Iubiţi ostaşi din Oastea Domnului! Eu mă gândesc, cu lacrimi în ochi, la cei mulţi…
Ce minunata si plina de invataturi este aceasta Evanghelie! Samarineanca se mira de apa cea vie; nu-si putea da seama ce ar fi si cum ar fi o astfel de apa. Dar eu ma intreb: oare mai altcum e azi? Oare cati dintre crestinii de azi ar putea da un raspuns corect la intrebarea: Ce []Ce minunata si plina de invataturi este aceasta Evanghelie! Samarineanca se mira de apa cea vie; nu-si putea da seama ce ar fi si cum ar fi o astfel de apa. Dar eu ma intreb: oare mai altcum e azi? Oare cati dintre crestinii de azi ar putea da un raspuns corect la intrebarea: Ce e apa cea vie? Vom incepe deci prin intrebarea: Ce este apa cea vie? i vom raspunde indata, pe scurt, direct si precis: Apa cea vie este izvorul ce curge din Stanca Gol gotei; este Jertfa cea mare si Sfanta a Crucii.
Fantana darurilor si a dragostei Tatalui Ceresc noi o aveam din vesnicie. In gradina Edenului, ea curgea din plin si din toate izvoarele. Dar pacatul lui Adam a astupat aceasta fantana. Izvorul ei s-a retras in stanca. Lumea a devenit un pamant pustiu, neumblat si fara de apa (Ps. 63, 1). A trebuit sa vina Fiul lui Dumnezeu sa sape iarasi fantana. i a trebuit sa sape adanc si din greu. A trebuit sa Se coboare in adancul pamantului, sa afle izvorul. A trebuit sa loveasca stanca aceasta cu Crucea Sa si cu suferintele Sale. Sulitele soldatilor, cuiele si ciocanele rastignitorilor a trebuit sa sape in stanca. Cand a rasunat cuvantul: Savarsi tu s a!, a tasnit Izvorul apelor vii. Intr-o lume pustie si fara de apa s au revarsat apele vietii si s-a auzit strigarea: De inseteaza cineva, sa vina la Mine si sa bea (Ioan 7, 37); si cei insetati, veniti la ape (Isaia 55, 1). i de atunci apele vietii curg mereu prin lume. Ele curg si vor curge mereu, pana la sfarsitul veacurilor, dand tuturor celor care se adapa din ele iertare de pacate, sanatate, viata, fericire si mantuire. Izvorul apelor vii a tasnit din Stanca Golgotei. Stramosii nostri aveau datina sa ridice pe la raspantiile drumurilor cate o cruce sub care sapau o fantana pentru drumetii cei insetati.
Ce inteles adanc a pus credinta stramosilor nostri in aceste cruci-fantani pe care necredinta noastra le lasa sa se rastoarne Ele sunt icoana apelor vii ce izvorasc din Crucea Golgotei. Un crestin viu are nevoie neincetat de aceasta apa vie, de aceasta apa a vietii, a sufletului.
Intrebati pe un medic ce rost are apa in viata noastra cea trupeasca si veti afla ca ea indeplineste slujba cea mare de a face sange. Fara apa n-am avea sange! Fara apa cea vie n-am avea viata sufleteasca. Apa cea vie este apa ce trebuie sufletului nostru, este apa dupa care inseteaza sufletul nostru, este apa cu care se adapa sufletul nostru. Aceasta este apa cea vie despre care vorbeste Domnul. Aceasta este apa dupa care inseteaza sufletul nostru. Aceasta este apa de care are lipsa sufletul nostru. Sufletul nostru isi are si el setea lui. Lumea nu poate astampara si satura aceasta sete. Lumea n are nici un picur de apa pentru aceasta sete. Foarte potrivit e pus acest adevar in chipul de mai jos. Lumea aceasta este un pustiu al pacatului. Este un pamant pustiu si fara de apa sufleteasca. Sufletul piere de sete in aceasta pustietate. Nici un izvor, nici o picatura de apa n are lumea aceasta pentru setea sufletului. Insetat a de Tine sufletul meu intr un pamant pustiu, neumblat si fara de apa (Ps. 62). Nici bogatia, nici averile, nici banii, nici desfatarile, nici stiinta si nici filozofia nu pot astampara setea sufletului. Ca norii si vantul fara de ploaie (Prov. 25, 14), asa este si lumea cu lucrurile ei fata de setea sufletului. Toate bogatiile, toate desfatarile si toate bucuriile lumii sunt niste nori fara apa (Iu da 12). Din norii a cestia nu picura nimic pentru suflet. Sufletul moare de sete sub acesti nori fara de apa. O suta de filozofi nu pot face la patul unui bolnav cat poate face un psalm, o rugaciune! Toate a vutiile si desfatarile lumii nu pot da pacea, bucuria si linistea sufleteasca pe care o are cel credincios.
Setea sufletului se poate adapa numai cu apa cea vie pe care a revar sat-o in lume Iisus Mantuitorul. In mijlocul apelor marii poti muri de sete! Apele marii nu pot astampara setea. Intocmai asa sunt si apele lumii. Ele nu astampara setea sufletului. Sufletul moare de sete in valurile lumii.
Setea cea sufleteasca poate fi adapata numai cu Izvorul apelor vii ce tasnesc din Stanca Golgotei, cu darurile ce ni le da Jertfa Crucii.
O, ce dar mare este aceasta, insa, vai, ce putini sunt cei care il folosesc! Cat de putini sunt acei care se adapa din izvorul apelor vii De ce? Pentru ca nu cunosc oamenii nici apa cea vie si n-au nici setea sufleteasca. Iar pricina acestor doua lucruri este una singura: nu l cunosc oamenii cu adevarat pe Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos si Jertfa Lui cea Sfanta. N au gustat cu adevarat din apa cea vie ce tasneste din Stanca Golgotei, pentru ca cel care a gustat din apa aceasta afla, dintr-o data, ca toate dulcetile acestei lumi...
Fantana darurilor si a dragostei Tatalui Ceresc noi o aveam din vesnicie. In gradina Edenului, ea curgea din plin si din toate izvoarele. Dar pacatul lui Adam a astupat aceasta fantana. Izvorul ei s-a retras in stanca. Lumea a devenit un pamant pustiu, neumblat si fara de apa (Ps. 63, 1). A trebuit sa vina Fiul lui Dumnezeu sa sape iarasi fantana. i a trebuit sa sape adanc si din greu. A trebuit sa Se coboare in adancul pamantului, sa afle izvorul. A trebuit sa loveasca stanca aceasta cu Crucea Sa si cu suferintele Sale. Sulitele soldatilor, cuiele si ciocanele rastignitorilor a trebuit sa sape in stanca. Cand a rasunat cuvantul: Savarsi tu s a!, a tasnit Izvorul apelor vii. Intr-o lume pustie si fara de apa s au revarsat apele vietii si s-a auzit strigarea: De inseteaza cineva, sa vina la Mine si sa bea (Ioan 7, 37); si cei insetati, veniti la ape (Isaia 55, 1). i de atunci apele vietii curg mereu prin lume. Ele curg si vor curge mereu, pana la sfarsitul veacurilor, dand tuturor celor care se adapa din ele iertare de pacate, sanatate, viata, fericire si mantuire. Izvorul apelor vii a tasnit din Stanca Golgotei. Stramosii nostri aveau datina sa ridice pe la raspantiile drumurilor cate o cruce sub care sapau o fantana pentru drumetii cei insetati.
Ce inteles adanc a pus credinta stramosilor nostri in aceste cruci-fantani pe care necredinta noastra le lasa sa se rastoarne Ele sunt icoana apelor vii ce izvorasc din Crucea Golgotei. Un crestin viu are nevoie neincetat de aceasta apa vie, de aceasta apa a vietii, a sufletului.
Intrebati pe un medic ce rost are apa in viata noastra cea trupeasca si veti afla ca ea indeplineste slujba cea mare de a face sange. Fara apa n-am avea sange! Fara apa cea vie n-am avea viata sufleteasca. Apa cea vie este apa ce trebuie sufletului nostru, este apa dupa care inseteaza sufletul nostru, este apa cu care se adapa sufletul nostru. Aceasta este apa cea vie despre care vorbeste Domnul. Aceasta este apa dupa care inseteaza sufletul nostru. Aceasta este apa de care are lipsa sufletul nostru. Sufletul nostru isi are si el setea lui. Lumea nu poate astampara si satura aceasta sete. Lumea n are nici un picur de apa pentru aceasta sete. Foarte potrivit e pus acest adevar in chipul de mai jos. Lumea aceasta este un pustiu al pacatului. Este un pamant pustiu si fara de apa sufleteasca. Sufletul piere de sete in aceasta pustietate. Nici un izvor, nici o picatura de apa n are lumea aceasta pentru setea sufletului. Insetat a de Tine sufletul meu intr un pamant pustiu, neumblat si fara de apa (Ps. 62). Nici bogatia, nici averile, nici banii, nici desfatarile, nici stiinta si nici filozofia nu pot astampara setea sufletului. Ca norii si vantul fara de ploaie (Prov. 25, 14), asa este si lumea cu lucrurile ei fata de setea sufletului. Toate bogatiile, toate desfatarile si toate bucuriile lumii sunt niste nori fara apa (Iu da 12). Din norii a cestia nu picura nimic pentru suflet. Sufletul moare de sete sub acesti nori fara de apa. O suta de filozofi nu pot face la patul unui bolnav cat poate face un psalm, o rugaciune! Toate a vutiile si desfatarile lumii nu pot da pacea, bucuria si linistea sufleteasca pe care o are cel credincios.
Setea sufletului se poate adapa numai cu apa cea vie pe care a revar sat-o in lume Iisus Mantuitorul. In mijlocul apelor marii poti muri de sete! Apele marii nu pot astampara setea. Intocmai asa sunt si apele lumii. Ele nu astampara setea sufletului. Sufletul moare de sete in valurile lumii.
Setea cea sufleteasca poate fi adapata numai cu Izvorul apelor vii ce tasnesc din Stanca Golgotei, cu darurile ce ni le da Jertfa Crucii.
O, ce dar mare este aceasta, insa, vai, ce putini sunt cei care il folosesc! Cat de putini sunt acei care se adapa din izvorul apelor vii De ce? Pentru ca nu cunosc oamenii nici apa cea vie si n-au nici setea sufleteasca. Iar pricina acestor doua lucruri este una singura: nu l cunosc oamenii cu adevarat pe Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos si Jertfa Lui cea Sfanta. N au gustat cu adevarat din apa cea vie ce tasneste din Stanca Golgotei, pentru ca cel care a gustat din apa aceasta afla, dintr-o data, ca toate dulcetile acestei lumi...
