Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru ca au pectina si acizi care determina gelatinizarea.

O peltea reusita este limpede, transparenta, de culoare deschisa si atat de bine legata, incat se poate taia cu cutitul, sau se poate rasturna inchegata din borcan.

In reteta pe care o folosesc de foarte multi ani (dupa Natalia Tautu-Stanescu, Conservarea fructelor pentru iarna) se mai adauga si mere, dar eu n-am facut peltea decat din gutui.

Din cantitatile de mai jos se face o portie de peltea. Mie mi-au iesit 3 borcane de peltea si doua borcanele mici (ceea ce se vede in fotografii).

Se aleg gutui mai mici, galbene, nu foarte coapte si fara defecte.

Se spala bine gutuile pentru a elimina puful, se sterg cu un prosop curat si apoi se feliaza, fara a indeparta coaja sau samburii (pentru ca acestea contin pectina!). Apoi se pun gutuile la fiert, la foc mic, ca sa nu se tulbure zeama, cu 3 litri de apa.

Cand lichidul a scazut la jumatate fata de cantitatea initiala, se ia cratita de pe foc, se rastoarna continutul ei intr-o strecuratoare in care s-a pus si un tifon dublu, pentru ca lichidul sa se scurga incet, fara sa se tulbure.

Dupa ce s-a scurs tot lichidul, se mai lasa cam o ora, sa se limpezeasca si apoi se iau 4 pahare cu zeama si se toarna peste zaharul tos, in cratita in care se va face pelteaua. Mie mi-au iesit 5 pahare de zeama de gutui, asa ca am pus 1,250 kg de zahar.

Se aseaza cratita pe aragaz, la foc mic, pana ce se dizolva tot zaharul, dupa care se da focul mare. Se aduna spuma care se formeaza, cu grija sa nu se arunce si din sirop. La foc mare, pelteaua se va umfla usor, asa ca trebuie pazita sa fiarba timp de 15-20 minute. In acest caz, dati focul mai mic, pana ce pelteaua scade, iar apoi il dati mai puternic. Important este ca pelteaua sa fiarba, pana ce se leaga bine.

Cand siropul incepe sa se ingroasa, se ia cratita de pe foc si se verifica daca este bine legat. Daca siropul cade bob in farfurioara si nu se imprastie (ca in fotografie!), atunci pelteaua este bine legata si se opreste focul de la aragaz.

Pelteaua se toarna fierbinte in borcane curate, pregatite din timp, la temperatura camerei si asezate pe un suport metalic care sa preia temperatura mare.

Cand pelteaua s-a racit, se pun capacele la borcane si se depoziteaza in camara, la loc curat, aerisit si racoros.

Daca pelteaua nu s-a legat bine ca sa fie taiata cu cutitul (sau sa se rastoarne inchegata din borcan) inseamna ca ati luat cratita prea devreme de pe foc. In acest caz, se golesc borcanele si se pune din nou pelteaua pe foc, pana cand va fi bine legata.

Daca, dimpotriva, pelteaua este trecuta din fiert si s-a legat prea tare, se adauga putina zeama de gutui si se mai fierbe putin, pana se leaga atat cat trebuie.

Pentru a nu lega prea tare pelteaua, este necesar ca atunci cand se verifica daca este legata, sa fie luata cratita de pe foc, pentru ca aceasta sa nu mai fiarba intre timp.

Pentru ca pelteaua (la fel ca dulceturile) sa aiba o culoare frumoasa, trebuie sa o preparati in cantitati mici. Daca fructele sunt prea coapte si dulci, pectina pe care o contin se trasforma in zahar, iar gelatinizarea nu se va mai produce. De aceea trebuie sa alegeti fructe care sa nu fie prea coapte, ci usor acrisoare. Pentru ca pectina se gaseste mai ales in coaja si samburi, nu le indepartati atunci cand preparati peltea. Folositi numai zahar tos pentru prepararea peltelei. Pentru ca pelteaua sa fie aspectuoasa, trebuie ca fructele sa fiarba incet, iar zeama rezultata trebuie strecurata printr-un tifon dublu. Turnati pelteaua fierbinte in borcane, dupa ce ati pus sub ele o lama de cutit, sau un suport metalic, ca sa nu se sparga. Nu puneti capacele la borcane decat dupa ce s-a racit complet pelteaua (chiar si a doua zi). Din resturile de gutui, daca se adauga zahar dupa gust se poate face o pasta, sau o marmelada.