Putin trist...da-mi trece......sau mai pe romaneste...macaroane cu creveti.

Am un gand frumos si o speranta, ca o veni ziua aia in care fi-vom mai linistiti, mai cumpatati si mai putin sclavi pe plantatiile altora. Am un gand frumos vizavi de tara asta napastuita, de oamenii ce o duc cu greu pe umeri si ma doare prea-multa suferinta desarta ce ne insoteste in trista noastra istorie. Parca ne e din ce in ce mai greu sa ne bucuram de lucrurile simple, de cei din jurul nostru...uitam cine si cum suntem, ne pierdem de familii, ne instrainam de ai nostri si ne ingropam sufletele in adancurile mercantile ale vietii moderniste, pline de rahat occidental si de visuri ce nu sunt ale noastre...

Cred ca si asta ar fi un motiv pentru care fug des la bucatarie, caci numai acolo mai pot uita si numai acolo mai simt ca traiesc...

Am obosit sa compun poezie, am obosit sa dau sufletului muzica si am obosit sa las ochii sa se incante de picturi. Parca cel mai usor si mai frumos imi este sa compun simfonii culinare, sa ma joc subtil cu parfum de condimente si sa dau nascare unor iluzii efemere, muncite enorm si mistuite-n falci in cateva momente.

La mine cheia sol sunt pastele...aici e punctul de plecare pentru multe minuni si de aici poate incepe oricand o poveste frumoasa, condimentata si poate putin picanta...

Azi fac o amestecatura de zile mari, cu macaroane...caci parca vin mai bine decat spaghetele...cu creveti, cu usturoi, cu uleiuri de masline, cu sare si oregano, cu hribi uscati, cu zeama de lamaie, cu rosioare mici si cu rosii uscate, iar pentru deznodamant...tin deoparte putin coriandru verde si un praf de parmezan vechi de cand lumea...

Compun repede...manat de foame, de speranta si de nemasurata dragoste pentru bucate...pastele vin la fiert in apa multa si sarata, iar apoi, cu cateva note mai jos, se-ncinge uleiul de masline si imi rumeneste usturoiul dimpreuna cu hribii uscati. Cand acestea prind culoare aurie, se arunca peste ele si crevetii, totul la foc iute, iar apoi vin de se aseaza oregano, zeama de la o jumatate de lamaie, rosioarele cherry si cele uscate...iar apoi totul scade incetisor, pana se umple bucataria de armonia unui parfum groaznic de frumos. Daca va place, puneti si putin ulei peperoncino (sau putina boia iute) ca sa patrunda mai bine compozitia catre suflet...

Se amesteca toate cu rabdare, se aseaza-n farfurii si se ploua cu parmezan pentru un parfum profund de branzeturi invechite.

Sunt clipe minunate...clipe in care uit de toate cele, uit de unde vin, uit unde ma duc...si uit ca lumea asta nu prea e asa cum mi-as dori...

Trist azi...dar la fel de infometat!