Filă de istorie – CUVÂNTAREA PĂRINTELUI VASILE I. OUATU rostită cu ocazia sfinţirii bisericii „Sf. Treime – Ghencea”
Inalt Prea Fericite Stapane, Prea Sfintite, Prea Cucernici Parinti Protoierei si iubitii mei frati si surori in Dom nul Iisus Clipa aceasta este clipa dorita de mine cu multa caldura. Este clipa atat de scumpa sufletului meu, ca pentru ajungerea ei n-am crutat nimic, nici chiar viata mea. i cu mine impreuna, au dorit-o si au []Inalt Prea Fericite Stapane,Prea Sfintite,Prea Cucernici Parinti Protoiereisi iubitii mei frati si surori in Dom nul IisusClipa aceasta este clipa dorita de mine cu multa caldura. Este clipa atat de scumpa sufletului meu, ca pentru ajungerea ei n-am crutat nimic, nici chiar viata mea. i cu mine impreuna, au dorit-o si au asteptat-o nerabdatorii toti cei binecredinciosi care necontenit au stat alaturi de mine, fiecare ajutandu-ma cu ceea ce a putut. Unul cu ba nul lui, altul cu munca lui, iar altul poate numai cu vorba lui dulce si inte leapta.
Astazi, iubirea lui Dumnezeu, Care nu ne-a parasit o clipa, ne-a invrednicit sa ne vedem implinita cea mai arzatoare dorinta a sufletelor noastre, sfintirea frumoasei si scumpei noastre catedrale. Este, Inalt Prea Fericite Stapane, pen tru mine, pentru fratii si fiii mei in Domnul, o nespusa bucurie faptul ca, in fine, luptand zi cu zi, clipa de clipa cu atatea greutati, cu necazuri si amaraciuni, am putut birui si prilejui, prin Mana Atotputernicului Dumnezeu, prin increderea, prin sfatul si indrumarea parinteasca a Inalt Prea Sfintiei Voas tre, serbarea de astazi.
Dar totodata, pentru mine, clipa aceas ta este si o grea incercare, pentru ca sunt chemat in fata celor doi Stapani si Preaiubiti Parinti, spre a raporta ce am facut timp de cinici ani si cinici luni, de cand am fost trimis aici ca preot si apoi chiar ca paroh. Ca unul care chiar de la inceput am pornit lupta cu Evanghelia in inima, nu pot spune decat adevarul. Recunosc, situatia mea din aceasta clipa este grea, fiindca ala turi de cupa bucuriilor trebuie sa asez o sincera si dreapta marturisire. i ade varul pentru cei mai multi aduce o mare indispozitie, pentru ca nu-l pot suferi. Cum insa Iisus este Adevarul si eu din iubire si mai ales din convingere am primit a fi randuit in slujba Lui cu intreaga mea fiinta, nu pot face altceva decat, in toate si prin toate, sa martu risesc numai adevarul, chiar daca va trebui sa platesc aceasta cu insasi viata mea. i tocmai pentru aceea, calea celor cinci ani si cinci luni de preotie a fost pentru mine o cale spinoasa. Lumea de azi, de la cel mai mare pana la cel mai mic, nu numai ca nu iubeste Adevarul, nu numai ca fuge de el, dar il uraste si-l prigoneste la orice pas. Lumea acestui veac este intru totul vrajmasa Adevarului.
Inalt Prea Fericite Stapane, cu ochii inlacrimati de bucurie, declar solemn si categorie ca am vazut degetul lui Dum nezeu si am simtit puterea Lui in mine de multe ori. Am simtit-o in vremea cand lucram in apostolatul laic ca sim plu teolog, am vazut-o limpede cand in sasi Inalt Prea Sfintia Voastra personal, coborand din inaltul scaun Regal si Patriarhal, mi-ati aratat o deosebita iubire si incredere, aprobandu-ma si dandu-mi inalta binecuvantare, spre a veni aici da Ghencea ca preot si apoi ca paroh. Am stiut inca de atunci ca sarcina ce mi-ati pus pe umerii este grea, nespus de grea, deoarece, dupa cum bine cu noasteti, veneam intr-un cartier cutreierat de tot felul de sectanti, pana si inochentisti, bantuit de multe rele, si mai ales intr-o atmosfera grea, peste masura de incarcata.
Lupta nu era usoara, caci frontul era intins. In aceasta situatie fiind, m-am uitat atunci la mine si m-am vazut slab. Mi-am aruncat insa ochii in sus, la Iisus Domnul, si o putere tainica mi-a porun cit sa indraznesc si am ascultat.
De atunci, mereu ingenuncheat sub Crucea scumpului Mantuitor, am pas trat cea mai desavarsita legatura cu Izvorul datator de puteri si energie noua. Pe masura ce m-am apropriat de Dom nul si m-am adancit in tainele Biseri cii noastre sfinte, am inteles ca pentru o deplina biruinta trebuie o lucrare te meinica. Pentru aceea, niciodata nu m-am multumit cu o aratura de supra fata. Ci am cautat sa rascolesc pana la adanc ogorul spiritual, sa scot radaci nile raului de la izvor, ca astfel samanta aruncata sa poata incolti, sa creasca nestingherita si sa aduca rodul asteptat. De indata ce plugul a fost asezat in brazda, spinii, cu ramificatii adanci in pamant, cu tepi ascutiti au inceput a-si arata coltii si a se impotrivi. Cu ferma incredintare ca numai asa se poate lu cra temeinic si dupa voia lui Dumnezeu, am dus lupta cu indrazneala si neinfri cat. Adeseori am fost amenintat sa mi se franga plugul, dar n-am cedat o clipa. Intemeiat pe Domnul, Care ne-a faga duit a fi cu noi, am luptat cu staruinta si fara pic de indoiala. i intr-adevar, puteri noi au venit asupra noastra. Iisus a fost in fruntea luptei. Chiar de la in ceput si pana in clipa de acum, aceeasi putere si binecuvantare cereasca a co borat asupra mea si m-a invaluit ca in tr-o mantie, cu valuri de iubire si pu tere dumnezeiasca. Am simtit in mine si cu mine o putere harica, care, dezbracandu-ma de mine insumi, m-a intarit si indemnat la lupta. i am luptat cu indrazneala. Cinci ani si cinci luni am luptat cu lacrimi si jertfa si am nespusa fericire sa afirm ca Domnul a fost cu manie la fiecare pas, luptand El Insusi pentru mine. Ah, nu sunt vrednic a-I multumi pentru toata cinstea si purta rea Lui de grija! Dar tocmai pentru acest fapt, tocmai pentru ca Demnul a fost in fruntea luptei, tocmai pentru aceea, astazi, cand sunt chemat sa ra portez ce am lucrat, smerit si plin de lacrimi, prezint Inalt Prea Fericirii Voa stre un indoit rod1. Biserica aceasta noua, mareata si impunatoare, in fata careia multi tre catori si vizitatori s-au oprit, adresandu-ne cuvinte frumoase si pe care insasi I. P. P. Voastra astazi ne-ati sfintit-o.2. Biserica vie, Biserica sufleteasca, zi dita din caramizile vii ale celor drept-credinciosi. Biserica sufletelor con vertite la viata cea curata si sfanta in Iisus Domnul. Biserica sufletelor nascute din nou, crescute si dos pite in aluatul Evangheliei.
Dar atat prima, cat si cea de a doua sunt lucrul si framantatura Domnului. Eu n-am facut altceva decat sa ascult, avand urechea mereu plecata spre Cu vintele Domnului, si am privegheat a nu lucra ceva impotriva voii Sale. Calauzit de pilda scumpului nostru Mantuitor Ii sus Hristos, Care a venit in lume sa slu jeasca si sa mantuiasca lumea primind totul de la oameni, pana si moar tea chinuitoare si rusinoasa, am luptat continuu sub comanda cerescului Ras cumparator, suferind si rabdand totul, in nadejdea biruintei fagaduite in nu mele Sf. Cruci. Fata cu situatia intru totul exceptionala de la Ghencea, cons truirea paralela a acestor marete Bise rici a fost atat de grea, ca nimeni nu si-o poate imagina suficient.
Construirea bisericii de zid a fost grea, pentru ca am fost silit sa cresc si sa dau educatie unui copil nascut, pa rasit si ajuns pe maini rele, pe mana oamenilor lipsiti de dragoste si fara pic de simtire crestineasca . Sa cresti un copil invatat a hoinari pe maidane, un copil in sufletul caruia s-au infiltrat tot felul de ganduri si inclinari rele si inca sa-l cresti dandu-i o aleasa si dis tinsa educatie nu e lucru usor. Aceasta a fost sarcina mea. Sa iau pe cel para sit, din care multi au intins fara mila, sa ma apropii de el cu iubire, sa-i vor besc dulce, sa-l curat, sa-l imbrac si sa-l aduc in starea actuala, incat sa fie ceva de nerecunoscut, ceva din domeniul minunii. Aceasta este biserica noua de la Ghencea, astazi sfintita. Copilul minune.
E drept, Inalt Prea Fericite Stapane, biserica nu este inca terminata complet, deoarece, precum se vede, ii mai lip seste pictura si mobilierul, dar pentru mine si scumpii mei fratii si fiii in Dom nul, asa cum se afla ea, este un dar ce resc si bucuria noastra astazi n-are margini. Cu lacrimi am dorit-o si Dum nezeu ne-a dat-o cand cei mai multi nu se asteptau. Desi in starea in care o vedeti, I. P. F. Voastra, ea va ramane totusi o pilda vie si o predica zguduitoare pentru multe veacuri de ce este si ce poate credinta vie unita cu jertfa. Pentru cartierul Ghencea, biserica ce astazi ne-ati sfintit este si ramane o minune a vremurilor noastre.
Iata, in scurt, istoricul ei.
Proiectata inca din iarna anului 1913, cand raposatul tefan Ionescu-Troicea din str. Berzei, (Cobalcescu), nr. 8, do neaza, prin Casa Bisericii, dimpreuna cu sotia sa Ana, suma de lei 40.000, cu mentiunea expresa sa se inceapa cons truirea unei noi biserici in cartierul Ghencea. In urma comunicarii donatiei de catre Casa Bisericii, se constituie un comitet de constructie alcatuit din ur matoarele persoane: raposatul econ. D. Vasilescu, paroh, Ioan Velcu si raposa tul Nicolae Parfenie, epitropi, raposatii Gh. Ruse, Ilie Pavelescu si Hristache Popescu, enoriasi, raposatul donator te fan Ionescu-Troicea si econ. C. I. Georgescu, preot deservent.
Acest comitet, care chiar din iarna anului 1913, poseda suma de lei 60.000, din suma totala de 160.000 lei, valoarea intregii constructii, dupa devizele intoc mite, porneste la actiune. Se fac prega tiri, se tin felurite consfatuiri, se fac apeluri, se cere o pantahuza, care se aproba, se fac repetate colecte, chete, etc., etc., si totusi lucrurile au mers greu. Construirea bisericii nu se incepe nici pana la vremea razboiului. Dupa razboi, aceleasi pregatiri se iau de la capat. An de an, se intocmesc felurite comitete de constructie, se fac numeroase consfa tuiri, apeluri, chete etc.
Dar, cu toate acestea, se mentine ace easi situatie greoaie cand este vorba de infaptuirii practice. Dupa framantari de anii de zile, abia in toamna anului 1925 se termina de turnat betonul in fundatie. Mai trec apoi doi ani si in anul 1927, iunie 29, se pune in mod oficial piatra fundamentala. Cu oarecare entuziasm se lucreaza in anul 1927 si se con tinua cu mai putin in anul urmator. Entuziasmul fiind in afara de Iisus, repede stinge (In 15, 4) si poporul intreg cade intr-o stare de indiferenta si nein credere. In prima jumatate a anului 1929, cand pasesc intaia data, ca preot, in aceasta enorie, unde activasem inca de mai inainte ca misionar laic, prima grija mi-a fost sa inflacarez sufletele si sa le chem la treaba, avand inimile des chise si sa restabilesc increderea atata de pierduta. Atmosfera era atat de grea, incat, sub raportul administrativ, lucrurile au mers extrem de anevoie, mai ales ca eu nu eram decat preot ajutator si in cele administrative nu puteam trece peste colegul batran, care purta intreaga raspundere, in calitatea sa de Prese dinte al Oficiului si Consiliului Parohial.
Am intensificat atunci propaganda misionara, punand temelie solida Biseri cii spirituale, cu care mai tarziu aveam sa o construiesc pe cea de zid, astazi sfin tita. Anul 1929 inregistreaza un progres pana si la pangar.
Spre sfarsitul anului 1930 si inceputul anului 1931, I. P. S. Voastra, iarasi per sonal, imi faceti deosebita cinste de a-mi incredinta conducerea oficiului pa rohial. Atunci si in administratie se in cepe o noua si crestineasca oranduire a lucrurilor. Domnul insa ne pune la in cercare. Abia instalat ca paroh, dumi nica 25 ianuarie 1931, si, la cateva zile, sunt nevoit a lua drumul sanatoriului, din cauza unui surmenaj pronuntat.
M-am supus cu resemnare fata de hotararea Domnului, dar un lucru s-a pu tut constata limpede. Odata cu suferinta mea, satana s-a vazut liber in tot largul, ca la el acasa, si totul a stagnat. Intors pe toamna, imi reiau activitatea. Desi imbracat in haina suferintei si har tuit de multe rele, totusi pornesc la lup ta in Numele Domnului. Pentru fiecare enorias am adresat o calda si staruitoa re rugaminte de a ma intovarasi in lup ta deschisa eu atata jertfa; dar multi mea n-a raspuns la chemare. Pe buzele tuturor se auzea scuza: Daca nu s-a terminat in vremuri bune, cand fiecare avea si dadea din prisos, cum se va pu tea termina acuma, cand saracia, lipsa si mizeria bat la usa celor mai multi? Sa dea statul sa dea primaria. Situatia era nespus de grea, iar zidurile, expuse a se macina de ploi si zapada. In fata acestei grefe incercari cu o ma hala secatuita materialiceste si mai ales saraca in cele duhovnicesti, cu niste au toritati comunale si de stat impietrite, cu usile zavorate pentru cele ale credintei, zi de zi eram framantat de gandul: Ce sa fac? Unde sa ma duc? Cui sa ma adresez? Dumnezeu e cu noi, nu se poate sa nu biruim imi ziceam dar Dumnezeu lucreaza prin oameni. In framantarea si zbuciumul gandurilor mele, am simtit atunci un indemn de a ma adresa d-lui Stelian Popescu, di rectorul Universului , si a-i cere spriji nul pentru desavarsirea acestei opere.
M-am prezentat in audienta si l-am rugat insistent sa ne faca o vizita, cu deplina incredintare ca zidurile expuse ruinei il vor impresiona si ne va sari in ajutor. Era vorba de o biserica mare si frumoasa in capitala tarii, in jurul careia se lucra de zor la zidirea Bisericii sufletesti atat de trebuitoare vremurilor noastre si atat de pretioasa noua.
Domnul Stelian, om binevoitor, a chemat in prezenta mea pe dl. ziarist Grecu, caruia i-a ordonat a-mi da tot concur sul prim ziar, vizite etc.
Pentru duminica 12 iunie 1932, am convocat enoria intreaga la o consfa tuire categorica si hotaratoare, dupa care trebuia sa facem o impunatoare proce siune pe strazile capitaliei pana la Universul . Cu toata propaganda facuta verbal si in scris, personal si prin dife riti frati, prin afisaj si publicatii de pre sa, totusi poporul n-a raspuns la chema re nici de data aceasta. Au venit tot cei ce sunt nelipsiti de la adunarile si slujbele noastre, adica ostasii si priete nii Oastei. Cum in majoritate erau fe mei si copii, procesiunea nu s-a mai pu tut face. Faptul acesta i-a incurajat pe cei potrivnici lucrarii lui Dumnezeu. Chiar cei indicati a-mi fi colaboratori mai de aproape, chiar si aceia, rotindu-se prin multime, isi ziceau sfidator si ironic: Sa vedem ce-o sa faca popa Ouatu cu saraciile lui de la Oastea Dom nului, cu copiii si cu femeile! . Sarman ii! Ei nu stiau ca asa a fost si in vremile cele dintai ale vietii crestine. Cei ce s-au alipit cu toata inima de Domnul nu erau dintre cei intelepti in felul lumii , nici dintre cei puternici , nici dintre cei de neam ales . Dar Dumnezeu, prin acesti mici, saraci si slabi, prin cei dispretuiti, a rusinat si a nimicit pe cei tari in felul lumii , ca astfel oricine se lauda sa se laude in Domnul (I Cor 1, 26-31).
Vedeam in acele clipe cum se impli nesc spusele Proorocului David, care zice: Potrivnicii mei se incred in avutiile lor si se falesc cu bogatia lor cea ma re! Dar nu pot sa se rascumpere unul pe altul, nici sa dea lui Dumnezeu pretul rascumpararii. Rascumpararea sufletului lor este asa de scumpa, ca nu se va face niciodata (Ps 49, 6-8). Vazand atata rautate chiar la cei in dicati a-mi fi sfetnici credinciosii, sufle tul mi s-a intristat pana la lacrimi; dar intemeiat pe cuvantul Scripturii care zice: Ferice de omul care isi pune increderea in Domnul si care nu se indreapta spre cei trufasi si mincinosi (Ps 40, 4), cu ochii sufletului alipiti de Domnul, m-am adresat popo rului adunat si am grait, spunand: Nu v-am adunat aici ca sa va cer banii. Nu, nu cer banii nimanui. Eu altceva cer. i ceea ce eu cer poate da oricine. Va cer inimile voastre pentru Dumnezeu. Fiule, da-Mi inima ta , zice Dom nul (Pilde 23, 26). i eu sunt incredintat ca cine da inima, acela da totul. Aceasta este rugamintea mea si pentru aceea v-am chemat eu astazi in jurul acestor ziduri, care sunt un strigat si o marturie a putinei noastre credinte. In comparatie cu numarul total al enoria silor, aici suntem putini. Totusi Dum nezeu nu Se uita la numar, ci numai la curatenia inimilor noastre.
De aceea, voi, toti cei ce sunteti aici cu mine, preoti si laici, barbati si femei, tineri ori copii, inaltati ochii si inimile voastre spre Domnul si de acolo ne va veni tot ajutorul. Cereti cu credinta tare si Domnul va auzi strigatele noastre (Ps 4, 3). Dumnezeu este adapostul si sprijinitorul nostru, un aju tor, care nu lipseste niciodata in ne voi (Ps 46, 1). De aceea cereti si vi se va da, caci orisicine...
Astazi, iubirea lui Dumnezeu, Care nu ne-a parasit o clipa, ne-a invrednicit sa ne vedem implinita cea mai arzatoare dorinta a sufletelor noastre, sfintirea frumoasei si scumpei noastre catedrale. Este, Inalt Prea Fericite Stapane, pen tru mine, pentru fratii si fiii mei in Domnul, o nespusa bucurie faptul ca, in fine, luptand zi cu zi, clipa de clipa cu atatea greutati, cu necazuri si amaraciuni, am putut birui si prilejui, prin Mana Atotputernicului Dumnezeu, prin increderea, prin sfatul si indrumarea parinteasca a Inalt Prea Sfintiei Voas tre, serbarea de astazi.
Dar totodata, pentru mine, clipa aceas ta este si o grea incercare, pentru ca sunt chemat in fata celor doi Stapani si Preaiubiti Parinti, spre a raporta ce am facut timp de cinici ani si cinici luni, de cand am fost trimis aici ca preot si apoi chiar ca paroh. Ca unul care chiar de la inceput am pornit lupta cu Evanghelia in inima, nu pot spune decat adevarul. Recunosc, situatia mea din aceasta clipa este grea, fiindca ala turi de cupa bucuriilor trebuie sa asez o sincera si dreapta marturisire. i ade varul pentru cei mai multi aduce o mare indispozitie, pentru ca nu-l pot suferi. Cum insa Iisus este Adevarul si eu din iubire si mai ales din convingere am primit a fi randuit in slujba Lui cu intreaga mea fiinta, nu pot face altceva decat, in toate si prin toate, sa martu risesc numai adevarul, chiar daca va trebui sa platesc aceasta cu insasi viata mea. i tocmai pentru aceea, calea celor cinci ani si cinci luni de preotie a fost pentru mine o cale spinoasa. Lumea de azi, de la cel mai mare pana la cel mai mic, nu numai ca nu iubeste Adevarul, nu numai ca fuge de el, dar il uraste si-l prigoneste la orice pas. Lumea acestui veac este intru totul vrajmasa Adevarului.
Inalt Prea Fericite Stapane, cu ochii inlacrimati de bucurie, declar solemn si categorie ca am vazut degetul lui Dum nezeu si am simtit puterea Lui in mine de multe ori. Am simtit-o in vremea cand lucram in apostolatul laic ca sim plu teolog, am vazut-o limpede cand in sasi Inalt Prea Sfintia Voastra personal, coborand din inaltul scaun Regal si Patriarhal, mi-ati aratat o deosebita iubire si incredere, aprobandu-ma si dandu-mi inalta binecuvantare, spre a veni aici da Ghencea ca preot si apoi ca paroh. Am stiut inca de atunci ca sarcina ce mi-ati pus pe umerii este grea, nespus de grea, deoarece, dupa cum bine cu noasteti, veneam intr-un cartier cutreierat de tot felul de sectanti, pana si inochentisti, bantuit de multe rele, si mai ales intr-o atmosfera grea, peste masura de incarcata.
Lupta nu era usoara, caci frontul era intins. In aceasta situatie fiind, m-am uitat atunci la mine si m-am vazut slab. Mi-am aruncat insa ochii in sus, la Iisus Domnul, si o putere tainica mi-a porun cit sa indraznesc si am ascultat.
De atunci, mereu ingenuncheat sub Crucea scumpului Mantuitor, am pas trat cea mai desavarsita legatura cu Izvorul datator de puteri si energie noua. Pe masura ce m-am apropriat de Dom nul si m-am adancit in tainele Biseri cii noastre sfinte, am inteles ca pentru o deplina biruinta trebuie o lucrare te meinica. Pentru aceea, niciodata nu m-am multumit cu o aratura de supra fata. Ci am cautat sa rascolesc pana la adanc ogorul spiritual, sa scot radaci nile raului de la izvor, ca astfel samanta aruncata sa poata incolti, sa creasca nestingherita si sa aduca rodul asteptat. De indata ce plugul a fost asezat in brazda, spinii, cu ramificatii adanci in pamant, cu tepi ascutiti au inceput a-si arata coltii si a se impotrivi. Cu ferma incredintare ca numai asa se poate lu cra temeinic si dupa voia lui Dumnezeu, am dus lupta cu indrazneala si neinfri cat. Adeseori am fost amenintat sa mi se franga plugul, dar n-am cedat o clipa. Intemeiat pe Domnul, Care ne-a faga duit a fi cu noi, am luptat cu staruinta si fara pic de indoiala. i intr-adevar, puteri noi au venit asupra noastra. Iisus a fost in fruntea luptei. Chiar de la in ceput si pana in clipa de acum, aceeasi putere si binecuvantare cereasca a co borat asupra mea si m-a invaluit ca in tr-o mantie, cu valuri de iubire si pu tere dumnezeiasca. Am simtit in mine si cu mine o putere harica, care, dezbracandu-ma de mine insumi, m-a intarit si indemnat la lupta. i am luptat cu indrazneala. Cinci ani si cinci luni am luptat cu lacrimi si jertfa si am nespusa fericire sa afirm ca Domnul a fost cu manie la fiecare pas, luptand El Insusi pentru mine. Ah, nu sunt vrednic a-I multumi pentru toata cinstea si purta rea Lui de grija! Dar tocmai pentru acest fapt, tocmai pentru ca Demnul a fost in fruntea luptei, tocmai pentru aceea, astazi, cand sunt chemat sa ra portez ce am lucrat, smerit si plin de lacrimi, prezint Inalt Prea Fericirii Voa stre un indoit rod1. Biserica aceasta noua, mareata si impunatoare, in fata careia multi tre catori si vizitatori s-au oprit, adresandu-ne cuvinte frumoase si pe care insasi I. P. P. Voastra astazi ne-ati sfintit-o.2. Biserica vie, Biserica sufleteasca, zi dita din caramizile vii ale celor drept-credinciosi. Biserica sufletelor con vertite la viata cea curata si sfanta in Iisus Domnul. Biserica sufletelor nascute din nou, crescute si dos pite in aluatul Evangheliei.
Dar atat prima, cat si cea de a doua sunt lucrul si framantatura Domnului. Eu n-am facut altceva decat sa ascult, avand urechea mereu plecata spre Cu vintele Domnului, si am privegheat a nu lucra ceva impotriva voii Sale. Calauzit de pilda scumpului nostru Mantuitor Ii sus Hristos, Care a venit in lume sa slu jeasca si sa mantuiasca lumea primind totul de la oameni, pana si moar tea chinuitoare si rusinoasa, am luptat continuu sub comanda cerescului Ras cumparator, suferind si rabdand totul, in nadejdea biruintei fagaduite in nu mele Sf. Cruci. Fata cu situatia intru totul exceptionala de la Ghencea, cons truirea paralela a acestor marete Bise rici a fost atat de grea, ca nimeni nu si-o poate imagina suficient.
Construirea bisericii de zid a fost grea, pentru ca am fost silit sa cresc si sa dau educatie unui copil nascut, pa rasit si ajuns pe maini rele, pe mana oamenilor lipsiti de dragoste si fara pic de simtire crestineasca . Sa cresti un copil invatat a hoinari pe maidane, un copil in sufletul caruia s-au infiltrat tot felul de ganduri si inclinari rele si inca sa-l cresti dandu-i o aleasa si dis tinsa educatie nu e lucru usor. Aceasta a fost sarcina mea. Sa iau pe cel para sit, din care multi au intins fara mila, sa ma apropii de el cu iubire, sa-i vor besc dulce, sa-l curat, sa-l imbrac si sa-l aduc in starea actuala, incat sa fie ceva de nerecunoscut, ceva din domeniul minunii. Aceasta este biserica noua de la Ghencea, astazi sfintita. Copilul minune.
E drept, Inalt Prea Fericite Stapane, biserica nu este inca terminata complet, deoarece, precum se vede, ii mai lip seste pictura si mobilierul, dar pentru mine si scumpii mei fratii si fiii in Dom nul, asa cum se afla ea, este un dar ce resc si bucuria noastra astazi n-are margini. Cu lacrimi am dorit-o si Dum nezeu ne-a dat-o cand cei mai multi nu se asteptau. Desi in starea in care o vedeti, I. P. F. Voastra, ea va ramane totusi o pilda vie si o predica zguduitoare pentru multe veacuri de ce este si ce poate credinta vie unita cu jertfa. Pentru cartierul Ghencea, biserica ce astazi ne-ati sfintit este si ramane o minune a vremurilor noastre.
Iata, in scurt, istoricul ei.
Proiectata inca din iarna anului 1913, cand raposatul tefan Ionescu-Troicea din str. Berzei, (Cobalcescu), nr. 8, do neaza, prin Casa Bisericii, dimpreuna cu sotia sa Ana, suma de lei 40.000, cu mentiunea expresa sa se inceapa cons truirea unei noi biserici in cartierul Ghencea. In urma comunicarii donatiei de catre Casa Bisericii, se constituie un comitet de constructie alcatuit din ur matoarele persoane: raposatul econ. D. Vasilescu, paroh, Ioan Velcu si raposa tul Nicolae Parfenie, epitropi, raposatii Gh. Ruse, Ilie Pavelescu si Hristache Popescu, enoriasi, raposatul donator te fan Ionescu-Troicea si econ. C. I. Georgescu, preot deservent.
Acest comitet, care chiar din iarna anului 1913, poseda suma de lei 60.000, din suma totala de 160.000 lei, valoarea intregii constructii, dupa devizele intoc mite, porneste la actiune. Se fac prega tiri, se tin felurite consfatuiri, se fac apeluri, se cere o pantahuza, care se aproba, se fac repetate colecte, chete, etc., etc., si totusi lucrurile au mers greu. Construirea bisericii nu se incepe nici pana la vremea razboiului. Dupa razboi, aceleasi pregatiri se iau de la capat. An de an, se intocmesc felurite comitete de constructie, se fac numeroase consfa tuiri, apeluri, chete etc.
Dar, cu toate acestea, se mentine ace easi situatie greoaie cand este vorba de infaptuirii practice. Dupa framantari de anii de zile, abia in toamna anului 1925 se termina de turnat betonul in fundatie. Mai trec apoi doi ani si in anul 1927, iunie 29, se pune in mod oficial piatra fundamentala. Cu oarecare entuziasm se lucreaza in anul 1927 si se con tinua cu mai putin in anul urmator. Entuziasmul fiind in afara de Iisus, repede stinge (In 15, 4) si poporul intreg cade intr-o stare de indiferenta si nein credere. In prima jumatate a anului 1929, cand pasesc intaia data, ca preot, in aceasta enorie, unde activasem inca de mai inainte ca misionar laic, prima grija mi-a fost sa inflacarez sufletele si sa le chem la treaba, avand inimile des chise si sa restabilesc increderea atata de pierduta. Atmosfera era atat de grea, incat, sub raportul administrativ, lucrurile au mers extrem de anevoie, mai ales ca eu nu eram decat preot ajutator si in cele administrative nu puteam trece peste colegul batran, care purta intreaga raspundere, in calitatea sa de Prese dinte al Oficiului si Consiliului Parohial.
Am intensificat atunci propaganda misionara, punand temelie solida Biseri cii spirituale, cu care mai tarziu aveam sa o construiesc pe cea de zid, astazi sfin tita. Anul 1929 inregistreaza un progres pana si la pangar.
Spre sfarsitul anului 1930 si inceputul anului 1931, I. P. S. Voastra, iarasi per sonal, imi faceti deosebita cinste de a-mi incredinta conducerea oficiului pa rohial. Atunci si in administratie se in cepe o noua si crestineasca oranduire a lucrurilor. Domnul insa ne pune la in cercare. Abia instalat ca paroh, dumi nica 25 ianuarie 1931, si, la cateva zile, sunt nevoit a lua drumul sanatoriului, din cauza unui surmenaj pronuntat.
M-am supus cu resemnare fata de hotararea Domnului, dar un lucru s-a pu tut constata limpede. Odata cu suferinta mea, satana s-a vazut liber in tot largul, ca la el acasa, si totul a stagnat. Intors pe toamna, imi reiau activitatea. Desi imbracat in haina suferintei si har tuit de multe rele, totusi pornesc la lup ta in Numele Domnului. Pentru fiecare enorias am adresat o calda si staruitoa re rugaminte de a ma intovarasi in lup ta deschisa eu atata jertfa; dar multi mea n-a raspuns la chemare. Pe buzele tuturor se auzea scuza: Daca nu s-a terminat in vremuri bune, cand fiecare avea si dadea din prisos, cum se va pu tea termina acuma, cand saracia, lipsa si mizeria bat la usa celor mai multi? Sa dea statul sa dea primaria. Situatia era nespus de grea, iar zidurile, expuse a se macina de ploi si zapada. In fata acestei grefe incercari cu o ma hala secatuita materialiceste si mai ales saraca in cele duhovnicesti, cu niste au toritati comunale si de stat impietrite, cu usile zavorate pentru cele ale credintei, zi de zi eram framantat de gandul: Ce sa fac? Unde sa ma duc? Cui sa ma adresez? Dumnezeu e cu noi, nu se poate sa nu biruim imi ziceam dar Dumnezeu lucreaza prin oameni. In framantarea si zbuciumul gandurilor mele, am simtit atunci un indemn de a ma adresa d-lui Stelian Popescu, di rectorul Universului , si a-i cere spriji nul pentru desavarsirea acestei opere.
M-am prezentat in audienta si l-am rugat insistent sa ne faca o vizita, cu deplina incredintare ca zidurile expuse ruinei il vor impresiona si ne va sari in ajutor. Era vorba de o biserica mare si frumoasa in capitala tarii, in jurul careia se lucra de zor la zidirea Bisericii sufletesti atat de trebuitoare vremurilor noastre si atat de pretioasa noua.
Domnul Stelian, om binevoitor, a chemat in prezenta mea pe dl. ziarist Grecu, caruia i-a ordonat a-mi da tot concur sul prim ziar, vizite etc.
Pentru duminica 12 iunie 1932, am convocat enoria intreaga la o consfa tuire categorica si hotaratoare, dupa care trebuia sa facem o impunatoare proce siune pe strazile capitaliei pana la Universul . Cu toata propaganda facuta verbal si in scris, personal si prin dife riti frati, prin afisaj si publicatii de pre sa, totusi poporul n-a raspuns la chema re nici de data aceasta. Au venit tot cei ce sunt nelipsiti de la adunarile si slujbele noastre, adica ostasii si priete nii Oastei. Cum in majoritate erau fe mei si copii, procesiunea nu s-a mai pu tut face. Faptul acesta i-a incurajat pe cei potrivnici lucrarii lui Dumnezeu. Chiar cei indicati a-mi fi colaboratori mai de aproape, chiar si aceia, rotindu-se prin multime, isi ziceau sfidator si ironic: Sa vedem ce-o sa faca popa Ouatu cu saraciile lui de la Oastea Dom nului, cu copiii si cu femeile! . Sarman ii! Ei nu stiau ca asa a fost si in vremile cele dintai ale vietii crestine. Cei ce s-au alipit cu toata inima de Domnul nu erau dintre cei intelepti in felul lumii , nici dintre cei puternici , nici dintre cei de neam ales . Dar Dumnezeu, prin acesti mici, saraci si slabi, prin cei dispretuiti, a rusinat si a nimicit pe cei tari in felul lumii , ca astfel oricine se lauda sa se laude in Domnul (I Cor 1, 26-31).
Vedeam in acele clipe cum se impli nesc spusele Proorocului David, care zice: Potrivnicii mei se incred in avutiile lor si se falesc cu bogatia lor cea ma re! Dar nu pot sa se rascumpere unul pe altul, nici sa dea lui Dumnezeu pretul rascumpararii. Rascumpararea sufletului lor este asa de scumpa, ca nu se va face niciodata (Ps 49, 6-8). Vazand atata rautate chiar la cei in dicati a-mi fi sfetnici credinciosii, sufle tul mi s-a intristat pana la lacrimi; dar intemeiat pe cuvantul Scripturii care zice: Ferice de omul care isi pune increderea in Domnul si care nu se indreapta spre cei trufasi si mincinosi (Ps 40, 4), cu ochii sufletului alipiti de Domnul, m-am adresat popo rului adunat si am grait, spunand: Nu v-am adunat aici ca sa va cer banii. Nu, nu cer banii nimanui. Eu altceva cer. i ceea ce eu cer poate da oricine. Va cer inimile voastre pentru Dumnezeu. Fiule, da-Mi inima ta , zice Dom nul (Pilde 23, 26). i eu sunt incredintat ca cine da inima, acela da totul. Aceasta este rugamintea mea si pentru aceea v-am chemat eu astazi in jurul acestor ziduri, care sunt un strigat si o marturie a putinei noastre credinte. In comparatie cu numarul total al enoria silor, aici suntem putini. Totusi Dum nezeu nu Se uita la numar, ci numai la curatenia inimilor noastre.
De aceea, voi, toti cei ce sunteti aici cu mine, preoti si laici, barbati si femei, tineri ori copii, inaltati ochii si inimile voastre spre Domnul si de acolo ne va veni tot ajutorul. Cereti cu credinta tare si Domnul va auzi strigatele noastre (Ps 4, 3). Dumnezeu este adapostul si sprijinitorul nostru, un aju tor, care nu lipseste niciodata in ne voi (Ps 46, 1). De aceea cereti si vi se va da, caci orisicine...
