se rupe mreaja de multimea pestilor prinsi. O lectura atenta ne arata ca pestele care le este dat de Hristos ca sa-l manance la inceput nu este din pestele pescuit de ei, este un altul, al Lui, fript pe jaratec. Nici painea nu este cea a Apostolilor. Hristos cere hrana obisnuita, oferind in schimb o hrana cu caracter euharistic. Acum are loc dialogul celebru cu Petru, care este intrebat de trei ori daca-L iubeste pe Domnul, si de trei ori isi afirma el iubirea, dupa care i se spune: Paste oile mele!.
Unele mese se petrec la pranz (la Mamvri, la Marea Tiberiadei), dar cele mai multe seara (Nunta de la Cana, Cina cea de taina, Cina de la Emaus, cina cu peste si miere). Toate produc o mare bucurie, prin prezenta lui Dumnezeu si prin lucrarea aferenta. Toate sunt purtatoare de taina, sunt mistice, dar prilejuind, de fiecare data, descoperiri importante in legatura cu Dumnezeu sau cu destinul umanitatii. Toate aceste mese sunt insotite de o luminare in ceea ce priveste realitatea invierii cu trupul a lui Hristos, precum si a intelegerii Scripturilor [Luca 24, 45]. La Emaus si la Marea Tiberiadei, Iisus nu a fost recunoscut de la inceput, ci ochii li s-au deschis Apostolilor numai in momentul in care El a mancat cu ei. Dar revelarile care se fac sporesc taina, nu o diminueaza. Toate au fost mese care conduceau simbolic sau tipologic catre masa euharistica. Totodata, in acest fel, este pusa in evidenta componenta cognitiva, revelatoare, a actului de hranire. Jertfa euharistica nesangeroasa se aduce pe masa altarului, masa esentiala, strajuita de Pomul Vietii Crucea, cu Fructul ei datator de viata Hristos. Masa altarului, masa la care Hristos invita continuu pe toti cei botezati. i ea ar trebui sa fie modelul si tinta tuturor meselor. La randul ei, masa euharistica este cea care apropie in chip decisiv de Masa Imparatiei. De la masa altarului pana la masa lui Iisus, ca masa a Imparatiei, drumul este direct. Omul va continua, intr-un fel, sa se hraneasca si pe lumea cealalta, urmand promisiunii lui Hristos: de acum nu voi mai bea din acest rod al vitei pana in ziua aceea cand il voi bea cu voi, nou, in Imparatia Tatalui Meu [Matei 26, 29 // Marcu 14, 25 // Luca 22, 18]. Masa Imparatiei este pusa de Dumnezeu in rai [cf. Luca 22, 30]. Asadar, adunarea celor alesi in paradis este imaginata ca o masa: Masa Imparatiei, masa sfintilor3 . In literatura patristica, Masa Imparatiei apare ca un ospat fara pereche, neobosit (Sfantul Efrem Sirul, Imnele Paradisului IX, 9), un festin. Ea este o masa a sfintilor (a celor destoinici, a celor castigatori, a celor care au reusit sa ajunga cu bine la liman), pregatita de Fiul lui Dumnezeu pentru cei botezati, in care El a pus lumina Sa. Crestinii toti sunt invitati. A te ospata la masa Imparatiei reprezinta o rasplata pentru faptele bune din aceasta lume. Ospatul lui Iisus este cast si frumos, spre bucurarea poporului Sau. Toti cei intristati vor fi odihniti de suferinta lor.
Exista o foame a trupurilor, dar exista si o foame a sufletului. Or, in rai, spre deosebire fata de pamant, sufletele sunt acelea care mananca. De fapt, se poate vorbi mai degraba de a gusta decat de a manca, caci o cantitate mica produce satietate. De altfel, mai toate rugaciunile care se fac de Biserica cu prilejul binecuvantarii diferitor ofrande pomenesc de gustarea lor. Desigur ca gustarea este desavarsit implinita in impartasirea din Potirul euharistic. Celora care vor sa ajunga la gustarea din rai li se recomanda sa inceapa a se comporta astfel fata de mancare inca din aceasta viata, caci hrana a fost data de Dumnezeu spre gustare cu multumire [I Timotei 4, 3]. Alimentele paradiziace au proprietati cu totul speciale. Roadele din rai sunt o comoara oferita culegatorului lor.
Intre toate mesele mentionate exista trimiteri si legaturi reciproce mai evidente sau subintelese. Participarea lui Hristos la masa de la Cana aminteste prin implicatiile sale de participarea Sfintei Treimi, in chipul celor trei ingeri, la masa lui Avraam, la Mamvri [Facerea 18, 1 8], sau la cea a lui Lot [Facerea 19, 1 3]. Un arc spiritual cu un puternic continut soteriologic uneste prima si cea din urma masa a lui Hristos luata cu oamenii in perioada misiunii Sale vadite. De la apa la vinul cel bun la Nunta, de la vin la Sangele euharistic al lui Hristos la Cina, acestea sunt treptele scarii care urca din aceasta lume la rai.
Comunicarea este de o intensitate maxima la aceste mese cu Hristos. Hrana devine tot mai spirituala si, totodata, se insoteste cu cuvantul decisiv al lui Dumnezeu. Binecuvantarea are si ea acest rol de insotire cu cuvantul cel bun. Sunt cuvinte care, intr-un fel, fixeaza cursul istoriei. Totodata au loc transformari importante, transfigurari, atat la nivelul persoanelor, cat si la acela al unor materii: Sarra din stearpa devine fertila, apa devine vin, painea si vinul devin Trup si Sange.
Exista, asadar, un lant de mese imparatesti: masa lui Avraam masa Nuntii de la Cana masa de la ultima Cina (reluata continuu in Biserica prin Euharistie) masa Imparatiei (masa sfintilor). De fiecare data Dumnezeu participa, de fiecare data consecintele existentiale sunt decisive pentru omenire, pentru mantuirea ei. i asta pentru ca Dumnezeu pe de o parte Se descopera, Se dezvaluie, iar pe de alta parte si descopera, reveleaza adevaruri de credinta importante. Toate aceste mese sunt actualizate si se regasesc in chip iconic in masa euharistica!Continutul spiritual al unui act biologic. De la bun inceput, hranirea a fost incarcata cu o componenta spirituala: i a facut Dumnezeu sa rasara din pamant tot soiul de pomi, placuti la vedere si cu roade bune de mancat [Facerea 2, 9]. Trebuia, asadar, ca omul sa se hraneasca fizic (cu fructe), dar si spiritual (cu privirea)4 Caderea va fi si ea atat fizica, cat si spirituala: moarte, dar si dispozitie spre pacatuire.
Exista o hrana pentru trup si o hrana pentru suflet, o hranire fizica si una spirituala. Se cere ca omul sa ajunga la dreapta masura, la echilibru, sa pastreze o buna proportie intre cele doua. Omul, mai ales cel necredincios, are prea adesea tendinta de a se ingriji mai mult de trupul sau decat de suflet. El vrea sa transforme orice masa intr-o mare placere trupeasca, neglijand componenta spirituala.
Intruparea lui Hristos si parcursul Lui istoric au facut ca lumea sa capete o constiinta mai clara asupra continutului spiritual al hranei, continut care de altfel si sporeste. Apoi, cu Invierea, se face pasul mai departe, hrana capatand o incarcatura pascala, caracterizata prin jertfa si rascumparare. Hrana este chemata de-acum sa contribuie decisiv la transfigurarea omului. Pentru a se ajunge la aceasta hrana spirituala numai natura nu este suficienta, mai este necesar a se adauga credinta si vointa omului. Hristos a adus o hrana noua, de folos, care presupune maturitatea spirituala a credinciosului. De aceea, El a venit in trup in lume numai atunci cand a considerat-o coapta si pregatita, din acest punct de vedere. Chiar daca S-a lasat hranit de om, Hristos este forta hranitoare a intregului univers si hrana suprema a celor care-L recunosc ca Mantuitor. O hrana cu consecinte eshatologice fericite. Dar pentru a ajunge la Inviere si pentru a aduce pe om la posibilitatea de a birui moartea, Hristos S-a facut pentru o clipita pe Sine Insusi hrana pentru moarte, inlocuindu-l pe Lazar, pe care-l inviase, dupa cum comenteaza Sfantul Efrem Sirul. Dupa ce hrana capata pe parcursul istoriei omenirii o incarcatura spirituala tot mai mare, ea devine in rai eminamente spirituala.
Cei atenti ajung sa constate functionarea unui soi de principiu al compensariihranirii fizice prin hranire spirituala, unde si reciproca este adevarata, in sensul ca abundenta hranei fizice scade puterea de asimilare a hranei spirituale.
Doua ar fi principalele componente ecleziale ale hranirii spirituale: Euharistia si cuvantul lui Dumnezeu.
Euharistia. Hrana trupeasca ramane, in crestinism, numai un punct de plecare. In viziune crestina traditionala, hrana conduce spre Euharistie, hrana transfigurata, pogorand din alta lume. Sfantul Efrem Sirul chiar o numeste painea ingerilor. Painea si vinul sunt materiile privilegiate ale acestei hraniri. In viata de toate zilele, in calitatea lor de simple alimente, painea intareste, iar vinul bucura inima omului [cf. Psalmul 103, 16 17]. In Euharistie esential este faptul ca painea si vinul devin Trupul si Sangele lui Hristos. Daca painea si apa sunt alimente indispensabile pentru viata pamanteasca (ele constituie singura alimentatie in temnitele austere, de pilda), painea si vinul euharistice (care constituie adevarate minuni) sunt alimente indispensabile pentru viata vesnica. Cele dintai hranesc fizic la limita supravietuirii, cele din urma satura spiritual deplin.
Se mananca in Euharistie mai mult decat paine si vin, se mananca Viata care este Hristos [Eu sunt Viata Ioan 14, 6]. Este o hrana care asigura nu numai viata zilnica, dar si pe cea vesnica, o garanteaza, intr-un fel. Painea euharistica este un elixir al vietii (Sfantul Efrem Sirul, Imnele Nasterii Domnului XIX, 16), iar Potirul euharistic este un potir al vietii, fiecare picatura a continutului sau fiind purtatoare de viata. Acest Potir este alimentat de la Vita-Hristos5. Daca vinul obisnuit transforma, in orice caz, persoana, si poate conduce la cadere, transformarea venita prin vinul euharistic este existentiala si mantuitoare.
Pentru multi Sfinti Parinti, Euharistia este carbune de foc (a se vedea si Isaia 6, 6). In ea se consuma, efectiv, foc si Duh, care, in principiu, nu sunt comestibile. In painea euharistica este prezent acelasi Duh-foc care a consumat jertfa profetului Ilie (Sfantul Efrem Sirul, Imnele Credintei X, 13)6.
Euharistia este absolut necesara adevaratului crestin, care are ca ideal sfintirea sa. Ea dovedeste ca lumea este capabila de a fi transfigurata prin cooperarea omului cu Sfantul Duh. Transfigurarea, pregatirea pentru Imparatie, iata propunerea si rezultatul Euharistiei. Euharistia in sine este o taina absoluta, facuta totusi accesibila, in chip mistic, credinciosilor.
Altadata, Avraam a oferit Sfintei Treimi (asa cum a aparut Ea atunci, sub chipul a trei Ingeri), unor fiinte spirituale, o hrana pamanteasca, acum Dumnezeu S-a constituit in hrana cereasca spirituala pentru urmasii lui.
Euharistia raspandeste viata, lumina, este considerata o adevarata comoara existentiala, aducand, practic, o noua creatie a omului. Exista o relatie intre Botez si Euharistie, ele impreuna alimentand viata Bisericii. Ceea ce incepe prin Botez, trebuie intretinut si actualizat, mistic si real, in acelasi timp, prin Euharistie. Sangele lui Hristos nu patrunde numai in trupul celor ce se impartasesc, dar si in duhurile lor, reusind in acest chip acea unire isihasta, atat de draga misticii ortodoxe.
Euharistia include atat Nasterea, cat si Invierea, caci acelasi trup al lui Hristos a iesit mai intai din pantecele vesnic fecioresc al Maicii lui Dumnezeu si, mai tarziu, inviat din mormantul pecetluit. Avem de a face, de asemenea, cu o identitate efectiva intre trupul fizic al lui Hristos si Trupul Sau euharistic. S-a ajuns la aceasta identitate prin jertfa divina, prin patimirea, moartea si invierea lui Hristos. Liturghia vorbeste neincetat despre toate aceste realitati, despre aceasta unitate. De pilda, la epicleza, preotul spune despre painea ce urmeaza a deveni Trup sfarma-se. Hrana euharistica este, mai intai, o ofranda facuta lui Dumnezeu, care apoi ni se intoarce transfigurata de El. Mai mult, Sfantul Duh () se amesteca in paine pentru ca aceasta sa devina / o ofranda (Sfantul Efrem Sirul, Imnele Credintei XL, 10).
Exista o colaborare stransa dintre Hristos si Duhul, si in cele din urma o implicare a tuturor Persoanelor Sfintei Treimi in Euharistie.
Euharistia nu este un simbol: Trupul Meu este adevarata mancare si Sangele Meu adevarata bautura, spune Hristos [Ioan 6, 55]. Evident, treapta superioara de a se hrani este pentru un crestin aceea de a-L avea pe masa sa pe Cuvantul-Hristos. Omul obtine o hrana noua, caci Hristos a dat spre gustare celor care sunt cu El, odata cu Trupul Sau, insusirile Sale.
Euharistia poate salva din diverse situatii dificile concrete, din tot felul de pericole de moarte (trupeasca sau spirituala), care survin adesea pe parcursul vietii personale sau in cea a comunitatii.
De o importanta capitala este faptul ca rolul Trupului si al Sangelui lui Hristos este si acela de a uni coerent si rodnic oamenii intr-un trup unic al Bisericii, ca Biserica este construita si intarita in jurul Euharistiei. Prin Trupul lui Hristos cu care crestinii sunt hraniti, ei sunt adunati in turma. Cu alte cuvinte, daca o masa obisnuita reuseste sa uneasca un numar mai mic sau mai mare de oameni, cu cat mai mult aceasta Masa euharistica.
Foarte important prin consecintele sale la varii niveluri, de la cel familiar la cel universal, este caracterul comunicativ si comunitar al hranei, atat in ceea ce priveste planul vertical al relatiei cu Divinitatea, cat si planul orizontal al comunicarii mai apropiate cu semenii.
Legatura si Intalnirea cu Dumnezeu. Este poate frapant de observat ca, in crestinism, relatia spirituala om-Dumnezeu se exprima intr-o masura importanta prin hrana si prin actul fizic de hranire. Necontenit in biserici, rasuna chemarea lui Hristos la una dintre intalnirile spirituale cele mai extraordinare cu El, cea euharistica, prin cuvinte ca acestea: Luati, mancati, beti. Crestinul caresi asuma pana la capat conditia sa de crestin si vietuieste ca atare Il are oaspete pe Dumnezeu la orice masa a lui, prin invocarea binecuvantarii Lui si prin multumirile adresate, atat la inceput, cat si la sfarsit. Daca Adam a calcat porunca, mancand fara binecuvantare, Hristos binecuvanteaza painea la Cina cea de Taina, si numai dupa aceea mananca [Matei 26, 26 // Marcu 14, 22]. i a si multumit [Matei 26, 27 // Marcu 14, 23 // Luca 22, 17 19; la cei dintai numai pentru potirul cu vin, la ultimul si pentru paine], de unde si numele de Euharistie. Avem de a face cu...
