“Oameni şi Istorii”, fr. Ioan Gherghel – „Scos din groapa pieirii…”
Ma numesc Gherghel Ioan. M-am nascut in anul 1942, in noiembrie, ziua 3 in satul Ciocotis. Acolo si locuiesc. Copilaria a fost destul de ciudata pentru ca era in vremurile de dupa razboi. Mergeam la scoala descult si bruma. Cand am ajuns mai mare am avut un accident, m-a improscat un cal si am fost []Ma numesc Gherghel Ioan. M-am nascut in anul 1942, in noiembrie, ziua 3 in satul Ciocotis. Acolo si locuiesc.
Copilaria a fost destul de ciudata pentru ca era in vremurile de dupa razboi. Mergeam la scoala descult si bruma. Cand am ajuns mai mare am avut un accident, m-a improscat un cal si am fost ametit. O zi nu am stiut nimic de mine. Dumnezeu m-a scos si de acolo. Cand eram copil, cam de sase ani, mergeam [la adunare] cu o batrana care statea langa noi, ne era rudenie. Toti copiii de pe strada ii spuneam matusa . Ne ducea la adunare. Ea era din Oastea Domnului. Mergand de mai multe ori, am prins dragoste si am continuat si dupa aceea, si dupa ce a murit matusa. Am mers la adunare pana am ajuns la o varsta mai mare, la vre-o douazeci de ani. Apoi am inceput sa merg mai rar. Dupa aceea, m-am dus la lucru. Nu am prea fost acasa. A venit timpul, m-am casatorit. S-au ivit probleme in viata si nu am mai mers la adunare. Poate am fost, asa, oarecand, o data intr-un an, putin. i a trecut asa timpul pana cand a venit o vreme cand Domnul m-a cercetat. Asta a fost prin 86 si in iarna aceea nu aveam liniste. Trebuia sa fac ceva. Simteam ca nu sunt bine cum sunt. Ma gandeam cate binecuvantari mi-a dat Dumnezeu. Trecusem prin greutati. Am avut doua accidente mari: o data am fost sub tractor si o data lemnele au spart tractorul si eu am ramas intre lemne. In timpul acesta, dupa ce au trecut [incercarile] mi-am adus aminte de toate si ma mustra constiinta: Am inceput bine. De ce stau asa nepasator? Mi-am adus aminte cata bucurie aveam cu fratii de la Oastea Domnului. M-as fi dus, dar mi-a fost rusine. Nu fusesem de mult timp. M-am interesat, stiam unde e adunarea acolo in sat si intr-o seara am asteptat fratii cu gandul sa merg cu ei. Am asteptat, n-au venit. Era asa...
Copilaria a fost destul de ciudata pentru ca era in vremurile de dupa razboi. Mergeam la scoala descult si bruma. Cand am ajuns mai mare am avut un accident, m-a improscat un cal si am fost ametit. O zi nu am stiut nimic de mine. Dumnezeu m-a scos si de acolo. Cand eram copil, cam de sase ani, mergeam [la adunare] cu o batrana care statea langa noi, ne era rudenie. Toti copiii de pe strada ii spuneam matusa . Ne ducea la adunare. Ea era din Oastea Domnului. Mergand de mai multe ori, am prins dragoste si am continuat si dupa aceea, si dupa ce a murit matusa. Am mers la adunare pana am ajuns la o varsta mai mare, la vre-o douazeci de ani. Apoi am inceput sa merg mai rar. Dupa aceea, m-am dus la lucru. Nu am prea fost acasa. A venit timpul, m-am casatorit. S-au ivit probleme in viata si nu am mai mers la adunare. Poate am fost, asa, oarecand, o data intr-un an, putin. i a trecut asa timpul pana cand a venit o vreme cand Domnul m-a cercetat. Asta a fost prin 86 si in iarna aceea nu aveam liniste. Trebuia sa fac ceva. Simteam ca nu sunt bine cum sunt. Ma gandeam cate binecuvantari mi-a dat Dumnezeu. Trecusem prin greutati. Am avut doua accidente mari: o data am fost sub tractor si o data lemnele au spart tractorul si eu am ramas intre lemne. In timpul acesta, dupa ce au trecut [incercarile] mi-am adus aminte de toate si ma mustra constiinta: Am inceput bine. De ce stau asa nepasator? Mi-am adus aminte cata bucurie aveam cu fratii de la Oastea Domnului. M-as fi dus, dar mi-a fost rusine. Nu fusesem de mult timp. M-am interesat, stiam unde e adunarea acolo in sat si intr-o seara am asteptat fratii cu gandul sa merg cu ei. Am asteptat, n-au venit. Era asa...
