„Cum să tac, când o ţară întreagă mă cere? …”
Parintele Iosif era in sanatoriu, bolnav la Sanatoriul din Geoagiu, cu sapte operatii in trup Unii poate sunteti martori cand l-ati gasit in sanatoriu [si ati vazut] cum il aduceau operat, pe targa de operatie Dar cand i-a vazut pe frati, a inceput sa le vorbeasca. Alarmat, doctorul i-a spus: Parinte Iosife, daca vrei sa mai traiesti, sa nu mai vorbesti nimica A ascultat parintele Iosif putin si apoi a strigat: Cum sa tac, cand o tara intreaga ma cere? Cum sa tac? Cum sa tac, cand fratii ma asteapta sa le vorbesc din Cuvantul lui Dumnezeu? Cum puteti sa taceti voi, tinerilor, cand adunarea si Cuvantul lui Dumnezeu va cer si va cheama? Cum puteti sa taceti, cand se asteapta de catre frati si de catre Stapan ca si talentul vostru sa fie pus in lucru, nu ingropat?Ganditi-va cum a fost Neemia al nostru! Ganditi-va cum a fost parintele Ouatu, care la fel suferea si el de plamani si tot in Sanatoriu la Geoagiu a fost si el oprit de a mai vorbi, caci isi varsa pe gura sangele si plamanii Dar cand fratii l-au inconjurat, nu a putut tacea si a vorbit, amestecandu-si cuvintele cu sangele si plamanii lui Sange si bucati de plamani ramaneau pe batista dar el spunea: Nu pot sa tac cand fratii au nevoie de Cuvantul lui Dumnezeu. i a murit parintele Vasile Ouatu ca un erou, dar numele lui, credinta lui si viata lui frumoasa vor ramane vesnic in inimile noastre.
E presarata tara noastra cu mormintele unor astfel de eroi care nu si-au iubit viata pana la moarte. E usor sa vorbesti cand tu ai tihna, sanatate si belsug in toate E usor asa. i asta o poate face oricine are gura si glas. Dar sa-L vestesti pe Dumnezeu in foame, in sete, in golatate, in boala, in dureri, sa-ti pui viata in joc pentru cauza lui Dumnezeu aceasta nu e chiar usor! Aceasta nu prea poate oricine care are gura si glas, ci numai cine are o inima in clocot, o credinta vie, luptatoare. Am cantat de multe ori, inca de pe cand eram copil, o cantare minunata: De pretutindeni, fratii striga . Poate va mai aduceti aminte cum spun aceste randuri: Dorim pustia, vrem Canaanul / si nu ne-ntoarcem inapoi. N-am stiut pretui cantarea aceasta pana cand nu am ajuns in pustie i nu ne vom intoarce inapoi niciodata! Dar au venit anii de pustie din 1959, cand stiti ce greutati au dat peste Lucrarea aceasta. Dar si atunci am zis: Da, am cantat cu elanul tineretii ca nu ne vom intoarce inapoi , ca dorim pustia si ca vrem Canaanul . Fratii mei cei dragi, e grea pustia. Acolo nu e paine. Acolo nu e apa. Acolo e vesnic un soare arzator.
Doriti voi pustia? Vreti Canaanul? Atunci pregatiti-va inainte de a intra in pustia aceasta.
Pregatiti-va nu cu traista de merinde, ci cu Hristos, caci numai prin El se poate ajunge la biruinta deplina. Au venit si anii grei peste Lucrare, insa toti cei care au avut din Hristos in ei aceasta merinde duhovniceasca au putut sa treaca cu bucurie. Au cantat in foame, in sete si in golatate si s-au bucurat Ei au cantat cand altii plangeau si se vaitau, desi sufereau la fel, aceleasi dureri. Plangeau si se vaitau mamele, sotiile, copiii, toti cei fara Dumnezeu; dar fratii nostri cantau de bucurie. Cine ii intarea pe ei? Merindea duhovniceasca Hristos.
O lume intreaga ii intreba: Cum, voua va mai vine sa cantati si acum? Dar cum sa nu cantam, cand Il avem pe Hristos de partea noastra? tim ca sotiile noastre sunt purtate de grija lui Dumnezeu tim ca tatal batran pe care l am lasat acasa sau bolnavul pe care l-am lasat acasa stim ca si ei sunt in grija lui Dumnezeu E usor sa cantati, fratilor dragi, dar sa fim patrunsi de duhul cantarii, caci cel care a facut aceste cantari omul mare al lui Dumnezeu din zilele noastre, omul acesta sfant, Traian Dorz omul acesta a rupt din inima lui Omul acesta a trait clipele si starile care sunt puse acolo Iar noi le cantam de multe ori numai ca sa ne aratam vocea noastra, cum putem striga de tare, sa aratam ca stim canta, si nu punem in cantare duiosia inimii. O, cantarea, fratii mei dragi, trebuie s-o cantam din toata inima, trebuie s-o cantam cu tot duhul, trebuie sa intelegem rostul cantarii Trebuie sa intelegem rostul unei poezii! Nu vedeti cat de frumoase sunt poeziile? Dar cand altii nu le asculta, cand altii vorbesc, cand altii sunt preocupati [sa umble] dintr-o parte in alta pentru cine se mai spun poeziile acestea? Nici nu ne dam seama cu cate lacrimi si cu cate jertfe s-a scris o poezie! Nu ne dam seama cu cate lacrimi si durere s-a scris o meditatie! Nu ne dam seama Pentru ca, atunci cand noi dormim in paturile noastre linistiti si fara griji, sunt alte suflete care, cu mainile umflate de munca zilei pentru castigarea painii, stau noaptea de veghe si lucreaza din Cuvantul lui Dumnezeu. Nu ne dam seama de munca parintilor nostri, de truda lor, caci ei cu sange si cu atata greutate au facut toate. Oamenii acestia, cand ii privesti in fata, iti zambesc; dar in inima si in sufletul lor este atat amar si este atata durere Iti zambesc in fata, ca sa iti arate cat de mult te iubesc, cat te compatimesc si cat iti vor binele tau. Insa inima lor sangera de durere si de amar pentru greul prin care trece Lucrarea lui Dumnezeu. Cum spune si Sfantul Apostol Pavel: Cine cade in pacat si eu sa nu ard? Sunt atatia care ard in Lucrare pentru fratii lor. Sunt atatia care si-au pus viata in joc pentru Numele lui Dumnezeu. i-au ingropat viata in slujba Evangheliei si nu vor altceva, decat sa vada Biserica crescand duhovniceste. Am spus si aseara ca ne doare ca suntem loviti din toate partile, dar, fratilor, nu dam inapoi, nu privim inapoi. Suntem hotarati sa mergem pana la capat pentru cauza lui Dumnezeu.
Lucrarea aceasta este o Lucrare de maine, este o Lucrare de viitor. Se vor depune inca multe suflete, inca multe jertfe pentru cauza lui Dumnezeu. Dar jertfele acestea sunt samanta de maine a sfintilor.
Voi, care veti...