CAT DE PREZENTI/ABSENTI SUNTEM IN VIATA MICUTILOR NOSTRI ?
Parinte, nu e suficient sa fi prezent fizic, dar emotional indisponibil. Un parinte incapabil de a-si exprima sentimentele, care face lucruri mecanic, superficial sau doar de “impresie” este un parinte prezent dar absent cu desavarsire si va avea un copilul care se va simti singur intr-o casa “plina”. Copii sunt insetati dupa afectiune, atentie, sprijin si vad in parintii lor niste eroi pe care isi doresc sa ii imite, urmeze. Cum se simt si ce fel de exemplu au de urmat cand actionam lipsiti de afectiune? Cand realizam lucruri doar pentru a le bifa drept realizate, acestea nu au cum sa aduca vreun rezultat pe termen lung, despre orice domeniu de activitate am vorbi, cu atat mai mult cand vorbim despre formarea adolescentului de maine. Acorda-ti timp pentru copilul tau. Mai devreme sau mai tarziu – si cred cu tarie ca legat de acest subiect ne dorim cu totii sa nu vorbim prea tarziu, vom ajunge la concluzia ca timpul alocat celui mic este cea mai de pret dovada de iubire, iar iubirea “cultiva” caractere. Daca nu ii acorzi timp de calitate, copilul se va simti respins, neacceptat – “Nu sunt bun indeajuns pentru ca mama/tata sa imi acorde timpul ei/lui”. Copilul simte ca nu merita atentia parintelui si in mod automat astfel de sentimente genereaza o perceptie gresita despre importanta de sine, locul si rolul in viata celor dragi si in societate. Spune “te iubesc!” si arata-ti disponibilitatea fara a-ti pierde ochii in tableta, telefon sau la emisiunea preferata cand o faci! Fi prezent, prezent activ! Fi acolo pentru el!
Cele mai intalnite scenarii ale solutiilor gasite de copilul lipsit de iubire sunt nevoia de apartenenta transformata in alaturarea la gasti, culte, teama de a nu fi “conform” transpusa in introvertire, lipsa de incredere si incapacitatea de a-si exprima si asuma propriile sentimente.
Iata doua exemple personale de gesturi mici carora, daca le acordam importanta, vor insemna enorm – si lista poate continua. Copilul cade si se loveste – parintele il ia rapid in brate doar pentru a nu-l mai auzi plangand, nu pentru a-i distrage atentia si a-i alina durerea, il bate pe spate “hai ca trece, mami” in timp ce isi verifica mailul si ii pune in brate jucaria preferata. Nu, nu spun ca ar trebui sa punem accent pe moment in sine, poate sa si plangem cateva minute langa copil. Insa, daca alocam cateva minute exclusiv situatiei, aratandu-i ca suntem acolo – “mami/tati e aici, bebe”, asigurandu-l ca “nu s-a intamplat nimic” si ca “esti bine, puiul meu” si foarte important, “pedepsind” obiectul de care s-a lovit “hai mami sa-i dam Na! Na! patului/mesei/dulapului, s.a.m.d.!”, cu siguranta cel mic va avea de invatat din acel eveniment mai putin placut. Va simti ca tati si mami sunt acolo pentru el orice s-ar intampla – protectie, apartenenta, va intelege ca oricui i se poate intampla un eveniment de acest gen – incredere, normalitate si ca, mami si tati il invata sa aiba o reactie cand i se intampla ceva, implicit muta atentia de la lovitura – independenta, putere.
1Un alt exemplu este atunci cand vrei sa ii schimbi pampersul celui mic, el este in perioada in care isi “descopera” piciorusele si vrea sa se joace cat mai mult cu ele. E agitat, vrea sa le prinda in timp ce tu te enervezi ca nu-i poti aseza pampersul corect. Din graba caracteristica zilelor noastre, nu observi si treci peste dorinta acestuia de a-si “molfai” putin “noua descoperire”. Il schimbi, il imbraci, ii ignori dorinta si treci mai departe. Copilul plange tot mai tare iar tu te intrebi: “oare de ce urla din nou?” Haideti sa-l lasam pe micut sa faca ceea ce-si doreste, evitand o stare de nervozitate la patrat ;)): a lui si a noastra. Deci toata lumea bine!
Niciun specialist din lumea aceasta nu ne poate “transforma ” intr-un parinte model. Personal, consider ca nici nu exista asa ceva. Nu va propuneti, promiteti ca veti fi perfecti ci reali. Perfectiunea apartine divinitatii. Exista insa parinti care-si iubesc copilul – si iubirea ii calauzeste sa faca o alegere sau sa ia o hotarare plina de iubire, actiuni care nu sunt poate cele mai bune de fiecare data, caci suntem oameni si mai si gresim, dar este a unui parinte daruit, implicat. Parintii “perfecti” stiu ei ce este mai bine fara sa “asculte” si nevoile celui mic, isi lauda copilul doar in public, pentru public, si tot pentru public fac alegeri vestimentare, culinare, educative s.a.m.d. pentru copilul lor. Tot pentru public zambesc cu toti dintii dar si toata falsitatea din lume in poze, mimand familia perfecta iar cand luminile se sting, si zambetul piere. Acesti parinti “si-au facut un copil” pentru a implini si trai ceea ce nu au reusit ei. Haideti sa ne propunem sa fim rabdatori, intelegatori si calmi cu propriul copil si sa nu il tratam la cateva luni de la nastere si nici dupa, ca pe un adult care “habar n-are pe ce lume e”. Dragilor, din experienta mea de mamica, varianta de a-ti propune sa-ti iubesti copilul NU exista. Fie il iubesti – si iubirea va fi solutia tuturor greutatilor si noutatilor intampinate, fie nu. Si, din nou ajungem la ideea principala a primelor subiecte tratate in articolele de inceput ale acestui blog: pregatit/a sau nu sa devin tatic/mamica? Caci daca nu ti l-ai dorit sau a fost un “accident”, aceasta iubire sincera despre care vorbesc, rar spre imposibil va putea fi “cultivata”.
Mami, tati, nu uitati! Micutul vostru vede lumea prin ochii vostri. Depinde de voi cat de reala ori deformata o va percepe. Ce responsabilitate mai mare pe lumea aceasta?
Echilibrul este solutia. Nu trebuie sa fi perfect ci prezent cu sufletul! Acest lucru se intampla natural atunci cand minunea din viata ta a fost o dorinta nu o intamplare. Nu va fie frica sa spuneti nu! Traiti-va viata natural ca si inainte de a deveni parinte. Include-ti copilul in activitatile zilnice. Ascultati-va! Ascultati-va copilul! Puneti-i intrebari si ascultati-l!
Copii nu au nevoie de gesturi marete pentru a se simti iubiti. Chestiuni simple, aparent banale pot insemna foarte mult pentru ei. Au nevoie sa stie ca ne pasa, au nevoie sa simta ca apartin si sa ne simta disponibilitatea pentru nevoiele lor.
Iubeste-ti copilul atunci cand merita cel mai putin, caci atunci are cea mai mare nevoie! – adaptare proverb chinezesc
Read more on delacopillaparinte.com
Cele mai intalnite scenarii ale solutiilor gasite de copilul lipsit de iubire sunt nevoia de apartenenta transformata in alaturarea la gasti, culte, teama de a nu fi “conform” transpusa in introvertire, lipsa de incredere si incapacitatea de a-si exprima si asuma propriile sentimente.
Iata doua exemple personale de gesturi mici carora, daca le acordam importanta, vor insemna enorm – si lista poate continua. Copilul cade si se loveste – parintele il ia rapid in brate doar pentru a nu-l mai auzi plangand, nu pentru a-i distrage atentia si a-i alina durerea, il bate pe spate “hai ca trece, mami” in timp ce isi verifica mailul si ii pune in brate jucaria preferata. Nu, nu spun ca ar trebui sa punem accent pe moment in sine, poate sa si plangem cateva minute langa copil. Insa, daca alocam cateva minute exclusiv situatiei, aratandu-i ca suntem acolo – “mami/tati e aici, bebe”, asigurandu-l ca “nu s-a intamplat nimic” si ca “esti bine, puiul meu” si foarte important, “pedepsind” obiectul de care s-a lovit “hai mami sa-i dam Na! Na! patului/mesei/dulapului, s.a.m.d.!”, cu siguranta cel mic va avea de invatat din acel eveniment mai putin placut. Va simti ca tati si mami sunt acolo pentru el orice s-ar intampla – protectie, apartenenta, va intelege ca oricui i se poate intampla un eveniment de acest gen – incredere, normalitate si ca, mami si tati il invata sa aiba o reactie cand i se intampla ceva, implicit muta atentia de la lovitura – independenta, putere.
1Un alt exemplu este atunci cand vrei sa ii schimbi pampersul celui mic, el este in perioada in care isi “descopera” piciorusele si vrea sa se joace cat mai mult cu ele. E agitat, vrea sa le prinda in timp ce tu te enervezi ca nu-i poti aseza pampersul corect. Din graba caracteristica zilelor noastre, nu observi si treci peste dorinta acestuia de a-si “molfai” putin “noua descoperire”. Il schimbi, il imbraci, ii ignori dorinta si treci mai departe. Copilul plange tot mai tare iar tu te intrebi: “oare de ce urla din nou?” Haideti sa-l lasam pe micut sa faca ceea ce-si doreste, evitand o stare de nervozitate la patrat ;)): a lui si a noastra. Deci toata lumea bine!
Niciun specialist din lumea aceasta nu ne poate “transforma ” intr-un parinte model. Personal, consider ca nici nu exista asa ceva. Nu va propuneti, promiteti ca veti fi perfecti ci reali. Perfectiunea apartine divinitatii. Exista insa parinti care-si iubesc copilul – si iubirea ii calauzeste sa faca o alegere sau sa ia o hotarare plina de iubire, actiuni care nu sunt poate cele mai bune de fiecare data, caci suntem oameni si mai si gresim, dar este a unui parinte daruit, implicat. Parintii “perfecti” stiu ei ce este mai bine fara sa “asculte” si nevoile celui mic, isi lauda copilul doar in public, pentru public, si tot pentru public fac alegeri vestimentare, culinare, educative s.a.m.d. pentru copilul lor. Tot pentru public zambesc cu toti dintii dar si toata falsitatea din lume in poze, mimand familia perfecta iar cand luminile se sting, si zambetul piere. Acesti parinti “si-au facut un copil” pentru a implini si trai ceea ce nu au reusit ei. Haideti sa ne propunem sa fim rabdatori, intelegatori si calmi cu propriul copil si sa nu il tratam la cateva luni de la nastere si nici dupa, ca pe un adult care “habar n-are pe ce lume e”. Dragilor, din experienta mea de mamica, varianta de a-ti propune sa-ti iubesti copilul NU exista. Fie il iubesti – si iubirea va fi solutia tuturor greutatilor si noutatilor intampinate, fie nu. Si, din nou ajungem la ideea principala a primelor subiecte tratate in articolele de inceput ale acestui blog: pregatit/a sau nu sa devin tatic/mamica? Caci daca nu ti l-ai dorit sau a fost un “accident”, aceasta iubire sincera despre care vorbesc, rar spre imposibil va putea fi “cultivata”.
Mami, tati, nu uitati! Micutul vostru vede lumea prin ochii vostri. Depinde de voi cat de reala ori deformata o va percepe. Ce responsabilitate mai mare pe lumea aceasta?
Echilibrul este solutia. Nu trebuie sa fi perfect ci prezent cu sufletul! Acest lucru se intampla natural atunci cand minunea din viata ta a fost o dorinta nu o intamplare. Nu va fie frica sa spuneti nu! Traiti-va viata natural ca si inainte de a deveni parinte. Include-ti copilul in activitatile zilnice. Ascultati-va! Ascultati-va copilul! Puneti-i intrebari si ascultati-l!
Copii nu au nevoie de gesturi marete pentru a se simti iubiti. Chestiuni simple, aparent banale pot insemna foarte mult pentru ei. Au nevoie sa stie ca ne pasa, au nevoie sa simta ca apartin si sa ne simta disponibilitatea pentru nevoiele lor.
Iubeste-ti copilul atunci cand merita cel mai putin, caci atunci are cea mai mare nevoie! – adaptare proverb chinezesc
Read more on delacopillaparinte.com
