„Lumea omoară pe cei mai buni binefăcători ai ei, şi după moarte le ridică cruci şi monumente!”
Dupa trecerea la Domnul a Parintelui Iosif, fratele Marini, fiind considerat unul dintre ostasii de frunte care au ramas de partea Parintelui si care a lucrat impreuna cu acesta la redactie, a primit doua scrisori din partea Arhiepiscopiei Sibiului, semnate de Mitropolitul Balan, prin care acesta il invinuia de erezie, de continuare a unei actiuni []Dupa trecerea la Domnul a Parintelui Iosif, fratele Marini, fiind considerat unul dintre ostasii de frunte care au ramas de partea Parintelui si care a lucrat impreuna cu acesta la redactie, a primit doua scrisori din partea Arhiepiscopiei Sibiului, semnate de Mitropolitul Balan, prin care acesta il invinuia de erezie, de continuare a unei actiuni intreprinse de un preot caterisit si de abateri de la dreapta invatatura a Bisericii Ortodoxe.
Prima scrisoare a primit-o in 7 aprilie 1938, la doua luni de la moartea Parintelui Iosif. Prin aceasta era invinuit ca este conducatorul adunarii Oastei Domnului din Sibiu patronate odinioara de preotul caterisit Iosif Trifa, acum decedat, si ca duce mai departe o actiune condamnata de autoritatea bisericeasca. Il ameninta ca, daca in termen de opt zile nu va opri adunarea, va cadea sub afurisania arhiereasca, fiind socotit iubitor de stapa nire, caci este un tiran, potrivit normelor canonice ale Bisericii.
Fratele Marini n-a raspuns nimic la aceasta scrisoare si nici adunarea din Sibiu nu s-a oprit. Ca urmare la aceasta nesupunere si neascultare , fratele Marini a ramas sub amenintarea afurisirii, ca un iubitor de stapanire si ca un tiran .
Arhiepiscopia insa n-a mai facut caz de lucrul acesta. Viata fratelui Marini predata Domnului era pasnica, plina de blandete si de o adanca smerenie. i acest lucru era adeverit inaintea tuturor oamenilor care l-au cunoscut, nemaifiind nevoie de argumentatia nimanui.
A doua scrisoare a primit-o fratele Marini pe data de 1 februarie 1943, prin care i se cerea sa dea socoteala de lucrul si lucrarea facute dupa moartea Parintelui Trifa. Adica pentru tiparirea de gazete, calendare si alte brosuri, pentru ca a militat in aceste publicatii in favoarea fostului preot Iosif Trifa, caterisit de Biserica, si pentru faptul ca a dus mai departe actiunea de razvratire impotriva autoritatilor bisericesti . Pentru aceasta s-a facut vinovat de aceeasi osanda ca a Parintelui Iosif Trifa, intrucat Canonul al IV-lea al Sinodului din Antiohia prevede ca cei ce comunica cu cel caterisit vor fi lepadati de Biserica.
Spune mai departe scrisoarea:Dar tu, fiule, te-ai facut vinovat si in ce priveste dreapta invatatura a Bisericii, pornind pe calea ereziei. Duhul de abatere de la dreapta invatatura se desprinde din tot ce ai scris in revista Familia Crestina , in calendarele si in brosurile ce le-ai scos. Pentru aceste abateri de la invatatura Bisericii Ortodoxe , i se cerea fratelui Marini sa se justifice in scris sau personal in fata Consiliului Arhiepiscopesc in termen de 30 de zile. Altfel abaterile aratate atrageau dupa ele pedeapsa grea a scoaterii tale din randul fiilor credinciosi ai Bisericii Ortodoxe .
La invinuirea de mai sus, fratele Marini a raspuns in scris pe cinci coli de hartie, scrise la masina, in care arata pe scurt cele ce urmeaza:In privinta invinuirii ce mi se aduce ca in publicatiile tiparite, ca si prin cuvant, as fi militat in favoarea preotului caterisit Iosif Trifa, toata activitatea-mi fiind aratata ca a avut drept tinta sa-l dezvinovatesc in fata poporului, lucrand pentru razvratire impotriva autoritatii bisericesti, ma intreb pe mine insumi daca acesta mi-a fost scopul lucrarii (cu cuvantul si cu scrisul) pe care am facut-o. Daca omul mi-a fost tinta urmarita in toate acestea, atunci am ostenit degeaba.
Cred insa ca nu a fost asa.
Ca l-am iubit si stimat ca pe un binefacator al meu, da! Fiindca prin el, prin scrisul lui, am ajuns, prin mila lui Dumnezeu, sa gasesc calea la o viata noua.
Neintelegerea avuta cu mai-marele sau si toata tulburarea care a urmat nu mi-a fost placuta deloc. Oh, cat ar fi putut sa lipseasca si procesul acela cu tipografia!In asemenea framantari se fac greseli destule. Cand intre voi sunt certuri, zavistii si dezbinari, nu sunteti voi lumesti si nu traiti voi in felul celorlalti oameni? (I Cor 3, 3). In avalansa acestor lupte, care m-au gasit si bolnav, am putut si eu sa fac greseli, dar piatra rautatii si batjocurii impotriva nimanui n-am ridicat-o.
Din condeiul meu au iesit articole de felul acelora, care au fost urmate de parola: Sa bagam sabiile in teaca! . Stradania sincera pe care am avut-o a fost sa urmez, pe cat am cunoscut si vazut, linia de purtare aratata de Sfanta Evanghelie.
Orice iesire cat de mica din acest drum imi aduce neliniste si nemultumire interioara. Duhul imi arata ca sin-gura cale pe care trebuie sa umblu este dragostea, adevarul, ascultarea de lucrurile care-mi stateau inainte. Nu stiu, I.
P.
S Voastra, daca v-au cazut in maini brosurile si gazetele pe care le-am scos. Insa stiu ca nu acea militare si actiune era si este scopul meu. Iar cei ce m-au auzit vorbind ar putea sa fie sute de martori care ar putea spune nemincinos ce le-am spus si ce i-am indemnat atunci cand am deschis gura.
Preocuparile si activitatea mea publicistica si verbala s-au silit sa se tina de cuvintele Evangheliei: Va aduc o veste buna vi S-a nascut un Mantuitor, Care este Hristos Domnul (Lc 2, 10-11). In El vi se vesteste iertarea pacatelor (Fapte 13, 38). Caci nu este sub cer nici un alt nume dat oamenilor in care trebuie sa fim mantuiti (Fapte 4, 12). De El am cautat sa spun, la El am cautat sa chem pe toti oamenii inta lucrarii pe care am facut-o nu este omul, ci Domnul. Mantuirea, si nu pierderea oamenilor. Nu razvratirea, ci pacea. N-am decat o singura dorinta: de a putea lucra impreuna cu cei ce cheama pe Domnul dintr-o inima curata, in Biserica in care m-am nascut, pentru singurul lucru de a aduce suflete la Hristos, de a ajuta inimilor sa se ridice la...
Prima scrisoare a primit-o in 7 aprilie 1938, la doua luni de la moartea Parintelui Iosif. Prin aceasta era invinuit ca este conducatorul adunarii Oastei Domnului din Sibiu patronate odinioara de preotul caterisit Iosif Trifa, acum decedat, si ca duce mai departe o actiune condamnata de autoritatea bisericeasca. Il ameninta ca, daca in termen de opt zile nu va opri adunarea, va cadea sub afurisania arhiereasca, fiind socotit iubitor de stapa nire, caci este un tiran, potrivit normelor canonice ale Bisericii.
Fratele Marini n-a raspuns nimic la aceasta scrisoare si nici adunarea din Sibiu nu s-a oprit. Ca urmare la aceasta nesupunere si neascultare , fratele Marini a ramas sub amenintarea afurisirii, ca un iubitor de stapanire si ca un tiran .
Arhiepiscopia insa n-a mai facut caz de lucrul acesta. Viata fratelui Marini predata Domnului era pasnica, plina de blandete si de o adanca smerenie. i acest lucru era adeverit inaintea tuturor oamenilor care l-au cunoscut, nemaifiind nevoie de argumentatia nimanui.
A doua scrisoare a primit-o fratele Marini pe data de 1 februarie 1943, prin care i se cerea sa dea socoteala de lucrul si lucrarea facute dupa moartea Parintelui Trifa. Adica pentru tiparirea de gazete, calendare si alte brosuri, pentru ca a militat in aceste publicatii in favoarea fostului preot Iosif Trifa, caterisit de Biserica, si pentru faptul ca a dus mai departe actiunea de razvratire impotriva autoritatilor bisericesti . Pentru aceasta s-a facut vinovat de aceeasi osanda ca a Parintelui Iosif Trifa, intrucat Canonul al IV-lea al Sinodului din Antiohia prevede ca cei ce comunica cu cel caterisit vor fi lepadati de Biserica.
Spune mai departe scrisoarea:Dar tu, fiule, te-ai facut vinovat si in ce priveste dreapta invatatura a Bisericii, pornind pe calea ereziei. Duhul de abatere de la dreapta invatatura se desprinde din tot ce ai scris in revista Familia Crestina , in calendarele si in brosurile ce le-ai scos. Pentru aceste abateri de la invatatura Bisericii Ortodoxe , i se cerea fratelui Marini sa se justifice in scris sau personal in fata Consiliului Arhiepiscopesc in termen de 30 de zile. Altfel abaterile aratate atrageau dupa ele pedeapsa grea a scoaterii tale din randul fiilor credinciosi ai Bisericii Ortodoxe .
La invinuirea de mai sus, fratele Marini a raspuns in scris pe cinci coli de hartie, scrise la masina, in care arata pe scurt cele ce urmeaza:In privinta invinuirii ce mi se aduce ca in publicatiile tiparite, ca si prin cuvant, as fi militat in favoarea preotului caterisit Iosif Trifa, toata activitatea-mi fiind aratata ca a avut drept tinta sa-l dezvinovatesc in fata poporului, lucrand pentru razvratire impotriva autoritatii bisericesti, ma intreb pe mine insumi daca acesta mi-a fost scopul lucrarii (cu cuvantul si cu scrisul) pe care am facut-o. Daca omul mi-a fost tinta urmarita in toate acestea, atunci am ostenit degeaba.
Cred insa ca nu a fost asa.
Ca l-am iubit si stimat ca pe un binefacator al meu, da! Fiindca prin el, prin scrisul lui, am ajuns, prin mila lui Dumnezeu, sa gasesc calea la o viata noua.
Neintelegerea avuta cu mai-marele sau si toata tulburarea care a urmat nu mi-a fost placuta deloc. Oh, cat ar fi putut sa lipseasca si procesul acela cu tipografia!In asemenea framantari se fac greseli destule. Cand intre voi sunt certuri, zavistii si dezbinari, nu sunteti voi lumesti si nu traiti voi in felul celorlalti oameni? (I Cor 3, 3). In avalansa acestor lupte, care m-au gasit si bolnav, am putut si eu sa fac greseli, dar piatra rautatii si batjocurii impotriva nimanui n-am ridicat-o.
Din condeiul meu au iesit articole de felul acelora, care au fost urmate de parola: Sa bagam sabiile in teaca! . Stradania sincera pe care am avut-o a fost sa urmez, pe cat am cunoscut si vazut, linia de purtare aratata de Sfanta Evanghelie.
Orice iesire cat de mica din acest drum imi aduce neliniste si nemultumire interioara. Duhul imi arata ca sin-gura cale pe care trebuie sa umblu este dragostea, adevarul, ascultarea de lucrurile care-mi stateau inainte. Nu stiu, I.
P.
S Voastra, daca v-au cazut in maini brosurile si gazetele pe care le-am scos. Insa stiu ca nu acea militare si actiune era si este scopul meu. Iar cei ce m-au auzit vorbind ar putea sa fie sute de martori care ar putea spune nemincinos ce le-am spus si ce i-am indemnat atunci cand am deschis gura.
Preocuparile si activitatea mea publicistica si verbala s-au silit sa se tina de cuvintele Evangheliei: Va aduc o veste buna vi S-a nascut un Mantuitor, Care este Hristos Domnul (Lc 2, 10-11). In El vi se vesteste iertarea pacatelor (Fapte 13, 38). Caci nu este sub cer nici un alt nume dat oamenilor in care trebuie sa fim mantuiti (Fapte 4, 12). De El am cautat sa spun, la El am cautat sa chem pe toti oamenii inta lucrarii pe care am facut-o nu este omul, ci Domnul. Mantuirea, si nu pierderea oamenilor. Nu razvratirea, ci pacea. N-am decat o singura dorinta: de a putea lucra impreuna cu cei ce cheama pe Domnul dintr-o inima curata, in Biserica in care m-am nascut, pentru singurul lucru de a aduce suflete la Hristos, de a ajuta inimilor sa se ridice la...
