Sf. Vasile cel Mare, Omilie – „Împotriva celor care se îmbată”
OMILIA A XlV-a I Cele vazute aseara ma indeamna sa vorbesc, dar tot ele imi opresc pornirea si-mi slabesc osirdia, cind vad ca toate ostenelile mele de mai inainte au ramas fara rod. Ca si plugarul pregeta sa mai semene a doua oara aceleasi brazde, daca semintele aruncate in ele intiia oara nu au rasarit. []OMILIA A XlV-aICele vazute aseara ma indeamna sa vorbesc, dar tot ele imi opresc pornirea si-mi slabesc osirdia, cind vad ca toate ostenelile mele de mai inainte au ramas fara rod. Ca si plugarul pregeta sa mai semene a doua oara aceleasi brazde, daca semintele aruncate in ele intiia oara nu au rasarit. Cu ce nadejdi sa mai vorbesc eu astazi, daca n-am avut nici un folos de pe urma atitor sfaturi pe care n-am incetat a vi le da mai de mult, iar in timpul acestor sapte saptamini de post n-am incetat a va marturisi, zi si noapte, Evanghelia harului lui Dumnezeu? O, cite nopti n-ati privegheat in zadar ! Cite zile n-ati venit in zadar la biserica ! Daca ar fi fost numai in zadar ! Ca cel care a propasit in fapte bune, dar se intoarce apoi la obisnuinta veche, nu pierde numai plata ostenelilor lui, ci este vrednic de pedeapsa si mai grea, ca dupa ce a gustat cuvintul cel bun al lui Dumnezeu (Evr., 6, 5.), dupa ce a fost invrednicit de cunoasterea tainelor, a tradat totul, inselat de o placere de o clipa. Cei mai slab, spune Solomon, are parte de mila, dar cei tari cumplit se vor certa (Int. Sol., 6,6.) . O singura seara, un singur atac al dusmanului a distrus si a nimicit toata osteneala aceea. Ce rivna, deci, mai pot avea sa va vorbesc acum ?As fi tacut, o stiti prea bine, daca nu m-as fi temut de pilda lui Ieremia, care nevrind sa vorbeasca unui popor indaratnic, a patimit acelea pe care insusi le-a istorisit : foc s-a aprins in maruntaiele lui, l-au parasit toate puterile si nu mai putea sa sufere (Ier., 20, 9.) .
Niste femei nerusinate, uitind de frica de Dumnezeu si dispretuind focul cel vesnic, intr-o zi ca asta, cind in amintirea invierii Domnului trebuia sa,stea in casa si sa se gindeasca la ziua aceea, in care se vor deschide cerurile, cind Judecatorul ni se va arata din ceruri, cind vor fi trimbitele lui Dumnezeu, invierea mortilor, dreapta judecata si rasplata fiecaruia dupa fapta lui; deci, in loc sa se gindeasca la toate acestea, sa-si curateasca inimile de ginduri viclene, sa-si spele cu lacrimi pacatele de mai inainte si sa se pregateasca pentru intimpinarea lui Hristos in ziua cea mare a aratarii Lui, au scuturat jugul robiei lui Hristos, au aruncat de pe cap broboada bunei-cuviinte, au dispretuit pe Dumnezeu, au dispretuit pe ingerii Lui, s-au aratat fara de rusine in fata barbatilor, isi filfiiau parul in vint, isi ridicau rochiile si jucau cu picioarele (Isaia, 3, 15.). Cu ochi pofticios, cu ris desfranat, atitau la dans si atrageau spre ele poftele desfrinate ale celor tineri. Au jucat linga bisericile mucenicilor din afara de oras si au facut din acele sfinte locuri locas al nerusinarii lor. Au pingarit vazduhul cu cintece de rusine, au pingarit si pamintul cu necuratele lor picioare, care duduia de jocurile lor ; s-au dat in spectacol in fata multimii tinerilor; cu adevarat nerusinate si iesite din minti, cu nimic mai prejos de cele mai mari furii ale nebuniei.
Cum voi tacea acestea ? Cum le voi plinge asa precum merita ? Vinul ne-a vatamat aceste suflete ! Vinul, darul lui Dumnezeu, dat celor cumpatati pentru mingiierea slabiciunii lor, a ajuns acum in miinile celor necumpatati unealta de desfriu.
IIBetia, demon de buna voie, bagat in suflete de catre placere, betia mama a pacatului, vrajmasa virtutii, face fricos pe cel viteaz, desfrinat pe cel infrinat, nu stie de dreptate, ucide chibzuinta. Dupa cum apa stinge focul, tot asa si vinul nemasurat intuneca mintea. Pregetam sa vorbesc impotriva betiei, nu pentru ca ar fi un pacat mic sau ca ar fi vrednica de dispretuit, ci pentru ca nici un folos n-ar aduce cuvintul. Daca cel care se imbata innebuneste si se intuneca, in zadar graieste cel ce mustra pe cel ce nu aude. Cui sa vorbesc deci ? Caci cel care are nevoie de sfat nu aude cele ce ii spun, iar cel infrinat si cumpatat nu are nevoie de ajutorul cuvintului, ca-i lipsit de patima betiei.
Ce voi face, dar, in fata acestora, daca cuvintul e nefolositor, iar tacerea plina de primejdie ? Sa nu mai ingrijim boala ? Dar primejdioasa este si neingrijirea. Sa graiesc ceva impotriva betivilor ? Dar vorbesc unor urechi moarte ! Ce voi face ? Voi face si eu ce fac doctorii cind izbucneste ciuma : pe cei sanatosi ii feresc de imbolnavire cu medicamente profilactice, iar de cei bolnavi nici nu se ating. Tot asa si voua cuvintul meu va va fi folositor pe jumatate : va pazi pe cei nepatimasi; dar nu va scapa, nici nu va vindeca pe cei stapiniti de patima.
IIIPrin ce te deosebesti de animale, omule ? Nu prin darul ratiunii, primit de la Ziditorul tau, prin care ai ajuns stapinul si domnul intregii zidiri ? Cel care prin betie se lipseste pe el de ratiune s-a alaturat dobitoacelor celor fara de minte si s-a asemanat lor (Ps., 48, 12.) . Dar, mai bine spus, eu as zice ca betivii sint mai fara de minte chiar decit dobitoacele. Toate animalele cu patru picioare, chiar fiarele, au rinduite pornirile lor spre impreunare ; dar cei cu sufletul stapinit de betie si cu trupul plin de fierbinteala nefireasca sint atitati spre impreunari necurate si rusinoase si spre placeri in orice timp si in orice ceas. Betia nu-i ia omului numai judecata, ci ii schimba si simturile si- l face pe cel ce se imbata mai rau decit orice dobitoc. Care vita isi vatama atita vederea si auzul cum si le vatama betivul ? Nu-i asa ca nu-si mai cunosc cunoscutii ? Nu alearga adeseori la straini ca la niste prieteni ? Nu sar de multe ori peste umbre ca peste niste santuri si prapastii ? Urechile lor sint pline de sunetele si zgomotele unei mari invalurate; li se pare ca pamintul se ridica drept inaintea lor si ca muntii li se invirt in jur. Uneori rid fara sa se poata opri, alteori se bocesc si pling nemingiiati. Sint cind viteji si cutezatori, cind fricosi si sfiosi. Somnul le este greu, impovarator si inabusitor, cu adevarat in apropierea mortii; iar starile de veghe, mai nesimtitoare decit visurile. Vis le este viata ; n-au camasa pe ei, n-au nici ce minca a doua zi, dar la betie o fac pe imparatii, pe generalii, zidesc orase, impart bani. Vinul clocoteste in inima lor si le umple capul cu astfel de naluciri si cu atita amagire. Alti betivi cad in stari sufletesti potrivnice : sint deznadajduiti, tristi, indurerati, plangareti, tematori si speriosi. Acelasi vin da nastere la diferite stari sufletesti, dupa felul diferit al trupului ; pe cei in care vinul face ca singele sa se raspindeasca in tot trupul si sa le infloreasca obrazul, ii face veseli, prietenosi si voiosi ; dar pe cei pe care vinul ii apasa sub povara lui, stringindu-le si presindu-le singele, ii face tristi si amariti. Pentru ce trebuie sa mai vorbesc de multimea celorlalte porniri patimase : caracter nesuferit, pornire spre minie, plingerea soartei, iuteala sufletului, strigatul, scandalul, usurinta de a fi inselat, minia nestapinita ?IVNeinfrinarea spre placeri iese din vin ca dintr-un izvor, iar desfrinarea merge mina in mina cu betia . si e mai mica furia animalelor spre impreunari decit pornirea patimasa a betivilor ; ca animalele cunosc hotarele firii, dar betivii cauta femeia in barbat si barbatul in femeie. Nu-i este usor cuvintului sa spuna toate desfrinarile nascute din betie. Vatamarile pricinuite de ciuma cad cu vremea peste oameni, ca aerul depune in trupuri incetul cu incetul microbii ciumei, dar vatamarile pricinuite de vin cad indata peste ei. Betivii isi pierd sufletul, ca se minjesc cu toate murdariile, dar isi strica si sanatatea trupului; isi istovesc trupul si- l slabanogesc nu numai din dorinta nestapinita de placeri, care ii imboldesc spre desfriu, dar il poarta si buhait, flescait si lipsit de putere. Ochii betivilor sint vineti? fata palida . rasuflarea greoaie si scurta; limba impleticita ; vorbirea neclara ; picioarele tremuratoare, ca la copiii cei mici; scurgeri din trupuri ca din niste trupuri neinsufletite. Sint vrednici de mila din pricina betiei; mai vrednici de mila decit cei cuprinsi de furtuna in mijlocul marii, pe care valurile, ce vin unele dupa altele, ii acopera si nu le ingaduie sa scape de furtuna. Tot asa si sufletele betivilor, sint duse la fund, cufundate in vin. Dupa cum corabiile surprinse de furtuna si pe cale sa se scufunde trebuie usurate prin aruncarea incarcaturii lor, tot asa si betivii trebuie sa dea afara din ei ceea ce-i ingreuneaza. Abia de se libereaza de povara lor, daca varsa si-si golesc stomacul. Sint mai nenorociti decit naufragiatii. Naufragiatii au ca pricina a nenorocirii lor vinturile, marea si necazurile din afara, pe cind betivii atrag asupra lor de buna voie furtuna pricinuita de betie.
Demoniacul este vrednic de mila ; betivul, insa, care sufera ca si demoniacul, nu-i vrednic nici de mila, ca se lupta cu un demon pe care singur l-a ales. Betivii isi fac si leacuri de betie, nu ca sa scape de patima betiei, ci ca sa poata bea mai mult. Scurta le este ziua, scurta si noaptea, scurte si noptile de iarna cit priveste timpul de baut. Raul acesta nu are sfirsit. Vinul cere mereu mai mult vin. Betivul nu se multumeste cu cit ii e de trebuinta, ci simte nevoia neaparata de a bea mai mult; le arde gitlejul betivilor si li se mareste mereu pofta. i, socotind ca nu si-au potolit pofta, patimesc cu totul altceva decit ce voiau ; ca tot continuind cu cheful nu mai simt nici o placere de pe urma bauturii. Dupa cum lumina prea mare intuneca vederile si dupa cum cei care fac mare zgomot, din pricina zgomotului nemasurat, nu mai pot auzi nici ei nimic, tot asa si betivii, pierd pe nesimtite placerea din pricina dragostei prea mare de placere. Vinul li se pare prost si apos, chiar de ar fi neamestecat cu apa ; li se pare ca are gustul searbad al vinului nou, chiar de-ar fi vechi si curat; de-ar fi vinul rece ca gheata, nu poate sa stinga flacara ce-i arde pe dinauntru din pricina prea multului vin. AJe cui sint vaietele ? Ale cui gilcevile ? Ale cui procesele ? Ale cui greturile si sfezile ? Ale cui zdrobirile zadarnice ? Ai cui ochii turburi ? Nu oare ale celor care zabovesc linga vin si care pindesc unde se tac ospete ? (Prov., 23, 28 29). Vaietul este un strigat de jale; si vrednici de jale sint betivii, ca betivii nu vor mosteni imparatia lui Dumnezeu Cor., 6, 10. . Gilceava se naste din pricina turburarii facute de vin gindurilor. Creturile, din pricina proastei digestii pricinuite de placerea bautului. Picioarele le sint legate, legate le sint si miinile din pricina vinului ajuns in miini si in picioare. inainte de aceste suferinte, chiar in timpul cind beau, vin peste ei suferintele unor oameni cuprinsi de nebunie. Cind membranele care acopera creierul sint pline de funinginea pe care aburii vinului o trimit in sus, capul e cuprins de dureri de nesuportat; nu poate ramine drept pe umeri, ci cade cind pe unul, cind pe altul, alunecind din grumaz. Sfezile, dupa spusele Scripturii, sint vorbariile de la ospete, fara masura si cu cearta. Zdrobiri zadarnice sint pricinuite iubitorilor de vin, ca din pricina betiei nu pot sa se tina pe picioare ; cad la pamint in fel si fel de chipuri, incit trupul primeste neaparat zadarnice zdrobiri.
VDar cine sa spuna acestea celor cuprinsi de betie ? Din...
Niste femei nerusinate, uitind de frica de Dumnezeu si dispretuind focul cel vesnic, intr-o zi ca asta, cind in amintirea invierii Domnului trebuia sa,stea in casa si sa se gindeasca la ziua aceea, in care se vor deschide cerurile, cind Judecatorul ni se va arata din ceruri, cind vor fi trimbitele lui Dumnezeu, invierea mortilor, dreapta judecata si rasplata fiecaruia dupa fapta lui; deci, in loc sa se gindeasca la toate acestea, sa-si curateasca inimile de ginduri viclene, sa-si spele cu lacrimi pacatele de mai inainte si sa se pregateasca pentru intimpinarea lui Hristos in ziua cea mare a aratarii Lui, au scuturat jugul robiei lui Hristos, au aruncat de pe cap broboada bunei-cuviinte, au dispretuit pe Dumnezeu, au dispretuit pe ingerii Lui, s-au aratat fara de rusine in fata barbatilor, isi filfiiau parul in vint, isi ridicau rochiile si jucau cu picioarele (Isaia, 3, 15.). Cu ochi pofticios, cu ris desfranat, atitau la dans si atrageau spre ele poftele desfrinate ale celor tineri. Au jucat linga bisericile mucenicilor din afara de oras si au facut din acele sfinte locuri locas al nerusinarii lor. Au pingarit vazduhul cu cintece de rusine, au pingarit si pamintul cu necuratele lor picioare, care duduia de jocurile lor ; s-au dat in spectacol in fata multimii tinerilor; cu adevarat nerusinate si iesite din minti, cu nimic mai prejos de cele mai mari furii ale nebuniei.
Cum voi tacea acestea ? Cum le voi plinge asa precum merita ? Vinul ne-a vatamat aceste suflete ! Vinul, darul lui Dumnezeu, dat celor cumpatati pentru mingiierea slabiciunii lor, a ajuns acum in miinile celor necumpatati unealta de desfriu.
IIBetia, demon de buna voie, bagat in suflete de catre placere, betia mama a pacatului, vrajmasa virtutii, face fricos pe cel viteaz, desfrinat pe cel infrinat, nu stie de dreptate, ucide chibzuinta. Dupa cum apa stinge focul, tot asa si vinul nemasurat intuneca mintea. Pregetam sa vorbesc impotriva betiei, nu pentru ca ar fi un pacat mic sau ca ar fi vrednica de dispretuit, ci pentru ca nici un folos n-ar aduce cuvintul. Daca cel care se imbata innebuneste si se intuneca, in zadar graieste cel ce mustra pe cel ce nu aude. Cui sa vorbesc deci ? Caci cel care are nevoie de sfat nu aude cele ce ii spun, iar cel infrinat si cumpatat nu are nevoie de ajutorul cuvintului, ca-i lipsit de patima betiei.
Ce voi face, dar, in fata acestora, daca cuvintul e nefolositor, iar tacerea plina de primejdie ? Sa nu mai ingrijim boala ? Dar primejdioasa este si neingrijirea. Sa graiesc ceva impotriva betivilor ? Dar vorbesc unor urechi moarte ! Ce voi face ? Voi face si eu ce fac doctorii cind izbucneste ciuma : pe cei sanatosi ii feresc de imbolnavire cu medicamente profilactice, iar de cei bolnavi nici nu se ating. Tot asa si voua cuvintul meu va va fi folositor pe jumatate : va pazi pe cei nepatimasi; dar nu va scapa, nici nu va vindeca pe cei stapiniti de patima.
IIIPrin ce te deosebesti de animale, omule ? Nu prin darul ratiunii, primit de la Ziditorul tau, prin care ai ajuns stapinul si domnul intregii zidiri ? Cel care prin betie se lipseste pe el de ratiune s-a alaturat dobitoacelor celor fara de minte si s-a asemanat lor (Ps., 48, 12.) . Dar, mai bine spus, eu as zice ca betivii sint mai fara de minte chiar decit dobitoacele. Toate animalele cu patru picioare, chiar fiarele, au rinduite pornirile lor spre impreunare ; dar cei cu sufletul stapinit de betie si cu trupul plin de fierbinteala nefireasca sint atitati spre impreunari necurate si rusinoase si spre placeri in orice timp si in orice ceas. Betia nu-i ia omului numai judecata, ci ii schimba si simturile si- l face pe cel ce se imbata mai rau decit orice dobitoc. Care vita isi vatama atita vederea si auzul cum si le vatama betivul ? Nu-i asa ca nu-si mai cunosc cunoscutii ? Nu alearga adeseori la straini ca la niste prieteni ? Nu sar de multe ori peste umbre ca peste niste santuri si prapastii ? Urechile lor sint pline de sunetele si zgomotele unei mari invalurate; li se pare ca pamintul se ridica drept inaintea lor si ca muntii li se invirt in jur. Uneori rid fara sa se poata opri, alteori se bocesc si pling nemingiiati. Sint cind viteji si cutezatori, cind fricosi si sfiosi. Somnul le este greu, impovarator si inabusitor, cu adevarat in apropierea mortii; iar starile de veghe, mai nesimtitoare decit visurile. Vis le este viata ; n-au camasa pe ei, n-au nici ce minca a doua zi, dar la betie o fac pe imparatii, pe generalii, zidesc orase, impart bani. Vinul clocoteste in inima lor si le umple capul cu astfel de naluciri si cu atita amagire. Alti betivi cad in stari sufletesti potrivnice : sint deznadajduiti, tristi, indurerati, plangareti, tematori si speriosi. Acelasi vin da nastere la diferite stari sufletesti, dupa felul diferit al trupului ; pe cei in care vinul face ca singele sa se raspindeasca in tot trupul si sa le infloreasca obrazul, ii face veseli, prietenosi si voiosi ; dar pe cei pe care vinul ii apasa sub povara lui, stringindu-le si presindu-le singele, ii face tristi si amariti. Pentru ce trebuie sa mai vorbesc de multimea celorlalte porniri patimase : caracter nesuferit, pornire spre minie, plingerea soartei, iuteala sufletului, strigatul, scandalul, usurinta de a fi inselat, minia nestapinita ?IVNeinfrinarea spre placeri iese din vin ca dintr-un izvor, iar desfrinarea merge mina in mina cu betia . si e mai mica furia animalelor spre impreunari decit pornirea patimasa a betivilor ; ca animalele cunosc hotarele firii, dar betivii cauta femeia in barbat si barbatul in femeie. Nu-i este usor cuvintului sa spuna toate desfrinarile nascute din betie. Vatamarile pricinuite de ciuma cad cu vremea peste oameni, ca aerul depune in trupuri incetul cu incetul microbii ciumei, dar vatamarile pricinuite de vin cad indata peste ei. Betivii isi pierd sufletul, ca se minjesc cu toate murdariile, dar isi strica si sanatatea trupului; isi istovesc trupul si- l slabanogesc nu numai din dorinta nestapinita de placeri, care ii imboldesc spre desfriu, dar il poarta si buhait, flescait si lipsit de putere. Ochii betivilor sint vineti? fata palida . rasuflarea greoaie si scurta; limba impleticita ; vorbirea neclara ; picioarele tremuratoare, ca la copiii cei mici; scurgeri din trupuri ca din niste trupuri neinsufletite. Sint vrednici de mila din pricina betiei; mai vrednici de mila decit cei cuprinsi de furtuna in mijlocul marii, pe care valurile, ce vin unele dupa altele, ii acopera si nu le ingaduie sa scape de furtuna. Tot asa si sufletele betivilor, sint duse la fund, cufundate in vin. Dupa cum corabiile surprinse de furtuna si pe cale sa se scufunde trebuie usurate prin aruncarea incarcaturii lor, tot asa si betivii trebuie sa dea afara din ei ceea ce-i ingreuneaza. Abia de se libereaza de povara lor, daca varsa si-si golesc stomacul. Sint mai nenorociti decit naufragiatii. Naufragiatii au ca pricina a nenorocirii lor vinturile, marea si necazurile din afara, pe cind betivii atrag asupra lor de buna voie furtuna pricinuita de betie.
Demoniacul este vrednic de mila ; betivul, insa, care sufera ca si demoniacul, nu-i vrednic nici de mila, ca se lupta cu un demon pe care singur l-a ales. Betivii isi fac si leacuri de betie, nu ca sa scape de patima betiei, ci ca sa poata bea mai mult. Scurta le este ziua, scurta si noaptea, scurte si noptile de iarna cit priveste timpul de baut. Raul acesta nu are sfirsit. Vinul cere mereu mai mult vin. Betivul nu se multumeste cu cit ii e de trebuinta, ci simte nevoia neaparata de a bea mai mult; le arde gitlejul betivilor si li se mareste mereu pofta. i, socotind ca nu si-au potolit pofta, patimesc cu totul altceva decit ce voiau ; ca tot continuind cu cheful nu mai simt nici o placere de pe urma bauturii. Dupa cum lumina prea mare intuneca vederile si dupa cum cei care fac mare zgomot, din pricina zgomotului nemasurat, nu mai pot auzi nici ei nimic, tot asa si betivii, pierd pe nesimtite placerea din pricina dragostei prea mare de placere. Vinul li se pare prost si apos, chiar de ar fi neamestecat cu apa ; li se pare ca are gustul searbad al vinului nou, chiar de-ar fi vechi si curat; de-ar fi vinul rece ca gheata, nu poate sa stinga flacara ce-i arde pe dinauntru din pricina prea multului vin. AJe cui sint vaietele ? Ale cui gilcevile ? Ale cui procesele ? Ale cui greturile si sfezile ? Ale cui zdrobirile zadarnice ? Ai cui ochii turburi ? Nu oare ale celor care zabovesc linga vin si care pindesc unde se tac ospete ? (Prov., 23, 28 29). Vaietul este un strigat de jale; si vrednici de jale sint betivii, ca betivii nu vor mosteni imparatia lui Dumnezeu Cor., 6, 10. . Gilceava se naste din pricina turburarii facute de vin gindurilor. Creturile, din pricina proastei digestii pricinuite de placerea bautului. Picioarele le sint legate, legate le sint si miinile din pricina vinului ajuns in miini si in picioare. inainte de aceste suferinte, chiar in timpul cind beau, vin peste ei suferintele unor oameni cuprinsi de nebunie. Cind membranele care acopera creierul sint pline de funinginea pe care aburii vinului o trimit in sus, capul e cuprins de dureri de nesuportat; nu poate ramine drept pe umeri, ci cade cind pe unul, cind pe altul, alunecind din grumaz. Sfezile, dupa spusele Scripturii, sint vorbariile de la ospete, fara masura si cu cearta. Zdrobiri zadarnice sint pricinuite iubitorilor de vin, ca din pricina betiei nu pot sa se tina pe picioare ; cad la pamint in fel si fel de chipuri, incit trupul primeste neaparat zadarnice zdrobiri.
VDar cine sa spuna acestea celor cuprinsi de betie ? Din...
