Focul și vulcanul mărturisirii Domnului Iisus
Noi am avut o istorie nespus de zbuciumata si o credinta foarte prigonita! Din framantarile istoriei au iesit doinele noastre si au iesit versurile noastre zbuciumate. Aproape niciodata nu ne-am putut spune durerea. Greu ne-am putut apara hotarele. Si ceea ce nu s-a putut altfel a iesit din doinele noastre zbuciumate si din versurile si cantarile noastre inlacrimate.
Eram copil si ascultam plangand cimpoiul ce rasuna incepand de aici, de pe muntii nostri, si pana-n Muntii Apuseni. Nu stiam sa deosebesc nimic, dar erau in ele, in cantarile buciumului, zbuciumarile si framantarile Neamului nostru. Acelasi lucru se intampla si cu framantarile noastre duhovnicesti.
Zice Sfantul Cuvant, in Eclesiastul: Tu ai pus in om dorul dupa vesnicie . Iata, dorul e pus in noi Rugaciunea, cantarea, poezia si vorbirea trebuie sa iasa din framantarile si zbuciumarile noastre sufletesti, ca un vulcan.
Cand a vazut Dumnezeu ca in Neamul nostru se ingroasa gheata pacatelor si a faradelegilor, incat sa ajungem la faliment duhovnicesc, a trimis prin Duhul Sfint un vulcan : Lucrarea Oastei Domnului Si din framantarile si din cutremurul acesta a iesit rugaciunea libera, cantarea libera, poezia si marturisirea. Cand Dumnezeu a gasit cu cale sa cutremure si sa trimita acest vulcan, nu L-a putut opri nimeni. Nu l-au putut opri inchisorile, amenzile Si intalnirea din seara aceasta este urmarea acestui vulcan.
Cine crede in Mine, din inima lui vor curge rauri de apa vie, care vor tasni in viata vesnica , cum zice Scriptura. Asa trebuie sa fie rugaciunea in sufletele noastre, fratilor si surorilor! Astfel a fost si trebuie sa fie cantarea in Neamul nostru.
Un om duhovnicesc, care, prin credinta, primeste focul Duhului Sfant...