Mărturii – Fr. Costică Pânzariu
Fratele Costica Panzariu despre fratele Traian Dorz: Mi-a fost frica intotdeauna sa ma apropii de astfel de suflete Pitit undeva la doar 12 kilometri departare de cetatea Botosanilor, satucul Teisoara (com. Roma) isi pastreaza inca acel inefabil al unei bune cuviinte si al unei bune randuiri care au stapanit candva natura, sanatatea sufleteasca a satului []Fratele Costica Panzariu despre fratele Traian Dorz:Mi-a fost frica intotdeauna sa ma apropii de astfel de sufletePitit undeva la doar 12 kilometri departare de cetatea Botosanilor, satucul Teisoara (com. Roma) isi pastreaza inca acel inefabil al unei bune cuviinte si al unei bune randuiri care au stapanit candva natura, sanatatea sufleteasca a satului romanesc. Aici, fiecare atom de liniste cheama la meditatie, la rugaciune. De fiecare data cand poposesc aici, ca prin minune, ritmurile bezmetice ale lumii parca inceteaza, timpul se resemnifica, se umple de pace si de fericita implinire. Poate si pentru ca aici, in streasina de lumina a satului, s-au tesut monadele unor frumoase stari, s-au statornicit destine de lucrare ale Oastei Domnului, s-au varsat lacrimi si s-au trasat coordonate de pilduitoare vietuire.
Am nimerit, de cateva ori, in mijlocul fratilor de aici. O adunare de har si suflet, alcatuita din 10-15 surori si 3-4 frati, dintre care doar doi-trei cunoscatori de carte. Cu siguranta insa, suflete cunoscatoare de Dumnezeu. Oastea Domnului s-a infiripat aici in jurul unuia dintre fratii batrani care n-au inselat niciodata asteptarile, fratele Costica (in buletin, Constantin) Panzariu. Unul din fratii pe care nu i-au ocolit niciodata grelele incercari, focurile incinse ale ispitelor. Despre fratele s-ar putea spune multe. Ne vom opri insa doar la cateva momente deosebite ale vietii sale si, in special, la acelea axate pe scopul rubricii noastre: cum l-a cunoscut pe fratele Traian Dorz si ce a insemnat, pentru fratia sa, aceasta intalnire cu neperechele psalmist.
Hristos in spinii din capatul gradiniiFratele Costica e putin mai tanar decat Oastea Domnului. Adica ceva mai tanar fata de momentul infiintarii Lucrarii: 15 mai 1922, satul Strateni, comuna Lozna, fostul judet Dorohoi.
De Oastea Domnului afla destul de timpuriu, de la o fata orfana din satul natal, pentru care nu va inceta niciodata sa-i multumeasca lui Dumnezeu. La noi, la marginea satului Strateni, locuiau intr-o casuta modesta trei fete orfane. Una din ele cea mijlocie, Maria a inceput sa umble pe la adunari sectare. La noi in sat era numai un om de felul acesta, dar erau mai multi prin alte sate. Acestei tinere probabil nu i-a placut felul acesta despartit de Biserica, de Cruce si de Maica Domnului si intr-una din zile, intalnindu-se cu niste frati din Oastea Domnului, acestia au invitat-o la ei. Fiinta aceasta tanara era foarte inteleapta si o neintrecuta povestitoare a tot ce auzea la Biserica si la adunare. Insa lumea, asa cum a facut totdeauna cu toti cei credinciosi, o hulea cum nu se poate mai urat. Dar bucuria intalnirii ei cu Domnul Iisus era asa de mareata, incat nu-i pasa de nimic din ce zicea lumea! De la ea am aflat de Oastea Domnului.
De la sora Maria va invata primele cantari, de la ea va auzi pentru prima oara nemuritoarele versuri, poezii dintai ale Oastei: Atat de duios si de frumos vorbea ne spune fratele Costica , dar mai ales cantarea ei asa te fermeca, incat erai cuprins de-a dreptul de-o putere nevazuta si dus parca pe alte lumi. Aceasta putere, izvorata din cupola de cer, il va insoti mereu pe fratele Costica, in minunatul si anevoiosul drum al Crucii. Zile de chin si durere, penduland intre dorul neostoit de frati si salbatica prigoana a celor de-ai casei, nopti de groaznice incercari, osciland intre sumbrele ganduri ale renuntarii la tot si la toate si groaznice indemnuri vrajmase la sinucidere, ii vor strabate cu inversunare aceste vami ale tineretii.
Intotdeauna insa, ajutor de nadejde la vreme de cumpana, ingerul Domnului va griji de curatia cugetului si punerea sa in fapta sincera inaintea Domnului. Aici am sa va spun un vis pe care n-am sa-l uit intreaga mea viata, ne destainuieste suav fratele Costica. Locuiam intr-un loc pitoresc, langa o padure, casa noastra fiind inundata intre pomi de diferite soiuri. Fiind pe coasta, tatal meu a rasadit niste spini la capatul gradinii. Inca de mic, mama ma invatase rugaciuni si, mai ales, Tatal nostru. In casa noastra, drept in colt, era asezata icoana Maicii Domnului cu Domnul Iisus in brate. Mama intotdeauna imi spunea sa privesc, atunci cand ma rog, la Maica Domnului. Imi indrepta ochii, cand ma rugam, catre Maica Domnului, si eu, invatand asa, cand mama nu era in casa si nici ceilalti, ma duceam la icoana sa vad cine este in interior. Cateodata era seara, cand inca nu se aprinsese lampa, dar ardea focul si razele focului patrundeau in Icoana. Atunci vedeam o alta casa, un alt copil, cu alte asezari, pe care numai acolo le puteam vedea. Ele se prevedeau din casa, insa mie mi se pareau din alta lume Asa de mult iubeam eu locul si Icoana cu Maica Domnului si Pruncutul in brate, incat imi erau nedespartiti.
Intr-o noapte, pe cand dormeam langa tatal meu, m-am trezit plangand Ce se intamplase? Cineva Il luase pe Domnul Iisus din bratele Maicii Sale si-L dusese in capatul gradinii, aruncandu-L intre spini, iar eu ma tanguiam dupa El. Acest vis l-am inteles mai tarziu, dupa ce m-am intors la Domnul. El tanjea dupa mine inca de cand eram copil i ce bine zice Cuvantul: Tu ma cunosteai de pe cand nu eram decat un plod si in Cartea Ta erau numarate toate zilele mele.
L-am imbratisat si eu pe fratele Traian si l-am luat cu mineAceasta intalnire, din frageda copilarie, cu Domnul Iisus, va fi doar inceputul unor nesfarsite intalniri cu El si cu oamenii Sai, in depline partasii. Rand pe rand, cunoaste suflete scumpe, neuitati stegari ai vremii si ai sufletului acelor meleaguri: fratele Moruz, fratele Axinuta, fratele Sava Acostachioaie etc.
Insa intalnirea care i-a pecetluit intr-un mod aparte viata de credinta este aceea cu fratele Traian Dorz. Sa fi fost prin anul 1956 isi reinnoada fratele Costica firul amintirilor. Se instiintase o nunta la Cluj, pe dealul Feleacului. Auzisem ca se poate sa vina si fratele Traian, el fiind nu de mult eliberat din inchisoare.
De mult imi povesteau fratii despre el si eu, citindu-i poeziile si unele din meditatii, ardeam de dorinta nu sa vorbesc cu el (asta n-o meritam), ci numai sa-l pot vedea. i, in sfarsit, cu multe piedici pe tren, am ajuns la Cluj, unde ne-au intampinat cativa dintre fratii de pe aceste locuri, care, dupa ce ne-au primit, ne-au dat unele indicatii si ne-au insotit pe drumul Feleacului. Pe la ora 11, urca pe coasta unei livezi cu pruni si meri multime mare de frati si surori, flamanzi si insetati, ca si noi, dupa Cuvantul lui Dumnezeu. i se strangeau peste tot grupuri, fiecare cu cei cu care se cunostea.
Grupul nostru era mic, iar noi, cei din Moldova, nu prea eram cunoscuti si nu ne mai saturam sa privim la frati, pentru ca inca nu vazusem o astfel de intalnire.
Indata am vazut un grup mai mare si din toti cati mai urcau numai acolo se opreau, iar unii din ei, si frati si surori, au inceput sa-si stearga ochii. N-am mai putut sta si m-am indreptat inspre ei. Cine credeti ca era acolo? Cel pe care-l doream si-l cautam de ani de zile: fratele Traian!Statea in mijloc, cu haina pe mana si cu obrajii udati, vorbindu-le mereu fratilor despre statornicie. Era eliberat nu de mult din una din multele inchisori si era inconjurat de multi frati, mai ales de cei din Maramures, pe care ii cunosteai dupa portul lor deosebit. Da. El era, fratele si iubitul Domnului si al nostru, Traian Dorz! Il vedeam pentru prima data si-i ascultam cuvintele de foc si de jar ale dragostei si statorniciei fratesti, cu accentul pe cuvintele: Daca ati ramas statornici, ne-am mai putut revedea din nou, dar cu cei ce si-au calcat legamantul, nu ne mai putem intalni! Isi stergea lacrimile, intrebandu-i pe unii: Dar fratii din cutare loc, din cutare sat sau oras, ce fac? i daca au ramas statornici. i ei ii raspundeau inlacrimati. i atunci am putut vedea o multime de frati pe care nu-i cunosteam, ascultand placut si duios sfintele cuvinte trecute prin foc si limpezite prin lacrimi. Dupa asta n-am mai putut sta mult, caci stateam nemiscat, si nu departe de mine statea si fratele Arcade, care si el il vedea pentru prima data. A inceput apoi adunarea afara, in aer liber, intr-o livada, la umbra.
Fratii vorbeau de langa pom in vale si toata multimea era pe coasta, vazand asa de bine tot mersul vorbirilor si cantarilor. Cand s-a incheiat adunarea, am dorit si noi sa ne apropiem de fratele Traian, macar sa ne atingem de el. Ajungand in apropierea sa, nespus de multumit, ne-a intrebat de unde suntem.
Toate acestea bucurii negraite le aducea Duhul Domnului fara sa ne coste nimic, pentru ca Il costase pe Domnul prima data, apoi pe cei pe care-i alesese El pentru astfel de jertfe, ca sa poata intregi suferintele Sale.
Era vremea sa plecam la gara. Ce despartiri, ce sarutari si ce imbratisari! i ce privelisti, pe care nu le-am mai vazut si care sunt asa de putine in lumea asta! L-am imbratisat si eu pe fratele Traian si l-am luat cu mine, punandu-l sa stea mereu alaturi de Domnul si tot mai aproape de inima meaContactul cu fratele Traian se va strange, de acum, tot mai mult, in special prin cuvantul scris. Incet-incet, i-am cautat unele din volumele cu...
Am nimerit, de cateva ori, in mijlocul fratilor de aici. O adunare de har si suflet, alcatuita din 10-15 surori si 3-4 frati, dintre care doar doi-trei cunoscatori de carte. Cu siguranta insa, suflete cunoscatoare de Dumnezeu. Oastea Domnului s-a infiripat aici in jurul unuia dintre fratii batrani care n-au inselat niciodata asteptarile, fratele Costica (in buletin, Constantin) Panzariu. Unul din fratii pe care nu i-au ocolit niciodata grelele incercari, focurile incinse ale ispitelor. Despre fratele s-ar putea spune multe. Ne vom opri insa doar la cateva momente deosebite ale vietii sale si, in special, la acelea axate pe scopul rubricii noastre: cum l-a cunoscut pe fratele Traian Dorz si ce a insemnat, pentru fratia sa, aceasta intalnire cu neperechele psalmist.
Hristos in spinii din capatul gradiniiFratele Costica e putin mai tanar decat Oastea Domnului. Adica ceva mai tanar fata de momentul infiintarii Lucrarii: 15 mai 1922, satul Strateni, comuna Lozna, fostul judet Dorohoi.
De Oastea Domnului afla destul de timpuriu, de la o fata orfana din satul natal, pentru care nu va inceta niciodata sa-i multumeasca lui Dumnezeu. La noi, la marginea satului Strateni, locuiau intr-o casuta modesta trei fete orfane. Una din ele cea mijlocie, Maria a inceput sa umble pe la adunari sectare. La noi in sat era numai un om de felul acesta, dar erau mai multi prin alte sate. Acestei tinere probabil nu i-a placut felul acesta despartit de Biserica, de Cruce si de Maica Domnului si intr-una din zile, intalnindu-se cu niste frati din Oastea Domnului, acestia au invitat-o la ei. Fiinta aceasta tanara era foarte inteleapta si o neintrecuta povestitoare a tot ce auzea la Biserica si la adunare. Insa lumea, asa cum a facut totdeauna cu toti cei credinciosi, o hulea cum nu se poate mai urat. Dar bucuria intalnirii ei cu Domnul Iisus era asa de mareata, incat nu-i pasa de nimic din ce zicea lumea! De la ea am aflat de Oastea Domnului.
De la sora Maria va invata primele cantari, de la ea va auzi pentru prima oara nemuritoarele versuri, poezii dintai ale Oastei: Atat de duios si de frumos vorbea ne spune fratele Costica , dar mai ales cantarea ei asa te fermeca, incat erai cuprins de-a dreptul de-o putere nevazuta si dus parca pe alte lumi. Aceasta putere, izvorata din cupola de cer, il va insoti mereu pe fratele Costica, in minunatul si anevoiosul drum al Crucii. Zile de chin si durere, penduland intre dorul neostoit de frati si salbatica prigoana a celor de-ai casei, nopti de groaznice incercari, osciland intre sumbrele ganduri ale renuntarii la tot si la toate si groaznice indemnuri vrajmase la sinucidere, ii vor strabate cu inversunare aceste vami ale tineretii.
Intotdeauna insa, ajutor de nadejde la vreme de cumpana, ingerul Domnului va griji de curatia cugetului si punerea sa in fapta sincera inaintea Domnului. Aici am sa va spun un vis pe care n-am sa-l uit intreaga mea viata, ne destainuieste suav fratele Costica. Locuiam intr-un loc pitoresc, langa o padure, casa noastra fiind inundata intre pomi de diferite soiuri. Fiind pe coasta, tatal meu a rasadit niste spini la capatul gradinii. Inca de mic, mama ma invatase rugaciuni si, mai ales, Tatal nostru. In casa noastra, drept in colt, era asezata icoana Maicii Domnului cu Domnul Iisus in brate. Mama intotdeauna imi spunea sa privesc, atunci cand ma rog, la Maica Domnului. Imi indrepta ochii, cand ma rugam, catre Maica Domnului, si eu, invatand asa, cand mama nu era in casa si nici ceilalti, ma duceam la icoana sa vad cine este in interior. Cateodata era seara, cand inca nu se aprinsese lampa, dar ardea focul si razele focului patrundeau in Icoana. Atunci vedeam o alta casa, un alt copil, cu alte asezari, pe care numai acolo le puteam vedea. Ele se prevedeau din casa, insa mie mi se pareau din alta lume Asa de mult iubeam eu locul si Icoana cu Maica Domnului si Pruncutul in brate, incat imi erau nedespartiti.
Intr-o noapte, pe cand dormeam langa tatal meu, m-am trezit plangand Ce se intamplase? Cineva Il luase pe Domnul Iisus din bratele Maicii Sale si-L dusese in capatul gradinii, aruncandu-L intre spini, iar eu ma tanguiam dupa El. Acest vis l-am inteles mai tarziu, dupa ce m-am intors la Domnul. El tanjea dupa mine inca de cand eram copil i ce bine zice Cuvantul: Tu ma cunosteai de pe cand nu eram decat un plod si in Cartea Ta erau numarate toate zilele mele.
L-am imbratisat si eu pe fratele Traian si l-am luat cu mineAceasta intalnire, din frageda copilarie, cu Domnul Iisus, va fi doar inceputul unor nesfarsite intalniri cu El si cu oamenii Sai, in depline partasii. Rand pe rand, cunoaste suflete scumpe, neuitati stegari ai vremii si ai sufletului acelor meleaguri: fratele Moruz, fratele Axinuta, fratele Sava Acostachioaie etc.
Insa intalnirea care i-a pecetluit intr-un mod aparte viata de credinta este aceea cu fratele Traian Dorz. Sa fi fost prin anul 1956 isi reinnoada fratele Costica firul amintirilor. Se instiintase o nunta la Cluj, pe dealul Feleacului. Auzisem ca se poate sa vina si fratele Traian, el fiind nu de mult eliberat din inchisoare.
De mult imi povesteau fratii despre el si eu, citindu-i poeziile si unele din meditatii, ardeam de dorinta nu sa vorbesc cu el (asta n-o meritam), ci numai sa-l pot vedea. i, in sfarsit, cu multe piedici pe tren, am ajuns la Cluj, unde ne-au intampinat cativa dintre fratii de pe aceste locuri, care, dupa ce ne-au primit, ne-au dat unele indicatii si ne-au insotit pe drumul Feleacului. Pe la ora 11, urca pe coasta unei livezi cu pruni si meri multime mare de frati si surori, flamanzi si insetati, ca si noi, dupa Cuvantul lui Dumnezeu. i se strangeau peste tot grupuri, fiecare cu cei cu care se cunostea.
Grupul nostru era mic, iar noi, cei din Moldova, nu prea eram cunoscuti si nu ne mai saturam sa privim la frati, pentru ca inca nu vazusem o astfel de intalnire.
Indata am vazut un grup mai mare si din toti cati mai urcau numai acolo se opreau, iar unii din ei, si frati si surori, au inceput sa-si stearga ochii. N-am mai putut sta si m-am indreptat inspre ei. Cine credeti ca era acolo? Cel pe care-l doream si-l cautam de ani de zile: fratele Traian!Statea in mijloc, cu haina pe mana si cu obrajii udati, vorbindu-le mereu fratilor despre statornicie. Era eliberat nu de mult din una din multele inchisori si era inconjurat de multi frati, mai ales de cei din Maramures, pe care ii cunosteai dupa portul lor deosebit. Da. El era, fratele si iubitul Domnului si al nostru, Traian Dorz! Il vedeam pentru prima data si-i ascultam cuvintele de foc si de jar ale dragostei si statorniciei fratesti, cu accentul pe cuvintele: Daca ati ramas statornici, ne-am mai putut revedea din nou, dar cu cei ce si-au calcat legamantul, nu ne mai putem intalni! Isi stergea lacrimile, intrebandu-i pe unii: Dar fratii din cutare loc, din cutare sat sau oras, ce fac? i daca au ramas statornici. i ei ii raspundeau inlacrimati. i atunci am putut vedea o multime de frati pe care nu-i cunosteam, ascultand placut si duios sfintele cuvinte trecute prin foc si limpezite prin lacrimi. Dupa asta n-am mai putut sta mult, caci stateam nemiscat, si nu departe de mine statea si fratele Arcade, care si el il vedea pentru prima data. A inceput apoi adunarea afara, in aer liber, intr-o livada, la umbra.
Fratii vorbeau de langa pom in vale si toata multimea era pe coasta, vazand asa de bine tot mersul vorbirilor si cantarilor. Cand s-a incheiat adunarea, am dorit si noi sa ne apropiem de fratele Traian, macar sa ne atingem de el. Ajungand in apropierea sa, nespus de multumit, ne-a intrebat de unde suntem.
Toate acestea bucurii negraite le aducea Duhul Domnului fara sa ne coste nimic, pentru ca Il costase pe Domnul prima data, apoi pe cei pe care-i alesese El pentru astfel de jertfe, ca sa poata intregi suferintele Sale.
Era vremea sa plecam la gara. Ce despartiri, ce sarutari si ce imbratisari! i ce privelisti, pe care nu le-am mai vazut si care sunt asa de putine in lumea asta! L-am imbratisat si eu pe fratele Traian si l-am luat cu mine, punandu-l sa stea mereu alaturi de Domnul si tot mai aproape de inima meaContactul cu fratele Traian se va strange, de acum, tot mai mult, in special prin cuvantul scris. Incet-incet, i-am cautat unele din volumele cu...
