A trecut iarasi un an Am trecut iarasi pragul unui an nou. Ce ne asteapta in viitor nu stim. Un lucru insa il stim cu siguranta: ne apropiem mereu de cimitir. Vremea curge mereu si, cu dansa, ne ducem si noi. Viata ni s-a mai scurtat cu un an (tocmai la timpul cand ne dorim []A trecut iarasi un an Am trecut iarasi pragul unui an nou. Ce ne asteapta in viitor nu stim. Un lucru insa il stim cu siguranta: ne apropiem mereu de cimitir. Vremea curge mereu si, cu dansa, ne ducem si noi. Viata ni s-a mai scurtat cu un an (tocmai la timpul cand ne dorim multi ani).

Un an de zile ni se pare un timp lung, dar in ceasul vesniciei acest timp este o biata secunda, este un alerg spre cimitir. Toti calatorim spre cimitir, dar nu toti ajungem acolo odata, ci rand pe rand.

In fata cimitirului din satul sau orasul nostru sta un semn mare al intrebarii. Ne intreaba acest semnal: Cand vom ajunge si noi acolo? In zadar am umbla sa scapam de acest semn al intrebarii, in zadar ne intoarcem capul sa nu-l vedem; in zadar ne intoarcem gandul sa nu ne gandim la el. El sta mereu in fata noastra cu marea si fioroasa intrebare: cand? Iar un alt raspuns la aceasta intrebare nu este decat acesta: privegheati dar, ca nu stiti cand va veni Domnul casei: seara sau la miezul noptii, sau la cantatul cocosilor; ca nu cumva, venind fara veste, sa va afle pe voi dormind (Mc 13, 35). Viata noastra trebuie sa fie o neincetata pregatire pentru vesnicie, caci este randuit oamenilor o data sa moara, iar dupa moarte vine...