Jertfa Crucii şi slava Învierii
Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane Zis-a Domnul: Oricine voieste sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si scape sufletul il va pierde, iar cine isi va pierde sufletul Sau pentru Mine si pentru Evanghelie, acela il va mantui. Caci ce-i foloseste [] Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe RomaneZis-a Domnul: Oricine voieste sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si scape sufletul il va pierde, iar cine isi va pierde sufletul Sau pentru Mine si pentru Evanghelie, acela il va mantui. Caci ce-i foloseste omului sa castige lumea intreaga, daca-si pierde sufletul? Sau ce ar putea sa dea omul in schimb pentru sufletul sau? Caci de cel ce se va rusina de Mine si de cuvintele Mele, in neamul acesta desfranat si pacatos, si Fiul Omului Se va rusina de el cand va veni intru slava Tatalui Sau, cu sfintii ingeri. i le zicea lor: Adevarat graiesc voua ca sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea pana ce vor vedea Imparatia lui Dumnezeu venind intru putere. (Marcu 8, 34-38)Duminica a treia din Sfantul si Marele Post al Pastilor este numita si Duminica Sfintei Cruci. Aceasta duminica a fost randuita de Biserica la mijlocul Postului Mare pentru a intari duhovniceste pe credinciosi in urcusul lor spiritual spre Inviere. Atat textul Evangheliei, cat si insusi faptul ca in aceasta duminica cinstim in mod deosebit Sfanta Cruce, ne arata intelesurile duhovnicesti ale tainei Sfintei Cruci pentru viata noastra spirituala si pentru mantuirea noastra.
Mantuitorul Iisus Hristos ne arata ca cine doreste sa vina dupa El trebuie mai intai sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-I urmeze. Asadar,lepadarea de sine, purtarea sau asumarea crucii si urmarea lui Hristos sunt cele trei conditii pentru a fi crestin si a dobandi mantuirea.
Lepadarea de sine, eliberarea de modul egoist de a traiCe inseamna lepadarea de sine ca lucrare duhovniceasca? Insusi termenul de lepadare de sine este dificil de inteles pentru omul de astazi. In alte limbi decat romana, lepadarea de sine se traduce cu negarea de sine. Mai ales intr-o lume individualista, in care se afirma eul si se cultiva egoismul, ca lacomie dupa profit, lepadarea de sine, ca program spiritual de renuntare la egoism, inseamna ceva greu de acceptat. Totusi, Mantuitorul Iisus Hristos ne spune ca prima conditie a urmarii Lui, adica prima conditie pentru a fi ucenic al Sau, este lepadarea de sine. Insa lepadarea de sine nu inseamna desfiintarea sau anularea de sine, ci schimbarea modului egoist de a vietui. Lepadarea de sine inseamna renuntarea la modul patimas de a trai in uitare de Dumnezeu si de semenii nostri. Mantuitorul ne arata, de fapt, ca numai atunci putem sa-I urmam Lui cand centrul vietii noastre nu mai suntem noi insine, ci El. Cand viata omului nu mai este centrata pe eul sau posesiv, trecator si limitat, ci pe legatura de iubire vesnica si infinita cu Hristos Dumnezeu-Omul, atunci viata omului devine comuniune pentru eternitate, deschidere spre imbogatire spirituala vesnica, in iubirea eterna a Preasfintei Treimi.
Autosuficienta, o inchisoare a sufletului din care acesta trebuie sa scapeAl doilea verset din Evanghelia Duminicii a treia din Post spune: Cine voieste sa-si scape sau sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde, dar cine il va pierde pentru Mine si pentru Evanghelie il va mantui. Daca dorim sa ne mantuim pe noi insine, cu fortele proprii, ne pierdem. Daca insa ne daruim lui Hristos si ne unim cu El prin Sfintele Taine si implinim poruncile Lui in viata noastra, atunci ne mantuim, deoarece mantuirea inseamna unirea omului cu Dumnezeu. De ce? Pentru ca numai Dumnezeu are viata vesnica in Sine si numai intrucat ne unim cu El, Izvorul vietii vesnice, sufletul nostru se poate mantui si trai in comuniunea eterna de viata si iubire cu Hristos sau cu Sfanta Treime. De aceea, Botezul crestin sau Botezul in Hristos se savarseste in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, iar viata crestina este viata in comuniune de har cu Preasfanta Treime. Astfel, lepadarea de sine este o eliberare a sufletului de propriul sau egoism si narcisism, o iesire a sufletului din inchisoarea sau mormantul patimilor egoiste. Foarte adesea suntem atat de preocupati numai de noi insine, de propria noastra persoana, de imaginea noastra in fata lumii, incat nu mai avem timp sa vedem icoana lui Hristos din Evanghelie si din Biserica si nici chipul lui Hristos din semenii nostri. Foarte adesea viata noastra este mai mult iubire egoista de sine, bizuire pe sine, justificare de sine, cautare de sine, in uitare de Dumnezeu si de semenii nostri care asteapta iubirea noastra. Indiferent ca este cultivat in familie sau in manastire, egoismul devine o inchisoare a sufletului, iar lepadarea de sine inseamna rastignirea modului de existenta pacatos si patimas, ca autosuficienta sau multumire de sine, si deschiderea sufletului spre alt mod de viata, si anume viata in comuniune cu Dumnezeu si cu semenii. Cu alte cuvinte, Mantuitorul Iisus Hristos voieste sa ne spuna ca iubirea de Dumnezeu este temelia adevaratei iubiri fata de semeni si fata de noi insine. Urmand lui Hristos, sfintii constata ca iubirea curata se naste din rugaciune, din relatia noastra cu Dumnezeu(Sfantul Isaac Sirul). De fapt, traim cu adevarat si ne implinim pe noi insine sau ne realizam ca persoane in masura in care Il iubim pe Dumnezeu si pe semenii nostri. Ca atare, masura libertatii noastre este, de fapt, masura capacitatii noastre de-a iubi pe Dumnezeu in rugaciune si pe semenii nostri in faptele bune savarsite pentru ei.
Crucea inseamna recunoasterea finitudinii si fragilitatii vietii umaneA doua conditie a vietii in Hristos este luarea sau asumarea Crucii. Crucea are o multime de intelesuri spirituale in Sfanta Scriptura.
In Evanghelia de astazi, Crucea poate insemna recunoasterea unei neputinte si a unei suferinte personale, recunoasterea finitudinii si fragilitatii conditiei umane. Crucea este adesea o neimplinire, o boala incurabila, o patima nevindecata, o tristete ca nu am devenit sau realizat ceea ce ne-am dorit. Foarte adesea, crucea in viata omului poate fi si o copilarie traita fara parinti sau o familie fara copii. Crucea poate fi si un handicap, ca urmare a unui accident. Crucea mai poate fi si o durere prelungita in tot timpul vietii pentru ca am pierdut o fiinta draga, mai ales poate fi o vaduvie de toata viata. In multe feluri, crucea este traita ca fiind o neputinta, o neimplinire sau o suferinta care marcheaza viata omului. Dar cand Mantuitorul indeamna pe fiecare sa-si ia crucea sa, aceasta este o chemare: Ia, accepta, neputinta ta si urmeaza-mi Mie! Adu la Mine, la Hristos, durerea ta, neputinta ta, boala ta, osteneala ta, lupta ta cu tine insuti si cu neputintele tale! Hristos voieste sa poarte impreuna cu noi suferinta noastra, ca sa umple cu prezenta Lui iubitoare, mantuitoare si sfintitoare neimplinirea noastra apasatoare. El, Dumnezeu Doctorul, vrea sa intre in viata noastra pentru a ne vindeca de neputintele noastre sufletesti si trupesti si pentru a ne darui viata divino-umana, adica mantuirea. El vrea sa ne ajute ca sa putem purta Crucea suferintei spre a dobandi bucuria Invierii. El doreste ca necazul, incercarea, neputinta sau suferinta pe care le avem sa nu ne desparta de Dumnezeu, sa nu ne instraineze de El, ci sa le folosim pe toate acestea in asa fel incat sa ne apropiem mai mult de Dumnezeu. De fapt, necazurile sau suferintele nu ne lasa niciodata neutri. Oamenii care trec prin suferinta sau poarta o cruce grea nu mai raman complet indiferenti. Necazul sau suferinta ne poate apropia sau indeparta de Dumnezeu. De aceea, Evanghelia de azi ne indeamna sa luam Crucea, sa o asumam, sa o purtam venind cu ea la Hristos si sa facem din ea drum spre Inviere.
Un alt inteles duhovnicesc adanc al Crucii este rastignirea noastra permanenta intre idealul propus si rezultatul obtinut. Despre aceasta cruce, ca permanenta neimplinire si lupta cu egoismul din noi insine, vorbeste Sfantul Apostol Pavel cand zice: Nu fac binele pe care il voiesc, ci raul pe care nu-l voiesc, pe acela il savarsesc (Romani 7, 19). Aceasta este crucea sau neimplinirea cea mai frecventa din viata duhovniceasca a celor ce lupta cu patimile si neputintele din firea omeneasca inclinata spre pacat. Adesea omul isi propune o innoire duhovniceasca si un inceput bun, un ideal inalt, dar constata cu regret esecul in implinirea acestui ideal. Totusi, cand constatam ca in aceasta lupta avem mare nevoie de ajutorul lui...
Mantuitorul Iisus Hristos ne arata ca cine doreste sa vina dupa El trebuie mai intai sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-I urmeze. Asadar,lepadarea de sine, purtarea sau asumarea crucii si urmarea lui Hristos sunt cele trei conditii pentru a fi crestin si a dobandi mantuirea.
Lepadarea de sine, eliberarea de modul egoist de a traiCe inseamna lepadarea de sine ca lucrare duhovniceasca? Insusi termenul de lepadare de sine este dificil de inteles pentru omul de astazi. In alte limbi decat romana, lepadarea de sine se traduce cu negarea de sine. Mai ales intr-o lume individualista, in care se afirma eul si se cultiva egoismul, ca lacomie dupa profit, lepadarea de sine, ca program spiritual de renuntare la egoism, inseamna ceva greu de acceptat. Totusi, Mantuitorul Iisus Hristos ne spune ca prima conditie a urmarii Lui, adica prima conditie pentru a fi ucenic al Sau, este lepadarea de sine. Insa lepadarea de sine nu inseamna desfiintarea sau anularea de sine, ci schimbarea modului egoist de a vietui. Lepadarea de sine inseamna renuntarea la modul patimas de a trai in uitare de Dumnezeu si de semenii nostri. Mantuitorul ne arata, de fapt, ca numai atunci putem sa-I urmam Lui cand centrul vietii noastre nu mai suntem noi insine, ci El. Cand viata omului nu mai este centrata pe eul sau posesiv, trecator si limitat, ci pe legatura de iubire vesnica si infinita cu Hristos Dumnezeu-Omul, atunci viata omului devine comuniune pentru eternitate, deschidere spre imbogatire spirituala vesnica, in iubirea eterna a Preasfintei Treimi.
Autosuficienta, o inchisoare a sufletului din care acesta trebuie sa scapeAl doilea verset din Evanghelia Duminicii a treia din Post spune: Cine voieste sa-si scape sau sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde, dar cine il va pierde pentru Mine si pentru Evanghelie il va mantui. Daca dorim sa ne mantuim pe noi insine, cu fortele proprii, ne pierdem. Daca insa ne daruim lui Hristos si ne unim cu El prin Sfintele Taine si implinim poruncile Lui in viata noastra, atunci ne mantuim, deoarece mantuirea inseamna unirea omului cu Dumnezeu. De ce? Pentru ca numai Dumnezeu are viata vesnica in Sine si numai intrucat ne unim cu El, Izvorul vietii vesnice, sufletul nostru se poate mantui si trai in comuniunea eterna de viata si iubire cu Hristos sau cu Sfanta Treime. De aceea, Botezul crestin sau Botezul in Hristos se savarseste in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, iar viata crestina este viata in comuniune de har cu Preasfanta Treime. Astfel, lepadarea de sine este o eliberare a sufletului de propriul sau egoism si narcisism, o iesire a sufletului din inchisoarea sau mormantul patimilor egoiste. Foarte adesea suntem atat de preocupati numai de noi insine, de propria noastra persoana, de imaginea noastra in fata lumii, incat nu mai avem timp sa vedem icoana lui Hristos din Evanghelie si din Biserica si nici chipul lui Hristos din semenii nostri. Foarte adesea viata noastra este mai mult iubire egoista de sine, bizuire pe sine, justificare de sine, cautare de sine, in uitare de Dumnezeu si de semenii nostri care asteapta iubirea noastra. Indiferent ca este cultivat in familie sau in manastire, egoismul devine o inchisoare a sufletului, iar lepadarea de sine inseamna rastignirea modului de existenta pacatos si patimas, ca autosuficienta sau multumire de sine, si deschiderea sufletului spre alt mod de viata, si anume viata in comuniune cu Dumnezeu si cu semenii. Cu alte cuvinte, Mantuitorul Iisus Hristos voieste sa ne spuna ca iubirea de Dumnezeu este temelia adevaratei iubiri fata de semeni si fata de noi insine. Urmand lui Hristos, sfintii constata ca iubirea curata se naste din rugaciune, din relatia noastra cu Dumnezeu(Sfantul Isaac Sirul). De fapt, traim cu adevarat si ne implinim pe noi insine sau ne realizam ca persoane in masura in care Il iubim pe Dumnezeu si pe semenii nostri. Ca atare, masura libertatii noastre este, de fapt, masura capacitatii noastre de-a iubi pe Dumnezeu in rugaciune si pe semenii nostri in faptele bune savarsite pentru ei.
Crucea inseamna recunoasterea finitudinii si fragilitatii vietii umaneA doua conditie a vietii in Hristos este luarea sau asumarea Crucii. Crucea are o multime de intelesuri spirituale in Sfanta Scriptura.
In Evanghelia de astazi, Crucea poate insemna recunoasterea unei neputinte si a unei suferinte personale, recunoasterea finitudinii si fragilitatii conditiei umane. Crucea este adesea o neimplinire, o boala incurabila, o patima nevindecata, o tristete ca nu am devenit sau realizat ceea ce ne-am dorit. Foarte adesea, crucea in viata omului poate fi si o copilarie traita fara parinti sau o familie fara copii. Crucea poate fi si un handicap, ca urmare a unui accident. Crucea mai poate fi si o durere prelungita in tot timpul vietii pentru ca am pierdut o fiinta draga, mai ales poate fi o vaduvie de toata viata. In multe feluri, crucea este traita ca fiind o neputinta, o neimplinire sau o suferinta care marcheaza viata omului. Dar cand Mantuitorul indeamna pe fiecare sa-si ia crucea sa, aceasta este o chemare: Ia, accepta, neputinta ta si urmeaza-mi Mie! Adu la Mine, la Hristos, durerea ta, neputinta ta, boala ta, osteneala ta, lupta ta cu tine insuti si cu neputintele tale! Hristos voieste sa poarte impreuna cu noi suferinta noastra, ca sa umple cu prezenta Lui iubitoare, mantuitoare si sfintitoare neimplinirea noastra apasatoare. El, Dumnezeu Doctorul, vrea sa intre in viata noastra pentru a ne vindeca de neputintele noastre sufletesti si trupesti si pentru a ne darui viata divino-umana, adica mantuirea. El vrea sa ne ajute ca sa putem purta Crucea suferintei spre a dobandi bucuria Invierii. El doreste ca necazul, incercarea, neputinta sau suferinta pe care le avem sa nu ne desparta de Dumnezeu, sa nu ne instraineze de El, ci sa le folosim pe toate acestea in asa fel incat sa ne apropiem mai mult de Dumnezeu. De fapt, necazurile sau suferintele nu ne lasa niciodata neutri. Oamenii care trec prin suferinta sau poarta o cruce grea nu mai raman complet indiferenti. Necazul sau suferinta ne poate apropia sau indeparta de Dumnezeu. De aceea, Evanghelia de azi ne indeamna sa luam Crucea, sa o asumam, sa o purtam venind cu ea la Hristos si sa facem din ea drum spre Inviere.
Un alt inteles duhovnicesc adanc al Crucii este rastignirea noastra permanenta intre idealul propus si rezultatul obtinut. Despre aceasta cruce, ca permanenta neimplinire si lupta cu egoismul din noi insine, vorbeste Sfantul Apostol Pavel cand zice: Nu fac binele pe care il voiesc, ci raul pe care nu-l voiesc, pe acela il savarsesc (Romani 7, 19). Aceasta este crucea sau neimplinirea cea mai frecventa din viata duhovniceasca a celor ce lupta cu patimile si neputintele din firea omeneasca inclinata spre pacat. Adesea omul isi propune o innoire duhovniceasca si un inceput bun, un ideal inalt, dar constata cu regret esecul in implinirea acestui ideal. Totusi, cand constatam ca in aceasta lupta avem mare nevoie de ajutorul lui...
