Iubirea de vrăjmaşi: o purtare dumnezeiască
Duminica a 19 a dupa Rusalii. Luca 6, 31 36 [27 36] Iubiti pe vrajmasii vostri : inainte de toate, trebuie spus limpede ca aceasta porunca a lui Hristos este cea mai grea dintre toate si poate parea, din multe puncte de vedere, imposibil de implinit. Inainte de a incerca sa i descifram intelesul adanc lucru deloc lesne []Duminica a 19 a dupa Rusalii. Luca 6, 31 36 [27 36]Iubiti pe vrajmasii vostri : inainte de toate, trebuie spus limpede ca aceasta porunca a lui Hristos este cea mai grea dintre toate si poate parea, din multe puncte de vedere, imposibil de implinit. Inainte de a incerca sa i descifram intelesul adanc lucru deloc lesne se cuvine sa l punem in context. Aceasta pericopa evanghelica face parte din ceea ce se numeste Predica de pe munte , dar care este de fapt cuvantul de inceput pe care l rosteste Hristos in Galileea mergand catre misiunea Sa. Il gasim la Sfantul Matei si la Sfantul Luca, dar este mult mai complet la Sfantul Matei (3 capitole, de la 5 la 7; la Sfantul Luca, o jumatate de capitol: 6, 20 49). Alegerea Sfantului Luca este legata de logica lectionarului bizantin1. Mai mult, pericopa nu este bine aleasa: ar trebui inceput la versetul 27, caci de aici incepe invatatura lui Hristos despre iubirea de vrajmasi. Trebuie adaugat ca succesiunea evenimentelor este greu de inteles la Sfantul Luca2: de aceea vom ramane la Evanghelia Sfantului Matei.
Domnul, dupa porunca Tatalui Sau, iese din tacerea Sa catre varsta de 30 de ani si merge mai intai la Ioan pentru a fi botezat si astfel aratat ca Mesia. Apoi este ispitit de Satana, pe care il biruie, ca om. Se intoarce apoi la Nazareth, unde nu este primit ca Mesia: atunci pleaca sa se aseze definitiv la Capernaum, la nord de marea Galileii. Aici, Isi cheama ucenicii si incepe sa predice si sa vindece. Curand devine vestit. Din clipa in care exista un popor pentru a L asculta3, Domnul isi rosteste cuvantul program, cuvantul Sau de inceput. Pentru aceasta, urca pe un munte4 cu ucenicii Sai si multimile care Il urmeaza, ceea ce are deja in sine un inteles duhovnicesc: inalta pe oameni catre Dumnezeu. Ajuns in varf, Se asaza (cosmosul este trupul lui Dumnezeu: Hristos este Cuvantul Tatalui, Dascalul dumnezeiesc, Invatatorul), inconjurat de ucenicii Sai si cu multimea venind dupa ei. i aici ii invata.
Acest cuvant este extrem de lung (dureaza probabil o zi intreaga) si greu, caci contine intreaga invatatura crestina. Dar trebuie sa intelegem bine ca nu este un cod moral: este vorba de o invatatura pur duhovniceasca, o initiere care are drept scop sa ne faca desavarsiti, asa cum Dumnezeu este desavarsit5. Este vorba despre Legea cea noua. Legea veche (continuta in cele zece porunci) avea drept scop sa i faca pe oameni mai putin rai, dupa cum spune Sfantul Pavel; Legea noua, cea a Fericirilor, are drept scop sa i aduca la asemanarea cu Dumnezeu, adica la sfintenie. De altfel, Hristos face aluzie la aceasta atunci cand spune: Ati auzit ca s a zis [in Tora], Eu insa va spun voua [Eu, cuvantul lui Dumnezeu, Cuvantul care arata cugetele Tatalui]. Aici nu mai vorbeste Moise, ci Dumnezeu Insusi.
Cuvantul incepe cu Fericirile, care sunt scara sfinteniei, apoi abordeaza pe rand toate aspectele vietii duhovnicesti, personale si de obste6, aratandu ne numeroase criterii de deosebire a duhurilor. Capitolul despre iubirea de vrajmasi se afla aproximativ la mijlocul acestui cuvant de inceput. Este pasajul cel mai greu, dar nu singurul (cf.: a intoarce si obrazul stang cand suntem loviti peste cel drept, a lasa sa ni se ia nu numai haina, ci si camasa, a fi vrednici de gheena focului daca numim pe fratele nostru nebun7). Trebuie sa pastram mereu in minte ideea ca Domnul vrea sa faca din noi dumnezei, sa ne initieze in viata dumnezeiasca: daca nu, aceasta invatatura este de neinteles.
Asa cum face de multe ori in acest cuvant, Hristos pleaca de la Vechiul Legamant pentru a vesti pe cel Nou: Ati auzit ca s a spus: sa iubesti pe aproapele tau si sa urasti pe vrajmasul tau. Iar Eu zic voua: iubiti pe vrajmasii vostri (Mt 5, 43 44), ceea ce ii cutremura, desigur, pe cei care L ascultau. Apoi lamureste ceea ce a rostit ca un loghion, cuvant al lui Dumnezeu. i, potrivit pedagogiei Sale, pleaca mai intai de la afirmatii de bun simt, pe intelesul tuturor: daca iubiti pe cei ce va iubesc pe voi, daca faceti bine celor care va fac bine nu este nimic neobisnuit: pentru ce vi s ar multumi atunci? Chiar si pacatosii si raii fac astfel. Nu incape nici o indoiala. Apoi inalta putin nivelul discutiei: faceti celorlalti ceea ce ati vrea sa va faca si altii voua. Nici un om nu ar vrea sa i se faca rau: atunci nu faceti nici voi altora. Apoi atinge culmea vorbind despre Dumnezeu Tatal: voi sunteti rai, ticalosi si stricati, si totusi Tatal vostru cel ceresc face sa rasara soarele si trimite ploaia, si pentru buni ca si pentru rai. Aici atingem o culme duhovniceasca. Aceasta inseamna: Dumnezeu, Tatal vostru, nu lucreaza dupa purtarea voastra, nu este conditionat de voi, este bun in Sine, liber si nepatimitor. Daca nu ar fi fost milostiv, nu ar mai fi existat nimic pe pamant, zidirea ar fi incetat sa existe. Fiti ca si El, faceti ca si El. Trebuie sa bagam de seama ca Hristos, aici, nu indreptateste nelegiuirea. i, de altfel, nu a spus ca nu ar fi judecata. Ne arata o purtare fata de noi insine: sa nu ne lasam biruiti de rau.
Acum se cuvine sa intram in continutul cuvintelor, in intelesul lor adanc. Iubiti pe vrajmasii vostri presupune doi termeni: a iubi si vrajmasi. Vrajmasul. Uneori auzim zicandu se: eu nu am vrajmasi. Este o ineptie, caci acest lucru nu depinde de noi. Daca ma port nelegiuit cu o persoana si ea ma uraste, voi avea un vrajmas, dar as purta raspunderea pentru aceasta. Intr adevar, acest lucru este foarte usor de ocolit. Dar de fiecare data cand facem un pas catre Dumnezeu, intalnim vrajmasi: pe demoni. Iar aceasta exista si printre oameni: orice purtare cinstita, buna, dezinteresata trezeste de obicei gelozie, ura, calomnie. In acest caz, vrajmasii nu depind de noi. Nu trebuie sa avem o viziune romantica sau sentimentala: orice om duhovnicesc intalneste vrajmasi. Hristos a avut multi vrajmasi si inca mai are si astazi: sunt cei ce L au urat pe nedrept.
A iubi: ce inseamna cu adevarat a iubi? Sa luam un exemplu, exemplul desavarsit al lui Hristos. Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este iubire, caci Dumnezeu iubire este (1 Ioan 4, 8). Iar firea Sa omeneasca este pe deplin dupa chipul firii Sale dumnezeiesti. Totusi, daca ne uitam cu luare aminte la viata Sa pamanteasca si la invatatura Sa, in multe randuri S a aratat neinduplecat, aspru, ca sa nu spunem neindurator: a dat reguli de excludere (in...
Domnul, dupa porunca Tatalui Sau, iese din tacerea Sa catre varsta de 30 de ani si merge mai intai la Ioan pentru a fi botezat si astfel aratat ca Mesia. Apoi este ispitit de Satana, pe care il biruie, ca om. Se intoarce apoi la Nazareth, unde nu este primit ca Mesia: atunci pleaca sa se aseze definitiv la Capernaum, la nord de marea Galileii. Aici, Isi cheama ucenicii si incepe sa predice si sa vindece. Curand devine vestit. Din clipa in care exista un popor pentru a L asculta3, Domnul isi rosteste cuvantul program, cuvantul Sau de inceput. Pentru aceasta, urca pe un munte4 cu ucenicii Sai si multimile care Il urmeaza, ceea ce are deja in sine un inteles duhovnicesc: inalta pe oameni catre Dumnezeu. Ajuns in varf, Se asaza (cosmosul este trupul lui Dumnezeu: Hristos este Cuvantul Tatalui, Dascalul dumnezeiesc, Invatatorul), inconjurat de ucenicii Sai si cu multimea venind dupa ei. i aici ii invata.
Acest cuvant este extrem de lung (dureaza probabil o zi intreaga) si greu, caci contine intreaga invatatura crestina. Dar trebuie sa intelegem bine ca nu este un cod moral: este vorba de o invatatura pur duhovniceasca, o initiere care are drept scop sa ne faca desavarsiti, asa cum Dumnezeu este desavarsit5. Este vorba despre Legea cea noua. Legea veche (continuta in cele zece porunci) avea drept scop sa i faca pe oameni mai putin rai, dupa cum spune Sfantul Pavel; Legea noua, cea a Fericirilor, are drept scop sa i aduca la asemanarea cu Dumnezeu, adica la sfintenie. De altfel, Hristos face aluzie la aceasta atunci cand spune: Ati auzit ca s a zis [in Tora], Eu insa va spun voua [Eu, cuvantul lui Dumnezeu, Cuvantul care arata cugetele Tatalui]. Aici nu mai vorbeste Moise, ci Dumnezeu Insusi.
Cuvantul incepe cu Fericirile, care sunt scara sfinteniei, apoi abordeaza pe rand toate aspectele vietii duhovnicesti, personale si de obste6, aratandu ne numeroase criterii de deosebire a duhurilor. Capitolul despre iubirea de vrajmasi se afla aproximativ la mijlocul acestui cuvant de inceput. Este pasajul cel mai greu, dar nu singurul (cf.: a intoarce si obrazul stang cand suntem loviti peste cel drept, a lasa sa ni se ia nu numai haina, ci si camasa, a fi vrednici de gheena focului daca numim pe fratele nostru nebun7). Trebuie sa pastram mereu in minte ideea ca Domnul vrea sa faca din noi dumnezei, sa ne initieze in viata dumnezeiasca: daca nu, aceasta invatatura este de neinteles.
Asa cum face de multe ori in acest cuvant, Hristos pleaca de la Vechiul Legamant pentru a vesti pe cel Nou: Ati auzit ca s a spus: sa iubesti pe aproapele tau si sa urasti pe vrajmasul tau. Iar Eu zic voua: iubiti pe vrajmasii vostri (Mt 5, 43 44), ceea ce ii cutremura, desigur, pe cei care L ascultau. Apoi lamureste ceea ce a rostit ca un loghion, cuvant al lui Dumnezeu. i, potrivit pedagogiei Sale, pleaca mai intai de la afirmatii de bun simt, pe intelesul tuturor: daca iubiti pe cei ce va iubesc pe voi, daca faceti bine celor care va fac bine nu este nimic neobisnuit: pentru ce vi s ar multumi atunci? Chiar si pacatosii si raii fac astfel. Nu incape nici o indoiala. Apoi inalta putin nivelul discutiei: faceti celorlalti ceea ce ati vrea sa va faca si altii voua. Nici un om nu ar vrea sa i se faca rau: atunci nu faceti nici voi altora. Apoi atinge culmea vorbind despre Dumnezeu Tatal: voi sunteti rai, ticalosi si stricati, si totusi Tatal vostru cel ceresc face sa rasara soarele si trimite ploaia, si pentru buni ca si pentru rai. Aici atingem o culme duhovniceasca. Aceasta inseamna: Dumnezeu, Tatal vostru, nu lucreaza dupa purtarea voastra, nu este conditionat de voi, este bun in Sine, liber si nepatimitor. Daca nu ar fi fost milostiv, nu ar mai fi existat nimic pe pamant, zidirea ar fi incetat sa existe. Fiti ca si El, faceti ca si El. Trebuie sa bagam de seama ca Hristos, aici, nu indreptateste nelegiuirea. i, de altfel, nu a spus ca nu ar fi judecata. Ne arata o purtare fata de noi insine: sa nu ne lasam biruiti de rau.
Acum se cuvine sa intram in continutul cuvintelor, in intelesul lor adanc. Iubiti pe vrajmasii vostri presupune doi termeni: a iubi si vrajmasi. Vrajmasul. Uneori auzim zicandu se: eu nu am vrajmasi. Este o ineptie, caci acest lucru nu depinde de noi. Daca ma port nelegiuit cu o persoana si ea ma uraste, voi avea un vrajmas, dar as purta raspunderea pentru aceasta. Intr adevar, acest lucru este foarte usor de ocolit. Dar de fiecare data cand facem un pas catre Dumnezeu, intalnim vrajmasi: pe demoni. Iar aceasta exista si printre oameni: orice purtare cinstita, buna, dezinteresata trezeste de obicei gelozie, ura, calomnie. In acest caz, vrajmasii nu depind de noi. Nu trebuie sa avem o viziune romantica sau sentimentala: orice om duhovnicesc intalneste vrajmasi. Hristos a avut multi vrajmasi si inca mai are si astazi: sunt cei ce L au urat pe nedrept.
A iubi: ce inseamna cu adevarat a iubi? Sa luam un exemplu, exemplul desavarsit al lui Hristos. Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este iubire, caci Dumnezeu iubire este (1 Ioan 4, 8). Iar firea Sa omeneasca este pe deplin dupa chipul firii Sale dumnezeiesti. Totusi, daca ne uitam cu luare aminte la viata Sa pamanteasca si la invatatura Sa, in multe randuri S a aratat neinduplecat, aspru, ca sa nu spunem neindurator: a dat reguli de excludere (in...
