Un ”sectar” dezlănțuit contra Bisericii
Inima omului si libertatea vointei omului sunt ca o cetate, pe care umbla sa o cucereasca doi asediatori: Domnul si diavolul. Parintele Iosif Trifa face aceasta afirmatie in cartea: Ce este Oastea Domnului?. Dupa ce arata darurile lui Hristos cu ajutorul carora se biruie ispitele si ispititorul, respectiv, darul Golgotei, darul Duhului Sfant, Tainele ce []Inima omului si libertatea vointei omului sunt ca o cetate, pe care umbla sa o cucereasca doi asediatori: Domnul si diavolul. Parintele Iosif Trifa face aceasta afirmatie in cartea: Ce este Oastea Domnului?. Dupa ce arata darurile lui Hristos cu ajutorul carora se biruie ispitele si ispititorul, respectiv, darul Golgotei, darul Duhului Sfant, Tainele ce le administreaza Biserica, darul rugaciunii, Biblia si celelalte, autorul, adevarat strateg in ale razboiului duhvnicesc, dezvaluie armele cu care diavolul lupta sa dezbine Biserica. Cu alcoolul castiga diavolul cele mai multe suflete, remarca autorul in chiar subtitlul capitolului dezvaluirilor, vestitul capitol 9 (vezi Ce este Oastea Domnului?, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 1996, pag. 96 si urm.).
Betia si sudalma au fost pacatele impotriva carora s-au ridicat Sfintii Parinti, iar azi, indeosebi, prin Parintele Iosif Trifa, Oastea Domnului. De drept, credinciosii apartineau inca Bisericii, dar, de fapt, formau grupari de tip sectar, adica erau despartiti de comunitatea eclesiala prin insasi patima care-i atragea spre alte locuri de adunare, in speta, la carciume. Autorul releva o statistica a vremii: o jumatate de milion de carciumi avem in tara, fata de numai 32 de mii de biserici si 19 mii de scoli, adica o carciuma la 165 de suflete sau la 36-40 de familii. Cu alte cuvinte, fara sa gresim, putem spune ca tot la 36-40 de familii era cate o casa de adunare sectara, care avea misiunea de a smulge pe credinciosi din Biserica, mai ales duminica dimineata, din timpul Sfintei Liturghii, si a-i atrage in mrejile diavolului, batjocorind pe Hristos, injurand Biserica Lui, increzandu-se in viata de aici unde considerau ca este si raiul si iadul, laudandu-se sau facandu-se de ras unii pe altii si tot noianul de fapte tipic sectare existente in burduful protestant.
In cadrul prozelitismului sectar, credinciosii ortodocsi sunt atrasi la inceput cu un pahar. Un singur pahar nevinovat. Cercetezi toate si alegi ce este bun, ca doar asa scrie la Scripturi. Acesta deschide insa pofta pentru alte pahare si, astfel, incetul cu incetul, omul cade in pacat si devine protestant de tip vechi sau mai nou. Invazia sectara a fost furibunda, mai ales dupa 1989, la noi. Tot felul de mijloace inselatoare au fost folosite, iar combaterea noastra a fost fie pozitiva, fie negativa, dupa ravna si intelepciunea fiecaruia. Unii au fost de parere ca numai cu forta pot fi alungati sectarii veniti intr-o parohie, spre a smulge sufletele crestinilor din Biserica Ortodoxa. i au folosit dreptul fortei in apararea fortei iubirii, aratand mult zel pentru unitatea parohiei.
Se pare ca in ultima vreme, astfel de actiuni prozelitiste si-au redus din activitate. Nu poate fi vorba de vreo strategie de viitor, ci este, pur si simplu, vorba de epuizare si stingere a unui foc de paie care s-a aprins la adierea democratiei. Diavolul insa este neadormit. Nu prea...
Betia si sudalma au fost pacatele impotriva carora s-au ridicat Sfintii Parinti, iar azi, indeosebi, prin Parintele Iosif Trifa, Oastea Domnului. De drept, credinciosii apartineau inca Bisericii, dar, de fapt, formau grupari de tip sectar, adica erau despartiti de comunitatea eclesiala prin insasi patima care-i atragea spre alte locuri de adunare, in speta, la carciume. Autorul releva o statistica a vremii: o jumatate de milion de carciumi avem in tara, fata de numai 32 de mii de biserici si 19 mii de scoli, adica o carciuma la 165 de suflete sau la 36-40 de familii. Cu alte cuvinte, fara sa gresim, putem spune ca tot la 36-40 de familii era cate o casa de adunare sectara, care avea misiunea de a smulge pe credinciosi din Biserica, mai ales duminica dimineata, din timpul Sfintei Liturghii, si a-i atrage in mrejile diavolului, batjocorind pe Hristos, injurand Biserica Lui, increzandu-se in viata de aici unde considerau ca este si raiul si iadul, laudandu-se sau facandu-se de ras unii pe altii si tot noianul de fapte tipic sectare existente in burduful protestant.
In cadrul prozelitismului sectar, credinciosii ortodocsi sunt atrasi la inceput cu un pahar. Un singur pahar nevinovat. Cercetezi toate si alegi ce este bun, ca doar asa scrie la Scripturi. Acesta deschide insa pofta pentru alte pahare si, astfel, incetul cu incetul, omul cade in pacat si devine protestant de tip vechi sau mai nou. Invazia sectara a fost furibunda, mai ales dupa 1989, la noi. Tot felul de mijloace inselatoare au fost folosite, iar combaterea noastra a fost fie pozitiva, fie negativa, dupa ravna si intelepciunea fiecaruia. Unii au fost de parere ca numai cu forta pot fi alungati sectarii veniti intr-o parohie, spre a smulge sufletele crestinilor din Biserica Ortodoxa. i au folosit dreptul fortei in apararea fortei iubirii, aratand mult zel pentru unitatea parohiei.
Se pare ca in ultima vreme, astfel de actiuni prozelitiste si-au redus din activitate. Nu poate fi vorba de vreo strategie de viitor, ci este, pur si simplu, vorba de epuizare si stingere a unui foc de paie care s-a aprins la adierea democratiei. Diavolul insa este neadormit. Nu prea...
