23 Iulie continuare capitolului zilei trecte Indata ce am sosit inapoi de la instructie rupti de foame si de oboseala, cu ochii plini de praf si de sudoare, cu mainile murdare de culcari si de sculari prin praf si prin noroaie, cu hainele rupte si tavalite, a inceput mizeria din dormitor, cu injuraturile si []23 Iulie continuare capitolului zilei trecteIndata ce am sosit inapoi de la instructie rupti de foame si de oboseala, cu ochii plini de praf si de sudoare, cu mainile murdare de culcari si de sculari prin praf si prin noroaie, cu hainele rupte si tavalite, a inceput mizeria din dormitor, cu injuraturile si bataile, cu sub pat, fuga mars si cu drepti de sub pat, cu saltelele si cu paturile in cap.

Tocmai cand se apropia randul meu sa merg prin flanc cu tot echipamentul la inspectie, cu hainele impaturite si cu bocancii luna pregatit sa iau si eu cateva centuri sau pumni ca si ceilalti dinaintea mea , imi auzii numele strigat de sergentul de la cancelaria companiei, care intrase si-i oprise din program . Prezent! am raspuns eu.

Eram in fata caporalului. Echipeaza-te si vino imediat cu mine la cancelarie. Sa-l lasi pe acesta in pace, ii zise el apoi caporalului care era si gata sa ma judece dupa legea lui i sa nu va mai atingeti de el, caci din seara asta, dupa instructie, el va lucra la cancelarie.

Cu o gura deschisa si cu niste ochi mirati, caporalul n-avu incotro, dar l am vazut ce rau ii paru ca ma scapase din maini tocmai in clipa cand credea el ca-i venise mai bine sa ma invete cum zisese. Sergentul de la cancelarie era omul comandantului si toti ii stiau de respect; ii erau inferiori. Vino cu mine, imi zise el, cand eram echipat. Daca stii sa scrii bine, vei lucra de azi inainte cu mine la cancelaria companiei, indata ce vii de la instructie. Macar nu vei mai fi pe mana astora care nu stiu altceva decat sa bata si sa faca mizerie. Nu scapi de ei numai daca ai avea sa le tot dai sa manance, sa bea si sa fumeze. Eu am vazut din foaia ta matricola ca ai o oarecare pregatire si nu stiu ce m-a facut sa vin sa te scot de acolo, fiindca stiu ce fac ei acum cu bietii recruti.

Eu ma bucuram, multumind din toata inima Domnului meu Care ma izbavise din iadul acela cu urlete si cu lovituri. Toata cazarma parea o casa de nebuni. In toate dormitoarele rasuna: Drepti! Sub pat, fuga mars! Afara, fuga mars! Culcati! Drepti! Inapoi, fuga mars! i iarasi lovituri si iarasi urlete si injuraturi. Pentru ce se fac toate acestea? l-am intrebat ingrozit pe sergent, in timp ce treceam cu el prin fata dormitoarelor atat de pline de praf, ca de-abia se ve-dea om cu om. Pentru formarea disciplinei militare, pentru insuflarea fricii de superior, pentru impunerea autoritatii, pentru anularea oricarui sentiment de personalitate, pentru egalizarea tuturora intr-o masina subordonata fara cracnire, pentru executarea oarba si neconditionata si pentru chinuirea draceasca a oamenilor, imi spuse el suparat. Bine, si nimeni dintre comandanti nu stie ce se face aici? De ce lasa sa se faca aceste grozavii, fara sa se ia nici o masura? Ba stiu toti Dar aceasta este metoda. Le convine ca ei sa n-aiba nici un fel de probleme cu oamenii. Pentru asta ii lasa pe mana acestor brute ca sa-i ingrozeasca cu acest tratament pana nu mai este nimeni in stare sa zica nici un cuvant in fata lor. Daca totusi se afla cineva sa zica, ofiterul se arata si mai dur decat caporalul. Vei vedea.

Acum stai aici si liniaza la situatia asta. Vom sta aici amandoi pana cand suna stingerea. Atunci mergi sa te culci la patul tau in dormitor. Vei face cu grija ce se tine de program, dar restul nu. Am sa mai vorbesc eu cu ei.

Instructia recrutilor era foarte grea. Hainele vechi si peticite ori ne strangeau, ori ne erau prea largi. Bocancii vechi si grei, la fel. Pusca lunga si grea, baioneta, lopata, tarnacopul, toate atarnate de centura, ranita cu masca, cu cartusele, cu grenadele, cu patura legata deasupra, cu alta multime de cate toate, gamela, cana, bidonul ne impiedicau la mers, se incurcau peste cap la culcari, ne loveau peste genunchi, peste maini, peste ochiSoarele cald, miscarile grabite, tipetele, loviturile, fuga in dreapta si in stanga Atatea lucruri fara nici o noima.

Intoarcerile, prezentarile, foamea, culcarile, setea, dorul de cei dragiDrumurile lungi prin soarele aprins si dogoritor. Bocancii care ne rodeau Picioarele, care ne erau numai basici sangerande. Foamea, care ne-ar fi facut sa mancam orice se gasea. Ochii usturand de sudorile murdare. Mainile unse de pusca si pline de noroi si praf Toate acestea alcatuiau iadul in care ardeam de vii. i de multe ori, in cate o clipa de repaus, intins pe spate si cu ochii plini de lacrimi si rosii de sudoare, ma uitam in sus si nu ma rugam pentru nimic altceva decat sa mor.

Asa de singur si de chinuit eram.

Abia dupa o luna de la incorporare, dupa depunerea juramantului, ni s-au dat pentru prima data cateva ceasuri de invoire in oras.

Mi s-a parut ca scap pentru cateva clipe chiar din iad.

Am luat-o intins spre locuinta fratelui Malita. Ardeam de dorinta de a afla ceva despre parintele Iosif si despre tot ce lasasem acolo, de care fusesem rupt ca de o moarte si despartit ca de un mormant.

El s-a umplut de o mare bucurie cand m-a vazut. A scos din buzunar cinci sute de lei si mi i-a pus in mana, zicandu-mi: Sunt din partea parintelui Iosif, care mi-a trimis notita asta, ia-o si o citeste.

Iau in mana tremuranda hartia sfanta si citesc printre lacrimi scrisul atat de drag si de cunoscut, venit ca din cer, din partea celui mai apropiat de picioarele Tronului lui Hristos, cele cateva randuri trimise spre iadul meuPreaiubitul nostru luptator, frate Malita,In numele Domnului iti multumesc pentru toata dragostea si pentru tot ajutorul cu care ne-ai insotit de la inceput. Bunul Dumnezeu, Care stie ostenelile si jertfele fiecaruia, sa va dea rasplata de Sus.

Va multumesc in special pentru purtarea de grija pe care o aveti dragului nostru Traian de la armata. Aveam nadejde sa-l pot transmuta aici, dar Domnul a voit altcum.

Te rog, preaiubite frate, sa-i deschizi o rubrica in contul cartilor noastre de acolo, dandu-i totdeauna sumele de bani de care are nevoie, pentru ca sa nu duca lipsa de nimic. Il iubesc foarte mult, ca pe un copil al Domnului si al meu, si doresc sa aiba la indemana totdeauna ajutorul de care are lipsa.

Multumindu-ti pentru toate si rugand pe Domnul sa va dea ajutor si binecuvantare in toate am ramasPreot I. TrifaN.

B. Suntem acum pe o cale buna de intelegere si cu Mitropolia. De va fi in voia Domnului, de Sarbatori vom avea mult-dorita pace .

Fratele Malita, dupa ce vazu ca am terminat de citit scrisoarea parintelui catre el, scoase din buzunar o alta scrisoare, zicand: i acum iata asta, sosita pe adresa mea, in care, desigur ca iti scrie mai multe.

O deschid la fel, cu mainile inca tremurande si cu ochii inca impaienjeniti de lacrimi:Draga Dorz, adevaratul meu copil in Domnul,Domnul sa te mangaie si sa te pazeasca acolo departe unde esti. Nu poti sa-ti inchipui cat de rau imi pare ca m-am increzut in Oprisan cand mi-a promis ca va interveni pentru noi si va aranja ca tu sa faci armata la Sibiu. Ce mult nadajduiam ca te voi avea aici langa mine, nu ca sa te mai pun la munca, ci ca sa-mi fii aproape, caci atat de mult simt lipsa ta, mai ales acum cand am ramas aproape singur cu toata munca.

Niculita umbla dupa casatorie Viorel si Titus sunt acum complet absorbiti cu treburile politicii lor nefaste. Mi s-a dat si in privinta asta inca o cruce grea, pe langa cele multe ce le am de dus. Numai Marini este cu mine, dar stii cat de bolnav este si el.

Abia acum vad cat de mult imi lipsesti si cat de mult te iubesc. Daca vei primi cumva vreun concediu, cauta si vina cat mai curand. Doresc atat de mult sa te vad si sa mai stai macar cateva zile la noi.

Am scris preaiubitului nostru frate Malita de la Oradea ca, din costul cartilor noastre, sa-ti deschida un cont si de la el sa iai totdeauna banii de care ai nevoie, ca sa nu duci lipsa acolo unde sunt atatea lipsuri, pana cand Domnul va face sa treaca si asta.

Cand mai poti, trimite-ne cate o poezie noua, sunt atat de gustate si dorite poeziile tale. Toti intreaba de tine si asteapta vesti. Ne gandim sa-ti strangem poeziile, cele publicate si cele mai noi, ca sa ti le publicam in al doilea volum. Primul volum s-a terminat si ni se cer mereu.

Te imbratisez fierbinte in Domnul si iti doresc tot harul si ajutorul Scumpului nostru Mantuitor, ca unui copil iubit al meu. Slavit sa fie Domnul.

Preot I. Trifa Imi simteam inima ca o catapeteasma sfasiata de sus si pana jos. Sufeream mai cumplit ca orice durere lipsa lui si departarea dintre noi. Imi parea si mie nespus de rau ca Oprisan ne-a inselat. El era doar director intr-un minister, om care se lauda cu multe relatii. Desigur ca i-ar fi fost usor sa faca treaba asta, cum facea multe altele, dar cine se deprinde sa-si modifice credinta dupa interes isi pretuieste si cuvantul tot dupa cat avantaj personal are in urma lui.

Omul care isi poate schimba cuvantul dat lui Dumnezeu, cum sa si-l mai tina pe cel dat oamenilor? Oprisan asa facuse nu numai cu acest cuvant, ci si cu altele mult mai mari.

Ce odios este omul fatarnic si oportunist, care se calauzeste numai dupa vantul interesului sau lumesc!Ceilalti ofiteri de rangul si de felul lui Oprisan, de la Bucuresti, se pra-busisera si ei cel putin de la primul atac. i nu se mai ridicasera. Dar Oprisan, ca un avocat ce era, mai oportunist ca ceilalti, alerga inca dupa doi iepuri. Urmarind felurite interese, cauta inca sa pluteasca in amandoua luntrile. Promitand si unei tabere si celeilalte, isi urmarea de fapt numai scopurile sale.

Dar l-a ajuns curand si pe el, ca si pe altii, rasplata lui Dumnezeu, dupa cum si merita.

Nu ma indurerau atat de mult faptele lui Oprisan, care era totusi un strain, desi imi era inca vie in minte scrisoarea trimisa parintelui Iosif cand si el ceruse sa fie inscris in Oastea Domnului tot in acelasi an 1930, ca si mine si ca ceilalti. Ce legamant solemn isi luase si el atunci si ce promisiuni facuse in fata Domnului, ca va fi credincios si statornic pana la moarte. i iata cat si le tinuse!Ci ma durea cel mai mult ceea ce facusera Viorel si Titus, chiar ei, cei doi, la care parintele tinuse ca la ochii lui i iata, acum, chiar in ceasurile lui cele mai grele, ei ii mai adaugau o cruce, poate cea mai grea, pe langa cele multe ce le avea de dus, cum scria el. Vai de viitorul acestor fii care, in loc de bucurie, fac cea mai mare durere parintelui lor si martirului lui Hristos.

Am purtat multa vreme scrisoarea aceasta dureroasa in buzunarul tunicii mele soioase si transpirate. Am citit-o de sute de ori, pana ce am invatat-o pe de rost si n-am uitat-o nici astazi. Pe urma am adaugat-o la toate celelalte scumpe ravase ce le-am mai primit de la parintele si de la alte maini sfinte, pana ce le-am asezat in locul cel mai de cinste acasa.

Dar toate au cazut prada primului parjol nimicitor care mi-a pustiit casa, impreuna cu multe alte comori care nu vor mai putea fi nici refacute, nici inlocuite cu nimic pe lumea asta niciodata.

Dupa incheierea primei perioade de instructie, am primit concediul de vara de aproape doua luni. Am mers direct la Sibiu, langa parintele, pe care l-am aflat doborat de munca si de boala.

Treburile administratiei mergeau si ele din ce in ce mai greu din pricina celor doi fii care, departe de a se indrepta, lucrau tot mai nesupusi parintelui. Vrajmasul Lucrarii Domnului lucra cu putere pentru nimicire, atat dinauntru, cat si din afara.

Intrigile si manevrele mitropolitului si ale anturajului sau nu se fereau nici de cele mai vinovate metode in atingerea scopului lor. Astfel mitropolitul isi introdusese oameni de ai sai pana si in miscarile politice extremiste. Pentru a-si avea pretutindeni sustinatori si unelte. Cu ajutorul unor astfel de oameni i-a atras pe Viorel si pe Titus tot mai adanc in aceste afaceri politice necurate, pentru a-i da in felul acesta parintelui si Oastei Domnului un colorit politic si apoi a-i crea greutati cu autoritatile. Acesti copii nepriceputi au cazut in cursa aceasta si intr-adevar ne-au creat mari necazuri din pricina numelui lor pe care-l purtau prin acele locuri urate.

Pe langa asta, parintele Iosif, fiind dat in judecata instantei bisericesti, in prima judecata din 1935 a fost condamnat cu caterisirea.

Nu s-a tinut seama de nici o aparare a celui invinuit si de nici o dreptate. Paratorul era si judecator, asa ca se intelege ce judecata dreapta a putut face.

In 1936 s-a tinut a doua judecata, dupa apelul facut impotriva primei sen-tinte. Dar si a doua instanta, care era tot paratorul, a judecat scurt si repede, mentinand sentinta de condamnare.

Metoda era profund nedreapta! De la inceput, procesul trebuia transferat unei instante de judecata impartiala. Dar victima a fost lasata deplin in mainile agresorului, care, cu ajutorul legii si cu complicitatea tuturor celorlalti mai-mari ai clerului, savarsea crima fara nici o frica de Dumnezeu si fara nici o ru-sine de lumea care vedea si striga dupa ei din toate partile.

Iar prietenii laudarosi fugisera si se ascunsesera pana la urma ca niste vra-bii la vederea uliului, lasand-o pe cea prinsa in ghearele lui sa-i faca ce vroia.

Concediul meu de vara trecu repede. Intre timp, fratele Marini se mai refacuse. i parintele se simtea ceva mai bine. Vonica nu era acolo, plecase undeva prin judetul Vlasca, la o fata cu care incepuse corespondenta de casatorie. In toamna s-au si casatorit, fara voia parintilor lui, care doreau ca el mai intai sa-si termine Teologia, spre a-si face un rost, apoi sa se casatoreasca.

Dar el nu i-a ascultat, iar ei nu l-au mai primit acasa. La marile staruinte ale lui si ale sotiei sale, parintele Iosif i-a primit pe amandoi, facandu-i rost si sotiei lui de serviciu, la administratie, ajutandu-i astfel cu intelegere si dragoste sa treaca cu bine peste momentul acesta atat de greu pentru ei.

Dar in curand, femeia aceasta pretentioasa si mandra l-a manevrat in asa fel pe Vonica, incat el a ajuns sa intre pe ascuns in legatura cu mitropolitul, pentru terminarea Teologiei ca ea sa ajunga preoteasa.

Pretul care i se cerea lui Vonica era tradarea parintelui si trecerea in tabara lor de vrajmasi ai Oastei. i pana al urma, Vonica acolo a ajuns.

Dar despre asta vom avea de vorbit mai tarziu.

Dupa plecarea mea din concediul de vara la unitatea mea, aflasem ca fusesem transferat cu serviciul la Comandamentul Diviziei, la un birou.

La noua mea munca eram scutit de unele din necazurile avute in primele luni, dar dadusem si aici peste altele. Aveam, in schimb, mult mai mult timp liber si puteam sa lucrez mai mult pentru Domnul. Puteam merge zilnic in oras, tinand astfel legatura mai indeaproape atat cu fratele Malita, cat si cu Sibiul. Aici parintele imi scria direct, si in timpul acela am avut o bogata corespondenta cu el. Nu mai scriam nimanui decat lui si nu-mi mai scria nimeni altcineva decat el. Mi-a cerut in cateva randuri ce anume poezii, pe ce subiecte sa-i scriu, pentru completarea talcuirilor sale din gazeta ori din calendar, ori din cartile ce le scria.

Concediile urmatoare, de iarna si de vara, le-am petrecut, in cea mai mare parte, tot la Sibiu, ajutand dupa puterile mele la continuarea lucrului impreuna cu parintele si cu fratele Marini.

In vara anului 1937, parintele mi-a tiparit a doua culegere de poezii, Pe drumul crucii .

Indata dupa vestea asta de bucurie, am primit din partea parintelui si vestea...