„AM UMBLAT TOTDEAUNA ÎN PREZENŢA LUI DUMNEZEU” ( II )
Eu va spun aceste lucruri, scumpii mei frati, pentru ca stie Domnul cat de putin mai suntem impreuna. Nu numai trupeste. Au trecut anii eu am trecut de saptezeci de ani. i sa stiti ca este adevarat Cuvantul lui Dumnezeu cand spune: Anii vietii noastre sunt saptezeci de ani . Dupa aceea se mai adauga mai traiesc unii, dar nu-i mai duci: ii tarai. Anii saptezeci sunt totusi un hotar. Dupa acestia simti ca s-a intors frunza-n tei , cum se vorbeste. Vine vremea spre sfarsit si trebuie sa ne pregatim, mereu sa ne pregatim sa ne intalnim cu Dumnezeu. Bineinteles ca nu e fixat numarul acesta la toti oamenii. Pentru ca nimeni nu stie ceasul si ziua cand e chemat. Sunt atat de multi oameni care n-ajung nici pe departe varsta de saptezeci. Pentru ca mai multi oameni mor tineri, decat batrani. La saptezeci de ani ajung foarte putini. V-aduceti aminte cati eram cand eram copii si cum, rand pe rand, altii copii, altii tineri, altii mai in varsta, s-au dus. Deci nu-i sigur. Dar, daca Domnul ingaduie sa ajungi saptezeci de ani, e totusi un hotar. Asa a randuit Dumnezeu sa fim noi trecatori, cum spune Cuvantul Sau in psalm: Omul zilele lui sunt ca iarba. Dimineata infrunzeste, infloreste, seara se usuca si se duce . Asa ca, eu ce sa zic? Nu numai trupeste sunt asa de uzat si obosit, si bolnav, ca in fiecare noapte, de la unsprezece pana pe la unu, sunt mereu in crize cu inima si cu celelalte si niciodata nu stiu daca mai ajung dimineata.
Dar s-au si ivit acum niste probleme in care, chiar daca ar mai fi vorba de trait, anumite trebuinte ale Lucrarii lui Dumnezeu le-a adus Domnul in asa fel, incat sunt silit, daca va fi voia Domnului, sa fac un drum foarte lung....