Zece mii de talanti si o suta de dinari. Doua valori atat de diferite ca marime, cum este diferenta dintre Dumnezeu si om. Dar cele doua valori tot pot fi definite, pentru ca, in esenta, sunt valori omenesti. O, insa oglindirile lor spirituale nu se pot cantari nicidecum cu masuri pamantesti, pentru ca aceste doua []Zece mii de talanti si o suta de dinari. Doua valori atat de diferite ca marime, cum este diferenta dintre Dumnezeu si om. Dar cele doua valori tot pot fi definite, pentru ca, in esenta, sunt valori omenesti. O, insa oglindirile lor spirituale nu se pot cantari nicidecum cu masuri pamantesti, pentru ca aceste doua valori semnifica doua preturi ale rascumpararii noastre, doua brate ale Crucii deplinei iertari si sublimei mantuiri. Cata teologie a mantuirii n-a pus Domnul in aceasta parabola? Cineva din Parinti spunea, odinioara, ca a talcui toata pilda cu de-amanuntul este numai a aceluia care are mintea lui Hristos. Cum au alergat mereu cei smeriti la mintile luminate, ca sa discearna, din descoperirile lor, talcul adanc al cuvintelor Domnului!Citind aceasta evanghelie, nu se poate sa nu-ti vina in minte acea parte dificila a rugaciunii Tatal nostru, in care ne conditionam atat de ortodox iertarea pacatelor noastre de modul cum noi ne iertam datornicii. Sfantul Maxim Marturisitorul, pornind de la milostivirile Domnului, spune ca trebuie sa dam iertare unii altora, noi, cei ce ne-am ispitit unul pe altul, ca unii ce am fost razboiti de vrajmasul comun[1], adica de duhul cel rau si necurat. Pilda Mantuitorului vrea sa puna accentul tocmai pe partea noastra din iconomia mantuirii, care, desi este atat de usoara, prin nepazirea ei, impiedica multimi imense de crestini sa mosteneasca fagaduintele Domnului. E vorba doar sa dam socoteala numai de poruncile ce ne-au fost incredintate sa le pazim; numai datoria asta o avem de plata, ca toata datoria ce o avem noi fata de Dumnezeu n-o putem plati, oricat ne-am stradui[2], ne spune Sfantul Ioan Gura de Aur. i ce poate fi datorie a noastra decat aceea de a ne purta si noi fata de semenii nostri asa cum S-a purtat Domnul fata de noi. Printre cele multe, cred ca lucrul acesta nu trebuie sa-l uitam, ascultand aceasta parabola.

Sa ne gandim la Adam, stramosul nostru. Zece mii de talanti a primit, stapanind peste animale si peste toata gradina Edenului. Dar Adam n-a iconomisit cum trebuie stapanirea. i atunci a venit Stapanul si l-a instrainat pe Adam de Sine. Evanghelia zice ca domnul sau a poruncit sa-l vanda pe el si pe femeia lui, pe copii si toate cate avea. Asta insemna ajungerea sub un alt stapan care avea sa-l ia in primire si caruia sarmanul datornic ii devenea rob. O, cat timp i-a trebuit bietului om sa-si recunoasca nimicnicia si sa zica: Miluieste-ma, Dumnezeule (Ps 50, 1) si nu ma lepada de la fata Ta (11) ca unul care auzise asprimea hotararii lui Dumnezeu. Sfantul Teofilact al Bulgariei, vorbind despre vinderea datornicului, zice ca femeie este trupul, ca cel care este sot impreuna lucrator al sufletului, iar copiii, faptele care rau se lucreaza de trup si de suflet Deci, iata, femeia, adica trupul, si copiii, adica lucrarea rautatii, s-au dat patimirii, ca duhul sa se mantuiasca[3]. Sarmanul Adam, cat de inspaimantat a fost de porunca lui Dumnezeu, dar ce greu s-a...