Vorbirea si rugaciunea fratelui Traian Dorz de o la intalnire cu tinerii creatori, la Sambateni 5 octombrie 1985 () Eu Ii multumesc recunoscator Domnului, din toata inima, ca traim impreuna astfel de momente in care harul lui Dumnezeu se revarsa plin de atatea binecuvantari peste sufletul nostru si peste hotarele patriei noastre. Am trait, []Vorbirea si rugaciunea fratelui Traian Dorz de o la intalnire cu tinerii creatori, la Sambateni 5 octombrie 1985() Eu Ii multumesc recunoscator Domnului, din toata inima, ca traim impreuna astfel de momente in care harul lui Dumnezeu se revarsa plin de atatea binecuvantari peste sufletul nostru si peste hotarele patriei noastre.

Am trait, cum am spus de la inceput, atatia zeci de ani si am trecut prin atatea incercari pana astazi impreuna cu Lucrarea lui Dumnezeu in care ne-a chemat si cu plugul acesta la care, dupa puterile noastre, fiecare am tras sau am impins prin incercarile prin care, cu ingaduinta lui Dumnezeu, a trebuit sa mergem, prin umbra si prin lumina Crucii, cand iesind, cand intrand in tuneluri mai lungi sau mai scurte, pe urma pasilor Domnului Iisus, Care ne-a chemat la aceasta Lucrare atat de frumoasa, dar si atat de grea.

Popasul din seara aceasta e un popas binecuvantat pe drumul acesta luminos al Lucrarii lui Dumnezeu. Noi, cei care apunem acum in fata voastra, a celor care rasariti abia, ducem aceasta frumoasa faclie, aceasta frumoasa solie si ne grabim, si ne straduim s-o ducem asa de frumos cum ne-au incredintat-o si noua inaintasii nostri. Facem parte dintr-un lant de aur care a inceput cu Domnul si va sfarsi cu El, pentru ca este scris: Eu sunt inceputul si sfarsitul, alfa si omega, cel dintai si cel de pe urma . El a inceput sirul nostru. i ce minunati inaintasi am avut! Cum stralucesc acele verigi de aur care s-au legat de Domnul Iisus si care au tras pana acum solia aceasta mantuitoare si fericita a Evangheliei pana la noi!Multumim lui Dumnezeu pentru acele suflete mari si sfinte de la care am primit mesajul ceresc care ne este incredintat acum noua, cu porunca sa-l incredintam frumos si celor care ne urmeaza pe noi, pana cand cel din urma timp si cel din urma rod va intra in Imparatia lui Dumnezeu. Atunci Portile ceresti se vor inchide si Cel care va intra cel din urma, in urma noastra a tuturor, va fi El, Care va inchide usa. Ferice de cei care vor fi acolo atunci. i acolo, atunci, vor fi acei care astazi, aici, sunt, prin lupte si incercari, credinciosi, luptatori si lucratori pentru grabirea acelei zile, pentru grabirea venirii Imparatiei lui Dumnezeu.

Ati vazut asa de frumos, realizat dupa slabele noastre puteri si in conditiile grele prin care a trebuit sa trecem, acest film scurt care a vrut sa prezinte o istorie lunga. Aceste imagini trecatoare care au vrut sa evoce si sa va faca sa vedeti acele fapte nemuritoare care vor ramane pentru totdeauna scrise in fata lui Dumnezeu si care sunt roadele si ostenelile alergarii tuturor celor care au vrut sa asculte Cuvantul lui Dumnezeu.

Desigur, la toata lupta aceasta, au fost multi, multi care au contribuit. In conditiile in care a trebuit sa lucram si in care a trebuit sa ne miscam, permanent primejduiti in atatea feluri, aceste foarte putine imagini pe care le-ati putut vedea au vrut sa evoce lupta si jertfa atator mii si mii de frati lucratori si luptatori pentru Domnul in aceasta Lucrare sfanta in care ati ajuns si voi acum. Desigur, acesta este numai un inceput slab. Cand Dumnezeu ne va randui noua conditii si posibilitate, si ajutor sa realizam ceva nespus mai frumos, aceasta va trebui imbogatita cu jertfa, cu imaginea, cu amintirea tuturor acelora (in masura in care putem) care au contribuit la toate aceste incercari si biruinte.

Mi-aduc aminte, este peste o jumatate de secol de cand am inceput calea aceasta frumoasa si grea a crucii; cand in umbra, cand in lumina ei. Asa cum au mers toti inaintasii nostri, asa cum a fost fagaduinta Mantuitorului si testamentul care ne-a ramas: Veti fi cei mai prigoniti, dar si cei mai fericiti copii ai lui Dumnezeu . Cred ca fericirea noastra este legata de masura in care am gustat suferinta din pricina Numelui lui Hristos. Cuvantul spune: Noi fericim pe cei care au suferit . Cu cat a fost cineva care a fost invrednicit de o suferinta mai mare, cu atata Dumnezeu i-a promis o fericire mai mare.

Noi binecuvantam pe Domnul ca ne-a nascut in aceasta Lucrare in care am cunoscut binecuvantari nespus de mari, dar si suferinte nespus de grele. Nimeni n-a trait asa de frumos, atat de minunat bucuriile randuite de Dumnezeu prin Evanghelia Sa celor care-L cunosc. Dar nici nimeni n-a varsat lacrimi mai amare ca noi pe acest drum atat de minunat, dar atat de insotit de suferinte si de jertfe.

Am spus la inceput ca o conditie care s-a pus de la inceput celor care vin pe calea Domnului e conditia din cuvintele care spun: Vine cine vrea, dar ramane cine poate . Au venit in Lucrarea aceasta sute de mii, poate milioane de suflete. Dar n-au ramas, decat cei care au putut implini cele patru conditii: sa munceasca cel mai mult, sa se roage cel mai mult, sa iubeasca cel mai mult si sa sufere cel mai mult. N-au putut si nu vor putea niciodata ramane in preajma lui Hristos si in Lucrarea Lui cei care vor fugi de aceste conditii. Pentru ca Hristos i-a ales si- i va alege totdeauna pe ai Sai dupa masura in care au stiut sa sufere pentru El, sa planga pentru El, sa iubeasca pentru El, sa munceasca si sa jertfeasca pentru El.

La nunta lui Sabinel cu Adriana, am avut un gand (si mi-a parut foarte rau ca timpul a trecut asa de repede), cand am amintit despre jertfa Anei si a lui Manole pentru reusita manastire Curtea de Arges.

Am amintit, continuand acelasi gand, despre jertfa Maicii Domnului unita cu Jertfa lui Iisus pentru mantuirea omenirii.

Am mers mai departe, amintind despre jertfa Bisericii impreuna cu Jertfa lui Hristos pentru mantuirea omenirii. i am mers mai departe, amintind jertfa Oastei Domnului impreuna cu Jertfa lui Hristos pentru mantuirea neamului nostru si a Bisericii noastre.

As vrea sa va ganditi la semnificatia acestor cerinte si la adanca asemanare a acestor notiuni.

Dar am vrut sa merg mai departe insa m-am oprit , amintind si ideea ca, pe linia acestor gandiri, orice familie dureaza numai atata cat este o sotie, o mama care se sacrifica pentru izbanda caminului ei. Am vrut sa amintesc atunci cum as vrea sa amintesc si acum ca, la temelia fiecarui camin si a fiecarei lucrari, daca nu e ingropata o jertfa si o iubire mai mare decat incercarile prin care trebuie sa treaca lucrarea aceasta, ea nu va rezista.

Noi suntem chemati sa aducem aceasta jertfa ca temelie a caminului nostru duhovnicesc si a familiei noastre duhovnicesti. Toti cei care au fost inaintea noastra si au creat ceva au fost aceia care au putut sa aduca pentru reusita muncii lor cea mai mare jertfa, cea mai mare iubire, cea mai mare si cea mai multa munca si suferinta.

Noi acum, prin harul lui Dumnezeu, am inceput, de la Anul Nou, cu adunarea tineretului la Sibiu, apoi continuand, in martie, la Comanesti; dupa aceea, in mai, la Cluj. i, dorind sa continuam aceste intalniri cat mai dese si cat mai rodnice, am ajuns, dupa un asa de lung interval, din mai pana, iata, la sfarsitul lui septembrie, cu aceasta mai restransa, dar mai intima intalnire cu tinerii nostri, de data aceasta aici.

Incepand sirul acestor bucurii, am dorit si nadajduim ca s-a realizat ceva pentru Hristos, in ce priveste munca mai stransa si mai unita a tinerelor noastre elemente si vlastare, talente si forte pe care Dumnezeu le-a ales si le-a chemat in aceasta Lucrare cu dorinta de a-i pregati sa le poata aseza pe umerii lor sarcina de maine. Noi ne-am dus si ne ducem rand pe rand. Parintele Iosif, fratele Marini au murit cei mai tineri dintre noi. Ei au ramas [tineri] pentru totdeauna, ca cei care mor tineri raman tineri in veac. Peste noi a trebuit sa treaca furtuna celor aproape cincizeci de ani de incercari. Dar n-am fi putu cunoaste niciodata lucrarea puternica a lui Dumnezeu fara experientele dureroase prin care am trecut.

Cand s-a dus Parintele Iosif, cand s-a dus fratele Marini, Lucrarea era bantuita de cele mai crancene furtuni, din toate partile. Imi aduc aminte si astazi in ce stare eram atunci cand s-a dus Parintele Iosif. Cat de puternici erau vrajmasii nostri si cat de multi! Am trait atunci momentul din psalmul care spune: Imi ridic ochii spre munti si zic: de unde imi va veni izbavirea? . Vedeam ca, in jurul nostru, vrajmasii sunt ca niste munti uriasi care erau gata sa se prabuseasca peste noi. Iar noi eram ca niste pitici: si tineri, si fara experienta, si putini, si nebagati in seama de nimeni. Nici nu ne mai numeau ostasii Domnului. Ne numea trifisti, schismatici, eretici. Din toate partile izbeau peste noi valurile si vanturile cele mai naprasnice. N-aveam loc nicaieri. Dintr-un loc ne alungau in altul. tie numai Dumnezeu cate drumuri si cate lacrimi am avut atunci. Dumnezeu sa rasplateasca in veci acele suflete si acele case care ne-au adapostit cand eram urmariti ca niste facatori de rele si eram dati prin publicatii si prin instiintari la toate posturile de jandarmi, sa fim urmariti si prinsi ca niste raufacatori de rele si inaintati sub escorta la judecata.

Cat a trebuit sa treaca de atunci Prin cate incercari a trebuit sa trecem Dar Dumnezeu cel Atotputernic, Care era Stapanul Lucrarii Sale dupa cum ne-a spus Parintele de pe patul mortii: Cu mine au sfarsit acum, nu-mi mai pot face nimic. Dar pe voi va vor urmari din loc in loc si veti ajunge si voi sa patimiti si sa indurati ce am patimit si ce am indurat eu. Dar Dumnezeu, Care m-a sprijinit pe mine, va va sprijini si pe voi. Nu uitati niciodata [pe] Rascumparatorul vostru, [pe] parintele vostru si legamantul vostru .

Dumnezeu a ingaduit sa fim incercati in toate privintele. Dar iata, timpul si puterea lui Dumnezeu ce minunat au lucrat! Toti vrajmasii acestia care erau atat de puternici atunci sunt astazi dati uitarii pentru totdeauna. Pe mormintele lor nu se mai duce sa ingenuncheze nimeni. Nu se duce nimeni sa mai puna o floare. Mormintele lor sunt acoperite de buruieni si nimeni nu mai stie unde sunt inmormantati toti aceia care racneau odata ca niste lei puternici impotriva Domnului si impotriva acelora care au vrut sa-si pastreze legamantul curat si sanatos. Astazi, dupa atatia zeci de ani, priviti acum si vedeti cum se intind, de la o margine a tarii pana la cealalta, ramurile acestui copac mare si minunat care a crescut din grauntele de mustar semanat cu truda, udat cu lacrimi, ingrasat cu sange si cu sudoare de catre inaintasii nostri sfinti care au marturisit Cuvantul lui Dumnezeu cu toata puterea si si-au pastrat legamantul pana la sfarsit.

De aceea noi nu incetam sa va aducem aminte de acesti oameni mari si sfinti, cum a spus Mantuitorul apostolilor Sai cand le-a zis: Voi ati intrat in lucrul altora. Voi secerati unde altii s-au trudit. Nu uitati datoria de recunostinta care trebuie sa o aveti totdeauna fata de inaintasii vostri . Marii nostri inaintasi: Parintele Iosif, fratele Marini, ceilalti, sute si sute, si mii, si zeci de mii de frati ale caror nume sunt scrise in Cartea Vietii, au trecut intai pe-aici, destelenind cu jertfe grele pamantul acesta sufletesc care fusese napadit de sute si sute de ani de atatea pacate, de atata necredinta si de atata intuneric cat zacuse peste pamantul nostru. Cand Dumnezeu S-a indurat insa sa aduca aceasta Lucrare, ea a fost ca rasaritul unui soare peste o noapte de veacuri si veacuri. i au inceput sa se trezeasca constiintele poporului nostru si, din ce in ce, tot mai multe suflete alese de Dumnezeu s-au alaturat acestei lupte. i acum voi, cei tineri, voi, dragii nostri tineri, ati ajuns sa mosteniti o Lucrare atat de minunata si sfanta, pe care Dumnezeu a adus-o atat de crancen, dar atat de frumos pana astazi. Simtiti-va recunostinta si multumirea fata de Dumnezeu, pe care sunteti datori sa le aratati, ca v-a facut parte de mostenirea aceasta a unor asa mari sfinti in lumina Lui.

Zic, suntem la al patrulea prilej in care Dumnezeu ne-a strans aici pentru ca, prin tot ceea ce aduce fiecare prin Duhul Domnului si prin tot ce primim prin prezenta Domnului Iisus si prin revarsarea Duhului Sfant, sa impingem mai departe lucrarea aceasta frumoasa de cunoastere, de apropiere si de colaborare a tineretului acestei Lucrari. Dumnezeu v-a ales pentru o slujba mare si sfanta. Dumnezeu v-a inzestrat cu talent minunat si cu cunostinte minunate pe fiecare. El vrea acum sa va faca pe fiecare dintre voi sa va intelegeti bine darul pe care l-ati primit, locul in care ati fost pusi, datoria pe care trebuie sa o impliniti si partea pe care trebuie sa o luati la grabirea venirii Imparatiei lui Dumnezeu, la innobilarea Lucrarii evanghelice in care Dumnezeu ne-a chemat si la grabirea mantuirii neamului nostru si a credintei parintilor nostri in care ne-a asezat El aici.

Ce treaza constiinta, ce atenta veghere si ce ravna sfanta ne cere Dumnezeu noua, in chip deosebit! Pentru ca pe noi ne-a ales El si ne-a chemat in aceasta Lucrare atat de minunata si de sfanta, in care noi trebuie sa ne dam silintele, fiecare, sa traim la cel mai inalt nivel duhovnicesc si sa contribuim cu cea mai frumoasa parte a vietii noastre si cu tot ceea ce putem noi crea prin inflacararea Duhului Sfant si prin starnirea ravnei noastre in a-L iubi si a-L sluji pe Dumnezeu mereu mai frumos, pentru telul cel mare si sfant, care este mantuirea altora.

Am spus de la inceput cum Parintele Iosif, cand m-am dus la Sibiu, mi-a dat, simbolic, un tablou cu un tanar care scapa din valurile lumii dupa ce i se sparsese luntrea injghebarii lui firesti. Ajuns pe stanca mantuirii, binecuvanta pe Dumnezeu in momentul salvarii. Aceasta imagine a fost pusa pe coperta primei mele carti de poezii, aparute in 1935: La Golgota. Dar dupa aceea mi-a spus: Tu nu poti sa-ti asiguri mantuirea ta, decat intr-un singur fel: tinandu-Te de Hristos, sa cauti salvarea altor suflete. Cu cat vei salva mai multe, cu atata vei fi mai binecuvantat si cu atata vei implini mai degraba voia lui Dumnezeu si datoria ta .

Simt in inima mea indemnul sa evoc mereu amintirea aceasta, pentru ca niciodata sa nu uit marea dorinta a lui si marea datorie a mea de a lucra si de a lupta, cu tot ceea ce mi-a dat Dumnezeu, in toate zilele care mi-au fost randuite si in toate locurile si starile prin care am fost dus sa-mi implinesc aceasta datorie, tinandu-ma de Iisus. Sa intind o mana celor care aveau nevoie de aceasta mana a mea, pentru a se intoarce si a ajunge si ei sa se alipeasca de Hristos.

Multiplicata in mii si milioane de exemplare, eu vad [in] aceasta datoria fiecaruia dintre noi. i simt indemnul sa spun mereu ca aceasta este chemarea si misiunea noastra adevarata si dumnezeiasca, a fiecaruia: venind la Hristos, tinandu-ne de El, sa le intindem mana sub toate formele si cu toate puterile noastre celor care sunt naufragiati in jurul nostru si se ineaca in jurul nostru nimiciti si inecati de pacat si de ispitele acestui veac murdar si blestemat.

Desigur, am gresit si noi ca nu este om care sa fie viu si sa nu greseasca, cum spune Cuvantul lui Dumnezeu. Dar El, Care stie toate acestea, a acoperit cu bucurie greselile noastre; ca dorind sa facem bine am gresit, nu dorind sa facem rau. i putem spune, binecuvantand pe Dumnezeu, cuvintele psalmului: Ferice de cel cu faradelegea iertata si cu pacatul acoperit. Ferice de acela caruia nu-i tine in seama Domnul nelegiuirea, pentru ca in duhul lui nu este viclenie . Niciodata nu va fi cineva pe pamantul acesta sa nu greseasca. Dar este o deosebire intre cel care greseste vrand sa faca raul si cel care greseste vrand sa faca binele. Gandul insa care trebuie sa ne insoteasca pe toti este ca, luptand si lucrand mereu, sa ne salvam pe noi insine, salvand pe altii. i, grabind implinirea acestui gand, cu cat mai repede vom ajunge la realizarea telului si scopului pentru care ne-a randuit Dumnezeu pe noi si Lucrarea Lui, cu atata vom fi mai fericiti si noi cu Dumnezeu, si El cu noi.

Am spus ca, de la inceputul acestui an, am pornit, la indemnul Domnului, cu realizarea unui gand: o preocupare mult mai atenta si mult mai sustinuta fata de tineretul acestei Lucrari. Suntem o Lucrare de multe sute de mii de frati. Din toti acestia, peste optzeci la suta sunt tineri. Ati vazut ce frumoasa infatisare au adunarile noastre, nuntile noastre, intalnirile noastre. Voi insiva sunteti asa de fericiti cand va vedeti inconjurati de atatia frati si surori tinere. Acestia sunt fratii si surorile, lucratorii Domnului, care se pregatesc astazi pentru ziua de maine. Dumnezeu v-a ales. El a facut sa va nasteti, cea mai mare parte, din parinti credinciosi. Ati avut o mama sau un tata credin cios sau amandoi parintii credinciosi. Ce har mare de la Dumnezeu este sa ai parinti credinciosi! O mama credincioasa, un tata credincios care, cu cel dintai cuvant, te-a invatat sa rostesti Numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh si ti-a pus in inima si-n mana Cuvantul lui Dumnezeu. Toti v-ati bucurat de harul acesta sau cea mai mare parte. Acum trebuie sa intelegeti ca, tocmai prin acest fapt, Dumnezeu v-a ales pentru o lucrare stralucita. Insufletiti-va pentru ea, inflacarati darul lui Dumnezeu care este in voi. Iubiti-L pe Dumnezeu! E singura comoara care ramane in veac. Toate celelalte pier o data cu intrebuintarea lor. Dupa ce trec anii, dupa ce trece viata, dupa ce zilele se duc, cu ce ati ramas, in afara de harul lui Dumnezeu si de binefacerea Lui din lumea aceasta? Fiecare aveti un dar. Descoperiti-va darul pe care il aveti si puneti-l in slujba lui Hristos.

Adunarea de Anul Nou la Sibiu a avut un scop: sa va cunoasteti unii cu altii. Atunci ati fost atat de multi, care nici nu va vazuserati niciodata unul cu celalalt. Ce frumoasa a fost intalnirea aceasta! i ati descoperit ca sunt atatea suflete care Il iubesc, ca voi, pe Dumnezeu.

Adunarea de la Comanesti a avut un scop. Acolo a fost o deviza: Intai sa fim, apoi sa facem! Am inteles atunci ca Dumnezeu ne vrea intai sa fim copii ai Lui, transformati, oameni noi, oameni duhovnicesti, oameni in stare sa se orienteze si sa cunoasca voia lui Dumnezeu; cu o dorinta sfanta s-o implineasca. Intai sa fim! i dupa aceea sa facem. Intai sa devii un om duhovnicesc, care sa-L realizezi in viata ta pe Hristos; sa poti fi un exemplu in fata tuturor celorlalti. Dupa aceea, tot ce faci, tot ce gandesti, tot ce spui capata valoarea si frumusetea pe care o da harul lui Dumnezeu si pe care o garanteaza viata pe care o duci in Hristos. Fara acoperirea in fapte, in traire, cuvintele noastre, gesturile noastre, scrierile noastre n-au nici o valoare. E ca si cand o banca nationala ar arunca pe piata hartii de milioane de lei, dar n-are in pivnitele ei acoperirea acestor bani in aur, care sa le garanteze valoarea. Oricat de frumoase ar fi cuvintele noastre, scrierile noastre, daca viata noastra n-ajunge sa fie de o inalta tinuta duhovniceasca si de o inalta traire in Hristos, cuvintele noastre, cat de frumoase si de late, si de largi, si de multe ar fi, n-au nici o valoare.

In 1947, cand a aparut pentru ultima data foaia noastra Isus Biruitorul (trecuse la Domnul fratele Marini din februarie), am ramas singuri acolo, sa scoatem in fiecare saptamana foaia. Trebuia sa facem si misiune pe teren printre fratii ravasiti, trebuia sa scriem si foaia si banii pierdeau din valoare zi de zi. La inceputul anului, o gazeta a noastra, un numar de foaie, avea un pret de 1000 de lei. Dupa fiecare al doilea numar, se ridica cu alte mii. La urma urmei, cand, in iulie, s-a facut prima devalorizare si revalorizare a banilor, foaia noastra costa 10.000 [de lei]. 10.000 de lei costa o carte postala. Daca te-ai dus la targ sa cumperi o pereche de boi, trebuia sa mergi cu un sac de bani. Hartii de 500.000, hartii de 1.000.000 N-aveau nici o valoare banii. E ca si cand un om care n-are o viata duhovniceasca, n-are o traire sfanta in Hristos, spune verzi si uscate. Cine da un ban pe toate vorbele lui? Cand oamenii nu traiesc Evanghelia, toate vorbele lor sunt ca banii care nu au nici o valoare. De aceea noi trebuie intai sa fim, apoi sa facem. Sa fim gata sa facem orice jertfa pentru Hristos! Atunci si cuvintele noastre, si umblarile noastre vor capata valoare in fata lui Dumnezeu si in fata oamenilor.

Asta era dorinta la Comanesti, in 23 martie: intai sa fim, apoi sa facem!Ne-am intalnit apoi la Cluj, la 1 mai. Ce frumoasa a fost intalnirea de la Cluj! Ce adanci erau cuvintele rostite acolo! Eram in plina desfasurare a timpului de primavara si am zis: suntem in cele trei luni care dau valoare anului intreg: aprilie, mai si iunie. Sunt lunile in care zilele cresc, timpul e in crestere, soarele e in crestere, totul este in crestere. Sunt cele trei luni care hotarasc recolta anului intreg. Daca nu se seamana bine in aprilie, daca nu ploua bine in mai, daca nu straluceste soarele bine in iunie, toata recolta anului s-a pierdut. Aceasta inseamna tineretea, aceasta inseamna cresterea, acestea inseamna maturitatea noastra duhovniceasca. Daca noi nu ne-am nascut din nou, adica nu s a insamantat adanc in inima noastra Cuvantul lui Dumnezeu, cum se face primavara, si daca nu ne ingrijim de cresterea noastra duhovniceasca, cum se face vara, atunci si cand trebuie sa se culeaga rodul, noi nu vom avea niciodata, nici unii dintre noi, vreun rod.

Suntem in toamna anului acum. Noi am invatat din toate acestea ca noua ni se cere intai nasterea din nou, sa devenim oameni duhovnicesti; dupa aceea sa crestem duhovniceste, insusindu-ne toate conditiile de care avem nevoie ca sa aducem rod. i apoi vine toamna, cand noi vom putea prezenta in fata Stapanului nostru roadele frumoase ale maturitatii noastre duhovnicesti, ale luptelor si alergarilor noastre.

Voi ma intelegeti tot ce spun acum. i de aceea doresc din toata inima ca, ori de cate ori ne intalnim noi acum si ne vom mai intalni in viitor , sa aratati ca intr-adevar ceea ce s-a insamantat nu s-a uscat. Ci, ingrijind cu dragoste, cu osteneala, cu jertfa: citind Cuvantul lui Dumnezeu, rugandu-va fierbinte, cercetand adunarea frateasca, insu sindu-va toate indemnurile si bunele indrumari pe care le aveti din belsug aici: in Cuvantul lui Dumnezeu, in cartile noastre binecuvantate, in cantarile noastre, in adunarile noastre, sa va maturizati duhovniceste si sa va pregatiti pentru cercetarea Stapanului, Care trece pe la smochinul vietii noastre! Ne-a asezat in via Lui sfanta, in cea mai frumoasa vie. Nu exista in toata lumea o mai frumoasa vie duhovniceasca decat via Oastei Domnului. Au venit la noi oameni din strainatate, de departe, si au spus: Noi am auzit acolo despre dumneavoastra. In lumea aceasta, toate curentele religioase au ajuns ca niste vulcani stinsi. Nu mai traiesc. Singura Lucrarea Oastei este un vulcan aprins care tasneste mereu . Strainii ne-au spus: In adunarile noastre nu sunt lacrimi, decat cand cantam si cand ascultam lucrarile pe care Dumnezeu le-a incredintat Oastei Domnului . titi ca sunt adunari ale Oastei Domnului in Suedia, in Norvegia, in America Latina, in Australia, peste tot. i din toate partile zic: Trimi teti ne lucrarile Parintelui Iosif, caci acestea au viata lui Dumnezeu in ele .

Imi pare rau ca n-am aici acum un prospect in care se arata o parte din Lucrarea Oastei Domnului din Suedia. Cum au uniforma lor. O uniforma distincta. i cum merg si propovaduiesc Cuvantul lui Dumnezeu, cum ajuta pe saraci, cum strang pe orfani, cum sprijina pe cei care sunt cum marturisesc Evanghelia pretutindeni, in uniforma lor frumoasa, de vestitori ai Domnului. Oastea Domnului din Suedia!Sunt asa frumoase lucrari pretutindeni! Dumnezeu raspandeste aceasta Lucrare si-n Japonia avem adunari ale Oastei Domnului. Sa vedeti cum Vantul cel Ceresc ca si cum adie vantul si, dintr-o campie de flori de papadie uscate, zboara semintele si nici nu stii unde infloreste o astfel de planta binecuvantata.

Deci, suntem intr-o Lucrare in continua crestere, peste care Duhul lui Dumnezeu si puterea lui Dumnezeu lucreaza cu mult har si cu mult spor. Constiinta acestei apartenente, ca facem parte din aceasta Lucrare, ar trebui sa ne inalte pe noi duhovniceste. Pentru ca numai in Ungaria sau in alte parti unde se duc frati de-ai nostri, sa vedeti cu ce cuvinte vin! Toti privesc spre Oastea Domnului din Romania ca spre ceva ceresc. i penticostalii, si baptistii vorbesc despre Oastea Domnului din Romania tremurand. Cu ce ganduri frumoase si ce cunostinte minunate, si ce putere a ajuns pana la ei cuvantul acestei Lucrari! Deci, daca din toate partile, ochii tuturor sunt indreptati spre aceasta Lucrare, ce oameni ar trebui sa fim noi, printr-o purtare sfanta si evlavioasa, cum spune Cuvantul lui Dumnezeu Prin niste fapte, prin niste cuvinte, prin niste purtari atat de minunate, incat intr-adevar sa meritam ca toti ochii celorlalti care Il iubesc pe Dumnezeu si asteapta un ajutor de undeva sa aiba drept sa priveasca spre noi cu speranta si cu admiratie.

Lucrarea aceasta inceputa cu tineretul, trebuie sa intelegeti ca este voia lui Dumnezeu care vrea acum, din randurile voastre, sa aleaga lucratori si luptatori destoinici. Domnul va pregati si Domnul pregateste o mare libertate pentru Lucrarea aceasta. Noi vedem acum diferenta dintre vremile de acum si cele de acum cativa ani, cand nu puteam sa ne intalnim doi cu doi si sa mergem unii la altii. Acum avem adunari de mii de frati. Adunari cum a fost cea de la Sibiu.() Imi iubesc copilul! N-a supt de cateva zile. Sufera de foame. As dori sa lasati sa suga macar inca o data, sa se hraneasca. i pe urma puteti sa ma ucideti.

Imi iubesc parintii, dar Il iubesc mai mult pe Hristos! El a spus: Oricine iubeste mai mult tata sau mama, sau fiu, sau fiica, decat pe Mine, nu este vrednic de Mine .

A fost in stare sa-si lase copilasul, sa-si lase parintii, din dragoste pentru Hristos. Asa inaintasi am avut noi pe calea lui Dumnezeu.

De aceea, sa ne ridicam si noi pana la inaltimea jertfei lor. i sa ne straduim sa ne intelegem rolul si timpul, si datoria. Viata trece si daca nu facem nimic. Viata trece oricat de mult ne-am scuti-o si oricat am cauta sa n-o pierdem. Viata noastra trece. Spune un cuvant frumos in pilda Mantuitorului cu saracul Lazar si cu bogatul. Zice: A murit saracul si a fost dus de ingeri in sanul lui Avraam. A murit si bogatul . i bogatii mor Mor cei slabi, mor cei bolnavi, dar si cei sanatosi, si cei tari mor. Insa nu-i tot una cum mori. La moartea lui Iorga, un taran din Bucovina, de pe locurile unde a fost din nastere Iorga, a venit la mormantul lui si a spus cateva cuvinte: Lemne bune, lemne rele, toate ard. Numai cenusa lor nu-i la fel! Numai caldura lor e alta. Zile bune, zile rele, toate trec. Numai folosul lor nu-i la fel! Numai rasplata lor e alta! Oameni buni, oameni rai, toti mor. Numai umblarea lor nu-i la fel! Numai vesnicia lor e alta! . Asa ca, oricat de mult si-ar cruta cineva viata, odata tot o pierde. i cei bogati mor; si cei sanatosi...