S-a întâmplat în 3 septembrie 1546
S-a intamplat in 3 septembrie 1546: A murit Petru Rares, domn al Moldovei. Petru Rares (n. 1483 d. Suceava) a fost domn al Moldovei de doua ori, prima data intre 20 ianuarie 1527 si 18 septembrie 1538, iar a doua oara intre 19 februarie 1541 si 3 septembrie 1546. A fost fiul natural al []The post S-a intamplat in 3 septembrie 1546 appeared first on Jurnal Spiritual.
S-a intamplat in 3 septembrie 1546 was first posted on septembrie 3, 2020 at 12:45 am. 2020 Jurnal Spiritual. Use of this feed is for personal non-commercial use only. If you are not reading this article in your feed reader, then the site is guilty of copyright infringement. Please contact me at ionutalexpanait@gmail.comS-a intamplat in 3 septembrie 1546: A murit Petru Rares, domn al Moldovei. Petru Rares (n. 1483 d. Suceava) a fost domn al Moldovei de doua ori, prima data intre 20 ianuarie 1527 si 18 septembrie 1538, iar a doua oara intre 19 februarie 1541 si 3 septembrie 1546. A fost fiul natural al lui Stefan cel Mare cu o anume Raresoaia, a carei existenta nu e documentata istoric. A urmat in linii mari politica interna si externa stabilita de tatal sau, avand si o parte din calitatile acestuia ambitia, indrazneala, vitejia, religiozitatea, gustul artistic dar, fire mai aventuroasa, a facut si erori, mai ales in politica externa.
Sursele principale care descriu originea lui Petru Rares sunt Letopisetul lui Grigore Ureche, O sama de cuvinte a lui Ion Neculce si Descrierea Moldovei a lui Dimitrie Cantemir; in toate acestea se afirma ca era un fiu natural al lui Stefan cel Mare cu o anume Raresoaia si ca in tinerete se ocupa cu majeritul (comertul cu peste). Exista si ipoteza ca ar fi facut parte din familia Cernat, boieri din Tara de Jos, proprietari ai intinsei mosii ce cuprindea lacul Brates de langa Galati, din care ulterior Petru Rares va face danii de pescarii unor manastiri. O alta ipoteza o considera pe Maria, mama lui Petru Rares, ca facand parte din neamul lui Isaia logofatul de la Baia, din vremea lui Alexandru cel Bun, stramosul fratilor Toader si Petru, care ar putea fi chiar Petru Rares si fratele sau dinspre mama, Toader, iar sotul Mariei ar fi fost urmasul unui boier Barla de la Harlau, cu a carui familie se inrudea si mitropolitul Grigorie Rosca. Prin ctitoriile sale de la Baia, Harlau si Voronetul legat de familia Barla, Petru Rares s-a vadit si el legat de aceste locuri ale eventualei sale familii dinspre mama.
Cert este ca ambele ipoteze, care de fapt, nu sunt antagonice, conduc la parerea ca mama lui Petru Rares apartinea unui neam de boieri si nu era doar o simpla nevasta de targovet, asa cum se afirma in legendele mai vechi. Viata lui Petru Rares inainte de domnie este destul de putin cunoscuta. Ion Neculce consemneaza ca Petru a fost in tinerete negustor de peste in zona Galatiului, pe care il transporta cu maji (maje), niste care mari, trase de patru sau sase boi. De aici si porecla de Petru Majerul (Majariul).
Petru Rares a ajuns pe tronul Moldovei cu ajutorul micii boierimi, al targovetilor si al razesilor (taranii liberi), dar si prin vointa predecesorului sau Stefanita Voda, care, asa cum scria cronicarul Grigore Ureche:aflandu-se bolnav la Hotin au lasat cuvantul, ca daca va savarsi el, sa nu puie pre altul la domnie, ci pre Patru Majariul, ce l-au poreclit Rares . Fapt este ca in ianuarie 1527, boierii si tara , dupa detalierea lui Grigore Ureche, in care rolul eligibil efectiv il aveau dregatorii din sfatul domnesc, tinand seama de dorinta domnului defunct si luand in considerare dovezile care aratau ca ieste de osul lui Stefan voda , l-au ales domn al Moldovei pe Petru Rares. A urmat ridicarea sa ca domn, adica ungerea (miruirea) si incoronarea sa, ceremonia avand loc la 20 ianuarie 1527, in cetatea de scaun a Sucevei. Pe plan intern, la inceputul domniei, Petru Rares a avut o atitudine concilianta fata de boierii pribegi din motive politice, permitand revenirea unora dintre acestia in tara. Pe plan extern, in primii ani a intretinut relatii bune atat cu Regatul Poloniei, cu care a incheiat in 1527 un tratat de alianta ce prevedea sprijin reciproc in cazul unui atac turcesc, precum si o conventie comerciala, cat si cu Regatul Ungariei, pastrand astfel domeniile din Transilvania pe care le detinuse si Stefan cel Mare. De asemenea, a stabilit raporturi de prietenie si cu Tara Romaneasca, casatorindu-si una dintre fiice, Ana, cu voievodul Vlad Inecatul. Intre timp, in Transilvania se petreceau evenimente importante care nu puteau sa-l lase indiferent pe voievodul Moldovei. Dupa dezastrul suferit in Batalia de la Moh cs, coroana regatului Ungariei (partea ce mai ramasese necucerita inca de Imperiul Otoman) era disputata de Ioan Z polya, voievodul Transilvaniei, supus turcilor, si de Ferdinand de Habsburg, fratele imparatului Carol Quintul. Petru Rares socoti ca ar fi momentul potrivit pentru a interveni in Transilvania sfasiata de luptele dintre cei doi pretendenti la tron, pentru a-si consolida stapanirea domeniilor mostenite de la Stefan cel Mare (Cetatea Ciceu si Cetatea de Balta) si chiar a extinde aceste posesiuni. In vara anului 1529, el patrunde cu ostile sale in Ardeal si asediaza cetatea Bistrita (aceasta si celelalte cetati sasesti, indeosebi Sibiul si Brasovul, trecusera de partea lui Ferdinand). La 21 octombrie 1529 Petru Rares obtine o stralucita victorie, la Feldioara, asupra ostii lui Ferdinand de Habsburg, capturand printre altele si 50 de tunuri mari de spija (fonta). Dupa aceasta, le impune brasovenilor o contributie de razboi de 4.000 de florini (suma foarte mare pentru acea epoca) si supune definitiv si cetatea Bistrita. Ioan Z polya si-a dat seama ca aceasta campanie a lui Petru Rares in Ardeal urmarea extinderea posesiunilor acestuia si nu sprijinul pe care credea ca il obtinuse de la voievodul moldovean pentru a ocupa tronul Ungariei. In consecinta, il someaza pe Rares sa paraseasca Transilvania, amenintandu-l cu represalii din partea aliatilor sai, turcii. Petru Rares a fost nevoit astfel sa se retraga din Ardeal, dar cu o prada de razboi consistenta. Nemultumit de faptul ca Polonia nu dorea sa se situeze pe o pozitie antiotomana si dornic de a intari pozitia Moldovei in zona est-europeana, Petru Rares a ocupat Pocutia la sfarsitul anului 1530. Problema Pocutiei (tinut cu o intindere de circa 8.000 kmp, situat la nord de Moldova si populat de ucraineni dar si de moldoveni) aparuse inca de la sfarsitul secolului al XIV-lea, cand voievodul Petru Musat (1375-1391) il imprumutase pe regele Vladislav al II-lea Iagello al Poloniei cu 3.000 ruble de argint (o suma foarte mare pentru acea perioada, echivaland pe atunci cu 52 kg de aur sau 538 kg de argint fin), regele polon punand ca zalog cetatea Halici si intreaga Pocutie. Tinutul Pocutiei a fost disputat ulterior intre cele doua state, deoarece suma imprumutata de coroana poloneza nu a fost niciodata returnata in intregime.[8] Desi initial Petru Rares a obtinut cateva victorii si ocupase aproape in intregime Pocutia, in final a fost invins in Batalia de la Obertin (22 august 1531) de catre oastea poloneza condusa de hatmanul Jan Tarnowski. Prin politica sa independenta, Petru Rares isi atrase insa mania turcilor, la acea data in plina expansiune spre centrul Europei. Trei fapte au cantarit mult in hotararea sultanului Soliman I Magnificul (1520-1566) de a-l detrona pe voievodul moldovean: plangerile regelui Sigismund I al Poloniei referitoare la conflictul din Pocutia (plangeri insotite si de amenintarea voalata de invadare a Moldovei, lucru pe care turcii voiau sa-l evite cu orice pret), rolul jucat de Petru Rares in prinderea si executarea in Transilvania a lui Aloisio Gritti (trimisul special al sultanului si favorit al marelui vizir Ibrahim Pasa) si parile unor boieri modoveni nemultumiti de Petru Voda. Turcii il trimisesera in Transilvania pe un aventurier italian, Aloisio Gritti, sa faca ordine. Voievodul transilvanean Stefan Mailat si nobilii tarii l-au silit sa se inchida in Medias. Petru Rares, primind porunca de la sultan sa-l elibereze, l-a trimis pe vornicul Huru. Acesta, in loc sa-l ajute, l-a ispitit pe Gritti sa iasa din cetate si l-a dat pe mana dusmanilor. Acestia l-au ucis pe loc, iar fiilor sai, dusi in Moldova, Rares le-a pregatit aceeasi soarta. Turcii nu se puteau razbuna acum, fiind ocupati in Persia, si astfel Petru putea sa-si continue intrigile intre Ferdinand si Z polya. Polonezii au incercat zadarnic sa-l inlocuiasca in 1538 si au cerut sultanului sa il pedepsesca. In 1538 a inceput campania otomana impotriva lui Petru Rares, denumita oficial in documentele turcesti Gazay-i Kara Bo dan (razboiul sfant pentru Moldova ), campanie condusa de insusi sultanul Soliman I Magnificul. Odata ajuns in sudul Dobrogei, in luna august 1538, sultanul a trimis o scrisoare ultimativa lui Petru, printr-un crestin renegat, Sinan Celebi, cerandu-i domnului sa vina in fata lui si sa presteze personal omagiul de credinta. Desi sfatuit de boierii sai sa cedeze, Petru Rares a refuzat cererea sultanului si a decis sa opuna rezistenta. Oastea turceasca (care numara circa 200.000 de oameni, printre care si 3.000 de osteni din Tara Romaneasca, trimisi de Radu Paisie) a inaintat in Moldova, facand jonctiunea cu tatarii condusi de hanul Sahib Ghiray la 9 septembrie, in apropiere de Iasi. Petru s-a pregatit de lupta alegandu-si o pozitie strategica intre dealurile impadurite de la Dracsani, de langa Botosani. Batalia decisiva nu a mai avut insa loc, deoarece marii boieri, tematori in fata formidabilei forte otomane, l-au tradat pe voievod. Imediat dupa...
S-a intamplat in 3 septembrie 1546 was first posted on septembrie 3, 2020 at 12:45 am. 2020 Jurnal Spiritual. Use of this feed is for personal non-commercial use only. If you are not reading this article in your feed reader, then the site is guilty of copyright infringement. Please contact me at ionutalexpanait@gmail.comS-a intamplat in 3 septembrie 1546: A murit Petru Rares, domn al Moldovei. Petru Rares (n. 1483 d. Suceava) a fost domn al Moldovei de doua ori, prima data intre 20 ianuarie 1527 si 18 septembrie 1538, iar a doua oara intre 19 februarie 1541 si 3 septembrie 1546. A fost fiul natural al lui Stefan cel Mare cu o anume Raresoaia, a carei existenta nu e documentata istoric. A urmat in linii mari politica interna si externa stabilita de tatal sau, avand si o parte din calitatile acestuia ambitia, indrazneala, vitejia, religiozitatea, gustul artistic dar, fire mai aventuroasa, a facut si erori, mai ales in politica externa.
Sursele principale care descriu originea lui Petru Rares sunt Letopisetul lui Grigore Ureche, O sama de cuvinte a lui Ion Neculce si Descrierea Moldovei a lui Dimitrie Cantemir; in toate acestea se afirma ca era un fiu natural al lui Stefan cel Mare cu o anume Raresoaia si ca in tinerete se ocupa cu majeritul (comertul cu peste). Exista si ipoteza ca ar fi facut parte din familia Cernat, boieri din Tara de Jos, proprietari ai intinsei mosii ce cuprindea lacul Brates de langa Galati, din care ulterior Petru Rares va face danii de pescarii unor manastiri. O alta ipoteza o considera pe Maria, mama lui Petru Rares, ca facand parte din neamul lui Isaia logofatul de la Baia, din vremea lui Alexandru cel Bun, stramosul fratilor Toader si Petru, care ar putea fi chiar Petru Rares si fratele sau dinspre mama, Toader, iar sotul Mariei ar fi fost urmasul unui boier Barla de la Harlau, cu a carui familie se inrudea si mitropolitul Grigorie Rosca. Prin ctitoriile sale de la Baia, Harlau si Voronetul legat de familia Barla, Petru Rares s-a vadit si el legat de aceste locuri ale eventualei sale familii dinspre mama.
Cert este ca ambele ipoteze, care de fapt, nu sunt antagonice, conduc la parerea ca mama lui Petru Rares apartinea unui neam de boieri si nu era doar o simpla nevasta de targovet, asa cum se afirma in legendele mai vechi. Viata lui Petru Rares inainte de domnie este destul de putin cunoscuta. Ion Neculce consemneaza ca Petru a fost in tinerete negustor de peste in zona Galatiului, pe care il transporta cu maji (maje), niste care mari, trase de patru sau sase boi. De aici si porecla de Petru Majerul (Majariul).
Petru Rares a ajuns pe tronul Moldovei cu ajutorul micii boierimi, al targovetilor si al razesilor (taranii liberi), dar si prin vointa predecesorului sau Stefanita Voda, care, asa cum scria cronicarul Grigore Ureche:aflandu-se bolnav la Hotin au lasat cuvantul, ca daca va savarsi el, sa nu puie pre altul la domnie, ci pre Patru Majariul, ce l-au poreclit Rares . Fapt este ca in ianuarie 1527, boierii si tara , dupa detalierea lui Grigore Ureche, in care rolul eligibil efectiv il aveau dregatorii din sfatul domnesc, tinand seama de dorinta domnului defunct si luand in considerare dovezile care aratau ca ieste de osul lui Stefan voda , l-au ales domn al Moldovei pe Petru Rares. A urmat ridicarea sa ca domn, adica ungerea (miruirea) si incoronarea sa, ceremonia avand loc la 20 ianuarie 1527, in cetatea de scaun a Sucevei. Pe plan intern, la inceputul domniei, Petru Rares a avut o atitudine concilianta fata de boierii pribegi din motive politice, permitand revenirea unora dintre acestia in tara. Pe plan extern, in primii ani a intretinut relatii bune atat cu Regatul Poloniei, cu care a incheiat in 1527 un tratat de alianta ce prevedea sprijin reciproc in cazul unui atac turcesc, precum si o conventie comerciala, cat si cu Regatul Ungariei, pastrand astfel domeniile din Transilvania pe care le detinuse si Stefan cel Mare. De asemenea, a stabilit raporturi de prietenie si cu Tara Romaneasca, casatorindu-si una dintre fiice, Ana, cu voievodul Vlad Inecatul. Intre timp, in Transilvania se petreceau evenimente importante care nu puteau sa-l lase indiferent pe voievodul Moldovei. Dupa dezastrul suferit in Batalia de la Moh cs, coroana regatului Ungariei (partea ce mai ramasese necucerita inca de Imperiul Otoman) era disputata de Ioan Z polya, voievodul Transilvaniei, supus turcilor, si de Ferdinand de Habsburg, fratele imparatului Carol Quintul. Petru Rares socoti ca ar fi momentul potrivit pentru a interveni in Transilvania sfasiata de luptele dintre cei doi pretendenti la tron, pentru a-si consolida stapanirea domeniilor mostenite de la Stefan cel Mare (Cetatea Ciceu si Cetatea de Balta) si chiar a extinde aceste posesiuni. In vara anului 1529, el patrunde cu ostile sale in Ardeal si asediaza cetatea Bistrita (aceasta si celelalte cetati sasesti, indeosebi Sibiul si Brasovul, trecusera de partea lui Ferdinand). La 21 octombrie 1529 Petru Rares obtine o stralucita victorie, la Feldioara, asupra ostii lui Ferdinand de Habsburg, capturand printre altele si 50 de tunuri mari de spija (fonta). Dupa aceasta, le impune brasovenilor o contributie de razboi de 4.000 de florini (suma foarte mare pentru acea epoca) si supune definitiv si cetatea Bistrita. Ioan Z polya si-a dat seama ca aceasta campanie a lui Petru Rares in Ardeal urmarea extinderea posesiunilor acestuia si nu sprijinul pe care credea ca il obtinuse de la voievodul moldovean pentru a ocupa tronul Ungariei. In consecinta, il someaza pe Rares sa paraseasca Transilvania, amenintandu-l cu represalii din partea aliatilor sai, turcii. Petru Rares a fost nevoit astfel sa se retraga din Ardeal, dar cu o prada de razboi consistenta. Nemultumit de faptul ca Polonia nu dorea sa se situeze pe o pozitie antiotomana si dornic de a intari pozitia Moldovei in zona est-europeana, Petru Rares a ocupat Pocutia la sfarsitul anului 1530. Problema Pocutiei (tinut cu o intindere de circa 8.000 kmp, situat la nord de Moldova si populat de ucraineni dar si de moldoveni) aparuse inca de la sfarsitul secolului al XIV-lea, cand voievodul Petru Musat (1375-1391) il imprumutase pe regele Vladislav al II-lea Iagello al Poloniei cu 3.000 ruble de argint (o suma foarte mare pentru acea perioada, echivaland pe atunci cu 52 kg de aur sau 538 kg de argint fin), regele polon punand ca zalog cetatea Halici si intreaga Pocutie. Tinutul Pocutiei a fost disputat ulterior intre cele doua state, deoarece suma imprumutata de coroana poloneza nu a fost niciodata returnata in intregime.[8] Desi initial Petru Rares a obtinut cateva victorii si ocupase aproape in intregime Pocutia, in final a fost invins in Batalia de la Obertin (22 august 1531) de catre oastea poloneza condusa de hatmanul Jan Tarnowski. Prin politica sa independenta, Petru Rares isi atrase insa mania turcilor, la acea data in plina expansiune spre centrul Europei. Trei fapte au cantarit mult in hotararea sultanului Soliman I Magnificul (1520-1566) de a-l detrona pe voievodul moldovean: plangerile regelui Sigismund I al Poloniei referitoare la conflictul din Pocutia (plangeri insotite si de amenintarea voalata de invadare a Moldovei, lucru pe care turcii voiau sa-l evite cu orice pret), rolul jucat de Petru Rares in prinderea si executarea in Transilvania a lui Aloisio Gritti (trimisul special al sultanului si favorit al marelui vizir Ibrahim Pasa) si parile unor boieri modoveni nemultumiti de Petru Voda. Turcii il trimisesera in Transilvania pe un aventurier italian, Aloisio Gritti, sa faca ordine. Voievodul transilvanean Stefan Mailat si nobilii tarii l-au silit sa se inchida in Medias. Petru Rares, primind porunca de la sultan sa-l elibereze, l-a trimis pe vornicul Huru. Acesta, in loc sa-l ajute, l-a ispitit pe Gritti sa iasa din cetate si l-a dat pe mana dusmanilor. Acestia l-au ucis pe loc, iar fiilor sai, dusi in Moldova, Rares le-a pregatit aceeasi soarta. Turcii nu se puteau razbuna acum, fiind ocupati in Persia, si astfel Petru putea sa-si continue intrigile intre Ferdinand si Z polya. Polonezii au incercat zadarnic sa-l inlocuiasca in 1538 si au cerut sultanului sa il pedepsesca. In 1538 a inceput campania otomana impotriva lui Petru Rares, denumita oficial in documentele turcesti Gazay-i Kara Bo dan (razboiul sfant pentru Moldova ), campanie condusa de insusi sultanul Soliman I Magnificul. Odata ajuns in sudul Dobrogei, in luna august 1538, sultanul a trimis o scrisoare ultimativa lui Petru, printr-un crestin renegat, Sinan Celebi, cerandu-i domnului sa vina in fata lui si sa presteze personal omagiul de credinta. Desi sfatuit de boierii sai sa cedeze, Petru Rares a refuzat cererea sultanului si a decis sa opuna rezistenta. Oastea turceasca (care numara circa 200.000 de oameni, printre care si 3.000 de osteni din Tara Romaneasca, trimisi de Radu Paisie) a inaintat in Moldova, facand jonctiunea cu tatarii condusi de hanul Sahib Ghiray la 9 septembrie, in apropiere de Iasi. Petru s-a pregatit de lupta alegandu-si o pozitie strategica intre dealurile impadurite de la Dracsani, de langa Botosani. Batalia decisiva nu a mai avut insa loc, deoarece marii boieri, tematori in fata formidabilei forte otomane, l-au tradat pe voievod. Imediat dupa...
