Acest om mare sfârseşte nu în declin, ci în apogeu, nu la minim, ci la maxim
O parte din vorbirea fratelui Mircea Andronic din Bacau la inmormantarea fratelui Traian Dorz (23 iunie 1989) In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, amin! Slavit sa fie Domnul! Dar de ce ati iesit? Sa vedeti un om imbracat in haine moi? Iata, cei ce poarta haine moi sunt in casele regilor. Atunci de []O parte din vorbirea fratelui Mircea Andronic din Bacau la inmormantarea fratelui Traian Dorz (23 iunie 1989)In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, amin! Slavit sa fie Domnul!Dar de ce ati iesit? Sa vedeti un om imbracat in haine moi? Iata, cei ce poarta haine moi sunt in casele regilor. Atunci de ce-ati iesit? Sa vedeti un prooroc? Da, zic voua, si mai mult decat un prooroc. (Mt. 11, 8-9).
Intristata si fericita adunare, scumpi frati si iubite surori in Domnul, ma simt nevrednic sa rostesc aceste cateva cuvinte aici, dar nu pot, mai ales la indemnul fratilor, sa nu spun si eu durerea si fericirea din momentul de fata. In primul rand, tin sa spun ca noi, copiii, pe vremea cand eram de varsta scolara, prin anii grei ai foametei din 1947, am fost nu numai sufleteste, caci nu intelegeam prea mult, dar si trupeste, am fost ingrijiti aici timp de o vara, in aceasta casa, in aceasta curte, pe timpul foametei, cand ni s-a intins o mana de ajutor noua, moldovenilor, care o duceam mai greu atunci. Recunostinta noastra este cu atat mai mare si a mea personal pentru acest mare om al lui Dumnezeu, pentru acest titan.
Dupa cum s-a spus, este umasul vrednic al scumpului nostru parinte Iosif. Daca parintele Iosif a aprins focul si a luptat 15 ani, fratelui Traian i-au revenit peste 50 de ani sa poarte greul mentinerii acestui foc, al intretinerii. Nu stim ce este mai greu sa aprinzi un foc sau sa-l intretii. De multe ori, aprinderea focului este o chestiune mai spectaculoasa, mai atractiva, decat mentinerea lui care se face discret si cu osteneala si continuitate. Dumnezeu sa-l rasplateasca pentru 50 de ani de credinciosie! Din momentul cand s-a nascut la Domnul, s-a nascut din nou si ne-a lasat o pilda vie.
Principalele coordonate ale vietii lui, foarte pe scurt, asa cum am reusit sa mi le notez pe scurt si sa le retin au fost: omul credintei desavarsite, omul rugaciunii, omul cantarii si poeziei, omul datoriei, raspunderii, caci nu s-a dat niciodata la o parte de la raspundere, a fost omul jetfei si omul pilda vremii pentru urmasi si daca adaugam la acestea o incununare a tuturor smerenia lui desavarsita, modestia lui in tinuta in vorbire, fara sa recurga la cuvinte alese, sofisticate si sa dea citate din cine stie ce filosofi sau oameni, nu ca nu a citit ca a fost foarte citit, dar a dat prioritate Cuvantului lui Dumnezeu. A fost un autodidact desavarsit, un geniu inegalabil in privinta aceasta. Dumnezeu ii va rasplati.
Nu pot sa nu citez una din poeziile lui care m-a impresionat...
Intristata si fericita adunare, scumpi frati si iubite surori in Domnul, ma simt nevrednic sa rostesc aceste cateva cuvinte aici, dar nu pot, mai ales la indemnul fratilor, sa nu spun si eu durerea si fericirea din momentul de fata. In primul rand, tin sa spun ca noi, copiii, pe vremea cand eram de varsta scolara, prin anii grei ai foametei din 1947, am fost nu numai sufleteste, caci nu intelegeam prea mult, dar si trupeste, am fost ingrijiti aici timp de o vara, in aceasta casa, in aceasta curte, pe timpul foametei, cand ni s-a intins o mana de ajutor noua, moldovenilor, care o duceam mai greu atunci. Recunostinta noastra este cu atat mai mare si a mea personal pentru acest mare om al lui Dumnezeu, pentru acest titan.
Dupa cum s-a spus, este umasul vrednic al scumpului nostru parinte Iosif. Daca parintele Iosif a aprins focul si a luptat 15 ani, fratelui Traian i-au revenit peste 50 de ani sa poarte greul mentinerii acestui foc, al intretinerii. Nu stim ce este mai greu sa aprinzi un foc sau sa-l intretii. De multe ori, aprinderea focului este o chestiune mai spectaculoasa, mai atractiva, decat mentinerea lui care se face discret si cu osteneala si continuitate. Dumnezeu sa-l rasplateasca pentru 50 de ani de credinciosie! Din momentul cand s-a nascut la Domnul, s-a nascut din nou si ne-a lasat o pilda vie.
Principalele coordonate ale vietii lui, foarte pe scurt, asa cum am reusit sa mi le notez pe scurt si sa le retin au fost: omul credintei desavarsite, omul rugaciunii, omul cantarii si poeziei, omul datoriei, raspunderii, caci nu s-a dat niciodata la o parte de la raspundere, a fost omul jetfei si omul pilda vremii pentru urmasi si daca adaugam la acestea o incununare a tuturor smerenia lui desavarsita, modestia lui in tinuta in vorbire, fara sa recurga la cuvinte alese, sofisticate si sa dea citate din cine stie ce filosofi sau oameni, nu ca nu a citit ca a fost foarte citit, dar a dat prioritate Cuvantului lui Dumnezeu. A fost un autodidact desavarsit, un geniu inegalabil in privinta aceasta. Dumnezeu ii va rasplati.
Nu pot sa nu citez una din poeziile lui care m-a impresionat...
