Boala slavei deşarte
Predica la Duminica a XXXIII-a dupa Rusalii (a Vamesului si a Fariseului) Evanghelia de la Luca 18,10-14 10 Doi oameni s-au suit la templu, ca sa se roage: unul fariseu si celalalt vames. 11 Fariseul, stand, asa se ruga in sine: Dumnezeule, Iti multumesc ca nu sunt ca ceilalti oameni, rapitori, nedrepti, adulteri, sau ca []Predica la Duminica a XXXIII-a dupa Rusalii(a Vamesului si a Fariseului)Evanghelia de la Luca 18,10-1410 Doi oameni s-au suit la templu, ca sa se roage: unul fariseu si celalalt vames. 11 Fariseul, stand, asa se ruga in sine: Dumnezeule, Iti multumesc ca nu sunt ca ceilalti oameni, rapitori, nedrepti, adulteri, sau ca si acest vames. 12 Postesc de doua ori pe saptamana, dau zeciuiala din toate cate castig. 13 Iar vamesul, departe stand, nu voia nici ochii sa-si ridice catre cer, ci-si batea pieptul, zicand: Dumnezeule, fii milostiv mie, pacatosului. 14 Zic voua ca acesta s-a coborat mai indreptat la casa sa, decat acela. Fiindca oricine se inalta pe sine se va smeri, iar cel ce se smereste pe sine se va inalta. 1. Doi oameni . Insesi cuvintele prin care evanghelistul introduce aceasta pilda ne arata ca ea a fost adresata catre unii care se credeau drepti si priveau cu dispret pe ceilalti (v. 9).
Se stie, intr-adevar, ca fariseii se considerau drepti si-i dispretuiau pe ceilalti tocmai pentru ca-i socoteau inferiori din punctul de vedere al dreptatii . Insasi denumirea de farisei (in ebraica: perisim) inseamna separati . Fariseii nu se amestecau cu ceilalti, pe care-i considerau cu mult mai prejos decat ei in ce priveste indeplinirea indatoririlor religioase. Multimea aceasta care nu cunoaste Legea este blestemata! exclama unii ca acestia cand constata popularitatea de care se bucura Iisus printre ceilalti (In 7,49).
Si totusi, in relatarea evanghelica, fariseul si vamesul sunt, pur si simplu doi oameni . Adica membri ai uneia si aceleiasi umanitati. Sunt amandoi creati de Dumnezeu, au amandoi trup si suflet, amandoi s-au nascut si traiesc in aceasta lume, amandoi vor muri si se vor infatisa la scaunul dreptatii divine. Ba, impartasesc si unele trasaturi pe care nu le-ar gasi la alti oameni. Amandoi sunt iudei; si, iata, amandoi sunt acum in templu, pentru rugaciune. Caci au Acelasi Dumnezeu, pe Care-L recunosc (macar teoretic) si Caruia I se roaga.
O, de am vedea cate avem in comun cu fiecare dintre semenii nostri, inainte de a vedea ceea ce ne deosebeste si inainte de orice impuls pacatos de a ne socoti masi buni ca altii!2. Rugaciune? Cei doi oameni s-au suit la templu sa se roage. Numai ca rugaciunea fariseului nu mai e rugaciune. De ce? In primul rand, el nu-I cere nimic lui Dumnezeu, fiind deplin satisfacut cu situatia sa. E adevarat, el multumeste. i totusi, rugaciunea sa este departe de ceea ce se intelege printr-o rugaciune de multumire. El, aparent, se adreseaza lui Dumnezeu, dar de fapt se contempla cu admiratie pe sine insusi. Ba, parca Il si compatimeste pe Dumnezeu pentru ca, in afara de el, nu mai are si alti slujitori cu adevarat credinciosi.
Sa luam aminte, fratii mei, la continutul si la felul rugaciunii noastre. Ca nu cumva, Doamne fereste, sa se intample cu noi ceea ce se zice prin profetul Isaia despre falsii rugatori: Cand ridicati mainile voastre catre Mine, Eu Imi intorc ochii aiurea, si cand inmultiti rugaciunile voastre, nu le ascult (Is 1,15).3. Un drept pentru sine insusi, dar nu si pentru Dumnezeu. Poti sa-L minti pe Dumnezeu? Desigur ca fariseul nu minte cand spune ca face ceea ce face. Da, fariseul nu era nici rapitor, nici nedrept, nici nu traia in adulter. Da, fariseul postea, chiar mai mult decat cerea Legea lui Moise, care nu prevedea nicaieri obligativitatea de a posti mereu doua zile pe saptamana. Ba, poate, chiar mai mult decat posteau in general insisi fariseii. Caci, desi posturile ocazionale erau tinute intotdeauna lunea si joia, nu exista dovezi ca fariseii ar fi facut o obligatie din a posti cate doua zile in fiecare saptamana. Da, fariseul dadea zeciuiala, dupa Lege (Num 18,21; Deut 14,22), ba chiar si depasind prescriptia Legii (cf. Mt 23,23). i desigur ca, prin silintele sale de a-si impropria acea dreptate a carturarilor si a fariseilor (cf. Mt 5,20), el ii depasea de departe pe multi dintre ceilalti oameni . Ce sa mai spunem de sarmanul vames, pacatos notoriu prin insasi ocupatia sa! i totusi, fariseul minte grav. Se minte pe sine insusi. i Il minte pe Dumnezeu. Caci el se inseala amarnic in ce priveste situatia sa in fata lui Dumnezeu. Pacatele pe care fariseul le vede la ceilalti (v. 11), chiar toate la un loc, nu sunt atat de grave ca pacatul de care sufera el insusi. Este vorba de pacatul slavei desarte si, indeaproape inrudit cu acesta, ba chiar socotit una cu el, de pacatul mandriei.4, Slava desarta. Motiv pentru slava desarta poate fi situatia pamanteasca a unui om, ca frumusetea trupeasca, inteligenta, bogatia, situatia sociala etc. Dar inca mult mai grav este acest pacat cand omul se umfla de dorinta unui renume desert pentru bunuri duhovnicesti si ascunse (Sf. Ioan Casian). Diavolul nu se sperie de virtutile noastre. Mai ales pe cei virtuosi ii asalteaza el cu ispita slavei desarte. Sf. Ioan Scararul zice ca diavolul slavei desarte simte o bucurie deosebita atunci cand vede ca se inmultesc virtutile (Scara, XXI, 3) si ca asa precum furnica asteapta ca recolta sa creasca si granele sa se coaca, tot astfel si slava desarta asteapta sa fie adunate toate bogatiile noastre duhovnicesti (ibid., 2). Slava desarta este in stare, ea singura, sa ia in om locul tuturor celorlalte patimi.
Sfintii Parinti ne indeamna sa fim extrem de atenti la asalturile acestui pacat. Caci slava desarta are o mare putere si face multe victime printre oamenii care se considera credinciosi. Ea este foarte subtila si imbraca forme extrem de variate, astfel incat il ataca pe om din toate partile. Intr-adevar, orice stare si orice lucru poate deveni pentru om un motiv de trufie. Parintii descriu natura acestei patimi comparand-o cu o ceapa: cand ei de pe ea o foaie, gasesti dedesubt alta, si cu cat ei din ea, cu atat apar mereu altele. Sf. Ioan Scararul zice: Asa precum soarele straluceste la fel pentru toti, tot astfel slava desarta gaseste temei sa se bucure de toate lucrarile noastre. Astfel, de pilda, din post imi fac pricina de trufie, apoi, cand incetez postul pentru a nu fi luat in seama, ma slavesc cu prudenta mea. Sunt biruit de slava desarta cand port vesminte frumoase, dar gasesc motiv de trufie si cand port haine sarmane. Sunt biruit de ea cand vorbesc, si sunt stapanit de ea...
Se stie, intr-adevar, ca fariseii se considerau drepti si-i dispretuiau pe ceilalti tocmai pentru ca-i socoteau inferiori din punctul de vedere al dreptatii . Insasi denumirea de farisei (in ebraica: perisim) inseamna separati . Fariseii nu se amestecau cu ceilalti, pe care-i considerau cu mult mai prejos decat ei in ce priveste indeplinirea indatoririlor religioase. Multimea aceasta care nu cunoaste Legea este blestemata! exclama unii ca acestia cand constata popularitatea de care se bucura Iisus printre ceilalti (In 7,49).
Si totusi, in relatarea evanghelica, fariseul si vamesul sunt, pur si simplu doi oameni . Adica membri ai uneia si aceleiasi umanitati. Sunt amandoi creati de Dumnezeu, au amandoi trup si suflet, amandoi s-au nascut si traiesc in aceasta lume, amandoi vor muri si se vor infatisa la scaunul dreptatii divine. Ba, impartasesc si unele trasaturi pe care nu le-ar gasi la alti oameni. Amandoi sunt iudei; si, iata, amandoi sunt acum in templu, pentru rugaciune. Caci au Acelasi Dumnezeu, pe Care-L recunosc (macar teoretic) si Caruia I se roaga.
O, de am vedea cate avem in comun cu fiecare dintre semenii nostri, inainte de a vedea ceea ce ne deosebeste si inainte de orice impuls pacatos de a ne socoti masi buni ca altii!2. Rugaciune? Cei doi oameni s-au suit la templu sa se roage. Numai ca rugaciunea fariseului nu mai e rugaciune. De ce? In primul rand, el nu-I cere nimic lui Dumnezeu, fiind deplin satisfacut cu situatia sa. E adevarat, el multumeste. i totusi, rugaciunea sa este departe de ceea ce se intelege printr-o rugaciune de multumire. El, aparent, se adreseaza lui Dumnezeu, dar de fapt se contempla cu admiratie pe sine insusi. Ba, parca Il si compatimeste pe Dumnezeu pentru ca, in afara de el, nu mai are si alti slujitori cu adevarat credinciosi.
Sa luam aminte, fratii mei, la continutul si la felul rugaciunii noastre. Ca nu cumva, Doamne fereste, sa se intample cu noi ceea ce se zice prin profetul Isaia despre falsii rugatori: Cand ridicati mainile voastre catre Mine, Eu Imi intorc ochii aiurea, si cand inmultiti rugaciunile voastre, nu le ascult (Is 1,15).3. Un drept pentru sine insusi, dar nu si pentru Dumnezeu. Poti sa-L minti pe Dumnezeu? Desigur ca fariseul nu minte cand spune ca face ceea ce face. Da, fariseul nu era nici rapitor, nici nedrept, nici nu traia in adulter. Da, fariseul postea, chiar mai mult decat cerea Legea lui Moise, care nu prevedea nicaieri obligativitatea de a posti mereu doua zile pe saptamana. Ba, poate, chiar mai mult decat posteau in general insisi fariseii. Caci, desi posturile ocazionale erau tinute intotdeauna lunea si joia, nu exista dovezi ca fariseii ar fi facut o obligatie din a posti cate doua zile in fiecare saptamana. Da, fariseul dadea zeciuiala, dupa Lege (Num 18,21; Deut 14,22), ba chiar si depasind prescriptia Legii (cf. Mt 23,23). i desigur ca, prin silintele sale de a-si impropria acea dreptate a carturarilor si a fariseilor (cf. Mt 5,20), el ii depasea de departe pe multi dintre ceilalti oameni . Ce sa mai spunem de sarmanul vames, pacatos notoriu prin insasi ocupatia sa! i totusi, fariseul minte grav. Se minte pe sine insusi. i Il minte pe Dumnezeu. Caci el se inseala amarnic in ce priveste situatia sa in fata lui Dumnezeu. Pacatele pe care fariseul le vede la ceilalti (v. 11), chiar toate la un loc, nu sunt atat de grave ca pacatul de care sufera el insusi. Este vorba de pacatul slavei desarte si, indeaproape inrudit cu acesta, ba chiar socotit una cu el, de pacatul mandriei.4, Slava desarta. Motiv pentru slava desarta poate fi situatia pamanteasca a unui om, ca frumusetea trupeasca, inteligenta, bogatia, situatia sociala etc. Dar inca mult mai grav este acest pacat cand omul se umfla de dorinta unui renume desert pentru bunuri duhovnicesti si ascunse (Sf. Ioan Casian). Diavolul nu se sperie de virtutile noastre. Mai ales pe cei virtuosi ii asalteaza el cu ispita slavei desarte. Sf. Ioan Scararul zice ca diavolul slavei desarte simte o bucurie deosebita atunci cand vede ca se inmultesc virtutile (Scara, XXI, 3) si ca asa precum furnica asteapta ca recolta sa creasca si granele sa se coaca, tot astfel si slava desarta asteapta sa fie adunate toate bogatiile noastre duhovnicesti (ibid., 2). Slava desarta este in stare, ea singura, sa ia in om locul tuturor celorlalte patimi.
Sfintii Parinti ne indeamna sa fim extrem de atenti la asalturile acestui pacat. Caci slava desarta are o mare putere si face multe victime printre oamenii care se considera credinciosi. Ea este foarte subtila si imbraca forme extrem de variate, astfel incat il ataca pe om din toate partile. Intr-adevar, orice stare si orice lucru poate deveni pentru om un motiv de trufie. Parintii descriu natura acestei patimi comparand-o cu o ceapa: cand ei de pe ea o foaie, gasesti dedesubt alta, si cu cat ei din ea, cu atat apar mereu altele. Sf. Ioan Scararul zice: Asa precum soarele straluceste la fel pentru toti, tot astfel slava desarta gaseste temei sa se bucure de toate lucrarile noastre. Astfel, de pilda, din post imi fac pricina de trufie, apoi, cand incetez postul pentru a nu fi luat in seama, ma slavesc cu prudenta mea. Sunt biruit de slava desarta cand port vesminte frumoase, dar gasesc motiv de trufie si cand port haine sarmane. Sunt biruit de ea cand vorbesc, si sunt stapanit de ea...
