Sa dorim cu ardoare, fratilor, propria noastra patrie; iar pamantul acesta al exilului care inca ne desparte de ea, sa-l rabdam, dar sa nu-i daruim inima noastra; sa ne grabim totusi. Ce ne ar putea retine aici? Ce-ati putea iubi in veacul acesta? Chiar si iubirea pe care o avem pentru parintii nostri, pentru sotiile noastre, []Sa dorim cu ardoare, fratilor, propria noastra patrie; iar pamantul acesta al exilului care inca ne desparte de ea, sa-l rabdam, dar sa nu-i daruim inima noastra; sa ne grabim totusi. Ce ne ar putea retine aici? Ce-ati putea iubi in veacul acesta? Chiar si iubirea pe care o avem pentru parintii nostri, pentru sotiile noastre, copii, pentru bogatiile noastre, de cata suferinta nu este ea urmata! Cata frica naste! Nu este loc sa ne stabilim aici. Grabindu-ne, sa aspiram spre bunatatile cele vesnice, fara sa ne temem ca veacul acesta ne taraste in prabusirea lui. Sa pregatim proviziile noastre pentru drum, sa urcam in corabia credintei si a crucii, sa luam nadejdea drept ancora a mantuirii noastre, sa intindem ca niste franghii diferitele noastre virtuti, dragostea sa ne slujeasca de panze, drept vant propice sa cerem Cuvantul lui Dumnezeu; sa ne curatim sufletele noastre de orice pacat si constiinta noastra prin milostenii. Nimic sa nu opreasca mersul corabiei noastre; sa ostenim mainile noastre la lucru. i le ostenea, pentru a se curati, cel ce zicea: Noaptea spre El se ridica mainile mele si nu m-am inselat (Ps 76, 2). Sa nu adormim in pacatele noastre: sunt usoare, dar multe. Un val puternic si furios se arunca asupra corabiei si o ameninta cu naufragiul; o unda amara intra prin crapaturi si, adunandu-se in cala, ameninta cu atata nenorocire, daca nu suntem atenti sa o respingem imediat. Sa ne grabim deci sa curatim scursurile si sa nu neglijam mila, caci mila izbaveste de la moarte si curata pacatele[1].

Harul lui Iisus Hristos fie sprijinul nostru, iar noi sa glasuim strigatul marinarilor, cantarea cea dulce: Aliluia, sa intram imediat cu bucurie si in siguranta in vesnica si fericita Patrie. Sa nu se teama sufletul nostru de marea aceasta adanca, adica de veacul de acum, ale carui puteri se ridica asupra noastra cu valuri apasatoare, cu nesfarsita valtoare. Deoarece si-au pus toata nadejdea lor in Dumnezeu, multimea cea nenumarata a sfintilor au dispretuit valurile, le-au calcat in picioare si, mergand pe ape, au ajuns sanatosi...