CREDINŢA CARE FOLOSEŞTE
Sfantul Evanghelist Matei, la cap. 17, 14-23, ne infati-seaza un tablou interesant in felul lui, cand un tata mijloceste pentru fiul lunatic, spunand Mantuitorului patimirea-i cum-plita, cum adesea cade in foc sau in apa. Istorisirea o face cazand in genunchi la picioarele Mantuitorului; si mai spunea ca fiul a fost adus de el la ucenicii []Sfantul Evanghelist Matei, la cap. 17, 14-23, ne infati-seaza un tablou interesant in felul lui, cand un tata mijloceste pentru fiul lunatic, spunand Mantuitorului patimirea-i cum-plita, cum adesea cade in foc sau in apa. Istorisirea o face cazand in genunchi la picioarele Mantuitorului; si mai spunea ca fiul a fost adus de el la ucenicii Lui si acestia n-au putut sa-l vindece. O, neam necredincios si indaratnic, pana cand voi fi cu voi? Pana cand va voi suferi? Acest fel deosebit de exprimare din partea Mantuitorului pare a fi induiosator pentru fiul ce patimea si o dojana aspra pentru toti ceilalti prezenti. Nici apostolii nu sunt scutiti, caci credinta lor, deocamdata, nu era insotita cu celelalte stradanii care o intovarasesc si o intaresc, apropiind-o mai mult de realitatile divine, iar toti ceilalti se pare ca faceau din credinta mijlocul de a primi dar si vindecare in implinirea dorintelor firesti, iar sufleteste nu faceau un pas macar. Aceasta constatare rezulta si din dialogul purtat de Mantuitorul cu apostolii Sai, la intrebarea pusa Lui: Noi de ce n-am putut sa-l scoatem? Pentru putina voastra credinta le-a raspuns Domnul. Caci adevarat graiesc voua, daca veti avea credinta cat un graunte de mustar, veti zice muntelui acestuia: Muta-te de aici dincolo si se va muta, si nimic nu va fi voua cu neputinta . Apoi precizeaza: Caci acest neam de demoni nu iese decat numai cu rugaciune si cu post Cu alte cuvinte, credinta care provoaca minunea trebuie sa fie insotita cu rugaciune si cu post.
In viata noastra, se intampla adesea sa fim inselati de credinta ce se reazema pe om; credem dupa om, sau cum zice omul: daca-l cunoastem de serios, credem spusele lui; daca-l stim de mincinos, stam la indoiala. Mai este si al treilea fel, cand cineva gireaza pentru cel necunoscut. In imprejurarea aceasta, credem cuvantul celui cunoscut. Crede-ma zice omul , ca doara ma cunosti ca-s vrednic de crezare; sunt om asezat si cum se cuvine. i poate ca chiar atunci este mai mincinos decat oricand. Acest fel de a crede se poate numi incredere nu din convingeri proprii, ci pe cinstea sau vrednicia altuia; si nu totdeauna acest fel de a crede vine din adevar, ci de cele mai multe ori duce la falsitate sau credinte inselatoare. Nu putini sunt acei care, bazandu-se pe spusele celor ce pareau a fi vrednici de crezare, s-au inecat la un pas de mal, s-au nenorocit si s-au prabusit la un pas de inviere.
La tatal meu a venit odata un om care, documentat biblic, se silea a-l convinge ca credinta adventistilor reformisti e cea mai biblica. La scurta vreme, acesta trecut de la adventisti la penticostali. Iata seriozitatea omului!In Samaria cercetata de Mantuitorul intalnim aceasta credinta, dar verificata (cf. In 4). Locuitorii cetatii au venit in mare graba sa-L vada pe Domnul, sa-I asculte invatatura plina de putere si har, la spusele femeii: Veniti sa vedeti un om care mi-a spus toate cate am facut! Nu cumva Acesta este Hristosul? Credinta femeii a pus in miscare toata cetatea pentru sinceritatea marturisirii ei. Daca femeia nu spunea adevarul in felul cum a marturisit, cine stie daca multimile veneau sa-L vada pe Iisus? i, lipsindu-se de harul acesta, ar fi murit in pacatele lor, necunoscand pe Acela ce, venind in lumea noastra, ne da pacea cu Dumnezeu si fericirea cea vesnica. Dar ei, simtind magnetul de atractie spre cele marturisite de femeie, au venit deocamdata sa cerceteze; si, venind la Domnul Iisus, ascultandu-L, credinta lor capata valoare duhovniceasca, crezand cuvantul Lui, caci femeia ii chema la Iisus, le recomanda pe Omul desavarsit , pe Mesia Hristosul Cel prorocit; nu-i indemna spre o doctrina oarecare, ci ii conducea spre Mantuitorul. i, crezand Cuvan-tul Lui, a zis femeii: Credem nu numai pentru cuvantul tau, caci noi insine am auzit si stim ca acesta este cu adevarat Hristos, Mantuitorul lumii .
Acest temei al credintei se capata ascultand invatatura, cercetand, primind si venind la El, intrand in comuniune cu El, avandu-L in inima si in viata, caci El este Lumina lumii si Mantuitorul ei.
Credinta este incredintarea celor nadajduite, dovedirea lucrurilor celor nevazute (Evr 11, 1). Credinta este increderea deplina in El si in ceea ce ne spune prin Cuvantul Lui; si tot ce spune El este vrednic de crezare, caci El este Calea, Adevarul si Viata. Dumnezeu Insusi este Adevarul absolut. Eu sunt Calea, Adevarul si Viata ne spune El. Domnul vrea mantuirea si fericirea noastra. Cel ce crede, prin credinta intra in legatura cu Dumnezeu, asemeni locuitorilor din Samaria, din vremea de atunci, si, prin ea, se revarsa puteri de la Dumnezeu care lumineaza, mangaie, sfintesc si intaresc. Prin credinta se restabileste legatura dintre Dumne-zeu si om.
Pe mai-marele sinagogii, caruia ii murise fiica, Mantui-torul personal il intareste in credinta, zicandu-i: Nu te teme, crede numai! (Mc 5, 36). Iar tatalui cu fiul cel lunatic, ce avea duhul mut si-l arunca...
In viata noastra, se intampla adesea sa fim inselati de credinta ce se reazema pe om; credem dupa om, sau cum zice omul: daca-l cunoastem de serios, credem spusele lui; daca-l stim de mincinos, stam la indoiala. Mai este si al treilea fel, cand cineva gireaza pentru cel necunoscut. In imprejurarea aceasta, credem cuvantul celui cunoscut. Crede-ma zice omul , ca doara ma cunosti ca-s vrednic de crezare; sunt om asezat si cum se cuvine. i poate ca chiar atunci este mai mincinos decat oricand. Acest fel de a crede se poate numi incredere nu din convingeri proprii, ci pe cinstea sau vrednicia altuia; si nu totdeauna acest fel de a crede vine din adevar, ci de cele mai multe ori duce la falsitate sau credinte inselatoare. Nu putini sunt acei care, bazandu-se pe spusele celor ce pareau a fi vrednici de crezare, s-au inecat la un pas de mal, s-au nenorocit si s-au prabusit la un pas de inviere.
La tatal meu a venit odata un om care, documentat biblic, se silea a-l convinge ca credinta adventistilor reformisti e cea mai biblica. La scurta vreme, acesta trecut de la adventisti la penticostali. Iata seriozitatea omului!In Samaria cercetata de Mantuitorul intalnim aceasta credinta, dar verificata (cf. In 4). Locuitorii cetatii au venit in mare graba sa-L vada pe Domnul, sa-I asculte invatatura plina de putere si har, la spusele femeii: Veniti sa vedeti un om care mi-a spus toate cate am facut! Nu cumva Acesta este Hristosul? Credinta femeii a pus in miscare toata cetatea pentru sinceritatea marturisirii ei. Daca femeia nu spunea adevarul in felul cum a marturisit, cine stie daca multimile veneau sa-L vada pe Iisus? i, lipsindu-se de harul acesta, ar fi murit in pacatele lor, necunoscand pe Acela ce, venind in lumea noastra, ne da pacea cu Dumnezeu si fericirea cea vesnica. Dar ei, simtind magnetul de atractie spre cele marturisite de femeie, au venit deocamdata sa cerceteze; si, venind la Domnul Iisus, ascultandu-L, credinta lor capata valoare duhovniceasca, crezand cuvantul Lui, caci femeia ii chema la Iisus, le recomanda pe Omul desavarsit , pe Mesia Hristosul Cel prorocit; nu-i indemna spre o doctrina oarecare, ci ii conducea spre Mantuitorul. i, crezand Cuvan-tul Lui, a zis femeii: Credem nu numai pentru cuvantul tau, caci noi insine am auzit si stim ca acesta este cu adevarat Hristos, Mantuitorul lumii .
Acest temei al credintei se capata ascultand invatatura, cercetand, primind si venind la El, intrand in comuniune cu El, avandu-L in inima si in viata, caci El este Lumina lumii si Mantuitorul ei.
Credinta este incredintarea celor nadajduite, dovedirea lucrurilor celor nevazute (Evr 11, 1). Credinta este increderea deplina in El si in ceea ce ne spune prin Cuvantul Lui; si tot ce spune El este vrednic de crezare, caci El este Calea, Adevarul si Viata. Dumnezeu Insusi este Adevarul absolut. Eu sunt Calea, Adevarul si Viata ne spune El. Domnul vrea mantuirea si fericirea noastra. Cel ce crede, prin credinta intra in legatura cu Dumnezeu, asemeni locuitorilor din Samaria, din vremea de atunci, si, prin ea, se revarsa puteri de la Dumnezeu care lumineaza, mangaie, sfintesc si intaresc. Prin credinta se restabileste legatura dintre Dumne-zeu si om.
Pe mai-marele sinagogii, caruia ii murise fiica, Mantui-torul personal il intareste in credinta, zicandu-i: Nu te teme, crede numai! (Mc 5, 36). Iar tatalui cu fiul cel lunatic, ce avea duhul mut si-l arunca...
