Daca poetul care descrie vitejiile ostasului roman poate sa-si impodobeasca versul cu figurile senine ale copiilor acestui neam care se duce la razboi cantand ca la nunta, apoi si aici, unde este vorba de lupta cea duhovniceasca, e tot la fel. Trecand prin mijlocul nenumaratelor incercari si greutati, nu ne-au lipsit sarbatorile, nu ne-au lipsit []Daca poetul care descrie vitejiile ostasului roman poate sa-si impodobeasca versul cu figurile senine ale copiilor acestui neam care se duce la razboi cantand ca la nunta, apoi si aici, unde este vorba de lupta cea duhovniceasca, e tot la fel.

Trecand prin mijlocul nenumaratelor incercari si greutati, nu ne-au lipsit sarbatorile, nu ne-au lipsit bucuriile, nu ne-au lipsit cantarile, ci toate ne-au insotit pe intreg parcursul inaintarii noastre spre Canaanul fagaduit, intr-o unire sfanta a dragostei.

Aceste binecuvantate si neuitate manifestari au influentat pe multi sa se alature si ei cu avant luptei sfinte.

Oastea a pus in toate aceste sarbatori caldura, inflacarare dragoste si gust, inima si infiorare, lacrimi si imbratisare, rugaciuni si cantari.

Oastea a realizat o unitate de vederi si o duioasa imbratisare intre toti copiii acestui neam, uniti acum nu numai intre aceleasi hotare, ci imbratisati si in aceeasi dragoste, si in acelasi cuget. Nu dezbinati in culte, ci uniti in interiorul acestei Biserici, in Hristos si imbratisati in iubirea Lui, atat preotii cat si laicii prin nasterea din nou.

Iata felul in care se sarbatoreau atunci bucuriile intalnirilor fratesti. Binecuvantati sa fie in veci toti cei care au facut acest inceput biblic in Biserica noastra, alaturi de Parintele Iosif.

Dar osanditi vor fi vesnic toti acei care au zadarnicit, pentru o vreme, acest fel, izvorat din duhul Evangheliei, in Biserica noastra, oricat de sus sau de jos au fost sau ar fi acestia.

Mareata adunare a Oastei Domnului de la Praznicul Cincizecimii de la Sibiu si Rasinari, din 1933Duminica, ziua intai de RusaliiCatedrala Mitropolitana, imbracata in haina de primavara, presarata cu iarba verde si impodobita cu frunza de mesteacan, a primit in larga ei incapere pe ostasi. De la adunarea de sambata seara se anuntase ca, acei dintre fratii ostasi care ar dori sa se marturiseasca, pot face acest lucru. La ora sapte si jumatate, trei duhovnici, din preotii ostasi, au inceput marturisirea.

La ora noua, multimea ostasilor adunati la libraria Oastei au pornit cu steagurile in frunte la Catedrala. Frumoasa pilda a dat parintele St. Morar care, in fruntea celor doua sute de parohieni ai sai, a venit la Sfanta Liturghie.

La ora noua, a inceput Liturghia Arhiereasca I.

P.

S. Sa, Arhiepiscopul si Mitropolitul Nicolae, inconjurat de un mare sobor de preoti, cu un deosebit fel de a sluji, in admiratia si cucernicia tuturor. La priceasna, urmand cuvintele de chemare: Cu frica lui Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati, s-au impartasit ca la o suta de frati si surori, primind aceasta Sfanta Taina din chiar mana mitropolitului Nicolae. A fost acesta un moment de reculegere plin de sfintenie. Ostasii s-au apropiat cu multa vrednicie de Sfantul Potir. In ochii multora, straluceau lacrimile pocaintei si ale simtamantului de nevrednicie in fata dragostei nemarginite cu care li se impartasea Trupul si Sangele Domnului.

Dupa terminarea slujbei dumnezeiesti, mitropolitul Nicolae a rostit o minunata predica, purtand pe inalte culmi duhovnicesti spiritele ascultatorilor. Ziditi si mangaiati sufleteste de cuvintele bunului Arhipastor, fratii ostasi au pornit din Catedrala in curtea Academiei Teologice, unde parintele Gh. Secas le-a dat indrumarile necesare in vederea plecarii la Rasinari. Cuvantarea mitropolitului Nicolae Hristos in mijlocul nostru! Este si va fi! Prea Sfintite, Prea Cucernici parinti si iubitii mei frati sufletesti, suntem pentru a doua oara, adunati in centrul Mitropoliei noastre, din toate partile tarii, spre a preamari pe Domnul pentru cele ce am primit, sa-L rugam pentru cele de nevoie si sa ne impartasim gandurile unii altora. Oastea Domnului este astazi, in mijlocul tarii si al neamului, un val puternic de innoire sufleteasca si e o datorie arzatoare pentru ca sa-si innoiasca pe pamant, prin inspiratia de la Dumnezeu, intreaga viata sufleteasca. Aceasta innoire se indeplineste prin darurile Mantuitorului asezate in Sfanta Biserica, pe care le-a pastorit si marturisit de-a lungul veacurilor pana astazi.

Biserica si astazi are aceleasi daruri care s-au impartit Apostolilor, de Domnul Hristos, in ziua Pogorarii Duhului Sfant. Ea vesteste si azi aceeasi invatatura sfanta, iesita din graiul Mantuitorului. Sfanta noastra Biserica are aceleasi Sfinte Taine prin care cerceteaza in clipe importante pe fiii ei, binecuvantandu-i cu ele. Cand se savarsesc, odata cu binecuvantarea, se pogoara Insusi Domnul Care, fiind de fata, indeplineste Cuvantul:Iata, Eu cu voi sunt, pana la sfarsitul veacului.

Oastea Domnului apropie pe membrii sai de lumina adevarului predat de Biserica. Oastea Domnului este Oastea Bisericii, caci Biserica este a Domnului; cei ce au crezut ca s-ar putea desprinde de Biserica, in chip de ratacire, au gresit, caci nu cunosc puterile Domnului, cu care lucreaza la inviorarea Bisericii Sale.

Oastea Domnului este un rasad al Duhului Sfant, o Miscare de trezire religioasa, de eroism moral. Oastea Domnului nu este izvorata din puterile slabe omenesti. Viata se trezeste sub razele soarelui. Tot astfel, viata religioasa se trezeste sub puterea razelor calde si invioratoare ale Acestui Soare Ceresc, care este Hristos Domnul.

Iubitii mei, n-am cuvinte prin care sa impartasesc bucuria mare ce mi-o face Oastea Domnului. Eu, sa credeti, sunt deplin identificat cu ea: sunt una cu Oastea. I-am dat chiar de la inceput ocrotire si-i voi da pana la sfarsit, cat voi fi pastor, dimpreuna cu fratii mei.

Din aceasta mareata si impunatoare sarbatoare, luati indemn sa va incalziti si mai mult rugaciunile voastre catre Dumnezeu si sa le inaltati; primiti si mai larg in cuprinsul inimilor voastre pe Domnul. A fi crestin nu inseamna numai a face unele lucruri, ci inseamna a-L primi pe Domnul in sufletul tau, intr-o astfel de masura, incat toate gandurile tale, toate simtamintele tale, intreg launtrul tau, sa fie toate ale Domnului; sa voiesti si sa traiesti in totul cu Hristos Mantuitorul.

Prin Domnul se coboara in fiecare suflet comoara vietii sufletesti, prin Domnul se intinde credinciosului mana Izbavitoare a Tatalui Ceresc, prin Domnul, omul castiga puteri de a-si indeplini datoria si taria de a-si purta sarcinile vietii, oricat de grele ar fi ele. Viata in Hristos nu sta in a nu face cutare sau cutare fapta, in a nu fura, ori a nu insela si altele ca acestea, adica in a inconjura anumite fapte, ci, din latura pozitiva, a cobori pe Domnul si viata duhovniceasca in noi. Cine a cunoscut vreun om care sa fi primit in desert pe Mantuitorul? Nimeni n-a plecat gol de la El. Cine L-a cunoscut nu se mai poate desparti de El. Cunoscandu-L, nu mai poti trai fara El.

Roadele binecuvantate produse de Oastea Domnului sunt mari: Vad patimi stinse si, in locul lor, izvorand virtuti, dupa vorba parintelui Arhimandrit Scriban: o noua taranime rasare sub aripile lui Hristos; o taranime ordonata, scoasa din vicii si incordata zilnic a realiza in viata Duhul lui Hristos. Aceasta este taranimea de sprijin pentru tara, pentru cultura si viitorul neamului. Faca Domnul, ca Miscarea Oastei Domnului sa se raspandeasca in cat mai multe suflete, in milioane de luptatori pentru Hristos. Cand vom trai cu Domnul, cand sufletele vor fi stapanite de Hristos, multe lucruri se vor schimba atunci va fi fericirea poporului nostru. Bucuria de astazi ne-o intuneca un mic norisor, ca nu putem avea in mijlocul nostru pe iubitul meu luptator, impreuna lucrator si pastorul sufletesc al vostru, pe Parintele Iosif, care e pus in scoala suferintelor, la incercare. Domnul ni-l va da iarasi, cu puteri sufletesti si trupesti innoite, la munca lui. Dumnezeu sa auda rugaciunile noastre, facute in Catedrala, pentru sanatatea lui si sa ne intareasca pentru lucru.

Iubitii mei, cand ati trecut prin orasul nostru, am citit nume din toate localitatile tarii si am zis: Prin religie suntem una. Miscarea Oastei Domnului, ca si Biserica noastra, in vremurile de robie, a strans fratii romani din toate colturile: Banat, Maramures, Basarabia, Bucuresti, Iasi, Romanati, Teleorman etc.

Din toate partile tarii, am vazut delegati venind la adunare. Sa faca Dumnezeu, ca Oastea Domnului sa fie un cheag de infratire intre fiii patriei noastre, prin credinta religioasa.

Din mijlocul lumilor, ridicandu-se pe culmi si orizonturi inalte, in credinta si rugaciune, sufletele se intalnesc si se unesc. In vai de neguri acoperite, sufletele nu se vad si se invrajbesc. Prin rugaciune, pe culmile Duhului inaltati, ne gasim in jurul Tronului de Slava, binecuvantand de acolo, pe cei ce au adevarul, pe cei ce-si inchina cu totul Domnului sufletul si viata lor. Binecuvantez Oastea Domnului, atat pe membrii ei care sunt de fata, cat si pe cei care, din cuvioase pricini, nu sunt aici cu trupul, dar sunt cu inima si gandul. Duceti-le bucuria intalnirii voastre de aici, intalnirea fratilor din alte parti. Intariti duhovniceste, duceti-le vestea ca am facut din nou marturisirea ca Oastea Domnului si ostasii sunt alipiti de Biserica si Altar. Oastea Domnului gaseste dreapta intelegere in sufletele preotilor luminati si cu raspundere inaintea lui Dumnezeu.

Preotimii noastre ii fac un indemn, de a se pune in fruntea Oastei si, cu totii, pornind de la fiecare parohie, cu ajutorul lui Dumnezeu daruit Bisericii, sa facem innoirea spirituala a poporului nostru.

Dumnezeu sa ne ajute, Dumnezeu sa ne ocroteasca, Dumnezeu sa fie cu noi in fiecare clipa a vietii noastre! Amin. Scrisoarea Parintelui Iosif Dupa atat de inaltatoarea cuvantare a mitropolitului Nicolae, fratele Oprisan de la Bucuresti, cu glas duios si dulce, a citit scrisoarea Parintelui nostru scump. Scrisoarea a miscat inimile tuturor si ochii atator frati au fost scaldati in lacrimi. A fost un moment de adanca emotie, duhul bland si cald al Parintelui Iosif il simteam cu totii cum se purta deasupra noastra. Din prilejul serbarilor noastre din praznicul Cincizecimii, scumpul nostru Parinte Iosif, retinut in scoala suferintelor, departe in tari straine, ne-a trimis urmatoarea scrisoare plina de focul dragostei sale pentru noi. Iata aceasta scrisoare:Iubitii mei frati!Departe fiind de voi, pribeag prin tari straine si greu bolnav, cu duiosie ma gandesc la adunarea din Sibiu si va trimit, de pe patul meu de suferinta, fratestile mele salutari, rugand pe Domnul Oastei sa impartaseasca si acestei adunari suflarea cea calda si sfanta a Duhului Sfant, Initiatorul si Carmuitorul Miscarii noastre.

Iubitii mei! Sa nu va pierdeti cumpatul din pricina necazurilor mele (Efeseni 3, 13). Totul este voia Domnului. Poate clipa plecarii mele acasa la Domnul, nu este departe (II Tim 4, 8 si II Cor. 5, 8). O, nu fiti intristati pentru aceasta. Oastea Domnului este a Domnului, si El va avea grija de ea. Eu am fost numai un vas umil si netrebnic, de care Domnul s-a folosit in Lucrarea Sa. Eu va zic ca Apostolul Pavel: Sunt incredintat ca Acela care a inceput in voi aceasta Lucrare o va ispravi pana in Ziua lui Iisus Hristos (Filip. 1, 6). Nu uitati apoi, iubitii mei, ca orice lucrare noua, pentru statornicia ei, cere jertfa. Manastirea de la Arges nu s-a putut termina pana cand, in temelia ei, n-a fost ingropata o jertfa de om.

E adevarat ca Jertfa cea Scumpa a Scumpului nostru Mantuitor suplineste si savarseste totul, dar istoria ne arata in chip luminos ca, crestinismul a inflorit si a odraslit si prin jertfa celor care, urmand pe Domnul, si-au pus viata in slujba Lui. Va multumesc, iubitii mei, pentru rugaciunile pe care le-ati facut si le faceti pentru mine. Le-am simtit si le simt. Exact din duminica slabanogului, cand ati inceput a va ruga pentru slabanogul Oastei, boala mi s-a usurat. Puterile imi revin. Daca va fi in voia Domnului, cred ca ma voi intoarce iarasi in fronturile Oastei, pentru a va mai spune prin foaie si carti ceea ce Duhul Domnului mi-a incredintat sa va spun. In aceasta nadejde va zic: La revedere, in frontul Oastei si prin draga foaie Oastea Domnului .

Iar daca totusi voia Domnului va fi sa plec la El, eu va trimit de aici, din departare, ultimul meu duios salut de despartire, zicandu-va: Fratii mei! Iubitii mei!Ramaneti cu Domnul!Davos (Elvetia) 1 iunie 1933 Preot Iosif Trifa Cuvantarea fratelui I. Gr. Oprisan Bucuresti Ostasia Domnului a ridicat, in multe cugete, banuieli si nedumeriri.

In deosebi, numele tovarasiei noastre a suparat. Cum, dar noi, toti cati ne-am botezat in Hristos, ai cui ostasi suntem?Raspundem lamurit: Toti cei botezati sunt ostasi ai Domnului numai daca mai pastreaza uniforma si armamentul si se gasesc activand pe frontul de lupta. Caci insusirea ostasului este lupta duhovniceasca. Iar starea in care ne gasim pe pamant este o stare de razboi permanent cu pacatul, cu uneltirile diavolului, cu duhurile rele ce stapanesc lumea aceasta de intuneric (Efes. 6, 11-12). Deci toti cati se numesc ca sunt fii ai Bisericii si, prin urmare, luptatori pentru Hristos au a-si face cercetarea constiintei si a-si raspunde cinstit, daca sunt lucratori ori dezertori din frontul Bisericii Domnului.

A treia situatie nu exista. Nepasatorii, ca si vrajmasii, caldiceii, ca si recii, robi ai pacatului sunt si, prin urmare, dezertori de pe front.

Cand cugetul luminat de Duhul ii spune cuiva ca armele duhovnicesti, aratate de Sfantul Apostol Pavel in scrisoarea crestinilor din Efes, stau in cui, scutul credintei numai in amintire, coiful mantuirii in podul cu vechituri, sabia Duhului in raftul bibliotecii, cand acelasi cuget ii marturiseste ca nu mai are pe umeri mantia cea de lumina pe care i-a asezat-o la botez Hristos, Comandantul Suprem Care l-a scris la Oaste atunci sa gandeasca daca place Domnului asemenea ostasie?Fireste, daca poate cineva marturisi ca se afla la postul duhovnicesc, luptand cu pacatul si veghind ca fecioarele intelepte, avand partasie deplina cu Sfintele Taine, din adanca incredintare ca se afla in orice moment in corabia mantuirii, acela, si fara a fi inscris in tovarasia numita Oastea Domnului , este un ostas adevarat de care nu putem decat sa ne bucuram in Domnul.

Dar cine colinda bisericile din toata tara vede insa cu durere ca, in cele mai multe parti, bisericile sunt goale. Cucuta si buruiana necredintei cresc pana in tinda bisericii. i chiar atunci cand bisericile sunt pline, de pilda la marile sarbatori, tristetea ne sugruma sufletul, vazand lipsa de constiinta crestina la acesti credinciosi de praznice . Se simte numaidecat ca nu sunt vii pentru Biserica si nu marturisesc cu inima si viata lor pe Iisus, Cel ce locuieste in Biserica.

Caci de-ar avea incredintarea aceasta s-ar cutremura la Sfintele Slujbe la care ingerii slujesc cu preotii si Domnul salasluieste aievea pe Sfintele Altare in chip tainic, dar real, implinind fagaduinta data sarbatoreste ucenicilor la despartire: Iata, Eu cu voi sunt pana la sfarsitul veacurilor.

Dar in Biserica noastra, atat de putin cercetata si inteleasa si atat de mult amenintata de tot felul de curente distrugatoare, a izbucnit, ca un izvor puternic, inviorarea duhovniceasca a Oastei Domnului. A fost ca o nevoie de veacuri, de a iesi din nepasarea care toropeste si ucide sufletul. Nevoia de a nu ne mai insela cu crestinatatea pe care o practicam si care nu da roade vrednice de pocainta. Nevoia de a parasi transeele ticalosiei si de a organiza o cruciada de intoarcere a sufletelor la Hristos, la corabia mantuirii.

Aceasta sfanta expeditie a pornit cu mare putere si cu largi ecouri dintr-o inima de preot framantat de obsteasca mantuire in lungi nopti de veghe, de lacrimi si rugaciune din inima Parintelui Iosif Trifa.

Intr-un moment de inalta binecuvantare, Domnul a indemnat pe unii din cei mai luminati conducatori ai Bisericii sa faca alegere in persoana unui umil preot din tara motilor. Da! Mitropolitul Nicolae, in grija Arhiereasca, pentru o aratura mai adanca in ogorul Bisericii, a chemat la aceasta misiune pe Parintele nostru iubit, Iosif, care va ramanea in istoria vietii noastre duhovnicesti, gornistul Domnului.

La sunet de trambita deslusit, a rasarit an de an ca in vedenia proorocului Ezechil, cu campuri de oase moarte o oaste de luptatori pentru Biserica lui Hristos.

Dezertori de pe fronturile Bisericii se intorc unul cate unul la vatra parasita.

Rataciti si ratacitori lumini stinse in candelabrul Bisericii se aprind iarasi.

Morti in pacate si faradelegi invie sub suflarea Duhului Sfant.

Orbii care sedeau langa drum, ca oarecand Bartimeu, umbla acum pe cale dupa Domnul, in asezamintele Lui. Mutii, pentru Domnul, incep a grai, ca in Evanghelie. Cartea biruintelor , pe care Oastea Domnului o va prezenta in curand drept cartea sa de recomandare, va fi documentul acestei inviorari duhovnicesti in tara noastra.

Oastea Domnului este o Miscare obsteasca de intoarcere la Apele Vii.

Iar insusirea cea mai de seama a acestei Miscari de inviorare, in vatra Bisericii Vii, este legamantul de buna-voie. Aceasta intelegem noi prin voluntariatul Oastei recrutarea voluntara pentru lupta impotriva omului vechi din noi, rob al pacatului si al diavolului care pandeste sufletul nostru. i apoi, pentru aducerea la matca credintei vii si a semenilor nostri. Cuvantarea fratelui Al. Lascarov-Moldovanu Bucuresti Aceste mari adunari ale noastre sunt pentru intarirea reciproca intre frati. Luand de aici provizii sufletesti, mergem mai tari si mai plini de incredere spre locurile noastre.

Am fost atacati cu indoieli si barfiri. Aceste atacuri sunt firesti. Mantuitorul ne-a spus: Pentru Mine veti gasi impotrivire. Iar, pe de alta parte, noi stim ca Lucrarea noastra a tulburat tihna multora care trandavesc in crestinatatea lor.

Roadele, pe care le-am cules in anul ce-a trecut, ne dau dreptul sa vorbim fara temere.

Iesita din insasi viata Bisericii noastre ortodoxe, Oastea Domnului are aceleasi tinte si aceleasi mijloace pe care le are Biserica.

Pornita de la inceput cu telul modest de a combate prin credinta: betia, fumatul, vorbele de ocara Oastea Domnului s-a dezvoltat zi de zi, in zece ani de existenta, luandu-si ca menire intreaga problema a mantuirii sufletesti prin Biserica lui Hristos.

Mai inainte de orice, trebuie sa se stie ca Oastea Domnului presupune o inrolare voluntara a crestinilor in randurile ei. Numai cel ce se simte patruns de via dorinta de a intra in ea va fi un ostas cu adevarat. elurile ei sunt limpezi si categorice. Mai intai, coborarea invataturii lui Iisus in viata cea de toate zilele a ostasului care trebuie sa duca necurmat o lupta darza si mereu reinnoita impotriva pacatelor.

Odata ajuns la o zidire sufleteasca mai temeinica, ostasul trebuie sa duca invatatura la altii, care nu o cunosc, ca sa-i ridice si pe ei la Domnul mantuirii.

De asemenea, o alta mare indatorire a ostasului este de a incerca prin toate puterile lui sa aduca din nou la Biserica pe cei care au dezertat din ea, inviorand astfel Biserica, molesita prea mult de cei care dormiteaza in imparatia tihnei. Mai presus de toate, una din marile indatoriri ale ostasilor este aceea de a pazi Biserica impotriva celor care incearca a o darama.

Oastea Domnului este garda de onoare a Bisericii garda care va muri, de va fi nevoie, dar nu se va preda in aceasta lupta sfanta de aparare a Bisericii noastre strabune.

In lupta aceasta, ostasul are doua mari arme:...