Nunta şi haina de nuntă
Evanghelia de la Matei 22,1-14 1 i, raspunzand, Iisus a vorbit iarasi in pilde, zicandu-le: 2 Imparatia cerurilor asemanatu-s-a omului imparat care a facut nunta fiului sau. 3 i a trimis pe slugile sale ca sa cheme pe cei poftiti la nunta, dar ei n-au voit sa vina. 4 Iarasi a trimis alte slugi, zicand: []Evanghelia de la Matei 22,1-141 i, raspunzand, Iisus a vorbit iarasi in pilde, zicandu-le: 2 Imparatia cerurilor asemanatu-s-a omului imparat care a facut nunta fiului sau. 3 i a trimis pe slugile sale ca sa cheme pe cei poftiti la nunta, dar ei n-au voit sa vina. 4 Iarasi a trimis alte slugi, zicand: Spuneti celor chemati: Iata, am pregatit ospatul meu; juncii mei si cele ingrasate s-au junghiat si toate sunt gata. Veniti la nunta. 5 Dar ei, fara sa tina seama, s-au dus: unul la tarina sa, altul la negutatoria lui; 6 iar ceilalti, punand mana pe slugile lui, le-au batjocorit si le-au ucis. 7 i auzind imparatul de acestea, s-a umplut de manie, si trimitand ostile sale, a nimicit pe ucigasii aceia si cetatii lor i-a dat foc. 8 Apoi a zis catre slugile sale: Nunta este gata, dar cei poftiti n-au fost vrednici. 9 Mergeti deci la raspantiile drumurilor si pe cati veti gasi, chemati-i la nunta. 10 i iesind slugile acelea la drumuri, au adunat pe toti cati i-au gasit, si rai si buni, si s-a umplut casa nuntii cu oaspeti. 11 Iar intrand imparatul ca sa priveasca pe oaspeti, a vazut acolo un om care nu era imbracat in haina de nunta, 12 si i-a zis: Prietene, cum ai intrat aici fara haina de nunta? El insa a tacut. 13 Atunci imparatul a zis slugilor: Legati-l de picioare si de maini si aruncati-l in intunericul cel mai din afara. Acolo va fi plangerea si scrasnirea dintilor. 14 Caci multi sunt chemati, dar putini alesi. Primirea neamurilor. Parabola din Evanghelia acestei Duminici are doua parti. Prima parte, unde este vorba despre refuzul celor chemati din vreme de a veni la nunta si de intrarea, in schimb, in casa nuntii , a altora, adunati de peste tot, ilustreaza situatia creata prin refuzul masiv al iudeilor de a primi Evanghelia si intrarea in Biserica a neamurilor. Tema a fost tratata, de pilda, de Sfantul Apostol Pavel, care, meditand (in capitolele 9-11 din Epistola catre Romani) la situatia iudeilor refractari fata de Evanghelie, arata cum necredinta fiilor poporului sau li s-a facut neamurilor usa de intrare in harul mantuirii, astfel incat greseala lor (a iudeilor) a fost bogatie lumii si micsorarea lor bogatie neamurilor (Rom 11,12); dar, pe de alta parte, ca impietrirea s-a facut lui Israel in parte, pana ce va intra tot numarul neamurilor (Rom 11,25), si ca iudeii se vor intoarce si vor fi mantuiti. Alegerea se va face la sfarsit. Partea a doua a parabolei, unde este vorba de pedepsirea celui ce intrase in casa nuntii , dar nu avea haina de nunta, da un raspuns celor intrigati de faptul ca in Biserica nu toti sunt sfinti, ci ca in ea au intrat si rai si buni (v. 10), adresand totodata un sever avertisment celor care cred ca pot fi crestini fara a avea si fapte de crestini. Parabola raspunde astfel unei situatii cu care era confruntata Biserica din vremea in care-si scria Evanghelia Sfantul Matei si cu care, de fapt, a fost si este confruntata mereu Biserica, pe intreg traseul existentei sale pamantesti. Celor intrigati de prezenta in Biserica a unor oameni nevrednici, li se atrage atentia sa nu judece lucrurile in pripa si sa nu se indoiasca de dreptatea lui Dumnezeu. Doua alte parabole din Evanghelia de la Matei anume parabola neghi-nelor (Mt 13,24-30.36-43) si parabola navodului (Mt 13,47-50) cuprind acelasi raspuns si atrag atentia ca nu trebuie sa anticipam judecata lui Dumnezeu, smulgand acum neghina sau crezand ca am putea aduna in navodul Imparatiei cerurilor numai oameni buni si sfinti. Ci sa asteptam secerisul, sa asteptam sfarsitul pescuirii, caci atunci trimite-va Fiul Omului pe ingerii Sai si vor aduna din Imparatia Lui toate smintelile si pe cei ce fac faradelege (Mt 13,41); atunci numai, la sfarsitul lumii (Mt 13,39), se va face alegerea celor rai dintre cei buni si rasplatirea fiecaruia dupa faptele sale. Iar celor care sunt numai cu numele crestini, aceasta a doua parte a parabolei le atrage atentia asupra gravitatii situatiei lor. Ei sa nu creada ca e destul sa fii in casa nuntii , ca, adica, e destul sa fii membru al Bisericii, pentru a fi mantuit. Nu toti cei chemati la nunta au parte de ospatul nuntii. Caci zice Mantuitorul in incheierea parabolei multi sunt chemati, dar putini alesi (v. 14).
Fiecare dintre cele doua parti ale parabolei are lectia ei proprie. In ce priveste partea intai, lectia este aceea ca refuzul de a primi chemarea la mantuire si de a veni la nunta Imparatiei cerurilor starneste mania lui Dumnezeu; cei vinovati de acest refuz vor fi pedepsiti vesnic. Lectia partii a doua a parabolei se adreseaza celor care sunt deja crestini. Acestora li se atrage atentia ca nu pot trai oricum si ca, daca sunt nevrednici, si ei vor primi pedeapsa vesnica: intunericul cel mai dinafara , acolo unde va fi plangerea si scrasnirea dintilor (v. 13).
Nunta mesianica. Daca cele mai multe dintre detaliile parabolei nu au alt rost decat de a intregi tabloul acesteia, adica prezentarea unei nunti bogate, cu pregatirile necesare, cu chemarea invitatilor etc., totusi unele detalii au o valoare simbolica sau alegorica, nu lipsita de importanta pentru intelegerea mesajului parabolei.
Nunta este ea insasi un element cu o clara semnificatie simbolica. In Sfanta Scriptura, nunta este o imagine mesianic-eshatologica. Proorocii Vechiului Testament prezinta uneori relatia dintre Dumnezeu si poporul Sau ca pe o unire matrimoniala. Iar necredinciosia lui Israel fata de legamant este prezentata ca adulter (asa, de pilda, Osea, cap. 1 si 2). Totodata insa, prin Duhul lui Dumnezeu, proorocii intrevad bucuria viitoare a unei autentice restaurari a lui Israel in dragostea si ascultarea bine placute lui Dumnezeu. Pentru aceea zice Dumnezeu, prin gura proorocului Osea, despre femeia (poporul Sau) acum necredincioasa Eu o voi atrage si o voi duce in pustiu (adica in pustiul pedepsei si al necazurilor) si voi vorbi inimii ei i te voi logodi cu Mine pe vecie si te voi logodi Mie dupa dreptate si bunacuviinta, intru bunatate si dragoste; si te voi logodi Mie intru credinciosie, ca sa cunosti ca Eu sunt Domnul (Osea 2,16.21-22). Cantarea Cantarilor este, de fapt, o cantare de dragoste a Mirelui ceresc pentru mireasa Sa si a miresei pentru Mirele ei. Aceasta dragoste se implineste in nunta mistica a Mirelui si a miresei; in Cant Cant 3, 11, se foloseste chiar expresia ziua sarbatorii nuntii .
Cina nuntii Mielului . Noul Testament, preluand aceasta imagine, o completeaza dintr-o perspectiva hristologica. Astfel, Mirele este Hristos, Fiul lui Dumnezeu intrupat. Dupa Evanghelia a patra, inca Sfantul Ioan Botezatorul Il prezinta sub chipul Mirelui pe Hristos, el insusi socotindu-se prietenul Mirelui (In 3,29). Relatarea ioaneica despre nunta din Cana Galieleii (In 2,1 s.u.) lasa clar sa se intrevada sensul mistic al nuntii, aceasta relatare facand trimitere la ceasul nuntii lui Hristos (inca n-a venit ceasul Meu , v. 4), adica la preamarirea Sa prin Jertfa si Inviere. Imaginea nuntii revine in Apocalipsa, fiind folosita pentru a descrie bucuria de la sfarsitul veacurilor a unirii in chip desavarsit a lui Hristos cu Biserica Sa: Sa ne bucuram si sa ne veselim si sa-I dam slava, caci a venit nunta Mielului si mireasa Lui s-a pregatit i mi-a zis: Scrie: Fericiti cei chemati la cina nuntii Mielului! (Apoc 19,7.9). Expresia cina nuntii combina oarecum imaginea nuntii din parabola mateiana, cu cea a cinei celei mari din textul paralel de la Luca (14,16-24). Pe de alta parte, cuvantul din Apocalipsa: Fericiti cei chemati la cina nuntii Mielului! reaminteste introducerea la parabola lucanica a cinei celei mari, cand unul dintre cei ce sedeau la masa cu Mantuitorul a zis: Fericit este cel ce va pranzi in Imparatia lui Dumnezeu! Tema nuntii eshatologice revine in penultimul capitol al Apocalipsei. Un inger ii zice vizionarului: Vino sa-ti arat pe mireasa, femeia Mielului ; si ii arata Ierusalimul cel ceresc, avand slava lui Dumnezeu (Apoc 20,9-11), adica Biserica in slava ei eshatologica.
O nunta care a si inceput. In parabola din Evanghelia acestei Duminici, fiul caruia i se face nunta este Hristos. De unde rezulta ca omul imparat care face nunta fiului sau este Dumnezeu-Tatal. Nunta este gata inca de la prima venire a lui Hristos. Nu este contrazicere intre aceasta parabola evanghelica, dupa care nunta a si inceput (cf. Lc 14,17: Veniti, ca iata toate sunt gata ), si textele din Apocalipsa, dupa care imaginea nuntii este folosita pentru a doua venire a lui Hristos si unirea definitiva dintre El si Biserica Sa, ajunsa la desavarsirea ei eshatologica. Venind Hristos, eshatonul este deja prezent. Hristos a venit in zilele acestea mai de pe urma (Evr 1,2). Venirea lui Hristos marcheaza deja plinirea vremii (Gal 4,4). Astfel, pentru crestini, Imparatia lui Dumnezeu nu mai este numai obiect al sperantei viitoare; ea este o realitate prezenta. Imparatia lui Dumnezeu este deja a celor saraci cu Duhul, a celor prigoniti pentru dreptate etc....
Fiecare dintre cele doua parti ale parabolei are lectia ei proprie. In ce priveste partea intai, lectia este aceea ca refuzul de a primi chemarea la mantuire si de a veni la nunta Imparatiei cerurilor starneste mania lui Dumnezeu; cei vinovati de acest refuz vor fi pedepsiti vesnic. Lectia partii a doua a parabolei se adreseaza celor care sunt deja crestini. Acestora li se atrage atentia ca nu pot trai oricum si ca, daca sunt nevrednici, si ei vor primi pedeapsa vesnica: intunericul cel mai dinafara , acolo unde va fi plangerea si scrasnirea dintilor (v. 13).
Nunta mesianica. Daca cele mai multe dintre detaliile parabolei nu au alt rost decat de a intregi tabloul acesteia, adica prezentarea unei nunti bogate, cu pregatirile necesare, cu chemarea invitatilor etc., totusi unele detalii au o valoare simbolica sau alegorica, nu lipsita de importanta pentru intelegerea mesajului parabolei.
Nunta este ea insasi un element cu o clara semnificatie simbolica. In Sfanta Scriptura, nunta este o imagine mesianic-eshatologica. Proorocii Vechiului Testament prezinta uneori relatia dintre Dumnezeu si poporul Sau ca pe o unire matrimoniala. Iar necredinciosia lui Israel fata de legamant este prezentata ca adulter (asa, de pilda, Osea, cap. 1 si 2). Totodata insa, prin Duhul lui Dumnezeu, proorocii intrevad bucuria viitoare a unei autentice restaurari a lui Israel in dragostea si ascultarea bine placute lui Dumnezeu. Pentru aceea zice Dumnezeu, prin gura proorocului Osea, despre femeia (poporul Sau) acum necredincioasa Eu o voi atrage si o voi duce in pustiu (adica in pustiul pedepsei si al necazurilor) si voi vorbi inimii ei i te voi logodi cu Mine pe vecie si te voi logodi Mie dupa dreptate si bunacuviinta, intru bunatate si dragoste; si te voi logodi Mie intru credinciosie, ca sa cunosti ca Eu sunt Domnul (Osea 2,16.21-22). Cantarea Cantarilor este, de fapt, o cantare de dragoste a Mirelui ceresc pentru mireasa Sa si a miresei pentru Mirele ei. Aceasta dragoste se implineste in nunta mistica a Mirelui si a miresei; in Cant Cant 3, 11, se foloseste chiar expresia ziua sarbatorii nuntii .
Cina nuntii Mielului . Noul Testament, preluand aceasta imagine, o completeaza dintr-o perspectiva hristologica. Astfel, Mirele este Hristos, Fiul lui Dumnezeu intrupat. Dupa Evanghelia a patra, inca Sfantul Ioan Botezatorul Il prezinta sub chipul Mirelui pe Hristos, el insusi socotindu-se prietenul Mirelui (In 3,29). Relatarea ioaneica despre nunta din Cana Galieleii (In 2,1 s.u.) lasa clar sa se intrevada sensul mistic al nuntii, aceasta relatare facand trimitere la ceasul nuntii lui Hristos (inca n-a venit ceasul Meu , v. 4), adica la preamarirea Sa prin Jertfa si Inviere. Imaginea nuntii revine in Apocalipsa, fiind folosita pentru a descrie bucuria de la sfarsitul veacurilor a unirii in chip desavarsit a lui Hristos cu Biserica Sa: Sa ne bucuram si sa ne veselim si sa-I dam slava, caci a venit nunta Mielului si mireasa Lui s-a pregatit i mi-a zis: Scrie: Fericiti cei chemati la cina nuntii Mielului! (Apoc 19,7.9). Expresia cina nuntii combina oarecum imaginea nuntii din parabola mateiana, cu cea a cinei celei mari din textul paralel de la Luca (14,16-24). Pe de alta parte, cuvantul din Apocalipsa: Fericiti cei chemati la cina nuntii Mielului! reaminteste introducerea la parabola lucanica a cinei celei mari, cand unul dintre cei ce sedeau la masa cu Mantuitorul a zis: Fericit este cel ce va pranzi in Imparatia lui Dumnezeu! Tema nuntii eshatologice revine in penultimul capitol al Apocalipsei. Un inger ii zice vizionarului: Vino sa-ti arat pe mireasa, femeia Mielului ; si ii arata Ierusalimul cel ceresc, avand slava lui Dumnezeu (Apoc 20,9-11), adica Biserica in slava ei eshatologica.
O nunta care a si inceput. In parabola din Evanghelia acestei Duminici, fiul caruia i se face nunta este Hristos. De unde rezulta ca omul imparat care face nunta fiului sau este Dumnezeu-Tatal. Nunta este gata inca de la prima venire a lui Hristos. Nu este contrazicere intre aceasta parabola evanghelica, dupa care nunta a si inceput (cf. Lc 14,17: Veniti, ca iata toate sunt gata ), si textele din Apocalipsa, dupa care imaginea nuntii este folosita pentru a doua venire a lui Hristos si unirea definitiva dintre El si Biserica Sa, ajunsa la desavarsirea ei eshatologica. Venind Hristos, eshatonul este deja prezent. Hristos a venit in zilele acestea mai de pe urma (Evr 1,2). Venirea lui Hristos marcheaza deja plinirea vremii (Gal 4,4). Astfel, pentru crestini, Imparatia lui Dumnezeu nu mai este numai obiect al sperantei viitoare; ea este o realitate prezenta. Imparatia lui Dumnezeu este deja a celor saraci cu Duhul, a celor prigoniti pentru dreptate etc....
