Sfântul Vicențiu din Lérin – relația dintre Scriptură şi Tradiție
Sfantul Vicentiu din L rin ( aprox. 450) ne este cunoscut in principal prin cele doua comonitorii ale sale (de la latinescul commonitorium literal, lucru care iti aduce aminte )81. Primul tratat asupra caruia ne-am aplecat in cercetarea noastra s-a pastrat in intregime; al doilea tratat, aparent furat sau pierdut in timpul vietii sale, s-a pastrat []Sfantul Vicentiu din L rin ( aprox. 450) ne este cunoscut in principal prin cele doua comonitorii ale sale (de la latinescul commonitorium literal, lucru care iti aduce aminte )81. Primul tratat asupra caruia ne-am aplecat in cercetarea noastra s-a pastrat in intregime; al doilea tratat, aparent furat sau pierdut in timpul vietii sale, s-a pastrat doar sub forma recapitularii intregului text facuta de autorul insusi. Istoricii nu au ajuns la nici un acord privitor la biografia Sfantului Vicentiu. Se presupune in general ca a fost calugar pe insula L rin (de aici, numele din L rin ). Comonitoriile sale pot fi datate destul de corect ca fiind de la 434, din moment ce Sfantul Vicentiu, in a doilea comonitoriu, se refera la Sinodul din Efes (431) ca inandu-se ante triennium [cu trei ani inainte] 82 de anul scrierii sale.
Scopul principal al comonitoriilor, asa cum il mentioneaza insusi Sfantul Vicentiu, este sa ofere criteriile dupa care sa poata cineva deosebi adevarul Credintei Sobornicesti de falsitatea depravarii eretice 83. El ofera doua criterii esentiale care se ridica deasupra tuturor celorlalte: Divin legis auctoritate [autoritatea Legii Dumnezeiesti] 84, prin care se refera la Sfanta Scriptura si ecclesi catholic traditione [traditia Bisericii Sobornicesti] 85. El vede necesitatea invocarii Traditiei Bisericii nu pentru ca Scriptura este ea insasi o marturie incompleta, ci pentru ca Scriptura, datorita profunzimii 86 ei, poate fi interpretata in moduri diferite de oameni diferiti; ea este capabila de atatea interpretari cati interpreti sunt 87 .
Astfel, Comonitoriile Sfantului Vicentiu abordeaza clar si decisiv problema autoritatii Scripturii si a Traditiei. El ridica o problema, divergenta in interpretarea Scripturii, si invoca Traditia drept una din componentele celor doua moduri de a ajunge la adevarul Bisericii Catolice. De aici, in esenta, Sfantul Vicentiu pledeaza in favoarea autoritatii unite a Scripturii si a Traditiei si, pe temeiuri hermeneutice, construieste un argument practic pentru impreuna lucrarea lor.
Sfantul Vicentiu nu minimalizeaza problema unui apel simplu la Traditie. El recunoaste prompt ca Traditia insasi trebuie definita, si o face in celebra fraza: Teneamus quod ubique, quod semper, quod ab omnibus creditum est [Credem ceea ce este crezut pretutindeni, intotdeauna si de catre oricine] 88. Pe scurt, el face apel la ceea ce parintele Florovski categorizeaza drept antichitate si consens 89 in definirea si verificarea Traditiei. Traditia, pentru a fi adevarata si universala, trebuie nu numai sa reflecte doar vederile anticilor , ci trebuie sa refaca drumul pana la un consens intre antici, si trebuie sa triumfe chiar si astazi ca adevarul sobornicesc (pretutindeni, intotdeauna, si de catre oricine [sublinierea noastra] 90). Nici antiquitas si nici consensio nu sunt prin ele insele un criteriu suficient pentru...
Scopul principal al comonitoriilor, asa cum il mentioneaza insusi Sfantul Vicentiu, este sa ofere criteriile dupa care sa poata cineva deosebi adevarul Credintei Sobornicesti de falsitatea depravarii eretice 83. El ofera doua criterii esentiale care se ridica deasupra tuturor celorlalte: Divin legis auctoritate [autoritatea Legii Dumnezeiesti] 84, prin care se refera la Sfanta Scriptura si ecclesi catholic traditione [traditia Bisericii Sobornicesti] 85. El vede necesitatea invocarii Traditiei Bisericii nu pentru ca Scriptura este ea insasi o marturie incompleta, ci pentru ca Scriptura, datorita profunzimii 86 ei, poate fi interpretata in moduri diferite de oameni diferiti; ea este capabila de atatea interpretari cati interpreti sunt 87 .
Astfel, Comonitoriile Sfantului Vicentiu abordeaza clar si decisiv problema autoritatii Scripturii si a Traditiei. El ridica o problema, divergenta in interpretarea Scripturii, si invoca Traditia drept una din componentele celor doua moduri de a ajunge la adevarul Bisericii Catolice. De aici, in esenta, Sfantul Vicentiu pledeaza in favoarea autoritatii unite a Scripturii si a Traditiei si, pe temeiuri hermeneutice, construieste un argument practic pentru impreuna lucrarea lor.
Sfantul Vicentiu nu minimalizeaza problema unui apel simplu la Traditie. El recunoaste prompt ca Traditia insasi trebuie definita, si o face in celebra fraza: Teneamus quod ubique, quod semper, quod ab omnibus creditum est [Credem ceea ce este crezut pretutindeni, intotdeauna si de catre oricine] 88. Pe scurt, el face apel la ceea ce parintele Florovski categorizeaza drept antichitate si consens 89 in definirea si verificarea Traditiei. Traditia, pentru a fi adevarata si universala, trebuie nu numai sa reflecte doar vederile anticilor , ci trebuie sa refaca drumul pana la un consens intre antici, si trebuie sa triumfe chiar si astazi ca adevarul sobornicesc (pretutindeni, intotdeauna, si de catre oricine [sublinierea noastra] 90). Nici antiquitas si nici consensio nu sunt prin ele insele un criteriu suficient pentru...
