i chemand Iisus un prunc, l-a pus in mijlocul lor (apostolilor) si a zis: Adevarat zic voua: De nu va veti intoarce si nu veti fi precum pruncii, nu veti intra in imparatia cerurilor (Mt. 18, 2-4). In trei locuri din Evanghelie zice Iisus ca nu vom putea intra in imparatia cerurilor de nu vom [] i chemand Iisus un prunc, l-a pus in mijlocul lor (apostolilor) si a zis: Adevarat zic voua: De nu va veti intoarce si nu veti fi precum pruncii, nu veti intra in imparatia cerurilor (Mt. 18, 2-4).

In trei locuri din Evanghelie zice Iisus ca nu vom putea intra in imparatia cerurilor de nu vom fi ca pruncii: (Mt. 18, 2-4; Mc. 9, 36-37; Lc. 18, 15-17).

Oare de ce? De aceea, pentru ca copilul este chip de curatie, de nevinovatie si inima curata. Viclesug nu este in inima lui si nici alte rautati.

Asa trebuie sa fim si noi. Cu mintea sa fim oameni deplini, dar inima noastra sa fie o inima curata, de copil nevinovat (I Cor. 14, 20).

Dar copiii cei mici sunt nu numai o pilda de curatie si nevinovatie sufleteasca, ci sunt si o minunata pilda si predica despre cum trebuie sa fie legatura dintre noi si Tatal Ceresc. Copilul este predica cea mai vie si cea mai graitoare despre legatura ce trebuie sa o aiba omul cu Dumnezeu si cu Iisus Mantuitorul. Eu, cel care scriu aceste randuri, am un singur copil (pe care mama lui l-a lasat orfan la varsta de doi ani). Suntem numai amandoi, eu si copilul. Pentru mine, dupa Biblie, acest copil este cea mai vie predica despre legatura ce trebuie sa fie intre mine si Dumnezeu.

Voi cerceta putin aceasta legatura.

Intaia data: copilul meu nu are pe nimeni altul in lume decat pe mine. Il vad ca simte acest lucru si nu numai il simte, ci il si traieste clipa de clipa. Toata increderea lui, toata nadejdea si toata dragostea lui e stransa in mine.

Copiii se leaga de noi cu o incredere si dragoste netarmurita. Pentru ei nu exista in lume ceva mai scump decat noi, parintii lor.

Asa trebuie sa traim si noi fata de Tatal Cresc. Sa ne simtim singuri in aceasta lume; sa simtim ca n-avem in aceasta lume pe nimeni decat pe El, Tatal cel bun si milostiv. Toata increderea noastra si toate nadejdile noastre sa fie stranse in El. Sa n-avem pe nimeni si nimic asa de scump ca pe El, Tatal cel Ceresc.

A doua oara: copilul meu are o incredere nemarginita in mine si puterea mea. Pentru el, eu sunt un atotputernic eu pot face totul.

Copiii nostri cer de la noi si lucruri in fata carora ne vine sa zambim; cer lucruri cu neputinta, pentru ca ei vad in noi niste oameni carora totul le este cu putinta. Asa trebuie sa fie si credinta si increderea noastra in Tatal Ceresc: nemarginita si tare. Trebuie sa ne incredem din tot sufletul intr-un Dumnezeu atotputernic, Care ne poate da tot ce ne trebuie si Care poate face minuni in viata noastra.

A treia oara: copilul meu isi cere toate de la mine. Viata unui copil mic este o viata de neincetata strigare la parintii lui; copilul mic simte placerea sa vorbeasca neincetat cu parintii lui, sa ceara de la ei tot ce-i lipseste.

Asa trebuie sa traim si noi fata de Dumnezeu. Sa vorbim neincetat cu El prin rugaciune. Sa cerem tot ce ne trebuie prin rugaciune si in special cele bune si de folos sufletului nostru. Toate nevoile noastre sa ni le inchipuim ca incuiate in camara milostivirii lui Dumnezeu, pe care trebuie sa o descuiem cu cheia rugaciunii.

Tatal Ceresc n-are copii muti. Cel ce nu se roaga e un astfel de prunc mut.

Mai observ un lucru: copilul meu graieste cu mine nu numai cand ii trebuie ceva, ci el striga mereu tata, tata si cand n-are lipsa de nimic. El ma striga pe mine din dragoste.

Noi insa Il strigam pe Tatal Ceresc, de regula, numai cand ne trebuie ceva; semn ca n-avem dragoste destula. Intre noi si Tatal Ceresc e mai mult un raport de cersetorie decat de dragoste fiasca.

A patra oara: vad pe copilul meu ca n-are nici o grija. El este...