Dumnezeu cere de la om cel mai puţin cu putinţă
Sfantul Nicolae Velimirovici (Luca 8, 41-56) Cand raza de soare atinge piatra, piatra incepe sa straluceasca. Cand flacara atinge o candela stinsa, candela incepe sa arda. Cand magnetul atinge fierul, fierul se magnetizeaza. Cand o sarma electrica atinge alta sarma, se electrizeaza amandoua. Toate aceste fenomene fizice sunt o icoana, sau o pilda a fenomenelor [] Sfantul Nicolae Velimirovici(Luca 8, 41-56)Cand raza de soare atinge piatra, piatra incepe sa straluceasca. Cand flacara atinge o candela stinsa, candela incepe sa arda. Cand magnetul atinge fierul, fierul se magnetizeaza. Cand o sarma electrica atinge alta sarma, se electrizeaza amandoua. Toate aceste fenomene fizice sunt o icoana, sau o pilda a fenomenelor duhovnicesti. Tot ce se intampla in afara este doar o imagine a ceea ce se petrece inlauntru. Toata natura este un vis fata de constiinta launtrica, si ca un basm fata de intelegerea sufleteasca. Sufletul e constiinta trupului, iar constiinta sufletului e Dumnezeu. Cand Dumnezeu se atinge de suflet, sufletul primeste viata si vedere. La fel se intampla cu trupul cand e atins de suflet. De la suflet primeste trupul lumina, caldura, magnetism si electricitate, vedere si auzire si miscare. Iar cand sufletul se desparte de trup, toate acestea se pierd. Sufletul primeste de la Dumnezeu o lumina aparte, caldura, magnetism si electricitate, vedere si auzire si miscare, si toate acestea sunt pierdute cand sufletul se desparte de Dumnezeu. Un trup mort este intruchiparea unui suflet mort, a unui suflet despartit de Dumnezeu.
E cineva in lumea aceasta mare care, atingand un suflet mort, il aduce la viata, ii da lumina si flacara, magnetism si electricitate, cu puterea vietii ? Este cineva in adancul si largul mormant al istoriei care, atingand un trup mort, il face sa se scoale si sa umble si sa vorbeasca ? Trebuie sa fie, altfel soarele si pamantul, iarna si primavara, magnetul si electricitatea si tot ce e pe lume ar fi un chip a ceva ce nu exista, o umbra fara realitate, un vis fara constienta. Trebuie sa fie, altfel Domnul nostru Iisus Hristos n-ar fi venit pe pamant. A venit ca sa le arate oamenilor constiinta si realitatea; sa le arate ca toata firea, cu tot ce este si cu tot ce se intampla intransa este doar icoana, vis, poveste. Domnul a venit ca sa dovedeasca adevarul celor spuse de soare si pamant, de iarna si de primavara, de magnetism si de electricitate si de toate lucrurile din natura, facute de Dumnezeu ca o carte deschisa inaintea oamenilor, pe care ei inca nu au citit-o pana la capat. El e ca un stalp de foc in istoria universului, de la care sufletele moarte isi primesc lumina si caldura, miscarea si puterea. El este Pomul Vietii la a carui atingere trupurile moarte inviaza. Este balsamul curat si inmiresmat care da ochilor orbi vedere, surzilor auzire, inlemnitilor miscare, mutilor vorbire, nebunilor minte, leprosilor curatire si tuturor bolilor vindecare.
Evanghelia de astazi ne arata inca o data cum, in atingere cu Hristos, bolnavii se tamaduiesc si mortii inviaza. In vremea aceea, Iata a venit un barbat, al carui nume era Iair si care era mai-marele sinagogii. i cazand la picioarele lui Iisus, il ruga sa intre in casa lui, caci avea numai o fiica, ca de doisprezece ani, si ea era pe moarte . In care vreme ? Cand s-au intamplat acestea ? In vremea cand Domnul s-a intors pe mare in corabie din tinutul gadarenilor, unde curatase doi oameni de demoni, dupa ce mai devreme linistise furtuna pe mare. Savarsind aceste mari minuni, a fost chemat, dupa cum vom vedea, sa savarseasca o a treia: sa invie mortii. i toate intr-un rastimp foarte scurt, ca si cand S-ar fi grabit sa faca bine oamenilor de pe pamant in vremea vietii Sale, dandu-ne noua o pilda de ravna intru bine, si aratandu-ne ca trebuie sa umblam cata vreme avem lumina (Ioan 12,35).
Desi aceste trei minuni sunt, prin natura lor, foarte deosebite, toate arata acelasi lucru: puterea stapanitoare a Mantuitorului Hristos: stapanirea asupra firii, stapanirea asupra demonilor si stapanirea asupra sufletelor. Greu de spus care din aceste trei mari lucrari e mai mareata, mai slavita, mai uimitoare. Ce-i mai greu: sa potolesti stihiile dezlantuite, apa si vantul, sa vindeci nebunii fara leac sau sa inviezi mortii ? Toate trei sunt la fel de grele pentru omul muritor, si toate trei sunt la fel de usoare pentru Hristos. Ori care din aceste minuni ai incerca sa patrunzi, simti, cu frica si cu tremur, atotputernica suflare ce a facut, in inceput, lumea. A zis Dumnezeu si a fost asa (Facere I, 11).
Acest Iair este numit la Matei dregator , iar Marcu si Luca arata ce fel de dregator era: un cap al comunitatii, mai-marele sinagogii, unde se intocmeau randuielile religiei si natiunii. Singurul lui copil era pe moarte. Cumplit lucru pentru el, care, la fel ca toti iudeii, avea o credinta firava, nelamurita, in viata de dupa moarte Mai mult, pentru un om cu intaietatea lui, lovitura era indoita. Odata durerea de parinte, era si rusinea si umilinta in fata poporului, pentru ca o astfel de pierdere era privita ca o pedeapsa de la Dumnezeu. Deznadajduit, a venit la Hristos si I s-a inchinat, zicand Fiica mea a murit de curand dar, venind, pune mana Ta peste ea si va fi vie (Matei 9, 18). De ce Luca ne spune ca fiica dregatorului era pe moarte iar Matei ca a murit de curand? Luca descrie intamplarea asa cum s-a desfasurat, iar Matei aduce chiar cuvintele lui Iair. Nu au oamenii obiceiul sa-si infatiseze nefericirea mai mare decat este? Aceasta exagerare vine din faptul ca nenorocirea, venind pe neasteptate, pare cu atat mai groaznica; pe de alta parte, omul care cauta ajutor tinde sa infatiseze pierderea drept mai mare decat este, ca sa primeasca ajutor cat mai repede. Cand o casa e in flacari, auzi: Sariti, ajutor, mi-a ars casa ! . Dar casa inca nu e scrum, ci abia a luat foc. Iar ca fata lui Iair nu murise inca la vremea cand el a spus Domnului aceste cuvinte se vede mai departe din cele rostite la venirea slujitorilor lui Iair.
Iair avea, intr-o masura, credinta in Hristos, dar aceasta credinta a lui nu o ajungea nici pe departe pe cea a sutasului roman din Capernaum. Pe cand acesta il oprea pe Hristos sa mearga la casa sa, ca unul ce se simtea nevrednic de cinstea aceasta, si doar il ruga: Zi numai cu cuvantul si se va tamadui sluga mea (Matei 8), Iair l-a chemat pe Domnul sa vina la casa lui si sa-si puna mana Sa deasupra fiicei care murise. Credinta lui, asadar, avea ceva trupesc intr-insa: Pune mana Ta peste ea . Iair cerea de la Hristos un fel tangibil de vindecare. De parca ar avea cuvantul lui Hristos mai putina putere decat mana Sa ! De parca glasul care a linistit furtuna si a scos demonii din oamenii indraciti si l-a inviat pe Lazar cel de patru zile mort si ingropat n-ar fi putut s-o invieze pe copila lui Iair la fel de bine ca si mana !Dar Domnul a fost preamilostiv si nu l-a lipsit pe indureratul parinte de grabnicul Sau ajutor, chiar daca credinta acestuia era cu lipsa. Iar pe drum s-a savarsit o minune asupra unei femei a carei credinta era mai mare decat a lui Iair, minune care l-a incredintat pe acesta ca Hristos intreg vindeca, nu numai mana Lui. In orice chip s-ar apropia cineva de Hristos, se tamaduieste. Mare mangaiere pentru cei care nu se pot atinge de Hristos intr-un chip anume. Domnul Si-a intins mainile pe Cruce ca sa cuprinda in imbratisarea Sa pe toti cei care vin catre El, de oriunde si oricum ar veni ei.
Dar vedeti ce s-a intamplat pe cand Hristos inainta impreuna cu multimile spre casa lui lair: i, pe cand se ducea El, multimile Il impresurau. i o femeie, care de doisprezece ani avea curgere de sange si cheltuise cu doctorii toata averea ei, si de nici unul nu putuse sa fie vin decata, apropiindu-se pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui si indata s-a oprit curgerea sangelui ei. Multime de oameni s-a strans in jurul lui Hristos la intoarcerea din Gadara si acum se imbulzea pe langa Dansul. Pentru ca se zice: S-a adunat la El multime multa (Marcu 5, 21).
Toti voiau sa-L vada, sa-L auda, sa fie in preajma Lui, unii din sete duhovniceasca, altii din pura curiozitate. In aceasta multimi se afla si femeia bolnava, iar boala ei era grea. Curgerea de sange a unei femei, chiar fireasca fiind, e un lucru suparator, o umilinta. Dar daca doisprezece ani in sir nu se opreste, ce izvor de chin, de rusine, de necuratie ! Aceasta faptura cautase vindecare si daduse pe doctori si pe leacuri tot ce avea, dar in zadar, nimeni si nimic nu-i fusese de ajutor. De parca Dumnezeu ar fi facut-o anume pentru valul de sange care nu se mai oprea, de parca tot rostul ci pe pamant ar fi fost sa se spele si sa se schimbe si sa se tarasca de la zi la alta intr-un chin si o necuratie fara leac. Asa ni se pare cand suferim de o boala cronica. Dar Dumnezeu ii purta de grija asa cum poarta oricareia din fapturile Sale. Boala i-a fost spre mantuire si spre mai marea lui Dumnezeu slava.
Numai sa ma ating de haina Lui si ma voi face sanatoasa (Matei 9, 21), isi spunea femeia, facandu-si cu greu loc prin multime ca sa ajunga la Hristos. Atat de mare era credinta acestei femei! Se increzuse pana atunci si in doctorii pe la care umblase zadarnic, tot atat de zadarnic cum zadarnica fusese si credinta in ei. Credinta nu ajuta, daca cel in care crezi nu are putere sa ajute. Sa taca asadar cei ce, din ignoranta si necredinta, pun minunile Evangheliei pe seama sugestiei si autosugestiei. Biata femeie chinuita nu indraznea nici macar sa apara in fata lui Hristos, sa-i spuna deschis suferinta ei. Cum ar fi putut sa-si dezvaluie chinul si umilinta inaintea atator oameni ? Ar fi trezit scarba si oprobiul public, pentru ca boala de care suferea era socotita rusinoasa, necurata. Iata de ce s-a apropiat pe la spate de Domnul, atingandu-se de haina Lui pe furis. i indata izvorul sangelui ei a incetat. Dar cum si-a dat ea seama ca i s-a oprit curgerea sangelui ? A simtit in trup ca s-a vindecat de boala (Marcu 5, 29). Ca un vierme care roade neincetat intr-o rana deschisa, asa trebuie sa-si fi simtit femeia pana atunci miscarea sangelui curgand fara oprire. Dar cand s-a atins de haina lui Hristos, sangele si-a gasit odihna; si ea nu l-a mai simtit, asa cum nici un om sanatos nu-si simte sangele. S-a patruns de sanatate, ca magnetul de forta magnetica, ca o incapere intunecoasa de lumina.
Nu a fost aceasta singura imprejurare cand un bolnav s-a vindecat numai la atingerea hainei lui Hristos. Ni se spune in alt loc ca multi cautau sa se atinga de poala hainei Lui; si cati se atingeau se vindecau (Matei 14, 36). Cate asemenea minuni de care nici nu s-a auzit, care nici n-au fost scrise, a savarsit Domnul intre oameni! i nu numai in anii vestirii mantuitoarei Sale Evanghelii, ci inca de la zamislirea Sa in preacuratul trup al Maicii Sale. Spune Gura-de-Aur: Minunile Sale sunt mai nenumarate ca picaturile de ploaie . Cum s-a schimbat, tainic, intreaga zidire odata cu intruparea Lui! i cate tainice minuni si preschimbari uimitoare nu se savarsesc pana astazi in credinciosii care se ating de impartasania cu trupul si sangele Sau!De negrait este lucru, de necuprins, de nepatruns ! Femeia aceasta nu s-a atins de trupul Lui, ci doar de haina, si indata s-a tamaduit de lunga boala din care n-o putuse scapa nici un ajutor pamantesc. Tot ce avusese cheltuise umbland pe la doctori dupa usurare. Doctorii i-au luat tot ce a avut, si nu i-a dat in nimic in schimb. Dar aici este Doctorul care nu cauta plata, care nu ia nimic ci da totul, si da neintarziat, fara nici o umbra de tulburare. Iata deplinatatea si desavarsirea darului care este de sus, pogorandu-se de la Parintele luminilor (Iacov 1, 17). i a zis Iisus: Cine este cel ce s-a atins de Mine? Dar toti tagaduind, Petru si ceilalti care erau cu El, au zis: Invatatorule, multimile Te imbulzesc si te stramtoreaza si Tu zici: Cine este cel ce s-a atins de Mine? . Iar Iisus a zis: S-a atins de Mine cineva. Caci am simtit o putere care a iesit din Mine . De ce intreaba Domnul ? El stie bine cine s-a atins de El, dupa cum stie si ca cei din jur nu stiu. Intreaba ca sa arate credinta femeii care s-a vindecat, ca s-o intareasca pentru totdeauna si in ea si in ceilalti, si ca sa vadeasca dumnezeiasca Lui putere tuturor celor atunci de fata si noua tuturor.
Omul trebuie sa primeasca orice dar de la Dumnezeu cu inima curata si multumire. Domnul a vrut sa arate credinta femeii, ca sa ne invete ca se cere credinta pentru a primi darul lui Dumnezeu, desi, dupa mila Lui cea mare, Dumnezeu face bine oamenilor si cand ei nu-si arata credinta. Cerand omului credinta, Dumnezeu ne dezvaluie vrednicia de fiinta libera si cuvantatoare. Cum ar fi omul liber si intelegator daca n-ar lucra si el de bunavoie ceva spre mantuire ? Iar Dumnezeu cere de la om cel mai putin cu putinta: credinta in Dumnezeul cel viu, in dragostea Lui de oameni care este totdeauna gata sa dea omului si sa faca pentru el totul spre binele lui. Aratand inaintea tuturor credinta femeii, Domnul a vrut sa intareasca si credinta lui Iair; sa-i arate acestuia ca nu e nevoie sa-i ceara sa mearga acasa la dansul si sa-si puna mana peste fiica sa moarta. El are putere sa vindece in orice chip, nu numai prin punerea mainilor; El lucreaza prin atingerea hainei ca si a mainii, de departe ca si de aproape, in drum ca si in casa.
Domnul vrea ca oamenii sa-I cunoasca puterea nu ca sa primeasca laude de la ei toata lauda omeneasca este ca nimic inaintea Lui ci pentru ca ei sa cunoasca adevarul, si sa foloseasca acest adevar. Iar adevarul acesta este: ca tot binele pe care il primeste omul, de la Hristos Insusi il primeste si cu voia lui Dumnezeu il primeste. Haina lui Hristos nu a tamaduit boala femeii dar firea lui Hristos. Iata puterea lui nemijlocita. Este aceiasi putere vie si voitoare care lucreaza si prin icoane si moaste intru binele credinciosilor. Credinta crestina nu are nimic de-a face cu vrajitoria. Nici un lucru din natura nu poate fi prin sine insusi de vreun folos omului, nici puterea Dumnezeului celui viu nu lucreaza fara stirea Lui. La fel stau lucrurile cu toate mijloacele pamantesti de vindecare, cu toate leacurile, cu toate apele. Dumnezeu nu sta departe de leacuri si ape cum nici Hristos nu sta departe de haina Lui. Oricine ia leacuri si bea ape minerale cu aceeasi credinta si sfiala cu care s-a atins aceasta femeie de haina lui Hristos, se va vindeca. Iar cine ia leacuri si ape fara Dumnezeu, rareori se vindeca. Iar daca totusi se vindeca si unul ca acesta, prin marea mila a lui Dumnezeu se vindeca,...
E cineva in lumea aceasta mare care, atingand un suflet mort, il aduce la viata, ii da lumina si flacara, magnetism si electricitate, cu puterea vietii ? Este cineva in adancul si largul mormant al istoriei care, atingand un trup mort, il face sa se scoale si sa umble si sa vorbeasca ? Trebuie sa fie, altfel soarele si pamantul, iarna si primavara, magnetul si electricitatea si tot ce e pe lume ar fi un chip a ceva ce nu exista, o umbra fara realitate, un vis fara constienta. Trebuie sa fie, altfel Domnul nostru Iisus Hristos n-ar fi venit pe pamant. A venit ca sa le arate oamenilor constiinta si realitatea; sa le arate ca toata firea, cu tot ce este si cu tot ce se intampla intransa este doar icoana, vis, poveste. Domnul a venit ca sa dovedeasca adevarul celor spuse de soare si pamant, de iarna si de primavara, de magnetism si de electricitate si de toate lucrurile din natura, facute de Dumnezeu ca o carte deschisa inaintea oamenilor, pe care ei inca nu au citit-o pana la capat. El e ca un stalp de foc in istoria universului, de la care sufletele moarte isi primesc lumina si caldura, miscarea si puterea. El este Pomul Vietii la a carui atingere trupurile moarte inviaza. Este balsamul curat si inmiresmat care da ochilor orbi vedere, surzilor auzire, inlemnitilor miscare, mutilor vorbire, nebunilor minte, leprosilor curatire si tuturor bolilor vindecare.
Evanghelia de astazi ne arata inca o data cum, in atingere cu Hristos, bolnavii se tamaduiesc si mortii inviaza. In vremea aceea, Iata a venit un barbat, al carui nume era Iair si care era mai-marele sinagogii. i cazand la picioarele lui Iisus, il ruga sa intre in casa lui, caci avea numai o fiica, ca de doisprezece ani, si ea era pe moarte . In care vreme ? Cand s-au intamplat acestea ? In vremea cand Domnul s-a intors pe mare in corabie din tinutul gadarenilor, unde curatase doi oameni de demoni, dupa ce mai devreme linistise furtuna pe mare. Savarsind aceste mari minuni, a fost chemat, dupa cum vom vedea, sa savarseasca o a treia: sa invie mortii. i toate intr-un rastimp foarte scurt, ca si cand S-ar fi grabit sa faca bine oamenilor de pe pamant in vremea vietii Sale, dandu-ne noua o pilda de ravna intru bine, si aratandu-ne ca trebuie sa umblam cata vreme avem lumina (Ioan 12,35).
Desi aceste trei minuni sunt, prin natura lor, foarte deosebite, toate arata acelasi lucru: puterea stapanitoare a Mantuitorului Hristos: stapanirea asupra firii, stapanirea asupra demonilor si stapanirea asupra sufletelor. Greu de spus care din aceste trei mari lucrari e mai mareata, mai slavita, mai uimitoare. Ce-i mai greu: sa potolesti stihiile dezlantuite, apa si vantul, sa vindeci nebunii fara leac sau sa inviezi mortii ? Toate trei sunt la fel de grele pentru omul muritor, si toate trei sunt la fel de usoare pentru Hristos. Ori care din aceste minuni ai incerca sa patrunzi, simti, cu frica si cu tremur, atotputernica suflare ce a facut, in inceput, lumea. A zis Dumnezeu si a fost asa (Facere I, 11).
Acest Iair este numit la Matei dregator , iar Marcu si Luca arata ce fel de dregator era: un cap al comunitatii, mai-marele sinagogii, unde se intocmeau randuielile religiei si natiunii. Singurul lui copil era pe moarte. Cumplit lucru pentru el, care, la fel ca toti iudeii, avea o credinta firava, nelamurita, in viata de dupa moarte Mai mult, pentru un om cu intaietatea lui, lovitura era indoita. Odata durerea de parinte, era si rusinea si umilinta in fata poporului, pentru ca o astfel de pierdere era privita ca o pedeapsa de la Dumnezeu. Deznadajduit, a venit la Hristos si I s-a inchinat, zicand Fiica mea a murit de curand dar, venind, pune mana Ta peste ea si va fi vie (Matei 9, 18). De ce Luca ne spune ca fiica dregatorului era pe moarte iar Matei ca a murit de curand? Luca descrie intamplarea asa cum s-a desfasurat, iar Matei aduce chiar cuvintele lui Iair. Nu au oamenii obiceiul sa-si infatiseze nefericirea mai mare decat este? Aceasta exagerare vine din faptul ca nenorocirea, venind pe neasteptate, pare cu atat mai groaznica; pe de alta parte, omul care cauta ajutor tinde sa infatiseze pierderea drept mai mare decat este, ca sa primeasca ajutor cat mai repede. Cand o casa e in flacari, auzi: Sariti, ajutor, mi-a ars casa ! . Dar casa inca nu e scrum, ci abia a luat foc. Iar ca fata lui Iair nu murise inca la vremea cand el a spus Domnului aceste cuvinte se vede mai departe din cele rostite la venirea slujitorilor lui Iair.
Iair avea, intr-o masura, credinta in Hristos, dar aceasta credinta a lui nu o ajungea nici pe departe pe cea a sutasului roman din Capernaum. Pe cand acesta il oprea pe Hristos sa mearga la casa sa, ca unul ce se simtea nevrednic de cinstea aceasta, si doar il ruga: Zi numai cu cuvantul si se va tamadui sluga mea (Matei 8), Iair l-a chemat pe Domnul sa vina la casa lui si sa-si puna mana Sa deasupra fiicei care murise. Credinta lui, asadar, avea ceva trupesc intr-insa: Pune mana Ta peste ea . Iair cerea de la Hristos un fel tangibil de vindecare. De parca ar avea cuvantul lui Hristos mai putina putere decat mana Sa ! De parca glasul care a linistit furtuna si a scos demonii din oamenii indraciti si l-a inviat pe Lazar cel de patru zile mort si ingropat n-ar fi putut s-o invieze pe copila lui Iair la fel de bine ca si mana !Dar Domnul a fost preamilostiv si nu l-a lipsit pe indureratul parinte de grabnicul Sau ajutor, chiar daca credinta acestuia era cu lipsa. Iar pe drum s-a savarsit o minune asupra unei femei a carei credinta era mai mare decat a lui Iair, minune care l-a incredintat pe acesta ca Hristos intreg vindeca, nu numai mana Lui. In orice chip s-ar apropia cineva de Hristos, se tamaduieste. Mare mangaiere pentru cei care nu se pot atinge de Hristos intr-un chip anume. Domnul Si-a intins mainile pe Cruce ca sa cuprinda in imbratisarea Sa pe toti cei care vin catre El, de oriunde si oricum ar veni ei.
Dar vedeti ce s-a intamplat pe cand Hristos inainta impreuna cu multimile spre casa lui lair: i, pe cand se ducea El, multimile Il impresurau. i o femeie, care de doisprezece ani avea curgere de sange si cheltuise cu doctorii toata averea ei, si de nici unul nu putuse sa fie vin decata, apropiindu-se pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui si indata s-a oprit curgerea sangelui ei. Multime de oameni s-a strans in jurul lui Hristos la intoarcerea din Gadara si acum se imbulzea pe langa Dansul. Pentru ca se zice: S-a adunat la El multime multa (Marcu 5, 21).
Toti voiau sa-L vada, sa-L auda, sa fie in preajma Lui, unii din sete duhovniceasca, altii din pura curiozitate. In aceasta multimi se afla si femeia bolnava, iar boala ei era grea. Curgerea de sange a unei femei, chiar fireasca fiind, e un lucru suparator, o umilinta. Dar daca doisprezece ani in sir nu se opreste, ce izvor de chin, de rusine, de necuratie ! Aceasta faptura cautase vindecare si daduse pe doctori si pe leacuri tot ce avea, dar in zadar, nimeni si nimic nu-i fusese de ajutor. De parca Dumnezeu ar fi facut-o anume pentru valul de sange care nu se mai oprea, de parca tot rostul ci pe pamant ar fi fost sa se spele si sa se schimbe si sa se tarasca de la zi la alta intr-un chin si o necuratie fara leac. Asa ni se pare cand suferim de o boala cronica. Dar Dumnezeu ii purta de grija asa cum poarta oricareia din fapturile Sale. Boala i-a fost spre mantuire si spre mai marea lui Dumnezeu slava.
Numai sa ma ating de haina Lui si ma voi face sanatoasa (Matei 9, 21), isi spunea femeia, facandu-si cu greu loc prin multime ca sa ajunga la Hristos. Atat de mare era credinta acestei femei! Se increzuse pana atunci si in doctorii pe la care umblase zadarnic, tot atat de zadarnic cum zadarnica fusese si credinta in ei. Credinta nu ajuta, daca cel in care crezi nu are putere sa ajute. Sa taca asadar cei ce, din ignoranta si necredinta, pun minunile Evangheliei pe seama sugestiei si autosugestiei. Biata femeie chinuita nu indraznea nici macar sa apara in fata lui Hristos, sa-i spuna deschis suferinta ei. Cum ar fi putut sa-si dezvaluie chinul si umilinta inaintea atator oameni ? Ar fi trezit scarba si oprobiul public, pentru ca boala de care suferea era socotita rusinoasa, necurata. Iata de ce s-a apropiat pe la spate de Domnul, atingandu-se de haina Lui pe furis. i indata izvorul sangelui ei a incetat. Dar cum si-a dat ea seama ca i s-a oprit curgerea sangelui ? A simtit in trup ca s-a vindecat de boala (Marcu 5, 29). Ca un vierme care roade neincetat intr-o rana deschisa, asa trebuie sa-si fi simtit femeia pana atunci miscarea sangelui curgand fara oprire. Dar cand s-a atins de haina lui Hristos, sangele si-a gasit odihna; si ea nu l-a mai simtit, asa cum nici un om sanatos nu-si simte sangele. S-a patruns de sanatate, ca magnetul de forta magnetica, ca o incapere intunecoasa de lumina.
Nu a fost aceasta singura imprejurare cand un bolnav s-a vindecat numai la atingerea hainei lui Hristos. Ni se spune in alt loc ca multi cautau sa se atinga de poala hainei Lui; si cati se atingeau se vindecau (Matei 14, 36). Cate asemenea minuni de care nici nu s-a auzit, care nici n-au fost scrise, a savarsit Domnul intre oameni! i nu numai in anii vestirii mantuitoarei Sale Evanghelii, ci inca de la zamislirea Sa in preacuratul trup al Maicii Sale. Spune Gura-de-Aur: Minunile Sale sunt mai nenumarate ca picaturile de ploaie . Cum s-a schimbat, tainic, intreaga zidire odata cu intruparea Lui! i cate tainice minuni si preschimbari uimitoare nu se savarsesc pana astazi in credinciosii care se ating de impartasania cu trupul si sangele Sau!De negrait este lucru, de necuprins, de nepatruns ! Femeia aceasta nu s-a atins de trupul Lui, ci doar de haina, si indata s-a tamaduit de lunga boala din care n-o putuse scapa nici un ajutor pamantesc. Tot ce avusese cheltuise umbland pe la doctori dupa usurare. Doctorii i-au luat tot ce a avut, si nu i-a dat in nimic in schimb. Dar aici este Doctorul care nu cauta plata, care nu ia nimic ci da totul, si da neintarziat, fara nici o umbra de tulburare. Iata deplinatatea si desavarsirea darului care este de sus, pogorandu-se de la Parintele luminilor (Iacov 1, 17). i a zis Iisus: Cine este cel ce s-a atins de Mine? Dar toti tagaduind, Petru si ceilalti care erau cu El, au zis: Invatatorule, multimile Te imbulzesc si te stramtoreaza si Tu zici: Cine este cel ce s-a atins de Mine? . Iar Iisus a zis: S-a atins de Mine cineva. Caci am simtit o putere care a iesit din Mine . De ce intreaba Domnul ? El stie bine cine s-a atins de El, dupa cum stie si ca cei din jur nu stiu. Intreaba ca sa arate credinta femeii care s-a vindecat, ca s-o intareasca pentru totdeauna si in ea si in ceilalti, si ca sa vadeasca dumnezeiasca Lui putere tuturor celor atunci de fata si noua tuturor.
Omul trebuie sa primeasca orice dar de la Dumnezeu cu inima curata si multumire. Domnul a vrut sa arate credinta femeii, ca sa ne invete ca se cere credinta pentru a primi darul lui Dumnezeu, desi, dupa mila Lui cea mare, Dumnezeu face bine oamenilor si cand ei nu-si arata credinta. Cerand omului credinta, Dumnezeu ne dezvaluie vrednicia de fiinta libera si cuvantatoare. Cum ar fi omul liber si intelegator daca n-ar lucra si el de bunavoie ceva spre mantuire ? Iar Dumnezeu cere de la om cel mai putin cu putinta: credinta in Dumnezeul cel viu, in dragostea Lui de oameni care este totdeauna gata sa dea omului si sa faca pentru el totul spre binele lui. Aratand inaintea tuturor credinta femeii, Domnul a vrut sa intareasca si credinta lui Iair; sa-i arate acestuia ca nu e nevoie sa-i ceara sa mearga acasa la dansul si sa-si puna mana peste fiica sa moarta. El are putere sa vindece in orice chip, nu numai prin punerea mainilor; El lucreaza prin atingerea hainei ca si a mainii, de departe ca si de aproape, in drum ca si in casa.
Domnul vrea ca oamenii sa-I cunoasca puterea nu ca sa primeasca laude de la ei toata lauda omeneasca este ca nimic inaintea Lui ci pentru ca ei sa cunoasca adevarul, si sa foloseasca acest adevar. Iar adevarul acesta este: ca tot binele pe care il primeste omul, de la Hristos Insusi il primeste si cu voia lui Dumnezeu il primeste. Haina lui Hristos nu a tamaduit boala femeii dar firea lui Hristos. Iata puterea lui nemijlocita. Este aceiasi putere vie si voitoare care lucreaza si prin icoane si moaste intru binele credinciosilor. Credinta crestina nu are nimic de-a face cu vrajitoria. Nici un lucru din natura nu poate fi prin sine insusi de vreun folos omului, nici puterea Dumnezeului celui viu nu lucreaza fara stirea Lui. La fel stau lucrurile cu toate mijloacele pamantesti de vindecare, cu toate leacurile, cu toate apele. Dumnezeu nu sta departe de leacuri si ape cum nici Hristos nu sta departe de haina Lui. Oricine ia leacuri si bea ape minerale cu aceeasi credinta si sfiala cu care s-a atins aceasta femeie de haina lui Hristos, se va vindeca. Iar cine ia leacuri si ape fara Dumnezeu, rareori se vindeca. Iar daca totusi se vindeca si unul ca acesta, prin marea mila a lui Dumnezeu se vindeca,...
