Eram intr-un spital de camp la frontul italian, cand intr o zi pe inserate ne sosira trei raniti. Doi dintre ei erau mai usor atinsi de granatul care i-a culcat pe toti trei la pamant, al treilea insa, un barbat de vreo 40 ani abia mai rasufla de durerile ce i le cauza o groaznica rana []Eram intr-un spital de camp la frontul italian, cand intr o zi pe inserate ne sosira trei raniti. Doi dintre ei erau mai usor atinsi de granatul care i-a culcat pe toti trei la pamant, al treilea insa, un barbat de vreo 40 ani abia mai rasufla de durerile ce i le cauza o groaznica rana la cap.

Pe cei doi mai usor raniti ii spovedesc iar pe al treilea, crezand ca clipele ii sunt numarate iI si impartasesc!A doua zi m am dus deadreptul in sala de bolnavi unde stiam, ca l a asezat pe omul meu, despre care credeam ca nu mai ajunge zorile zilei. Spre marea mea mirare sarmanul ranit traia inca!Cand ma zari langa el, bietul om cu vocea slaba, care mi se parea ca vine de pe alta lume, imi spune: Parinte en nu pot muri . Il privii Intrebator si mirat! i-atunci el imi repeta: nu ma lasa cei patru orfani ai mei de acasa sa mor, nu-i pot l sa singuri in lume, parasiti si in usile oamenilor.

M a cuprins o durere si o jale fara margini, caci ma gandii la chinurile sufletesti cari il munceau pe nenorocitul ranit. Deodata, pareca Dumnezeu mi-a dat gandul bun, aplecandu-ma spre el ii spuse-i: Omul meu pareca se mai linisti putin.

Imi lua mana in manile lui raci si imi raspunse: Cum veti ingriji de orfanii mei si de toti copiii orfani ramasi in urma noastra, cari perim pe aici, asa sa va dea si Dumnezeu noroc si fericire la toti...