Primesc zilele trecute un mesaj deosebit de la un suflet preaiubit Domnului. Nu cred ca fac o impietate sa-l postez aici. Daca da, cer iertare! Iertare si pentru lungimea celor insirate aici! Iata-l: Dragii si scumpii mei frati si dragele si scumpele mele surori, De ceva vreme ma tot gandeam ca s-a rupt ceva [] Primesc zilele trecute un mesaj deosebit de la un suflet preaiubit Domnului. Nu cred ca fac o impietate sa-l postez aici. Daca da, cer iertare! Iertare si pentru lungimea celor insirate aici! Iata-l:Dragii si scumpii mei frati si dragele si scumpele mele surori,De ceva vreme ma tot gandeam ca s-a rupt ceva in comunicarea noastra. Am continuat sa ne rugam in fiecare luni, si stiu si cred ca toti ne-am tinut de rugaciune, poate doar cu mici exceptii, in anumite zile mai incarcate, nu am reusit sa fim prezenti. Dar oare CUM ne-am rugat? Am vrut sa va trimit cateva ganduri, si ma uitam in biblioteca peste carti, poate imi voi aduce aminte de vreun cuvant frumos citit in vreuna dintre ele. Dar nu mi-a venit nimic in minte, asa ca am inceput sa citesc din titlurile meditatiilor fratelui Traian. Am pus mana pe Poruncile Iubirii, si am deschis-o la intamplare. Mi-am asezat ochii pe un paragraf, si am inceput sa citesc:La rugaciunea inlacrimata si sincera, Domnul va raspunde totdeauna binevoitor, va influenta toate inimile, si va grabi trecerea vremii care mai era, in asa fel, incat asteptarea voastra sa fie rasplatita stralucit, mult mai curand decat ati crezut! i m-am intrebat si pe mine, si va intreb si pe voi: Mai e rugaciunea noastra inlacrimata si sincera? Eu raspund cu rusine ca arareoriHaideti, sa ne imbracam unii pe altii in iubireSlavit sa fie Domnul! Tot in zilele acestea primesc o carte de la o cunostinta apropiata, credincioasa ferventa din Biserica Ortodoxa si o aleasa Doamna doctor, din Vatra Dornei, prefatata de IPS Nicolae, Mitropolitul Banatului. Doua intamplari reale descrise in carte ma fac sa cred si mai mult in PUTEREA RUGACIUNII. Iata-le: In zorii zilei de 17 august 1981 au sosit soldati cu elicoptere si militieni cu caini. Au asediat Medjugorje (Bosnia-Hertegovina) printr-o dubla incercuire. In fata bisericii s-au format doua ziduri: unul din soldati si altul din oamenii care vroiau sa intre in biserica. Erau mii de oameni din tarile fostei Iugoslavii, foarte multi italieni, dar si pelerini din tarile Europei de Vest. Cele doua randuri se priveau cu reciproca ostilitate Cu totii au inceput sa se roage cu fervoare. In fata zidului format din soldati inarmati cu mitraliere si caini, pelerinii ridicau Rozariul din maini spre Cer, ca pe o arma, ASALTAND CERUL CU RUGACIUNEA LOR. Ore si ore in sir, mii de rugaciuni In picioare, sub stare de asediu, sub soarele arzator, NIMENI NU A MI CAT, NIMENI NU A PLECAT. Doar rugaciune continua, cu voce...