”Cântați Domnului cântare nouă” – Psalm 149, 1 –
Diferitele intamplari din viata noastra, starile sufletesti traite de noi au nevoie de o exteriorizare ca de o supapa de siguranta, si aceasta exteriorizare se face in modul cel mai fericit prin cantare si, mai ales, prin cantarea religioasa, caci ea este un dialog cu Cel Care Insusi a patimit, ca sa poata si celor []Diferitele intamplari din viata noastra, starile sufletesti traite de noi au nevoie de o exteriorizare ca de o supapa de siguranta, si aceasta exteriorizare se face in modul cel mai fericit prin cantare si, mai ales, prin cantarea religioasa, caci ea este un dialog cu Cel Care Insusi a patimit, ca sa poata si celor ce se ispitesc sa le ajute (cf. Evrei 2, 18). Cantarea religioasa, prin textul ei, lumineaza mintea, prin melodia ei sensibilizeaza inima, prin ritmul ei determina vointa la hotararea buna de a slavi pe Dumnezeu, ceea ce de fapt este scopul crearii omului, ca prin aceasta sa fie fericit (vezi Romani 11, 36 si Coloseni 1, 16).
Semnificativ este faptul ca, tocmai in preajma patimilor Sale, Mantuitorul a cantat laude lui Dumnezeu impreuna cu ucenicii Sai (Matei 26, 30). Ei insisi au putut canta apoi laude lui Dumnezeu, chiar si fiind in inchisoare (F. Ap. 16, 25), bucurandu-se ca s-au invrednicit a suferi pentru Numele Lui (idem 5, 41 si 13, 52). Ei stiau ca prin multe necazuri se cade sa intram in Imparatia lui Dumnezeu (14, 22).
Evreii nu puteau canta cand erau in robia babilonica, desi erau solicitati sa faca aceasta. Nu puteau canta cantarea Domnului in pamant strain (Ps. 136, 4). Sfintii Parinti, talcuind textul acesta, considera ca nu pot canta lui Dumnezeu cu vrednicie cei care sunt in stare de pacat, aceasta fiind considerata robie. De fapt, nu poate canta un hot care merge sa fure sau un om plin de ura. Dar poate canta soldatul care isi iubeste patria, tanarul care-si iubeste logodnica, credinciosul care iubeste pe Dumnezeu cu inima curata. De aceea, este indemnat de Cuvantul lui Dumnezeu sa cante cel cu inima buna; si anume, sa cante psalmi (Iacov 5, 13). Deci nu orice cantari! Moise, care a invatat pe poporul evreu sa cante cantari duhovnicesti de slava lui Dumnezeu (Evrei 15, 1-19), cand a venit cu tablele Legii de pe munte, a auzit poporul cantand, dar nu cantari de lauda lui Dumnezeu, ci cantari de oameni beti (Iesire 32, 18), lucru pentru care si-a parasit blandetea obisnuita si s-a suparat rau.
Dar cand cineva iese din aceasta robie a patimilor, ca si fiul cel ratacit care s-a intors la tatal sau, pentru unul ca acesta se bucura si canta ingerii lui Dumnezeu (cf. Luca 15, 7-10 si 32).
Daca pot sa-si exprime bucuria prin cantare religioasa cei care se intorc la Dumnezeu, biruind pacatele, cu atat mai mult a putut face aceasta Maica Domnului, Prea Curata, cand a primit Buna Vestire, incat ne-a lasat si noua un imn de slava lui Dumnezeu, pe care Biserica l-a preluat in Slujba Utreniei: Mareste, suflete al meu, pe Domnul (Luca 1, 46-55).
De asemenea, vor putea canta cantare noua cu ingerii impreuna, in ceruri, doar cei rascumparati de Iisus Hristos, fiindca acea cantare nu o pot invata decat cei neprihaniti in gura carora nu este viclesug (vezi Apoc. 14, 3-5). Aceasta este conditia de admitere in corul ceresc.
Dar, ca sa putem canta in corul ingerilor si al sfintilor in ceruri, trebuie sa facem repetitie inca de aici de pe pamant, cantand mereu, bucurandu-ne pururea (Filipeni 4, 4). Caci aceasta este una dintre roadele Duhului Sfant, pe care trebuie sa le aducem (Gal. 5, 12). Fie ca suntem in biserica, fie ca suntem acasa, fie ca suntem la lucru, e bine sa ne manifestam dragostea noastra fata de Dumnezeu, dupa indemnul Psalmistului: Toata suflarea sa laude pe Domnul! (Ps. 150, 6) Laudati pe Domnul, ca bine este a canta; Domnului Dumnezeului nostru placuta Ii este cantarea (Ps. 146, 1).
Pentru cantarile bisericesti din strana trebuie o pregatire scolara sau o practica mai indelungata, precum si aptitudini vocale deosebite: troparele, catavasiile, sedelnele etc., sunt foarte frumoase, pline de evlavie si grele de dogma, dar si greu pot fi cantate de catre toata suflarea. De obicei, le canta unul sau doi, ori un numar restrans de credinciosi cu dar de cantare, si, din cauza aceasta, sunt mai putin accesibile intelegerii de catre cei mai multi. Pe langa cantarile traditionale bisericesti, pot avea loc si timp si unele cantari noi, dupa randuiala stabilita de Sf. Ap. Pavel, fiecare putand sa contribuie personal, spre zidirea Bisericii (cf I Cor. 14, 26). Intr-o situatie asemanatoare, Mantuitorul a zis: Acestea trebuie sa le faceti, pe celelalte sa nu le lasati (Luca 11, 42). Potrivita, din acest punct de vedere, este si afirmatia Domnului, ca omul carturar, care a invatat Imparatia cerurilor, este asemenea unui gospodar care scoate din camara sa si vechi si noi (Matei 13, 52).
Din indurarea lui Dumnezeu fata de poporul nostru romanesc, s-au ivit si-n tara noastra poeti si muzicieni religiosi care au compus, mai ales in ultimii 75 de ani, mii de cantari duhovnicesti, psalmi si laude aduse lui Dumnezeu (cf. Colos. 3, 16). E vorba despre cantarile Oastei Domnului. Ele au caracteristica textului ortodox, au de asemeni o rima impecabila si inconfundabila, o melodie usor de invatat de catre oricine, precum si un ritm agreat, mai ales de tineret si de catre simpli credinciosi cu o cultura muzicala minima sau chiar si fara de aceasta. Ele s-au raspandit in toata tara si chiar peste hotare, contribuind la slavirea lui Dumnezeu si intoarcerea la credinta a multor fii rataciti. Prin aceste cantari noi, mii de credinciosi au fost patrunsi la inima (F. Ap. 2, 37), devenind oameni noi, placuti lui Dumnezeu, hotarati, printr-un legamant personal, sa fie ceea ce s-a prefigurat in Taina Sf. Botez: ostas al lui Hristos, pentru ca, astfel, Hristos sa ia chip in cel ce se naste din nou spre mantuirea sufletului si a trupului, spre ascultarea credintei, spre a lucra voia lui Dumnezeu si a umbla in caile Domnului (vezi Slujba Sf. Botez).
Cantarile Oastei Domnului si, in general, toata activitatea acestei Lucrari, nu urmaresc alt scop decat aflarea si vestirea lui Hristos, precum si trairea cu adevarat dupa voia lui Dumnezeu si a canoanelor Sfintei Biserici. Acolo unde si preotii au colaborat cu cei din Oastea Domnului, Lucrarea s-a dovedit benefica, atat pentru Biserica, cat si pentru preotul insusi, prin sincer atasament sufletesc. Au fost insa si cazuri de frati preoti, care au etichetat cantarile Oastei Domnului ca fiind pietiste, adica propagand o mistica bolnavicioasa. De acest pietism s-au temut mai tare decat de indiferentismul religios de care sufera o mare parte din credinciosii ortodocsi. O acuza total nefondata se aduce recent cantarilor Oastei Domnului in primul numar al revistei Teologia din Arad, 1997, pag 54-56, de catre preot lector Vasile Vlad, ca ar fi nefilocalice si necatehetice si ar promova senzualismul voalat. O asemenea afirmatie o poate face numai cine nu s-a integrat in aceasta Lucrare si, de aceea, nu poate intelege mesajul autentic religios ortodox al acestor cantari, caci Oastea Domnului nu se poate cunoaste din exterior, ci numai din interiorul ei ( Inalt Prea Sfintia Sa Serafim Joanta). Greu s-ar putea scrie corect istoria Romaniei de catre un turc, sau german, sau maghiar, fata de cum ar face un roman.
Chiar daca s-ar fi strecurat in tezaurul de spiritualitate al literaturii in cauza vreo expresie reprobabila, sub aspectul infierat mai sus, un preot cu buna-vointa si intelepciune poate evita si chiar indrepta textul sau faptul respectiv. Sunt insa unii oameni care nu vad decat gaurile din cascaval si e pacat sa-l arunce cu totul la gunoi. E gresit sa se faca o generalizare dintr-o exceptie, ca si cum s-ar arunca si copilul din covata o data cu apa, denigrand toate cantarile pentru vreo una mai putin reusita. De exemplu: In mine nimic nu e bun, tot ce-am facut e rau. Acest text, rupt de context, ar suna a protestantism, pentru teologi, dar se poate corecta: In mine prea putin e bun si mult am facut rau. Asa suna mai filocalic, apropiindu-se de expresiile...
Semnificativ este faptul ca, tocmai in preajma patimilor Sale, Mantuitorul a cantat laude lui Dumnezeu impreuna cu ucenicii Sai (Matei 26, 30). Ei insisi au putut canta apoi laude lui Dumnezeu, chiar si fiind in inchisoare (F. Ap. 16, 25), bucurandu-se ca s-au invrednicit a suferi pentru Numele Lui (idem 5, 41 si 13, 52). Ei stiau ca prin multe necazuri se cade sa intram in Imparatia lui Dumnezeu (14, 22).
Evreii nu puteau canta cand erau in robia babilonica, desi erau solicitati sa faca aceasta. Nu puteau canta cantarea Domnului in pamant strain (Ps. 136, 4). Sfintii Parinti, talcuind textul acesta, considera ca nu pot canta lui Dumnezeu cu vrednicie cei care sunt in stare de pacat, aceasta fiind considerata robie. De fapt, nu poate canta un hot care merge sa fure sau un om plin de ura. Dar poate canta soldatul care isi iubeste patria, tanarul care-si iubeste logodnica, credinciosul care iubeste pe Dumnezeu cu inima curata. De aceea, este indemnat de Cuvantul lui Dumnezeu sa cante cel cu inima buna; si anume, sa cante psalmi (Iacov 5, 13). Deci nu orice cantari! Moise, care a invatat pe poporul evreu sa cante cantari duhovnicesti de slava lui Dumnezeu (Evrei 15, 1-19), cand a venit cu tablele Legii de pe munte, a auzit poporul cantand, dar nu cantari de lauda lui Dumnezeu, ci cantari de oameni beti (Iesire 32, 18), lucru pentru care si-a parasit blandetea obisnuita si s-a suparat rau.
Dar cand cineva iese din aceasta robie a patimilor, ca si fiul cel ratacit care s-a intors la tatal sau, pentru unul ca acesta se bucura si canta ingerii lui Dumnezeu (cf. Luca 15, 7-10 si 32).
Daca pot sa-si exprime bucuria prin cantare religioasa cei care se intorc la Dumnezeu, biruind pacatele, cu atat mai mult a putut face aceasta Maica Domnului, Prea Curata, cand a primit Buna Vestire, incat ne-a lasat si noua un imn de slava lui Dumnezeu, pe care Biserica l-a preluat in Slujba Utreniei: Mareste, suflete al meu, pe Domnul (Luca 1, 46-55).
De asemenea, vor putea canta cantare noua cu ingerii impreuna, in ceruri, doar cei rascumparati de Iisus Hristos, fiindca acea cantare nu o pot invata decat cei neprihaniti in gura carora nu este viclesug (vezi Apoc. 14, 3-5). Aceasta este conditia de admitere in corul ceresc.
Dar, ca sa putem canta in corul ingerilor si al sfintilor in ceruri, trebuie sa facem repetitie inca de aici de pe pamant, cantand mereu, bucurandu-ne pururea (Filipeni 4, 4). Caci aceasta este una dintre roadele Duhului Sfant, pe care trebuie sa le aducem (Gal. 5, 12). Fie ca suntem in biserica, fie ca suntem acasa, fie ca suntem la lucru, e bine sa ne manifestam dragostea noastra fata de Dumnezeu, dupa indemnul Psalmistului: Toata suflarea sa laude pe Domnul! (Ps. 150, 6) Laudati pe Domnul, ca bine este a canta; Domnului Dumnezeului nostru placuta Ii este cantarea (Ps. 146, 1).
Pentru cantarile bisericesti din strana trebuie o pregatire scolara sau o practica mai indelungata, precum si aptitudini vocale deosebite: troparele, catavasiile, sedelnele etc., sunt foarte frumoase, pline de evlavie si grele de dogma, dar si greu pot fi cantate de catre toata suflarea. De obicei, le canta unul sau doi, ori un numar restrans de credinciosi cu dar de cantare, si, din cauza aceasta, sunt mai putin accesibile intelegerii de catre cei mai multi. Pe langa cantarile traditionale bisericesti, pot avea loc si timp si unele cantari noi, dupa randuiala stabilita de Sf. Ap. Pavel, fiecare putand sa contribuie personal, spre zidirea Bisericii (cf I Cor. 14, 26). Intr-o situatie asemanatoare, Mantuitorul a zis: Acestea trebuie sa le faceti, pe celelalte sa nu le lasati (Luca 11, 42). Potrivita, din acest punct de vedere, este si afirmatia Domnului, ca omul carturar, care a invatat Imparatia cerurilor, este asemenea unui gospodar care scoate din camara sa si vechi si noi (Matei 13, 52).
Din indurarea lui Dumnezeu fata de poporul nostru romanesc, s-au ivit si-n tara noastra poeti si muzicieni religiosi care au compus, mai ales in ultimii 75 de ani, mii de cantari duhovnicesti, psalmi si laude aduse lui Dumnezeu (cf. Colos. 3, 16). E vorba despre cantarile Oastei Domnului. Ele au caracteristica textului ortodox, au de asemeni o rima impecabila si inconfundabila, o melodie usor de invatat de catre oricine, precum si un ritm agreat, mai ales de tineret si de catre simpli credinciosi cu o cultura muzicala minima sau chiar si fara de aceasta. Ele s-au raspandit in toata tara si chiar peste hotare, contribuind la slavirea lui Dumnezeu si intoarcerea la credinta a multor fii rataciti. Prin aceste cantari noi, mii de credinciosi au fost patrunsi la inima (F. Ap. 2, 37), devenind oameni noi, placuti lui Dumnezeu, hotarati, printr-un legamant personal, sa fie ceea ce s-a prefigurat in Taina Sf. Botez: ostas al lui Hristos, pentru ca, astfel, Hristos sa ia chip in cel ce se naste din nou spre mantuirea sufletului si a trupului, spre ascultarea credintei, spre a lucra voia lui Dumnezeu si a umbla in caile Domnului (vezi Slujba Sf. Botez).
Cantarile Oastei Domnului si, in general, toata activitatea acestei Lucrari, nu urmaresc alt scop decat aflarea si vestirea lui Hristos, precum si trairea cu adevarat dupa voia lui Dumnezeu si a canoanelor Sfintei Biserici. Acolo unde si preotii au colaborat cu cei din Oastea Domnului, Lucrarea s-a dovedit benefica, atat pentru Biserica, cat si pentru preotul insusi, prin sincer atasament sufletesc. Au fost insa si cazuri de frati preoti, care au etichetat cantarile Oastei Domnului ca fiind pietiste, adica propagand o mistica bolnavicioasa. De acest pietism s-au temut mai tare decat de indiferentismul religios de care sufera o mare parte din credinciosii ortodocsi. O acuza total nefondata se aduce recent cantarilor Oastei Domnului in primul numar al revistei Teologia din Arad, 1997, pag 54-56, de catre preot lector Vasile Vlad, ca ar fi nefilocalice si necatehetice si ar promova senzualismul voalat. O asemenea afirmatie o poate face numai cine nu s-a integrat in aceasta Lucrare si, de aceea, nu poate intelege mesajul autentic religios ortodox al acestor cantari, caci Oastea Domnului nu se poate cunoaste din exterior, ci numai din interiorul ei ( Inalt Prea Sfintia Sa Serafim Joanta). Greu s-ar putea scrie corect istoria Romaniei de catre un turc, sau german, sau maghiar, fata de cum ar face un roman.
Chiar daca s-ar fi strecurat in tezaurul de spiritualitate al literaturii in cauza vreo expresie reprobabila, sub aspectul infierat mai sus, un preot cu buna-vointa si intelepciune poate evita si chiar indrepta textul sau faptul respectiv. Sunt insa unii oameni care nu vad decat gaurile din cascaval si e pacat sa-l arunce cu totul la gunoi. E gresit sa se faca o generalizare dintr-o exceptie, ca si cum s-ar arunca si copilul din covata o data cu apa, denigrand toate cantarile pentru vreo una mai putin reusita. De exemplu: In mine nimic nu e bun, tot ce-am facut e rau. Acest text, rupt de context, ar suna a protestantism, pentru teologi, dar se poate corecta: In mine prea putin e bun si mult am facut rau. Asa suna mai filocalic, apropiindu-se de expresiile...
