Purtarea Crucii – urmarea lui Hristos, pe calea mântuirii
Mitropolitul Laurentiu Iubirea lui Dumnezeu si incercarile vietii Mantuitorul Hristos, prin intreaga Sa opera de mantuire, este intruparea iubirii nemarginite a lui Dumnezeu fata de om, creatura Sa, pentru ca acesta sa-si poata implini scopul pentru care a fost creat, asemanarea cu Dumnezeu si castigarea vietii celei vesnice. Pentru implinirea acestui ideal suprem si [] Mitropolitul LaurentiuIubirea lui Dumnezeu si incercarile vietiiMantuitorul Hristos, prin intreaga Sa opera de mantuire, este intruparea iubirii nemarginite a lui Dumnezeu fata de om, creatura Sa, pentru ca acesta sa-si poata implini scopul pentru care a fost creat, asemanarea cu Dumnezeu si castigarea vietii celei vesnice.
Pentru implinirea acestui ideal suprem si pentru a depasi toate incercarile vietii, Mantuitorul ne adreseaza, astazi, tuturor chemarea: Oricine voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie (Marcu 8, 34).
Chemarea este facultativa! Dumnezeu nu ne mantuieste cu forta, de aceea a zis: Cine voieste sa vina dupa Mine , insa asteapta ca noi sa dorim si sa cerem binecuvantarea si ajutorul Sau. Libertatea ne-a daruit-o Dumnezeu de cand ne-a creat dupa chipul Sau ca persoane rationale, libere si capabile de a mentine legatura cu Creatorul. Insa, urmarea lui Hristos sau trairea vietii noastre in Hristos si cu Hristos, dobandita prin Sfintele Taine ale Bisericii, este singura cale prin care noi ne putem castiga viata cea vesnica. Sfantului Apostol Pavel marturiseste: Nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine (Gal. 2, 20).
Iubirea dumnezeiasca preamilostiva nu se limiteaza numai la chemarea de a-L urma pe Hristos, ci ne arata si calea de urmat, prin implinirea a doua conditii: lepadarea de sine si luarea crucii.
Prima treapta in urmarea libera a lui Hristos este lepadarea de sine. Cel care voieste sa-L urmeze pe Hristos trebuie sa se lepede de sine, acordand intaietate trebuintelor sufletului, fata de poftele amagitoare ale trupului, lasand la o parte tot ceea ce tine de egoismul sau, urmand voia Domnului, pazind poruncile Lui, iubind pe Dumnezeu si pe semeni. Lepadarea de sine este un act liber de smerenie sfanta, care sporeste si inalta demnitatea persoanei, nu o injoseste, dupa cum ne incredinteaza Mantuitorul, zicand: cine se va smeri pe sine se va inalta (Matei 23,12). Lepadarea de sine nu este o renuntare la datoriile pe care le avem pentru intretinerea vietii, ci la pornirea pacatoasa de a implini poftele trupului, acordandu-i tot ceea ce e mai bun si, mai ales, atunci cand nu este necesar sau chiar in timpul postului. Toate bunatatile din lumea aceasta sunt darurile lui Dumnezeu si doar pe El trebuie sa-L consideram Stapan a toate, nu pe noi insine.
A doua treapta a urmarii lui Hristos este luarea crucii noastre si purtarea ei cu multumire, urmandu-L pe Hristos, Care a purtat Crucea pentru noi si pentru a noastra mantuire. Aici, crucea ne invata Preafericitul Parinte Patriarh Daniel poate insemna o suferinta, neputinta, neimplinire, o incercare, o recunoastere a limitelor noastre, a finitudinii conditiei umane, dar si o permanenta rastignire intre idealul propus si rezultatul obtinut, caci nu fac binele pe care il voiesc, ci raul pe care nu-l voiesc, pe acela il savarsesc (Romani 7,19) [Foame si sete dupa Dumnezeu intelesul si folosul postului, Ed. Basilica, Bucuresti, 2010, p. 152-153].
Purtarea crucii este asumarea a tot ceea ce Dumnezeu ti-a randuit ca incercari ale vietii pentru a fi biruite si unele chiar a fi ispasite, desi Dumnezeu nu ne pedepseste pentru faradelegile noastre, asteptand intoarcerea noastra. Suferintele si necazurile noastre pot veni asupra noastra si din cauza pacatelor si greselilor savarsite, insa iubirea de oameni a lui Dumnezeu le ingaduie, ca pedagogie dumnezeiasca, pentru depasirea lor si pentru indreptarea noastra, spre slava preasfantului Sau nume si mantuirea noastra. Hristos, Care a purtat Crucea pentru noi, nu ne lasa fara de ajutor, ci ne ajuta sa ne purtam crucea proprie, care ni se pare uneori greu de purtat. In acest sens, este edificatoare urmatoarea istorioara:Un parinte nevoitor, dar suferind, se ruga lui Dumnezeu ca sa-i usureze crucea vietii sale, pe care o considera prea grea. Pentru intarirea lui in credinta si in nevointele spirituale, Dumnezeu S-a milostivit de el si i-a transmis prin inger, noaptea in vis, sa mearga la o biserica din apropiere, inconjurata de un cimitir si acolo isi va vedea crucea sa. La intrarea in biserica l-a intampinat preotul, care primise si el instiintare, si l-a indemnat sa-si aleaga din multimile de cruci, de diferite marimi si din diferite materiale, pe care crede ca i-ar fi potrivita sa o poarte fara cartire, multumind lui Dumnezeu. Privirea lui s-a indreptat spre o cruce din lemn, mai usoara, pe care ar putea sa o poarte cu sine toata viata. A fost indemnat de indata sa citeasca numele inscris pe acea cruce. Mare i-a fost uimirea cand a citit numele sau pe acea cruce usoara. Si s-a intors indreptat la ostenelile sale, rugandu-L pe Dumnezeu ca sa-i sporeasca suferintele, pentru a dobandi o mai mare rasplata cereasca.
Luarea crucii si urmarea...
Pentru implinirea acestui ideal suprem si pentru a depasi toate incercarile vietii, Mantuitorul ne adreseaza, astazi, tuturor chemarea: Oricine voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie (Marcu 8, 34).
Chemarea este facultativa! Dumnezeu nu ne mantuieste cu forta, de aceea a zis: Cine voieste sa vina dupa Mine , insa asteapta ca noi sa dorim si sa cerem binecuvantarea si ajutorul Sau. Libertatea ne-a daruit-o Dumnezeu de cand ne-a creat dupa chipul Sau ca persoane rationale, libere si capabile de a mentine legatura cu Creatorul. Insa, urmarea lui Hristos sau trairea vietii noastre in Hristos si cu Hristos, dobandita prin Sfintele Taine ale Bisericii, este singura cale prin care noi ne putem castiga viata cea vesnica. Sfantului Apostol Pavel marturiseste: Nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine (Gal. 2, 20).
Iubirea dumnezeiasca preamilostiva nu se limiteaza numai la chemarea de a-L urma pe Hristos, ci ne arata si calea de urmat, prin implinirea a doua conditii: lepadarea de sine si luarea crucii.
Prima treapta in urmarea libera a lui Hristos este lepadarea de sine. Cel care voieste sa-L urmeze pe Hristos trebuie sa se lepede de sine, acordand intaietate trebuintelor sufletului, fata de poftele amagitoare ale trupului, lasand la o parte tot ceea ce tine de egoismul sau, urmand voia Domnului, pazind poruncile Lui, iubind pe Dumnezeu si pe semeni. Lepadarea de sine este un act liber de smerenie sfanta, care sporeste si inalta demnitatea persoanei, nu o injoseste, dupa cum ne incredinteaza Mantuitorul, zicand: cine se va smeri pe sine se va inalta (Matei 23,12). Lepadarea de sine nu este o renuntare la datoriile pe care le avem pentru intretinerea vietii, ci la pornirea pacatoasa de a implini poftele trupului, acordandu-i tot ceea ce e mai bun si, mai ales, atunci cand nu este necesar sau chiar in timpul postului. Toate bunatatile din lumea aceasta sunt darurile lui Dumnezeu si doar pe El trebuie sa-L consideram Stapan a toate, nu pe noi insine.
A doua treapta a urmarii lui Hristos este luarea crucii noastre si purtarea ei cu multumire, urmandu-L pe Hristos, Care a purtat Crucea pentru noi si pentru a noastra mantuire. Aici, crucea ne invata Preafericitul Parinte Patriarh Daniel poate insemna o suferinta, neputinta, neimplinire, o incercare, o recunoastere a limitelor noastre, a finitudinii conditiei umane, dar si o permanenta rastignire intre idealul propus si rezultatul obtinut, caci nu fac binele pe care il voiesc, ci raul pe care nu-l voiesc, pe acela il savarsesc (Romani 7,19) [Foame si sete dupa Dumnezeu intelesul si folosul postului, Ed. Basilica, Bucuresti, 2010, p. 152-153].
Purtarea crucii este asumarea a tot ceea ce Dumnezeu ti-a randuit ca incercari ale vietii pentru a fi biruite si unele chiar a fi ispasite, desi Dumnezeu nu ne pedepseste pentru faradelegile noastre, asteptand intoarcerea noastra. Suferintele si necazurile noastre pot veni asupra noastra si din cauza pacatelor si greselilor savarsite, insa iubirea de oameni a lui Dumnezeu le ingaduie, ca pedagogie dumnezeiasca, pentru depasirea lor si pentru indreptarea noastra, spre slava preasfantului Sau nume si mantuirea noastra. Hristos, Care a purtat Crucea pentru noi, nu ne lasa fara de ajutor, ci ne ajuta sa ne purtam crucea proprie, care ni se pare uneori greu de purtat. In acest sens, este edificatoare urmatoarea istorioara:Un parinte nevoitor, dar suferind, se ruga lui Dumnezeu ca sa-i usureze crucea vietii sale, pe care o considera prea grea. Pentru intarirea lui in credinta si in nevointele spirituale, Dumnezeu S-a milostivit de el si i-a transmis prin inger, noaptea in vis, sa mearga la o biserica din apropiere, inconjurata de un cimitir si acolo isi va vedea crucea sa. La intrarea in biserica l-a intampinat preotul, care primise si el instiintare, si l-a indemnat sa-si aleaga din multimile de cruci, de diferite marimi si din diferite materiale, pe care crede ca i-ar fi potrivita sa o poarte fara cartire, multumind lui Dumnezeu. Privirea lui s-a indreptat spre o cruce din lemn, mai usoara, pe care ar putea sa o poarte cu sine toata viata. A fost indemnat de indata sa citeasca numele inscris pe acea cruce. Mare i-a fost uimirea cand a citit numele sau pe acea cruce usoara. Si s-a intors indreptat la ostenelile sale, rugandu-L pe Dumnezeu ca sa-i sporeasca suferintele, pentru a dobandi o mai mare rasplata cereasca.
Luarea crucii si urmarea...
