Transfigurarea suferinței prin rugăciune şi poezie
Dupa instalarea la putere a comunistilor, in Romania anilor 50- 60, mii de oameni au fost urmariti, anchetati, arestati, si intemnitati din motive de inadaptare la politica partidului unic si de afirmare a credintei in Dumnezeu. Arestarile motivate ideologic si politic s-au desfasurat fara intrerupere timp de aproximativ douazeci de ani (1944-1964) si s-au remarcat doua []Dupa instalarea la putere a comunistilor, in Romania anilor 50- 60, mii de oameni au fost urmariti, anchetati, arestati, si intemnitati din motive de inadaptare la politica partidului unic si de afirmare a credintei in Dumnezeu. Arestarile motivate ideologic si politic s-au desfasurat fara intrerupere timp de aproximativ douazeci de ani (1944-1964) si s-au remarcat doua valuri importante, primul intre 1946-1953, iar al doilea in anii 1956-1959.
Au avut de suferit mai ales descendentii clasei burghezo-mosieresti, intelectualii cu alte vederi politice decat ideologia comunista, toti cei care se opuneau noii oranduiri si, nu in ultimul rand, slujitorii Bisericii si toti cei care militau fervent pentru apararea credintei in Dumnezeu impotriva ateismului comunist.
Suferintele pe care le-au indurat detinutii politici in general s-au abatut si asupra scriitorilor opozanti regimului comunist, fie ei poeti, prozatori, autori de teatru, critici sau istorici literari. Si acestia au fost anchetati, torturati si umiliti, si ei au facut ani multi de inchisoare.
Unii au fost arestati la varste venerabile, altii si-au ruinat sanatatea, iar unii au murit in timpul detentiei sau la scurta vreme de la eliberare. Degradarea civica nu i-a ocolit nici pe ei la iesirea din inchisoare, fiind ani de zile marginalizati, neavand voie sa mai ocupe posturile pe care le aveau inainte de arestare. De aceea, erau nevoiti sa se angajeze in munci sau posturi sub demnitatea si studiile lor, urmariti mereu de Securitate si supusi interdictiei de a publica.
Nu-i putem uita pe acesti mult-patimitori si suntem datori sa le cinstim memoria evocand curajul, demnitatea si suferintele lor, dar mai ales citindu-le si promovandu-le opera literara crestina. Remarcam faptul ca majoritatea dintre ei au fost oameni credinciosi si evlaviosi, pentru unii inchisoarea fiind un loc al intaririi duhovnicesti, iar pentru altii locul in care L-au descoperit pe Hristos Cel rastignit si iubirea lui milostiva.
Cuvinte tulburatoare a rostit Parintele Dumitru Staniloae, cel mai mare teolog roman din secolul al XX-lea, dupa eliberarea din detentie: In inchisoare am invatat sa ma rog . Adica rugaciunea nu era formala, ci vitala, pentru a cultiva speranta supravietuirii cu demnitate si credinta in Dumnezeu.
Cei mai multi dintre intelectualii eliberati...
Au avut de suferit mai ales descendentii clasei burghezo-mosieresti, intelectualii cu alte vederi politice decat ideologia comunista, toti cei care se opuneau noii oranduiri si, nu in ultimul rand, slujitorii Bisericii si toti cei care militau fervent pentru apararea credintei in Dumnezeu impotriva ateismului comunist.
Suferintele pe care le-au indurat detinutii politici in general s-au abatut si asupra scriitorilor opozanti regimului comunist, fie ei poeti, prozatori, autori de teatru, critici sau istorici literari. Si acestia au fost anchetati, torturati si umiliti, si ei au facut ani multi de inchisoare.
Unii au fost arestati la varste venerabile, altii si-au ruinat sanatatea, iar unii au murit in timpul detentiei sau la scurta vreme de la eliberare. Degradarea civica nu i-a ocolit nici pe ei la iesirea din inchisoare, fiind ani de zile marginalizati, neavand voie sa mai ocupe posturile pe care le aveau inainte de arestare. De aceea, erau nevoiti sa se angajeze in munci sau posturi sub demnitatea si studiile lor, urmariti mereu de Securitate si supusi interdictiei de a publica.
Nu-i putem uita pe acesti mult-patimitori si suntem datori sa le cinstim memoria evocand curajul, demnitatea si suferintele lor, dar mai ales citindu-le si promovandu-le opera literara crestina. Remarcam faptul ca majoritatea dintre ei au fost oameni credinciosi si evlaviosi, pentru unii inchisoarea fiind un loc al intaririi duhovnicesti, iar pentru altii locul in care L-au descoperit pe Hristos Cel rastignit si iubirea lui milostiva.
Cuvinte tulburatoare a rostit Parintele Dumitru Staniloae, cel mai mare teolog roman din secolul al XX-lea, dupa eliberarea din detentie: In inchisoare am invatat sa ma rog . Adica rugaciunea nu era formala, ci vitala, pentru a cultiva speranta supravietuirii cu demnitate si credinta in Dumnezeu.
Cei mai multi dintre intelectualii eliberati...
