Sfântul Nicolae și criza identității
Atunci ca si acum el este atat de universal in manifestarea bunatatii sale. Cine si-ar permite sa puna limite confesionale sau de alta natura milostivirii sfantului?! Cum ai putea spune ca sfantul este milostiv numai cu cei credinciosi si ca pe ceilati ii ignora, cand un ochi atent poate observa ca sfantul nu tine seama de asemenea criterii, ci dimpotriva, parca face tocmai invers!? El imita pe Dumnezeu care face sa rasara soarele peste cei rai si peste cei buni si trimite ploaie peste cei drepti si peste cei nedrepti (Mat 5, 45).
Am putea spune ca Sfantul Nicolae nu este al Bisericii , el este un sfant al lumii intregi, al celor buni si al celor rai, al celor credinciosi si al celor atei. Cine nu se bucura la rostirea numelui sau? Sau cine si-ar permite sa priveze dupa socotinte omenesti pe unii oameni de aceasta bucurie? Acesta atitudine a Sfantului prin care iese din pridvorul Bisericii si-i intampina pe toti fara deosebire, ii da o aura proprie.
O priviere neatenta si superficiala l-ar exila pe Sfantul Nicolae intr-un universalism fara identitate si radacini. Aceasta tendinta bolnavicioasa este asa de moderna si atragatoare si s-ar vrea aplicata tuturor celor care nu vor sa nu fie numiti fanatici . Prin bunatatea sa Sfantul este universal, cuprinde pe toti in sine si totusi este iesit din lume si se se osebeste de ea (II Cor 6, 17).
El este o paradigma (modelul) universalismului care izvaraste din identitatea clara pe care Sfantul si-a afirmat-o in vremi de mare confuzie. Este reprezentativa atitudinea Sfantului Nicolae fata de Arie care a inceput a invata eresurile cele fara Dumnezeu pe care Sfantul ca pe o fiara cumplita l-a surpat . Cu toata...