IISUS – DOCTORUL TĂU
S-au luat dupa Iisus doi orbi, care strigau si ziceau: Ai mila de noi, Fiul lui David! (Mt 9, 27). Sfintii Evanghelisti ne dau multe amanunte despre felul in care Domnul si Mantuitorul nostru a vindecat multe neputinte ale oamenilor. Scot la lumina si faptul ca inaintea vindecarii trupurilor le asigura ceea ce era mai []S-au luat dupa Iisus doi orbi, care strigau si ziceau: Ai mila de noi, Fiul lui David! (Mt 9, 27).
Sfintii Evanghelisti ne dau multe amanunte despre felul in care Domnul si Mantuitorul nostru a vindecat multe neputinte ale oamenilor. Scot la lumina si faptul ca inaintea vindecarii trupurilor le asigura ceea ce era mai de pret: dezlegarea sufletelor din lanturile vesnicei pierzari prin iertarea pacatelor lor, Astfel, citind ca Domnul Iisus a deschis ochii orbilor, intelegem ca le-a dat, mai intai, lumina sufleteasca. Cand a deschis urechile surzilor, le-a deschis si auzul sufletesc. Cand a vindecat feluritele boli, a vindecat si ranele sufletului, curatindu-i si sfintindu-i ca sa asculte in smerenie Cuvantul Lui plin de intelepciune, putere si har; caci inaintea lui Dumnezeu sufletul nu poate fi egalat cu nici o valoare, nici cu lumea intreaga. i in conceptia fidela a lui Dumnezeu nu exista mantuire trupeasca, iar sufletul sa fie predispus chinurilor gheenei.
Patimile sunt ca omizile necrutatoare. Ele mananca si distrug tot ce odrasleste din samanta viului si dumnezeies-cului Cuvant. Sunt asemeni pasarilor rapitoare, care smulg, rapesc si culeg tot ceea ce cu sudoare, cu munca si cu lacrimi ai agonisit multi ani.
Poate orbii, in casa lui Iair, au luat cunostinta pentru prima data de Iisus si minunile Sale, ca El este Mesia cel Proorocit Care avea sa se nasca din semintia lui David. Iisus nu le raspunde indata si se fereste de lauda oamenilor. Da, El se fereste de lauda lor. Caci El era nu numai Om, ci Dumnezeu si Om. i le-a zis lor: Credeti ca pot face lucrul acesta? . Da, Doamne! raspuns-au ei. Iisus le cunostea evlavia. El ne cunoaste si pe noi daca suntem in adevar sau nu. i vedem ca fara de credinta nu se da nici un har; caci fara de credinta este cu neputinta sa fim placuti lui Dumnezeu. Caci cine se apropie de El trebuie sa creada ca El este si ca rasplateste pe cei ce-L cauta (cf. Evr 11, 6). Le cere marturisirea credintei lor si sa o faca public. Aceasta forma de exprimare se face pentru ca acei ce aud sa ia aminte si sa fie martori vii pentru acum, pentru viitor, pentru Ziua Judecatii si pentru vesnicii.
La toate marturisirile de credinta participa Dumnezeu, Cel pentru Care se face marturisirea, Cerul si Pamantul. In- tr-un cuvant spus, mediul inconjurator, ingerii si oamenii, astfel ca, in Ziua Judecatii, sa nu se poata face nici o dez-vinovatire.
Intai vine credinta care este darul lui Dumnezeu, apoi vine cunostinta (cf. II Cor 4, 13). Dupa ce orbii au marturisit credinta lor, Iisus Domnul S-a atins de ochii lor, zicandu-le: Faca-vi-se dupa credinta voastra! Sa fie lumina! (Fac 1, 3). Domnul Lumii cheama Lumina din neant, de unde nu era, ca sa arate slava si maretia Sa, sa arate ca El este Acelasi Care era atunci cand Universul in care ne miscam acum era fara de lumina si El a statornicit Lumina in Univers. Dar ce folos de Lumina universala pentru acei ce nu o vedeau si nu o aveau in ei si la ei? Ce folos de darurile binefacatoare castigate prin Jertfa, Cruce si Inviere pentru cei ce nu stau si nu sunt sub revarsarea Harului Divin?S-a atins de ochii orbilor, ca sa arate ca El este Dum-nezeu si Om desavarsit si mantuirea este numai in El (cf. Fapte 4, 12).
Vedeti sa nu stie nimeni! le porunceste Domnul. Dar ei, cum au iesit afara, au raspandit vestea despre El in tot tinutul acela, ca si alti pacatosi sa afle mantuirea.
Simturile sufletesti, la auzirea Cuvantului, se fac sensibile si deschid larg usile sau caile prin care patrunde in minte cunoasterea lucrurilor. Cand organul simturilor este sanatos, usa se deschide larg si patrunderea Adevarului se face cunoscuta si simtita. Cand Stapanul Luminii si a toate bunatatile S-a atins de slabiciunea si de neputinta omului bolnav, de indata Lumina a stralucit, si ei, orbii, s-au bucurat cu bucurie mare, de negrait. i in zadar Doctorul le poruncise sa nu trambiteze fapta, caci El Se ferea de lauda oamenilor, iar ei n-au ascultat porunca.
Minunea si bucuria implinirilor sunt doua lucruri care devin pricinile neascultarii lor. i Il marturisesc pe Domnul si puterea minunilor Sale. Se poate ca porunca sa le fie data pentru a li se incerca credinta. Oricum ar fi, ei se fac propovaduitori ai Adevarului, si propovaduirea lor devine puterea faptelor bune. Astazi, desi avem porunca Duceti-va si spuneti! Mergand, invatati toate neamurile! (Mt 28, 19), n-o facem. Spune Tertulian Apologeticul: Pe Dumnezeu orice mestesugar de rand, crestin, care L-a aflat cu adevarat, Il poate arata prin felul sau de viata, marturisindu-L peste tot locul . i totusi, prea putini cei ce-L marturisesc asemeni celor doi orbi vindecati. Credinta slaba nu are temei. Credinta sa fie fierbinte, ca sa placa Domnului.
Dupa plecarea celor doi orbi, au adus la Domnul pe un om mut, avand demon. Demonul fiind scos din omul suferind, mutul a grait. Demonul ii legase graiul si auzul. Surzii demonizati nu aud Cuvantul lui Dumnezeu si nu-L graiesc.
Vindecarile erau pricini de mare bucurie si de raspandire a Numelui Sau. Cum sa nu te bucuri cand orbii vad, schiopii umbla, surzii aud, leprosii se curatesc, mortii inviaza si saracilor li se predica Evanghelia Imparatiei lui Dumnezeu? (cf. Lc 7, 22). i totusi, pe cand unii se bucurau, se minunau si se pocaiau de faptele lor rele, altii, anume fariseii si toata tagma carturareasca si slugile lor, cleveteau si unelteau impotriva Binefacatorului. Unii se lumineaza, se trateaza, se...
Sfintii Evanghelisti ne dau multe amanunte despre felul in care Domnul si Mantuitorul nostru a vindecat multe neputinte ale oamenilor. Scot la lumina si faptul ca inaintea vindecarii trupurilor le asigura ceea ce era mai de pret: dezlegarea sufletelor din lanturile vesnicei pierzari prin iertarea pacatelor lor, Astfel, citind ca Domnul Iisus a deschis ochii orbilor, intelegem ca le-a dat, mai intai, lumina sufleteasca. Cand a deschis urechile surzilor, le-a deschis si auzul sufletesc. Cand a vindecat feluritele boli, a vindecat si ranele sufletului, curatindu-i si sfintindu-i ca sa asculte in smerenie Cuvantul Lui plin de intelepciune, putere si har; caci inaintea lui Dumnezeu sufletul nu poate fi egalat cu nici o valoare, nici cu lumea intreaga. i in conceptia fidela a lui Dumnezeu nu exista mantuire trupeasca, iar sufletul sa fie predispus chinurilor gheenei.
Patimile sunt ca omizile necrutatoare. Ele mananca si distrug tot ce odrasleste din samanta viului si dumnezeies-cului Cuvant. Sunt asemeni pasarilor rapitoare, care smulg, rapesc si culeg tot ceea ce cu sudoare, cu munca si cu lacrimi ai agonisit multi ani.
Poate orbii, in casa lui Iair, au luat cunostinta pentru prima data de Iisus si minunile Sale, ca El este Mesia cel Proorocit Care avea sa se nasca din semintia lui David. Iisus nu le raspunde indata si se fereste de lauda oamenilor. Da, El se fereste de lauda lor. Caci El era nu numai Om, ci Dumnezeu si Om. i le-a zis lor: Credeti ca pot face lucrul acesta? . Da, Doamne! raspuns-au ei. Iisus le cunostea evlavia. El ne cunoaste si pe noi daca suntem in adevar sau nu. i vedem ca fara de credinta nu se da nici un har; caci fara de credinta este cu neputinta sa fim placuti lui Dumnezeu. Caci cine se apropie de El trebuie sa creada ca El este si ca rasplateste pe cei ce-L cauta (cf. Evr 11, 6). Le cere marturisirea credintei lor si sa o faca public. Aceasta forma de exprimare se face pentru ca acei ce aud sa ia aminte si sa fie martori vii pentru acum, pentru viitor, pentru Ziua Judecatii si pentru vesnicii.
La toate marturisirile de credinta participa Dumnezeu, Cel pentru Care se face marturisirea, Cerul si Pamantul. In- tr-un cuvant spus, mediul inconjurator, ingerii si oamenii, astfel ca, in Ziua Judecatii, sa nu se poata face nici o dez-vinovatire.
Intai vine credinta care este darul lui Dumnezeu, apoi vine cunostinta (cf. II Cor 4, 13). Dupa ce orbii au marturisit credinta lor, Iisus Domnul S-a atins de ochii lor, zicandu-le: Faca-vi-se dupa credinta voastra! Sa fie lumina! (Fac 1, 3). Domnul Lumii cheama Lumina din neant, de unde nu era, ca sa arate slava si maretia Sa, sa arate ca El este Acelasi Care era atunci cand Universul in care ne miscam acum era fara de lumina si El a statornicit Lumina in Univers. Dar ce folos de Lumina universala pentru acei ce nu o vedeau si nu o aveau in ei si la ei? Ce folos de darurile binefacatoare castigate prin Jertfa, Cruce si Inviere pentru cei ce nu stau si nu sunt sub revarsarea Harului Divin?S-a atins de ochii orbilor, ca sa arate ca El este Dum-nezeu si Om desavarsit si mantuirea este numai in El (cf. Fapte 4, 12).
Vedeti sa nu stie nimeni! le porunceste Domnul. Dar ei, cum au iesit afara, au raspandit vestea despre El in tot tinutul acela, ca si alti pacatosi sa afle mantuirea.
Simturile sufletesti, la auzirea Cuvantului, se fac sensibile si deschid larg usile sau caile prin care patrunde in minte cunoasterea lucrurilor. Cand organul simturilor este sanatos, usa se deschide larg si patrunderea Adevarului se face cunoscuta si simtita. Cand Stapanul Luminii si a toate bunatatile S-a atins de slabiciunea si de neputinta omului bolnav, de indata Lumina a stralucit, si ei, orbii, s-au bucurat cu bucurie mare, de negrait. i in zadar Doctorul le poruncise sa nu trambiteze fapta, caci El Se ferea de lauda oamenilor, iar ei n-au ascultat porunca.
Minunea si bucuria implinirilor sunt doua lucruri care devin pricinile neascultarii lor. i Il marturisesc pe Domnul si puterea minunilor Sale. Se poate ca porunca sa le fie data pentru a li se incerca credinta. Oricum ar fi, ei se fac propovaduitori ai Adevarului, si propovaduirea lor devine puterea faptelor bune. Astazi, desi avem porunca Duceti-va si spuneti! Mergand, invatati toate neamurile! (Mt 28, 19), n-o facem. Spune Tertulian Apologeticul: Pe Dumnezeu orice mestesugar de rand, crestin, care L-a aflat cu adevarat, Il poate arata prin felul sau de viata, marturisindu-L peste tot locul . i totusi, prea putini cei ce-L marturisesc asemeni celor doi orbi vindecati. Credinta slaba nu are temei. Credinta sa fie fierbinte, ca sa placa Domnului.
Dupa plecarea celor doi orbi, au adus la Domnul pe un om mut, avand demon. Demonul fiind scos din omul suferind, mutul a grait. Demonul ii legase graiul si auzul. Surzii demonizati nu aud Cuvantul lui Dumnezeu si nu-L graiesc.
Vindecarile erau pricini de mare bucurie si de raspandire a Numelui Sau. Cum sa nu te bucuri cand orbii vad, schiopii umbla, surzii aud, leprosii se curatesc, mortii inviaza si saracilor li se predica Evanghelia Imparatiei lui Dumnezeu? (cf. Lc 7, 22). i totusi, pe cand unii se bucurau, se minunau si se pocaiau de faptele lor rele, altii, anume fariseii si toata tagma carturareasca si slugile lor, cleveteau si unelteau impotriva Binefacatorului. Unii se lumineaza, se trateaza, se...
