Nu fiţi deplin siguri de mântuire până ce nu veţi coborî pe Ţărm
Cand s-au pogorat pe tarm, au vazut acolo jaratec de carbuni, peste pus deasupra si paine. Slava celor credinciosi nu vine decat dupa moartea biruitoare, dupa cum nu a venit nici pentru Domnul lor inainte de moarte, ci dupa ea. Rasplata nu vine decat la urma, dupa terminarea fericita a intregii munci randuite lor, caci []Cand s-au pogorat pe tarm, au vazut acolo jaratec de carbuni, peste pus deasupra si paine. Slava celor credinciosi nu vine decat dupa moartea biruitoare, dupa cum nu a venit nici pentru Domnul lor inainte de moarte, ci dupa ea.
Rasplata nu vine decat la urma, dupa terminarea fericita a intregii munci randuite lor, caci asa a venit si pentru Domnul nostru Iisus.
Incununarea nu are loc decat dupa ajungerea cu bine la tinta, asa precum e si scris,iar mantuirea sufletelor noastre nu o vom vedea sigur decat dupa ce vom fi sfarsit cu bine lupta credintei, taria nadejdii si osteneala dragostei (Tes. 1, 3; I Pt. 1, 9).
In psalmul sfant scrie: Laudati pe Cel ce a biruit spre a ne instiinta astfel, cu teama, ca, pana cand cineva inca n-a ajuns sa se pogoare pe tarm, pana cand cineva este tot in calatorie si tot in lupta pe marea acestei vieti, noi sa nu ne grabim a-l lauda.
Iar aceasta instiintare plina de o teama permanenta trebuie sa fie si pentru noi un tepus pe care sa-l simtim mereu amenintandu-ne, ori de cate ori vom fi ispititi sa ne inchipuim ca mantuirea este un lucru atat de usor, incat suntem chiar siguri ca il si avem! Ce trist rasuna pentru o ureche inteleapta si trecuta prin experientele vietii din lumea aceasta lauda prea sigura a unora care spun cu usurinta: Noi, cei mantuiti , sau noi, cei care avem mantuirea Astfel de suflete si sunt deja pe muchia prapastiei! Mantuitorul ne-a spus: Nevoiti-va sa intrati pe usa cea stramta (Lc. 13, 24). Legand astfel intrarea Acolo de nevointa pe care si-o da sufletul ostenitor.
Sfantul Pavel spune: Ma port aspru cu trupul meu si-l tin in frau, ca nu cumva, dupa ce am propovaduit al tora, eu insumi sa fiu lepadat (I Cor. 9, 27). Legand astfel mantuirea lui insusi de lupta infranarii si a statorniciei dusa permanent pana in cea din urma clipa a vietii. Deci nevointa multa, nu putina. i lupta grea, nu usoara.
Soarta multora care au inceput frumos, dar au sfarsit rau trebuie sa ne fie o necurmata pilda si o infricosata instiintare.
Cine merge prea increzut pe aceasta ingusta punte curand se va pomeni in prapastie.
Nu numai nume de ucenici ca Iuda si Dima sau Alexandru Caldararul, Diotref si altii ca ei trebuie sa ne faca atenti. Ci si nume de biserici ca aceea a Galatenilor care, dupa ce incepuse prin Duhul, sfarsea in firea pamanteasca si toata multa lor suferinta de mai inainte pentru Domnul era in primejdie sa ramana in zadar (Gal. 3, 3-4).
Sau ca aceea din Sardes, careia ii mergea doar numele ca traiesteNumele ii mergea, caci ii mergea gura cu care se lauda ca este mantuita dar vai, ea era moarta! (Apoc. 3, 1).
Sau ca aceea din Laodicea, care nu era nici rece, nici in clocot, ci tocmai cum era mai rau.
Nici rece, ca sa simta si sa-si recunoasca starea inghetata, dar nici in clocot, ca sa se vada ca traieste in lupta. Ci caldicica, adica starea in care traiesc toate reptilele si toate uraciunile, ca in apa calduta a baltilor noroioase. Buna numai de aruncat. Starea celui ticalos, nenorocit, orb si gol, care totusi se lauda ca este bogat (in roadele Duhului) si nu duce lipsa de nimic (pentru ca el zice ca este deja mantuit) (Apoc. 3, 14-17).
Daca ati fi orbi, le-a zis Iisus, n-ati avea pacat. Dar pentru ca ziceti: vedem , tocmai de aceea pacatul vostru ramane! (In. 9, 41).
Pana nu veti cobori pe...
Rasplata nu vine decat la urma, dupa terminarea fericita a intregii munci randuite lor, caci asa a venit si pentru Domnul nostru Iisus.
Incununarea nu are loc decat dupa ajungerea cu bine la tinta, asa precum e si scris,iar mantuirea sufletelor noastre nu o vom vedea sigur decat dupa ce vom fi sfarsit cu bine lupta credintei, taria nadejdii si osteneala dragostei (Tes. 1, 3; I Pt. 1, 9).
In psalmul sfant scrie: Laudati pe Cel ce a biruit spre a ne instiinta astfel, cu teama, ca, pana cand cineva inca n-a ajuns sa se pogoare pe tarm, pana cand cineva este tot in calatorie si tot in lupta pe marea acestei vieti, noi sa nu ne grabim a-l lauda.
Iar aceasta instiintare plina de o teama permanenta trebuie sa fie si pentru noi un tepus pe care sa-l simtim mereu amenintandu-ne, ori de cate ori vom fi ispititi sa ne inchipuim ca mantuirea este un lucru atat de usor, incat suntem chiar siguri ca il si avem! Ce trist rasuna pentru o ureche inteleapta si trecuta prin experientele vietii din lumea aceasta lauda prea sigura a unora care spun cu usurinta: Noi, cei mantuiti , sau noi, cei care avem mantuirea Astfel de suflete si sunt deja pe muchia prapastiei! Mantuitorul ne-a spus: Nevoiti-va sa intrati pe usa cea stramta (Lc. 13, 24). Legand astfel intrarea Acolo de nevointa pe care si-o da sufletul ostenitor.
Sfantul Pavel spune: Ma port aspru cu trupul meu si-l tin in frau, ca nu cumva, dupa ce am propovaduit al tora, eu insumi sa fiu lepadat (I Cor. 9, 27). Legand astfel mantuirea lui insusi de lupta infranarii si a statorniciei dusa permanent pana in cea din urma clipa a vietii. Deci nevointa multa, nu putina. i lupta grea, nu usoara.
Soarta multora care au inceput frumos, dar au sfarsit rau trebuie sa ne fie o necurmata pilda si o infricosata instiintare.
Cine merge prea increzut pe aceasta ingusta punte curand se va pomeni in prapastie.
Nu numai nume de ucenici ca Iuda si Dima sau Alexandru Caldararul, Diotref si altii ca ei trebuie sa ne faca atenti. Ci si nume de biserici ca aceea a Galatenilor care, dupa ce incepuse prin Duhul, sfarsea in firea pamanteasca si toata multa lor suferinta de mai inainte pentru Domnul era in primejdie sa ramana in zadar (Gal. 3, 3-4).
Sau ca aceea din Sardes, careia ii mergea doar numele ca traiesteNumele ii mergea, caci ii mergea gura cu care se lauda ca este mantuita dar vai, ea era moarta! (Apoc. 3, 1).
Sau ca aceea din Laodicea, care nu era nici rece, nici in clocot, ci tocmai cum era mai rau.
Nici rece, ca sa simta si sa-si recunoasca starea inghetata, dar nici in clocot, ca sa se vada ca traieste in lupta. Ci caldicica, adica starea in care traiesc toate reptilele si toate uraciunile, ca in apa calduta a baltilor noroioase. Buna numai de aruncat. Starea celui ticalos, nenorocit, orb si gol, care totusi se lauda ca este bogat (in roadele Duhului) si nu duce lipsa de nimic (pentru ca el zice ca este deja mantuit) (Apoc. 3, 14-17).
Daca ati fi orbi, le-a zis Iisus, n-ati avea pacat. Dar pentru ca ziceti: vedem , tocmai de aceea pacatul vostru ramane! (In. 9, 41).
Pana nu veti cobori pe...
