Compasiune sau caritate
Exista opinia conform careia Biserica nu-si insuseste in mod eficient sarcina de intrajutorare a membrilor sai aflati in situatie limita. Totdeauna vor exista contestati si contestatari si fiecare va avea dreptate in felul lui. De aici intelegem ca problema de fond este alta. In randurile urmatoare ne vom referi la sensul ce l-am aflat ca []Exista opinia conform careia Biserica nu-si insuseste in mod eficient sarcina de intrajutorare a membrilor sai aflati in situatie limita.
Totdeauna vor exista contestati si contestatari si fiecare va avea dreptate in felul lui. De aici intelegem ca problema de fond este alta.
In randurile urmatoare ne vom referi la sensul ce l-am aflat ca asistenti sociali, formati intr-un cadru teologic. La inceput ni s-a parut o contradictie flagranta intre ajutorul pe care-l poti acorda intr-un cadru institutionalizat-interesat si, separat de acesta, mila crestina complet dezinteresata. Ce compatibilitate sa fie intre o atitudine ce ne parea chiar talmudica cu o atitudine detasata, smerita si determinata de o noblete in act, a crestinismului autentic?Asistenta sociala incepe o data cu dragostea, fie ea si institutionalizata. Modelul suprem de implinire a rolului social, mai cu seama in zilele noastre, este modelul hristic. Ceea ce da relevanta unor asemenea judecati si simtiri se vadeste in primul rand in ochii aproapelui, in proximitatea celui care ii da curaj, mangaiere si ajutor.
Parintele Dumitru Staniloae face referire la acest aspect: Ma conving chiar pe mine insumi prin sfatul ce-l dau si ma intaresc prin curajul ce-l dau. Atunci ma depasesc eu insumi, dar in legatura cu el.
Dar ma depasesc cu adevarat si el ma depaseste cand ne depasim spre Dumnezeu, cand traim in legatura cu El. Orice crestin adevarat simte cand si cum sa acorde aproapelui sau sprijinul. Toti ne prevalam de faptul ca viata se scurge greu cand in sfera socialului se intampla lucruri grave: rata somajului ridicata, caminele...
Totdeauna vor exista contestati si contestatari si fiecare va avea dreptate in felul lui. De aici intelegem ca problema de fond este alta.
In randurile urmatoare ne vom referi la sensul ce l-am aflat ca asistenti sociali, formati intr-un cadru teologic. La inceput ni s-a parut o contradictie flagranta intre ajutorul pe care-l poti acorda intr-un cadru institutionalizat-interesat si, separat de acesta, mila crestina complet dezinteresata. Ce compatibilitate sa fie intre o atitudine ce ne parea chiar talmudica cu o atitudine detasata, smerita si determinata de o noblete in act, a crestinismului autentic?Asistenta sociala incepe o data cu dragostea, fie ea si institutionalizata. Modelul suprem de implinire a rolului social, mai cu seama in zilele noastre, este modelul hristic. Ceea ce da relevanta unor asemenea judecati si simtiri se vadeste in primul rand in ochii aproapelui, in proximitatea celui care ii da curaj, mangaiere si ajutor.
Parintele Dumitru Staniloae face referire la acest aspect: Ma conving chiar pe mine insumi prin sfatul ce-l dau si ma intaresc prin curajul ce-l dau. Atunci ma depasesc eu insumi, dar in legatura cu el.
Dar ma depasesc cu adevarat si el ma depaseste cand ne depasim spre Dumnezeu, cand traim in legatura cu El. Orice crestin adevarat simte cand si cum sa acorde aproapelui sau sprijinul. Toti ne prevalam de faptul ca viata se scurge greu cand in sfera socialului se intampla lucruri grave: rata somajului ridicata, caminele...
