„Mic dejun” duhovnicesc – Aprilie
Parintele Iosif Trifa in presa vremii Darul (text in original) Pentru care pricina iti aduc aminte, ca sa aprinzi darul lui Dum nezeu, care este intru tine prin punerea manilor II Timoteiu 1, 6. Reintors dela sfintire acum 10 ani nu puteam in telege deplin aceste vorbe, acest in demn al apostolului Pavel. Sa aprinzi []Parintele Iosif Trifa in presa vremii Darul (text in original) Pentru care pricina iti aduc aminte, ca sa aprinzi darul lui Dum nezeu, care este intru tine prin punerea manilor II Timoteiu 1, 6.
Reintors dela sfintire acum 10 ani nu puteam in telege deplin aceste vorbe, acest in demn al apostolului Pavel. Sa aprinzi darul ce ti-s a dat prin punerea ma inilor! Cum? ma intrebam eu adeca mie nu mi-s a dat la Sibiiu un dar gata si deplin ? Trebue sa-l mai aprind si eu, trebue sa mai pun si eu ceva in el? Azi inteleg deplin acest indemn.
Zece ani de pastorire mi-au aratat si dovedit ca in vorbele apostolului este un mare adevar, este un indemn, este o porunca pe care trebue sa o asculte fiecare pastor de suflete.
Hotarat! in darul ce-l aducem dela sfintire trebue sa punem si noi ceva. El este aluatul pus in masura de faina (Luca 13, 21) dospitura, framantatura noi trebue sa o facem. El este scanteia divina focul noi trebue sa-l aprindem.
Darul este sarma curentului sufletesc ce ne leaga peste veacuri dearandul cu Mantuitorul si apostolii sai. Un curent il aduce sarma celalalt noi trebue sa-l incopciem si sa-l punem in ea.
Dela sfintire aducem asadar un aluat nou care trebue sa ne dospeasca, sa ne schimbe toata fiinta. Aducem un foc pe care trebue sa-l aprindem si care trebue sa ne aprinda mereu. Hirotonia ne da o lega tura pe care trebue sa o simtim ca pune in noi, in sufletul nostru, in fiinta noastra un ceva deosebit, un ceva din focul aruncat de divinul Isus pe pamant (Luca 12, 49).
Aceasta legatura constiinta ei, meditarea ei si simtirea ei zilnica trebue sa ne patrunda, sa ne infioare, sa ne schimbe toata fiinta noastra interna si externa. In sufletul nostru, in inima noastra, in ochii, in privirile, in vorbele, purtarile si miscarile noastre trebue sa avem un ceva ce n au toti muritorii: un fior, o marire, o inaltare si o inaltime sufleteasca, morala.
Acesta socot eu ca e darul aprins de care vorbeste apostolul Pavel si numai un astfel de pescar aprins poate pescui si castiga suflete pentru imparatia lui Dumnezeu.
Acest dar aprins este ceeace face din preotie mai mult decat o cariera si din preot mai mult decat un functionar.
Acest dar aprins il sue pe preot sus pe amvon si de pe amvon il pogoara cu lumina, mila si ajutor jos intre ceia ce sed in umbra si intunerec, in mizerie morala si materiala.
Acest dar aprins nu-l lasa pe preot sa se moder nizeze , sa se acomodeze modei si tuturor scade rilor si deprinderilor rele, ci il tine sus la inaltime mo rala deasupra patimilor si pacatelor vremii. . Acest dar aprins pune in sufletul preotului ceva din ostenelele, din insufletirea, din dragostea si ravna apostolilor de a se face tuturora toate ca pe toti sa-i castige pentru evanghelie.
Acest dar se face si acest dar il face pe preot tata ce-si indeamna si povatueste fii (I Tesal. 2, 11) si mama ce-i mangaie (I Tesal 2, 7) si e gata a-si da si sufletul pentru grija si cla direa lor.
Darul este focul sfant ce s a pogorat peste apo stoli si se pogoara mereu peste urmasii lor.
Cine l a primit, cine l a inteles, cine l a simtit ca pe focul ce arde in oasele lui (Ieremia) si in sufletul lui, niciodata nu-l mai poate pierde si nimenea nu il mai poate lua.*Il avem oare toti si il avem totdeauna acest dar aprins? Eu socot ca nu.
Nu-l avem decateori consideram preotia ca o simpla cariera ce se poate lasa si schimba oricand, oricum si cu oricare alta asa precum au facut unii parasindu-o ca sa poata dobandi cu coane iar altii trecand del altar drept la .. politie ca si cand sabia Duhului sfant , coiful mantuirii si ce lelalte arme .ale preotului ar avea oarescareva legatura cu sabia si revolverul del politie.
Nu-l avem apoi de cateori credem ca cu fie nu mele Domnului binecuvantat ne-am incheiat orice che mare si activitate...
Reintors dela sfintire acum 10 ani nu puteam in telege deplin aceste vorbe, acest in demn al apostolului Pavel. Sa aprinzi darul ce ti-s a dat prin punerea ma inilor! Cum? ma intrebam eu adeca mie nu mi-s a dat la Sibiiu un dar gata si deplin ? Trebue sa-l mai aprind si eu, trebue sa mai pun si eu ceva in el? Azi inteleg deplin acest indemn.
Zece ani de pastorire mi-au aratat si dovedit ca in vorbele apostolului este un mare adevar, este un indemn, este o porunca pe care trebue sa o asculte fiecare pastor de suflete.
Hotarat! in darul ce-l aducem dela sfintire trebue sa punem si noi ceva. El este aluatul pus in masura de faina (Luca 13, 21) dospitura, framantatura noi trebue sa o facem. El este scanteia divina focul noi trebue sa-l aprindem.
Darul este sarma curentului sufletesc ce ne leaga peste veacuri dearandul cu Mantuitorul si apostolii sai. Un curent il aduce sarma celalalt noi trebue sa-l incopciem si sa-l punem in ea.
Dela sfintire aducem asadar un aluat nou care trebue sa ne dospeasca, sa ne schimbe toata fiinta. Aducem un foc pe care trebue sa-l aprindem si care trebue sa ne aprinda mereu. Hirotonia ne da o lega tura pe care trebue sa o simtim ca pune in noi, in sufletul nostru, in fiinta noastra un ceva deosebit, un ceva din focul aruncat de divinul Isus pe pamant (Luca 12, 49).
Aceasta legatura constiinta ei, meditarea ei si simtirea ei zilnica trebue sa ne patrunda, sa ne infioare, sa ne schimbe toata fiinta noastra interna si externa. In sufletul nostru, in inima noastra, in ochii, in privirile, in vorbele, purtarile si miscarile noastre trebue sa avem un ceva ce n au toti muritorii: un fior, o marire, o inaltare si o inaltime sufleteasca, morala.
Acesta socot eu ca e darul aprins de care vorbeste apostolul Pavel si numai un astfel de pescar aprins poate pescui si castiga suflete pentru imparatia lui Dumnezeu.
Acest dar aprins este ceeace face din preotie mai mult decat o cariera si din preot mai mult decat un functionar.
Acest dar aprins il sue pe preot sus pe amvon si de pe amvon il pogoara cu lumina, mila si ajutor jos intre ceia ce sed in umbra si intunerec, in mizerie morala si materiala.
Acest dar aprins nu-l lasa pe preot sa se moder nizeze , sa se acomodeze modei si tuturor scade rilor si deprinderilor rele, ci il tine sus la inaltime mo rala deasupra patimilor si pacatelor vremii. . Acest dar aprins pune in sufletul preotului ceva din ostenelele, din insufletirea, din dragostea si ravna apostolilor de a se face tuturora toate ca pe toti sa-i castige pentru evanghelie.
Acest dar se face si acest dar il face pe preot tata ce-si indeamna si povatueste fii (I Tesal. 2, 11) si mama ce-i mangaie (I Tesal 2, 7) si e gata a-si da si sufletul pentru grija si cla direa lor.
Darul este focul sfant ce s a pogorat peste apo stoli si se pogoara mereu peste urmasii lor.
Cine l a primit, cine l a inteles, cine l a simtit ca pe focul ce arde in oasele lui (Ieremia) si in sufletul lui, niciodata nu-l mai poate pierde si nimenea nu il mai poate lua.*Il avem oare toti si il avem totdeauna acest dar aprins? Eu socot ca nu.
Nu-l avem decateori consideram preotia ca o simpla cariera ce se poate lasa si schimba oricand, oricum si cu oricare alta asa precum au facut unii parasindu-o ca sa poata dobandi cu coane iar altii trecand del altar drept la .. politie ca si cand sabia Duhului sfant , coiful mantuirii si ce lelalte arme .ale preotului ar avea oarescareva legatura cu sabia si revolverul del politie.
Nu-l avem apoi de cateori credem ca cu fie nu mele Domnului binecuvantat ne-am incheiat orice che mare si activitate...
