Fă-te aproapele semenului tău!
Invatatorul de Lege raspunde enuntand, alaturate, doua porunci: cea a iubirii lui Dumnezeu si cea a iubirii aproapelui: Iar el, raspunzand, a zis: Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta si din tot sufletul tau si din toata puterea ta si din tot cugetul tau, iar pe aproapele tau ca pe tine insuti (Lc 10,27). Mantuitorul aproba aceasta alaturare si punere pe picior de egalitate a acestor doua porunci: Drept ai raspuns; fa aceasta si vei trai (v. 28).2. O sinteza a Revelatiei biblice. De altfel, dupa marturia celorlalti doi evanghelisti sinoptici, Iisus Insusi alatura cele doua porunci si le prezinta ca o sinteza a intregii Revelatii vechitestamentare: i auzind fariseii ca a inchis gura saducheilor, s-au adunat laolalta. Unul dintre ei, invatator de Lege, ispitindu-L pe Iisus, L-a intrebat: Invatatorule, care porunca este mai mare in Lege? El i-a raspuns: Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu tot cugetul tau. Aceasta este marea si intaia porunca. Iar a doua, la fel ca aceasta: Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti. In aceste doua porunci se cuprind toata Legea si proorocii (Mt 22,34-40; cf. Mc 12,28-31). Evanghelia de la Marcu adauga aici ca acel carturar care-I adresase lui Iisus intrebarea a fost intru totul de acord cu raspunsul Sau si a confirmat ca a iubi pe aproapele tau ca pe tine insuti este mai mult decat toate arderile de tot si decat toate jertfele (v. 33). La randul Sau, Iisus apreciaza pozitia exprimata de carturar: i Iisus, vazandu-l ca a raspuns cu intelepciune, i-a zis: Nu esti departe de Imparatia lui Dumnezeu (v. 34).
Un fapt rezulta cu claritate din aceste texte: ca porunca de a-l iubi pe aproapele era in mare cinste la iudeii precrestini si ca cel putin unii dintre ei socoteau aceasta porunca de o valoare egala cu aceea de a-L iubi pe Dumnezeu. Numai ca, in controversa pe care o generase, desigur, punerea pe picior de egalitate a celor doua porunci caci din textul de la Marcu rezulta ca o aripa a iudaismului, pe care am putea-o numi ritualista , punea mai presus decat a-L iubi pe aproapele arderile de tot si jertfele , considerate manifestari concrete ale iubirii de Dumnezeu , Mantuitorul este de partea acelora pentru care expresia concreta a iubirii de Dumnezeu o constituie iubirea fata de aproapele.3. Cine este re a din Lev 19,18? Daca la prima intrebare a invatatorului de Lege Domnul nu face decat sa confirme Revelatia vechitestamentara pe care acela o cunostea foarte bine, El vine cu o noutate epocala prin raspunsul la cea de-a doua intrebare: i cine este aproapele meu? Desi textul prezinta ca o ispitire interpelarea lui Iisus de catre invatatorul de Lege (v. 25), nu e mai putin adevarat ca aceasta a doua intrebare a sa contine ceea ce constituia o problema importanta pentru cercurile rabinice ale vremii. Caci interpretarea curenta a poruncii de a-l iubi pe aproapele ca pe tine insuti, din Lev 19,18, dadea notiunii de aproapele (in ebraica: re a) un sens restrans la aria membrilor poporului ales. Intr-o prezentare care poate fi socotita clasica a Talmudului, citim: Este exact ca, atunci cand comenteaza cuvantul aproapele in cadrele legislatiei biblice, Talmudul specifica adesea ca este vorba despre israeliti, excluzandu-l pe pagan (A. Cohen, Talmudul, trad. din franceza de C. Litman, Ed. Hasefer, Bucuresti, 1999, p. 304). Este adevarat ca textul insusi din Levitic (a se vedea si contextul) pretinde aceasta interpretare, dar acelasi autor recunoaste ca adeseori rabinii sunt departe de a manifesta dragoste frateasca pentru oamenii de alta credinta (p. 305). Exista, desigur, si unele exceptii fericite (p. 305-308), care insa nu fac decat sa confirme faptul ca atitudinea negativa fata de neisraeliti devenise regula cvasiunanim acceptata. O regula care, insa, nu-i putea multumi pe cei cu adevarat evlaviosi si care presimteau ca o astfel de discriminare nu-I putea fi bineplacuta lui Dumnezeu.
Iata de ce pune invatatorul de Lege aceasta noua intrebare. Mantuitorul ii raspunde cu parabola Samarineanului milostiv. Dialogul de pana aici n-a fost, de fapt, decat o introducere pentru aceasta minunata parabola, specifica Evangheliei de la Luca.4. Spre Ierihon. Textul ne lasa sa intelegem ca omul care se cobora de la Ierusalim la Ierihon era un iudeu. Drumul de peste 30 km dintre cele doua orase traverseaza un pustiu care, vreme de multe secole, pana intr-o epoca foarte apropiata de a noastra, a avut trista faima de a fi un tinut bantuit de talhari (cf. inca Ier 3,2). Locul indicat de Mantuitorul este foarte usor de identificat. Pe la jumatatea drumului care coboara de la Ierusalim la Ierihon, aproape de Waddi Kilt, o vale prapastioasa ale carei laturi ofera un adevarat labirint de pesteri adaposturi ideale pentru talhari , se vad pana astazi ruinele unui han (locul este numit astazi Hanul el Ahmar), care avea si o fantana adanca, dar saraca in apa. Este, desigur, hanul mentionat si in parabola. Un urmas al sau functiona inca cu cateva decenii in urma, pelerinii putand face aici un binevenit popas (cf. Pr. Iosif Trifa, Pe urmele Mantuitorului, Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 1994, p. 98). Multe jafuri, raniri si ucideri s au petrecut de-a lungul veacurilor prin acele locuri. Se stie, de pilda, ca, in epoca cruciadelor, cavalerii templieri asigurau protectia pelerinilor de-a lungul acestui drum. Astfel incat tabloul parabolei nu numai ca este intru totul verosimil, dar se poate chiar ca el sa-i fi fost inspirat Mantuitorului de o intamplare reala.
Nu ceea ce a patit calatorul retine insa atentia Mantuitorului. Nici fapta condam nabila a talharilor; de la unii ca ei, nici nu te poti astepta la altceva. Ci diferitele atitudini fata de omul acela lasat de talhari la marginea drumului, gol si aproape mort (v. 30). i, mai ales, contrastul dintre atitudinea preotului si a levitului, pe de o parte, si atitudinea samarineanului, pe de alta parte.5. Samarineanul. Existau doua temeiuri puternice pentru ca preotul si levitul sa-i vina in ajutor omului ce zacea ranit pe marginea drumului. Mai intai, pentru ca era vorba de unul de-al lor, de un iudeu. Chiar in interpretarea ei restransa, porunca iubirii aproapelui ii obliga sa manifeste solicitudinea necesara fata de cel cazut intre talhari. Apoi, datorita calitatii lor de slujitori ai templului, adica ai lui Dumnezeu. Se cuvenea ca ei, in primul rand, sa fie pilda de...