O vorbire a fratelui Traian Dorz de la o adunare inainte de 1983 Din Cantarea Cantarilor, vom citi doua versete; din capitolul 8, versetul 6 si 7: Pune-Ma ca o pecete pe inima ta si ca o pecete pe bratul tau; caci dragostea este tare ca moartea si gelozia este neinduplecata ca locuinta mortilor; []O vorbire a fratelui Traian Dorz de la o adunare inainte de 1983Din Cantarea Cantarilor, vom citi doua versete; din capitolul 8, versetul 6 si 7:Pune-Ma ca o pecete pe inima ta si ca o pecete pe bratul tau; caci dragostea este tare ca moartea si gelozia este neinduplecata ca locuinta mortilor; jarul ei este jar de foc, o flacara a Domnului. Apele cele mari nu pot sa stinga dragostea si raurile n-ar putea s-o inece; de ar da omul toate averile din casa lui pentru dragoste, tot n-ar avea decat dispret .

Slavit sa fie Domnul!In acest loc din sfantul Cuvant al lui Dumnezeu se vorbeste chiar despre ceea ce, in starile noastre impreuna, in rugaciunile si-n dorintele noastre cu totii, cautam si-I cerem lui Dumnezeu; si, din tot ceea ce cunoastem din sfantul Cuvant al lui Dumnezeu, ne dam tot mai bine seama ca este ceea ce ne lipseste fiecaruia dintre noi si tuturor impreuna cel mai mult.

Toate cuvintele rostite mai inainte [au fost] in lumina acestui sfant Cuvant lasat noua de Domnul si Mantuitorul nostru si prin indemnul Duhului Sfant pus in inimile acelora a caror gura binecuvantata ne-a adus aminte de unele din cele dintai si cele mai mari datorii ale noastre. Toate aceste cuvinte ne aduc aminte si tin sa statorniceasca in sufletele noastre mai puternic acest indemn, care este cea mai inalta datorie a fiecaruia dintre noi si conditia propriei noastre mantuiri sufletesti.

S-a vorbit despre marele har de care ne-a invrednicit pe noi Domnul cand ne-a facut partasi ai acestei ceresti binecuvantari, ai acestei sfinte chemari, de a face parte din aceasta sfanta Lucrare a lui Dumnezeu in fratietatea careia am venit si ne simtim fericiti.

Datoria care ne revine noua, fiecaruia dintre noi, in mijlocul acestei fratietati duhovnicesti, pe calea pe care Dumnezeu ne-a pus pasii nostri spre Imparatia Sa, nu trebuie sa ne-o uitam nici unii dintre noi. Ci daca sfantul Cuvant al lui Dumnezeu ne indeamna sa unim cu credinta noastra fapta, cu fapta cunostinta, cu cunostinta infranarea, cu infranarea rabdarea, cu rabdarea evlavia, cu evlavia dragostea de frati, si cu dragostea de frati iubirea de oameni, apoi noi, fiecare, trebuie sa intelegem ca acestea nu sunt numai sfaturile lui Dumnezeu, pentru ca noi sa aducem un rod mai frumos si mai binecuvantat pentru izbanda cauzei Sale si slava Numelui Sau, ci sunt chiar implinirea sfanta a datoriei fiecaruia dintre noi. Caci, venind la Dumnezeu, noi n-am avut si n-am primit numai drepturi: dreptul de a ne chema fii ai lui Dumnezeu, dreptul de a ne apropia de Dumnezeu cu incredere, dreptul de a ridica spre El rugaciuni pline de increderea ca El ne asculta, dreptul de a canta si de a ne bucura in lumina lui Dumnezeu, dreptul la nadejde si la iertare, si la mantuire vesnica. Ci avem si datoria de a implini conditiile pe care ni le pune Dumnezeu si de care depinde nu numai mantuirea altora, ci si mantuirea fiecaruia dintre noi.

Pentru ca este scris: In adevar, numai in acest chip, daca veti avea din belsug aceste lucruri in voi, ele nu va vor lasa sa fiti nici lenesi, nici neroditori, in ce priveste deplina cunoastere a voii lui Dumnezeu. i numai in chipul acesta veti avea deplina intrare in Imparatia lui Dumnezeu si a Fiului Sau Iisus Hristos . Numai in chipul acesta, numai indeplinind aceste conditii, numai facandu-ne datoria in felul acesta cerut de Dumnezeu, noi trebuie sa stim ca vom ajunge sa vedem cu bucurie mantuirea Lui.

Noua ne place sa ne laudam si sa spunem, si sa cantam: suntem mantuiti , si sa ne laudam cu mantuirea pe care Dumnezeu ne-o promite in Cuvantul Sau. Dar dobandirea mantuirii este legata de conditia ascultarii voii lui Dumnezeu si a implinirii acestei voi a lui Dumnezeu, pentru ca noi nu suntem mantuiti numai prin credinta, daca impreuna cu credinta noi nu unim si faptele si impreuna cu faptele nu cautam sa dobandim cunostinta. Cunostinta Cuvantului lui Dumnezeu, prin meditarea asupra lui, prin cercetarea acestui Cuvant, prin interiorizarea lui, prin patrunderea lui, lasarea sa patrunda el in mintea noastra si prin stapanirea tuturor gandurilor noastre de catre acest Cuvant sfant.

Iar impreuna cu cunostinta, sa dobandim infranarea. Caci pe masura ce cunoastem mai mult, trebuie sa ne infranam de la mai mult. i impreuna cu infranarea, sa avem rabdarea. Caci numai acela care are fata de sine mai multa infranare va putea avea fata de altii mai multa rabdare.

Sa implinim cu rabdarea evlavia; pentru ca ceea ce este fata de Dumnezeu temere si evlavie ne cere sa avem fata de oameni legatura aceasta de bun-simt, de buna cuviinta, de purtare respectuoasa, fara de care nu putem dovedi ca-L cunoastem pe Dumnezeu. A vorbi obraznic, a te purta necuviincios, a te purta nechibzuit si netrebnic, acesta este un fel strain de orice ascultator si traitor, si iubitor al voii lui Dumnezeu.

De aceea, toate aceste virtuti in care Sfantul Apostol Petru ne indeamna sa ne dam toate silintele sa progresam, noua ni se cer [si avem] datoria sa ni le insusim.

Cu evlavia vom putea abia atunci uni dragostea de frati si cu dragostea de frati, iubirea de toti oamenii.

O, cand am ajuns la aceasta a saptea inalta treapta din aceasta scara binecuvantata a virtutilor cerute de Dumnezeu, abia atunci vom putea simti cu adevarat ca am ajuns intr-o stare din care putem privi linistiti spre cer si putem privi cu bucurie spre pamant. Pentru ca atat cerul, cat si pamantul vor fi prietenii nostri. Fiindca prin dragostea de frati si prin iubirea de oameni, noi vom tine cea mai stransa legatura cu Dumnezeu.

Ceea ce am vrut cand am ales aceste doua versete din sfantul Cuvant al lui Dumnezeu [a fost] sa invatam noi cea mai inalta si cea mai sfanta cerinta a Domnului. tim cu totii ca Cantarea Cantarilor este o carte simbolica, in care se vorbeste despre dragostea dintre Hristos si Biserica Sa; dragostea dintre Mantuitorul si sufletul credincios fata de El. In versetele amintite se exprima una dintre cele mai scumpe dorinte ale Domnului: Pune-Ma, zice El, ca o pecete pe inima ta si pune-Ma ca o pecete pe bratul tau. Caci dragostea este mai tare decat moartea si gelozia este mai neinduplecata decat locuinta mortilor . Apele cele mari nu pot sa stinga si nimic nu poate sa nimiceasca unitatea ei.

Noi stim ca, daca am venit la Domnul, avem si datorii. i avem atat de multe datorii in dragostea de frati si in iubirea de oameni! Abia in aceste doua sfere in care se desfasoara viata noastra trupeasca pe pamant, in aceste doua feluri si timpuri de lucru se dovedeste cat ne-am insusit noi din cele sase trepte mai dinainte, adica: din credinta, din fapta, din cunostinta, din infranare, din rabdare, si din evlavie. Abia in aceste legaturi, intre frati si intre ceilalti oameni, dovedim noi cat ne-am insusit, cata silinta ne-am dat ca sa putem sa ne insusim aceste daruri, aceste puteri ceresti prin care apoi sa se desfasoare, potrivit voii lui Dumnezeu, legatura noastra si purtarea noastra in mijlocul fratilor si-n mijlocul tuturor oamenilor.

In legaturile cu fratii se dovedeste dragostea noastra fata de Dumnezeu; si in legatura cu ceilalti oameni se dovedeste dragostea noastra fata de semeni si de aproapele nostru.

Noi stim deci ca, in relatiile noastre cu fratii si in relatiile noastre cu ceilalti oameni, intre care trebuie sa se desfasoare toata viata noastra traita pe pamant, noi avem atat de multe datorii, cerute noua de Dumnezeu si impuse noua ca o conditie prin care putem sa ne dobandim mantuirea sufletului nostru.

In mijlocul fratilor, trebuie sa ne dam toate silintele sa avem acelasi fel de a gandi, de a umbla, de a simti, de a vorbi, de a trai, asa cum fratele nostru iubit, Petru, ne-a citit din sfantul Cuvantul al lui Dumnezeu scris in Epistola catre Filipeni a Sfantului Apostol Pavel. Aceasta adanca unitate de gandire, de simtire, de parere, de vorbire si de umblare trebuie sa ne faca sa aparem in fata tuturor celorlalti ca o inima si ca un gand, ca o simtire si ca o exprimare. Aceeasi inima plina si inflacarata de aceeasi iubire si aceeasi minte care sa gaseasca aceleasi expresii pentru darea in afara, pentru exteriorizarea gandirii si simtirii noastre in umblarea cu Dumnezeu si in trairea ascultarii de voia Lui.

De aceea, credinta noastra fata de Dumnezeu o putem arata prin starea noastra de rugaciune si de impartasire cu El. Dar credinta noastra fata de oameni noi n-o putem arata, decat prin faptele noastre si prin trairea noastra. Dumnezeu vede faptele noastre din credinta noastra, pentru ca El ne vede credinta. Iar oamenii vad credinta noastra din faptele noastre, pentru ca ei nu ne vad credinta, dar ne vad faptele.

Inaintea lui Dumnezeu, noi trebuie sa avem credinta; inaintea oamenilor, trebuie sa avem fapte.

In mijlocul fratilor, trebuie sa avem unitate de gandire si de traire, si de simtire.

In mijlocul oamenilor, trebuie sa avem unitate de orientare si de vorbire, si de umblare.

Aceste doua lucruri sunt de cea mai mare trebuinta pentru noi. Caci numai in felul acesta vom putea arata noi ca suntem sinceri fata de Dumnezeu: daca vom fi sinceri si curati, si cinstiti, si demni, si punctuali, si vrednici in toata umblarea noastra in mijlocul semenilor nostri.

De aceea, ascultam de porunca lui Dumnezeu atunci cand ne supunem stapanirilor si mai-marilor nostri nu de frica pedepsei, ci din indemnul cugetului, asa cum ne indeamna sfantul Sau Cuvant prin apostolii Sai. La locul nostru de munca, in relatiile noastre cu ceilalti oameni: cu vecinii, cu prietenii si cu orice strain, in toate trebuie sa fim calauziti de cinste, de corectitudine, de punctualitate, de bun-simt, de buna cuviinta. Pentru ca numai in felul acesta superiorii nostri sau inferiorii nostri, vecinii nostri sau prietenii nostri, sau dusmanii nostri vor vedea ca noi suntem cu adevarat slujitori vrednici ai lui Dumnezeu. i foarte multi dintre acei care, la inceput, ne privesc cu banuiala se vor incredinta despre adevarul curatiei inimii noastre, vazand faptele noastre si umblarea noastra pretutindeni. Oriunde ar trebui sa ne castigam o paine pentru noi si familia noastra, sa cautam s-o castigam in modul cel mai cinstit si cel mai vrednic. Nimic necurat sa nu intre nu numai in inima noastra, dar nici in punga noastra, nici in casa noastra, nici pe masa noastra. O paine nemuncita cinstit si necastigata cinstit, niciodata sa nu ne-o dobandim si sa nu ne bucuram s-o primim. S-o respingem cum a respins Mantuitorul ispita din pustie cand satana L a imbiat cu o paine castigata in mod nepotrivit cu voia lui Dumnezeu si ne la-timpul randuit de Dumnezeu. Sa respingem si noi orice avantaj pe care ispita si pacatul ni le ofera printr-o purtare necuviincioasa si printr-un act necinstit. In toata vrednicia noastra, sa ne dovedim intr-adevar potrivit voii lui Dumnezeu si vrednici de Cuvantul pe care marturisim ca-l cunoastem.

La locul nostru de munca, intotdeauna sa fim punctuali si vrednici, dandu ne toate silintele ca Lucrarea lui Dumnezeu sa castige in cinste si in pretuire datorita purtarii noastre acolo unde suntem. Iar in legaturile noastre cu toti oamenii, asa cum spune sfantul Cuvant citit, sa fim impodobiti cu smerenie, cu evlavie, cu bun-simt. Pentru ca in felul acesta ei vor vedea in noi lumina lui Dumnezeu si vor dori sa se apropie si ei de Acela care ne-a dat noua putere sa ajungem sa realizam o astfel de traire in mijlocul unei lumi care alearga in toate partile numai dupa avantaje, numai dupa mita, numai dupa paine castigata necinstit, numai dupa tot ce este nevrednic. Noi sa uram acest lucru mai presus de orice; si, prin purtarea noastra corecta si cinstita si-n cea mai adanca singuratate, si-n cel mai intunecos loc, sa stim ca Dumnezeu si ochii Lui ne vad; si sa ne purtam in asa fel, incat ochii Domnului sa priveasca totdeauna cu bucurie la biruinta noastra. i noi avem ispite. i noi am dori sa trecem prin lumea aceasta mai usor. i noi am dori poate uneori sa nu trecem cu ochii inchisi pe langa atat de multe ispite care ne ofera si noua un lucru castigat mai usor si o situatie mai avantajoasa. Dar daca stim cu ce pret de lacrimi si cu ce ispasire de osanda vor fi rasplatite odata toate miseliile, toate necinstirile, toate falsurile, toate minciunile, toate nedreptatile, toate actele necorecte, cand stim ce rasplata si ce pedeapsa amara vor avea odata toate acestea nu numai in fata lui Dumnezeu, ci chiar si in fata oamenilor sa ne fie groaza de pacat si sa ne ferim. Mai bine sa ne culcam flamanzi, decat sa ne sculam datori sau decat sa ne saturam cu o paine castigata necinstit.

Aceasta, pentru relatiile noastre cu toti oamenii de pe pamant.

Iar in ce priveste legatura noastra cu Domnul, cea mai potrivita si cea mai clara dovada se arata in purtarea noastra in mijlocul fratietatii noastre. Fratietatea este trupul Domnului. Fratii nostri toti sunt madularele Lui. Daca si noi suntem o particica din acest trup si un madular dintre aceste sfinte si scumpe madulare ale lui Dumnezeu, apoi viata noastra duhovniceasca, trairea noastra in Hristos se dovedeste prin legatura buna si prin sfintenia cu care traim in smerenie si-n ascultare viata de unitate frateasca, activitatea noastra impreuna cu fratii nostri si partea pe care o luam la propasirea Lucrarii lui Dumnezeu, in care avem nu numai o particica de binecuvantare, ci si de datorie.

La implinirea sfanta a acestor datorii si fata de Domnul, si fata de lume, si fata de frati, si fata de ceilalti oameni, nu putem ajunge, decat ascultand cuvantul pe care l-am citit din Cantarea Cantarilor capitolul 8, versetele 6 si 7. Aici se spune, din partea Domnului, fiecarui suflet si intregii Sale lucrari: Pune-Ma pe Mine ca o pecete pe inima ta si ca o pecete pe bratul tau . Ce inseamna aceasta? Ca: atat credinciosul in parte, cat si lucrarea toata impreuna a lui Dumnezeu nu poate sa ajunga sa-si implineasca cu sfintenie toata datoria pe care o are, decat atunci cand urmareste cu toata puterea cele doua parti care intregesc viata in Hristos: trairea launtrica si lucrarea in afara. Pune-Ma ca o pecete pe inima ta , spune Domnul. Aceasta inseamna ca viata in Hristos, viata cu El trebuie sa ajunga o preocupare de cea mai mare insemnatate pentru viata noastra launtrica. Inima inseamna viata noastra launtrica; centrul simtirilor noastre, motorul din care izbucnesc si pornesc toate puterile de simtire si de dorinta, si de inflacarare din fiinta noastra. [Trebuie ca] inima noastra [sa fie] insufletita printr-o purtare si printr-o traire zilnica si permanenta in intimitatea noastra cu Dumnezeu (viata de citire a Cuvantului lui Dumnezeu), ca sa ne ajunga acest sfant Cuvant al lui Dumnezeu intr-adevar atat de drag, atat de necesar, cum ne ajunge painea de pe masa. Sa nu putem trai o zi fara acest Cuvant, cum nu putem trai fara painea aceasta pe care o taiem si cu care ne hranim. Sa ne ajunga rugaciunea ca un mijloc de respiratie duhovniceasca. Cum nu putem trai fara sa respiram aerul acesta in plamanii nostri, asa sa nu putem trai fara comuniunea, fara partasia, fara legatura stransa si sfanta, si vie cu Dumnezeu prin rugaciune. Nu exista pe pamantul acesta un mai mare har dat oamenilor, decat harul rugaciunii. Harul acela mare de a putea tu, fiinta praf si nimic, sa stai in fata Creatorului eternitatii si al tuturor lucrurilor vazute si nevazute si tu sa-I vorbesti si sa simti ca El te asculta; si tu sa asculti si sa simti ca El iti vorbeste. [Sa asculti] in genunchi, prin lacrimi, in tacere, in soapta sau in cuvant, sa ai partasie cu Dumnezeu si sa primesti pe aceasta cea mai scurta cale dintre creatura si Creator, sa primesti putere, lumina, har si tot ce poate fi ceresc pe pamant. i acest dar binecuvantat a ramas si ramane chiar si in via ta noastra, a celor care ne numim de ani de zile credinciosi, asa de putin folosit Aceasta binecuvantare a ramas asa de slab intrebuintata in viata noastra. De aceea suntem slabi. De aceea suntem neputinciosi. De aceea nu putem uni cu credinta noastra fapta, cu fapta cunostinta, cu cunostinta infranarea, cu infranarea...