Nu te lăsa păcălit! “Plata păcatului este moartea.” (Romani 6, 23)
Plata pacatului este moartea. (Romani 6, 23) Daca ia aminte cineva la omul mancat de poftele lumii si la cel care urmeaza caile lui Dumnezeu, vede la dansii mari deosebiri nu numai de la fapta la fapta, de pilda, ca unul pofteste dupa bautura, pe cand celalalt nu; ci si in infatisarea lor intreaga se []Plata pacatului este moartea. (Romani 6, 23)Daca ia aminte cineva la omul mancat de poftele lumii si la cel care urmeaza caile lui Dumnezeu, vede la dansii mari deosebiri nu numai de la fapta la fapta, de pilda, ca unul pofteste dupa bautura, pe cand celalalt nu; ci si in infatisarea lor intreaga se vede ca astfel este unul, astfel celalalt. Omul lumesc este mai zvapaiat, mai tulburat, mai impins spre o pofta sau alta. Omul duhului este mai tihnit, mai ganditor. Omului lumesc nu-i dau pace poftele lui, il scot di casa afara. Vrea sa se mai vada cu ai lui, sa se inhaiteze cu cei mancati de gusturi asemenea cu ale lui, pentru ca sa se zbantuiasca mai turbati in gustarea pacatului.
Ati vazut betiv care sa-si ia clondirul cu vin sau rachiu si sa mearga acasa la el sa-l soarba in tacere? As! Nu-l lasa inima sa faca aceasta singur. El numaidecat trebuie sa se duca la crasma, sa-si gaseasca tovarasi de chef, sa auda in jurul lui chiote si galceava. Atunci se simte betivul in largul lui.
Omul lumii este o biata frunzaOmul lumii este o biata frunza pe unda apei. Cat se simte el voios si focos, cat se arata el maret si de voinicos, cat ii spun altii ca e plin de viata, dupa dreptate, este o biata zdreanta in ghearele poftelor lui. Se crede omul mare si tare, dar el e praful ce-l spulbera vantul de pe fata pamantului (Psalmul 1). Este fiinta fara statornicie in el insusi, este manat de un foc ascuns, care nu-i da pace. Si daca si-a facut pofta intr-o zi si daca a zacut ca un balaur ghiftuit dupa aceea (asa zace sarpele Boa dupa ce si-a inghitit prada), cum se trezeste, cum se vede iar in lume, din nou tanjeste sa mai guste ce a gustat. Si asa, nu mai are odihna si pacatul il tot mana din urma. Multi ajung in felul acesta si pana la moarte.
In toata aceasta vreme, omul lumii este hatuit incoace si incolo, cand de una cand de alta. Poftele se incruciseaza una cu alta, se nasc una din alta. Bietul pofticios parca ar fi fugarit de o haita de vrajmasi. Da, omul lumii nu are tihna in el insusi. El este ca un alungat care-si cauta adapostul in largul lumii si nu-l gaseste.
Altul este omul duhului Altul este omul duhului. El este manat de una si singura: dorul de a uma caile lui Dumnezeu. Si el are nevoie sa umble in multe parti pentru a-si agonisi nevoile vietii. Dar umbla intins pentru implinirea lor, fara a fi abatut la dreapta si la stanga de poftele care nu dau ragaz omului de lume. El poate fi mult mai atintit la treburile sale, la tot ce are de facut, fiindca nu este tulburat de pofte straine.
Omul duhului isi rosteste rugaciunea: Nadejdea mea este Tatal, scaparea mea...
Ati vazut betiv care sa-si ia clondirul cu vin sau rachiu si sa mearga acasa la el sa-l soarba in tacere? As! Nu-l lasa inima sa faca aceasta singur. El numaidecat trebuie sa se duca la crasma, sa-si gaseasca tovarasi de chef, sa auda in jurul lui chiote si galceava. Atunci se simte betivul in largul lui.
Omul lumii este o biata frunzaOmul lumii este o biata frunza pe unda apei. Cat se simte el voios si focos, cat se arata el maret si de voinicos, cat ii spun altii ca e plin de viata, dupa dreptate, este o biata zdreanta in ghearele poftelor lui. Se crede omul mare si tare, dar el e praful ce-l spulbera vantul de pe fata pamantului (Psalmul 1). Este fiinta fara statornicie in el insusi, este manat de un foc ascuns, care nu-i da pace. Si daca si-a facut pofta intr-o zi si daca a zacut ca un balaur ghiftuit dupa aceea (asa zace sarpele Boa dupa ce si-a inghitit prada), cum se trezeste, cum se vede iar in lume, din nou tanjeste sa mai guste ce a gustat. Si asa, nu mai are odihna si pacatul il tot mana din urma. Multi ajung in felul acesta si pana la moarte.
In toata aceasta vreme, omul lumii este hatuit incoace si incolo, cand de una cand de alta. Poftele se incruciseaza una cu alta, se nasc una din alta. Bietul pofticios parca ar fi fugarit de o haita de vrajmasi. Da, omul lumii nu are tihna in el insusi. El este ca un alungat care-si cauta adapostul in largul lumii si nu-l gaseste.
Altul este omul duhului Altul este omul duhului. El este manat de una si singura: dorul de a uma caile lui Dumnezeu. Si el are nevoie sa umble in multe parti pentru a-si agonisi nevoile vietii. Dar umbla intins pentru implinirea lor, fara a fi abatut la dreapta si la stanga de poftele care nu dau ragaz omului de lume. El poate fi mult mai atintit la treburile sale, la tot ce are de facut, fiindca nu este tulburat de pofte straine.
Omul duhului isi rosteste rugaciunea: Nadejdea mea este Tatal, scaparea mea...
