13 ani de la plecarea la Domnul a fr. Moise Velescu din Arad
Fratele Moise Velescu s-a nascut in comuna Cicir din judetul Arad, la data de 27 februarie 1921. In 2 februarie 1951 s-a casatorit cu sora Elita, buna si scumpa noastra sora din Varsand, judetul Arad, cu care impreuna au facut multe si tainice binefaceri pentru multi cunoscuti sau necunoscuti frati si copii ai lui Hristos. []Fratele Moise Velescu s-a nascut in comuna Cicir din judetul Arad, la data de 27 februarie 1921. In 2 februarie 1951 s-a casatorit cu sora Elita, buna si scumpa noastra sora din Varsand, judetul Arad, cu care impreuna au facut multe si tainice binefaceri pentru multi cunoscuti sau necunoscuti frati si copii ai lui Hristos.
Dupa ce s-au predat in slujba Domnului, ei si-au pus cu totul in aceasta slujba nu numai viata lor, ci tot ceea ce au mai avut: casa lor, masa lor, banul lor si timpul lor. Inca de la inceput, casa lor din Arad, de pe strada Turturicii, numarul 7, a devenit casa de oaspeti a Domnului Iisus pentru toti fratii care aveau drumuri si trecere pe acolo dintr-o parte in alta a tarii. Fratele Traian, indeosebi, le va pastra o vesnica pretuire si recunostinta pentru ca, inca de la inceputul inchisorilor sale din 1947 si pana la anii ultimelor incercari, de-a lungul multor zeci de ani, aceste doua suflete nobile si scumpe au fost statornice in a-l cauta pe la toate inchisorile ori spitalele pe unde a fost dus pentru Domnul si pentru Lucrarea Oastei Sale. Luna de luna, in anii cei grei, fratele Moise si sora Elita si-au pus tot ce au avut pentru a alerga pe la usile inchisorilor ori spitalelor, spre a cauta cu cate un pachet pe suferinzii Domnului ori pe familiile acestora ramase acasa fara hrana, fara imbracaminte sau lemne de foc.
Adeseori cu fratele andor de la Beliu si cu sotia acestuia, sora Maria, ori cu familia fratelui Valer si sora Fica de la Simeria, ei aveau grija sa nu ramana necer cetata nici o casa si familie ramase fara fratele care era in incercare pentru Domnul. Adesea isi aduceau acolo ultimul aliment din camara lor si ultimul banut din punga. Niciodata nu vor fi uitate inaintea lui Dumnezeu aceste jertfe si osteneli ale acestor minunate inimi binefacatoare. Totdeauna ne vom ruga Domnului sa le rasplateasca El, Singurul Care poate fi in masura sa le rasplateasca, dupa multimea indurarilor si bogatiilor Sale.
In afara de aceasta munca de ajutorare mai deosebita ca a oricaror altora, tot atat de frumoase si binefacatoare au fost si munca si jertfa lor de posturi si ruga ciuni, la fel de sustinute, pentru fratii si familiile celor incercati. Ori pentru rabdarea si biruinta Lucrarii Domnului, care era atat de incercata si prigonita de zeci de ani de zile. In acei ani de mari framantari si necazuri, fratele Moise si sora Elita impreuna cu alti frati si surori din jurul lor au organizat schim buri de rugaciune necurmata. Douazeci si patru de echipe de frati si surori erau asezati pe schimburi de cate o ora, in fiecare zi si noap te. Cand le sosea ceasul anumit, cei care alcatuiau schimbul de rugaciune auzeau ceasul sunand si se sculau, asezan du se pe genunchi in fata Domnului si Cuvantului Sau. i ramaneau ingenuncheati un ceas, ru gandu-se cu lacrimi si cu cutremur sufletesc pentru fiecare frate care era in suferinta, dupa numele sau. Apoi pentru fiecare membru al familiei sale. Apoi pentru fiecare adunare in parte. Petrecand astfel tot acest ceas in cereri si in mijlociri staruitoare pentru viata, pentru statornicia in credinta, pentru puterea de rabdare, pentru...
Dupa ce s-au predat in slujba Domnului, ei si-au pus cu totul in aceasta slujba nu numai viata lor, ci tot ceea ce au mai avut: casa lor, masa lor, banul lor si timpul lor. Inca de la inceput, casa lor din Arad, de pe strada Turturicii, numarul 7, a devenit casa de oaspeti a Domnului Iisus pentru toti fratii care aveau drumuri si trecere pe acolo dintr-o parte in alta a tarii. Fratele Traian, indeosebi, le va pastra o vesnica pretuire si recunostinta pentru ca, inca de la inceputul inchisorilor sale din 1947 si pana la anii ultimelor incercari, de-a lungul multor zeci de ani, aceste doua suflete nobile si scumpe au fost statornice in a-l cauta pe la toate inchisorile ori spitalele pe unde a fost dus pentru Domnul si pentru Lucrarea Oastei Sale. Luna de luna, in anii cei grei, fratele Moise si sora Elita si-au pus tot ce au avut pentru a alerga pe la usile inchisorilor ori spitalelor, spre a cauta cu cate un pachet pe suferinzii Domnului ori pe familiile acestora ramase acasa fara hrana, fara imbracaminte sau lemne de foc.
Adeseori cu fratele andor de la Beliu si cu sotia acestuia, sora Maria, ori cu familia fratelui Valer si sora Fica de la Simeria, ei aveau grija sa nu ramana necer cetata nici o casa si familie ramase fara fratele care era in incercare pentru Domnul. Adesea isi aduceau acolo ultimul aliment din camara lor si ultimul banut din punga. Niciodata nu vor fi uitate inaintea lui Dumnezeu aceste jertfe si osteneli ale acestor minunate inimi binefacatoare. Totdeauna ne vom ruga Domnului sa le rasplateasca El, Singurul Care poate fi in masura sa le rasplateasca, dupa multimea indurarilor si bogatiilor Sale.
In afara de aceasta munca de ajutorare mai deosebita ca a oricaror altora, tot atat de frumoase si binefacatoare au fost si munca si jertfa lor de posturi si ruga ciuni, la fel de sustinute, pentru fratii si familiile celor incercati. Ori pentru rabdarea si biruinta Lucrarii Domnului, care era atat de incercata si prigonita de zeci de ani de zile. In acei ani de mari framantari si necazuri, fratele Moise si sora Elita impreuna cu alti frati si surori din jurul lor au organizat schim buri de rugaciune necurmata. Douazeci si patru de echipe de frati si surori erau asezati pe schimburi de cate o ora, in fiecare zi si noap te. Cand le sosea ceasul anumit, cei care alcatuiau schimbul de rugaciune auzeau ceasul sunand si se sculau, asezan du se pe genunchi in fata Domnului si Cuvantului Sau. i ramaneau ingenuncheati un ceas, ru gandu-se cu lacrimi si cu cutremur sufletesc pentru fiecare frate care era in suferinta, dupa numele sau. Apoi pentru fiecare membru al familiei sale. Apoi pentru fiecare adunare in parte. Petrecand astfel tot acest ceas in cereri si in mijlociri staruitoare pentru viata, pentru statornicia in credinta, pentru puterea de rabdare, pentru...
