Slavit sa fie Domnul nostru Iisus Hristos pentru rascumpararea si viata pe care ne-a adus-o. Caci, din intunericul pacatelor si-al necredintei, ne-a scos la lumina Sa minunata si, de sub puterea satanei, ne-a izbavit prin Jertfa Lui rascumparatoare si sfanta. Caci prin Sangele Sau cel sfant ne-a spalat sufletele noastre si prin Duhul Sau cel []Slavit sa fie Domnul nostru Iisus Hristos pentru rascumpararea si viata pe care ne-a adus-o. Caci, din intunericul pacatelor si-al necredintei, ne-a scos la lumina Sa minunata si, de sub puterea satanei, ne-a izbavit prin Jertfa Lui rascumparatoare si sfanta. Caci prin Sangele Sau cel sfant ne-a spalat sufletele noastre si prin Duhul Sau cel Sfant ne-a innoit inimile noastre; prin Cuvantul Sau ne-a sfintit si ne-a schimbat mintea noastra, nascandu-ne astfel din nou, ca fiinte noi si scumpe, prin Harul si mila Sa, pentru viata vesnica.

Iar cand Tatal nostru cel ceresc ne-a infiat prin Domnul nostru Iisus Hristos, El ne-a si infratit cu ai Lui; asa ca, atunci cand L-am cunoscut pe Dumnezeu, am ajuns sa ne cunoastem si noi intre noi, unii pe altii. O, numai cunoasterea Lui ne-a facut sa ne cunoastem si intre noi. Caci, daca am fi ramas straini de Dumnezeu, straini de Domnul nostru Iisus Hristos, am fi ramas tot straini si noi intre noi, unii pentru altii. Numai dragostea lui Hristos, Preaiubitul nostru Mantuitor, a fost taina si puterea care ne-a facut, cand L-am aflat pe El, sa-i cautam si pe cei care sunt ai Lui. Numai dragostea lui Dumnezeu, care a fost turnata in inimile noastre prin Duhul Sfant, a fost taina si puterea care ne-a putut face sa lasam caile pacatului si pierzarii si sa alegem calea cea stramta care duce la mantuire, pe care ne-a chemat El. Numai dragostea Cuvantului Sau ne-a putut face sa lasam totul si sa alergam acolo unde am stiut ca-L putem afla pe El si pe-ai Lui. Numai dragostea Duhului Sfant ne-a facut sa putem trece peste orice piedici, numai sa ajungem acolo unde era Domnul Iisus si fratii nostri, copiii Sai. Pentru ca acolo am stiut si-am simtit ca este viata vesnica si ca este mantuirea si bucuria din Dumnezeu.

Taina si puterea dragostei lui Dumnezeu au putut face si aici, in familia aceasta scumpa de la Preluci, minunea pe care-o vedem acum la aceasta nunta, ca si la celelalte multe astfel de nunti si de adunari care s-au facut in aceste scumpe familii. Toate aceste familii rasarind ca niste mladite scumpe, dintr-o radacina binecuvantata pe care harul lui Dumnezeu a rasadit-o aici, acum atatia zeci de ani.

Binecuvantat si slavit sa fie Numele cel Sfant al Domnului nostru Iisus Hristos, Care, prin planul Sau cel sfant, facea ca, aici, in casuta batraneasca de pe fata aceasta de deal, sa cada o samanta sfanta semanata de neuitatul Parinte Iosif si adusa aici pana aici, de Vantul cel ceresc al Duhului Sfant. Pana aici, unde astepta pamantul bun al unor inimi primitoare, al inimilor acestor doi bunici batrani, ale acestor doi parinti ai atator familii. Ce adevarat este Cuvantul Sfant care spune ca un graunte a rodit o suta, altul saizeci si altul treizeci, cand grauntele acesta a cazut pe un pamant bun! (Mt 13, 8).

Uitati-va cu totii si-L slaviti pe Dumnezeu, caci grauntele cazut aici a dat nu numai o suta; ci numai singur Domnul stie cate sute inca si cati vor mai fi lastarii minunati si spicele pline rasarite din radacina acestui graunte binecuvantat, cazut aici la Preluci.

Slava vesnica Marelui nostru Dumnezeu si Mantuitor, Care, prin taina si puterea harului Sau, a facut minunea aceasta pe care o vedem cu ochii nostri si datorita careia am avut atatea binecuvantate prilejuri, de atatia zeci de ani, sa-L slavim pe Dumnezeu aici, in aceste gradini, sub acesti pomi si sub aceste acoperisuri, cu aceste suflete scumpe rasarite din grauntele acela.

Marturisesc ca am avut o mare dorinta sa fiu astazi aici, in mijlocul acestor suflete scumpe, nu numai cu duhul meu, ci si cu trupul meu. Fiindca de multe zeci de ani am petrecut nenumarate zile si prilejuri intre peretii acestor case binecuvantate, inca de pe cand primii parinti ai acestor miri erau si ei tineri, aproape copii. Taina si puterea dragostei lui Hristos a facut ca aici multe suflete sa afle viata vesnica si aici multe binecuvantari sa guste altii in jurul Domnului si al Cuvantului Sau; si, prin aceste simple, dar curate inimi, multi sa fie adusi la mantuirea lui Dumnezeu. Duhul sfant si statornic al Oastei a avut aici totdeauna putere si caldura, caci cei care au inceput bine au dorit sa si sfarseasca bine. i, daca au inceput in duhul Fratietatii si al invataturii Parintelui nostru Iosif, n-au vrut sa sfarseasca intr-un alt duh si-ntr-o alta invatatura, venite nu stiu de unde si nu stiu prin cine. Caci daca n-ar fi avut grija asta parintii iubiti pana la sfarsit, daca n-ar fi avut aceasta grija si staruinta curata, in zadar ar fi fost tot frumosul lor inceput. In zadar ar fi fost toate frumoasele lor osteneli. In zadar, toate lacrimile si jertfele lor. Numai sfarsitul cel bun adevereste ca si inceputul cel frumos, ca si ostenelile cele multe n-au fost in zadar. Caci vai, noi i am vazut pe multi, multi care au inceput frumos si au ostenit mult; dar, daca n au sfarsit bine, in zadar au fost toate. i-atunci ce folos? N-ar fi fost oare mai bine ca acestia nici sa nu se fi nascut? cum drept si cutremurator spune Sfantul Cuvant al lui Dumnezeu la Marcu 14, 21.

Pentru ca adevarat si cu totul vrednic de crezut si dovedit este ca oricine strica Lucrarea lui Dumnezeu si-i dezbina pe frati cu invataturi straine si care ii invata altfel de cum au primit si cum au auzit ei cand au crezut si cand s-au hotarat pentru Domnul, acela este un raufacator. i, cu cat vine mai viclean si mai frateste, strecurand veninul invataturii straine mai pe ascuns, cu atata el este si mai vinovat inaintea lui Dumnezeu si inaintea oamenilor. Ca de unde vine, fratilor, intre noi dezbinarea? De unde vine neintelegerea intre frati? De unde vine invatatura felurita, care provoaca tulburari? De unde vine oare duhul care strica pacea noastra? De unde, duhul care invenineaza si indurereaza inimile, si tulbura adunarea frateasca? De unde? Nu vin oare toate acestea de la diavolul, ispititorul care de la inceput a lucrat si lucreaza numai spre tulburare prin felurite chipuri, prin felurite mijloace, prin feluriti oameni?De ce oare trebuie sa vorbim noi chiar si acum, la un astfel de prilej fericit, despre aceste lucruri? De ce oare? Pentru ca, daca am fi nepasatori fata de Lucrarea Domnului, am putea sta si noi linistiti si nepasatori si fata de primejdiile acestei Lucrari. i-atunci i-am lasa pe toti sa faca ce vor. Dar oare, daca am face asa, am fi noi atunci ispravnici buni? Daca n-am fi cu toata frica de Dumnezeu veghetori la lucrul incredintat si noua, am putea noi sta linistiti in fata lui Dumnezeu?Iata ca de aceea trebuie sa vorbim, pentru ca ne doare ca, dupa atatea zeci de ani de jertfe si de osteneli curate, de lacrimi si de marturisiri fierbinti pentru Lucrarea asta sfanta ale fratilor credinciosi, iata ca s-au strecurat printre fratii nostri incredintari straine si se-mprastie printre frati si printre sufletele lesne crezatoare invataturi stricacioase, ca sa-i atraga pe ucenici nu stim unde pe cai ratacite, sa le insufle credinte deosebite; sa le aduca un alt Iisus, o alta Evanghelie, un alt duh, pe care nu-l primisera, si sa le atraga spre neintelegeri si nspre dezbinari pe toate aceste suflete care le primesc.

Inca o data intreb: de unde vin toate acestea? Pe cine fac toate acestea mai bun? Pe cine-l fac mai milostiv, mai bland, mai smerit, mai postitor, mai rugator, mai infranat si mai iubitor, adica asa cum cere Dumnezeu? Nu-i fac oare pe toti mai rai? Sa se certe unii cu altii, sa se dezbine si sa se tulbure Cui folosesc toate acestea?Iata ca sunt ani de zile de cand unii dintre noi nu fac altceva decat sa semene astfel de invataturi care n-au alt rod decat dezbinarile si tulburarea dintre frati. i, desi au fost rugati, sfatuiti, indemnati, instiintati si mustrati de nenumarate ori, totusi si astazi, nu numai ca nu au voit sa se-ndrepte deloc si sa paraseasca lucrurile dezbinate si dezbinatoare pe care le propovaduiau, dar s-au facut tot mai impotrivitori pe fata.

Dupa ultima incercare facuta pentru unii din acestia, in toamna anului trecut, 1976, la Poiana Brasov, ei nu numai ca n-au vrut sa asculte de indemnurile si de chemarile fratesti, dar dupa aceea au pornit pe fata, unii dintre ei, sa faca si mai mare spartura in Lucrarea Domnului, in care trebuia de la inceput sa fie daca au venit in ea niste lucratori smeriti, care sa ia bine seama cum cladesc deasupra, pe temelia care a fost pusa, si cum lucreaza impreuna cu cei cu care au fost mai inaintea lor. () [Sa] tina seama cum au cladit cei dinaintea lor, ca sa cladeasca si ei intocmai, daca ar avea cugetul curat. [Dar ei] vor si cauta pe toate caile sa strice ceea ce au zidit inaintasii si sa cladeasca cu totul altfel, stricand astfel Lucrarea Domnului in care au intrat, fara nici o teama de cuvantul instiintarii lui Dumnezeu ca: Pe cine va strica templul lui Dumnezeu , adica lucrarea Lui, pe acela il va strica si El , Dumnezeu pe el (I Cor 3, 17).

De ce va zicem noi, fratilor, toate aceste lucruri? Pentru ca vorbim ceea ce stim. i pentru ca va veni ziua cand voi insiva ne-ati invinui inaintea lui Dumnezeu si a Judecatii Lui, daca nu v-am spune acum aceste lucruri si v-am lasa sa mergeti mai departe pe urmele acestor dezbinatori la prapastie. Fiindca dezbinatorul nu doarme. El lucreaza. i, daca inca n-a ajuns sa faca si aici la voi ceea ce a facut in multe alte parti, asta nu inseamna ca, daca va fi lasat si mai departe tot asa sa faca, nu va face si-aici tot asa. Sunt sute de adunari fratesti care au fost si mai mari, si mai frumoase ca asta de-aici, dar pe care le-a daramat si le-a nimicit acest duh al dezbinarii prin uneltele si uneltirile lui care s-au strecurat si aici printre frati si surori cu invataturile lor straine si care va impart in tabere si va fac sa nu va mai puteti privi si primi cu bucurie nici voi, unii pe altii. De ce nu ati vegheat oare cu totii, ca sa pastrati cu scumpatate toate invataturile dintai, si acum, [primite in] Biserica parintilor nostri in care am pus noi toti legamantul si in care am aflat taina mantuirii, si in care ne-au poruncit inaintasii nostri sa ramanem ascultatori si smeriti, traitori ai Evangheliei, ca niste fiinte noi in Domnul pana la sfarsit? Caci noi nu L-am aflat pe Domnul in alta parte, ci aici L-am aflat.

De ce sa va mai feriti acum, cum fac unii, de Taina Impartasaniei cu Trupul si Sangele Sfant al Domnului nostru Iisus Hristos, cand este scris: Sa faceti aceasta pana voi veni Eu ? si, dupa cum ne-au invatat si au facut parintii nostri la sfarsitul felului de viata al carora noi trebuie sa privim si sa-i urmam. De ce oare? De ce sa va feriti, cum fac unii, si de ce sa va rusinati sa va mai faceti semnul Crucii cand va rugati sau chiar si cand va ridicati sa vorbiti Sfantul Cuvant al lui Dumnezeu, cand stiti bine ca este scris sa faceti tot ce aveti de facut pentru el, spunand: In Numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh , cum scrie la Matei 28, 19? Ce este oare nebiblic in asta? i n-au facut oare asa inaintasii nostri? N-a fost tocmai Crucea, oare, chiar de la inceputul Oastei, semnul ei cel scump? N-a fost ea semnul steagurilor noastre? Semnul legamantului nostru pus pe pieptul nostru, deasupra inimii noastre, cand ne-am predat si ne-am hotarat pentru Domnul? Cine ne-a fermecat acum pe unii din noi tocmai in felul acesta, sa vada altfel? i cui folosesc astfel de invataturi? Pe cine fac ele mai bun, mai evlavios, mai smerit? Nu vedeti ca cine invata in felul acesta este un lucrator rau? Un trimis al dezbinarii, un stricator al templului sfant?De ce va spunem noi oare, cu toata durerea inimii, aceste lucruri tocmai acum? Pentru ca ne doare sufletul cand auzim ca sunt frati si surori care nu mai merg unii la altii, care nu mai vorbesc unii cu altii, care nu se mai pot privi unii pe altii. Atunci nu se vede oare bine ce duh este acela care lucreaza aceste roade? Atunci cum sa putem noi sta nepasatori si cum sa putem muri in pace, stiind ca n-am facut totul si ca n-am spus tuturor si cu toata taria, spre a le deschide bine ochii acelora care merg pe aceste cai si spre a vedea prapastia spre care merg, si spre a se intoarce pana ce n-au cazut de tot in ea? Pana n-au cazut unde va fi prea tarziu sa mai fie ridicati, cum a fost si cum este pentru cei despre care v-am mai spus.

Aduceti-va aminte, acum patruzeci de ani cei ce sunteti mai batrani sau cei ce ati citit istoria Oastei, sau cei care ati auzit de la parintii si fratii vostri mai mari, care au trait-o aduceti-va aminte ce lupte au fost atunci cu celalalt duh...