De doua ori pe an, renumitul celular de la Aiud se deratiza. Se evacuau celulele si atunci ne ingramadeau in izolarile de langa zarca cate opt-zece celule laolalta. Frigul era crancen. Din multimea de peste o suta, ne-au separat pe cativa si ne-au bagat intr-o incapere in care erau gramadite saltele vechi din care ieseau []De doua ori pe an, renumitul celular de la Aiud se deratiza.

Se evacuau celulele si atunci ne ingramadeau in izolarile de langa zarca cate opt-zece celule laolalta. Frigul era crancen. Din multimea de peste o suta, ne-au separat pe cativa si ne-au bagat intr-o incapere in care erau gramadite saltele vechi din care ieseau somoioage de paie. Pe seara, au uitat sa ne mai dea mancare. Ne-au incuiat. Geamurile erau sparte si viscolul trimitea trambe de zapada care ne invelea din belsug.

Dupa miezul noptii, inlemniseram. Cativa am incercat sa ne strecuram in paiele din saltele ca intr-un sac de dormit. Zadarnic. Peste vreun ceas cand am iesit din parelnicul culcus eram ca niste cosari. Tot sistemul de a sta ingramaditi unul in altul era cel mai bun. Dimineata ne-am intalnit cu ceilalti. Prilej de bucurie si de cunoastere. Multi nu se vazusera de zeci de ani. Era ceva ce depasea intelegerea. Cu toate inumanele conditii in care eram obligati sa supravietuim, inghesuiti pe cimentul gol in camerele de izolare, ne bucuram totusi ca atat de mult dorita intalnire cu cunoscuti si necunoscuti era un fapt rar si neasteptat.

Seara, dupa asa zisa stingere de la ora zece, stransi unul in altul, cantam. Cantam incet; fredonam colinde mai ales caci erau zilele Craciunului unele nascute acolo, stiute de cei mai multi datorita minunatului alfabet morse.

Cu cata frica si risc furam melodiile si textele cu cana la zid, ori cu urechea la jaluzele de unde vecinul din dreapta ori din stanga le trecea mai departe.

Parca ne cunosteam de cand lumea. Ne purificam sufletele, ne imbarbatam, toti striviti de ani de privatiuni. Inganam colinde uitand de foame si de frig, cu boccelutele facute ghem sub cap, cu zeghea pat si invelis. In duhul in care crescusem uitasem de urgie. Aici, in izolare, supravegherea nu era atat de stricta. Noaptea nu ne deranjau ca in celular. Asa ca, dupa stingere, se activa. Ascultam de obicei predici si conferinte pe diverse teme, tinute de diversi intelectuali de care gemea Aiudul.

Cu sufletul la gura, ascultam o balada ori o rugaciune noua, un psalm, ori un pasaj din Evanghelie. Erau oameni care executasera peste douazeci de ani de temnita grea pentru credinta lor si stiau pe de rost evangheliile, psalmii sau slujbele religioase. Temnita cea mai cruda din tara se putea mandri cu multimea de preoti si ierarhi ce fusesera smulsi de la misiunea si bisericile lor.

Intamplarea, sau mai bine zis mana lui Dumnezeu, facuse ca, cu cateva zile mai inainte de-abia scapasem de o pedeapsa de la neagra un om cu suflet, care urma sa se elibereze, sa-mi strecoare, intr-o noapte, prin vizeta, un cojocel, un dar ceresc; ca sa nu ma prinda raceala de gheata a cimentului pe care dormeam. Il asezam sub mine, incercand sa-mi apar cat de cat plamanii. O parte buna era si aceea ca fiind inghesuiti ne incalzeam unul pe celalalt.

Langa mine se nimerise un batranel slab deosebit de sfios. Parca-si cerea iertare pentru vreo...