„Paradisul preafrumos al Scripturilor”
Inaltpreasfintitul Parinte Andrei Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului si Mitropolitul Clujului, Maramuresului si Salajului Sfantul Ioan Damaschinul ne indeamna sa batem la poarta Paradisului preafrumos al Scripturilor . Ce legatura are aceasta sintagma cu omul duhovnicesc vom vedea imediat. Omul duhovnicesc, asa cum am mai amintit, este in stare sa patrunda Sfintele Scripturi, in intelesul []Inaltpreasfintitul Parinte AndreiArhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului si Mitropolitul Clujului, Maramuresului si SalajuluiSfantul Ioan Damaschinul ne indeamna sa batem la poarta Paradisului preafrumos al Scripturilor .
Ce legatura are aceasta sintagma cu omul duhovnicesc vom vedea imediat. Omul duhovnicesc, asa cum am mai amintit, este in stare sa patrunda Sfintele Scripturi, in intelesul lor tainic.
Ne aducem aminte ca in perioada crestinismului primar unul dintre cei mai vestiti parinti nevoitori era Sfantul Antonie cel Mare. Cu nedumeririle, cu intrebarile, cu nelinistile lor il abordau atat ucenicii, cat si credinciosii veniti de departe. Intr-o buna zi, cineva i-a pus o intrebare din cartea Leviticului. O intrebare grea, legata de un text, text pe care nu-l intelegea nici Sfantul Antonie cel Mare. i atunci ce a facut? Ne relateaza ucenicul sau, Ava Ammona, ca a iesit Sfantul Antonie in pustie. i Ava Ammona a mers tiptil pe urmele lui. Sfantul Antonie, cand s-a vazut singur, a intins mainile la cer si a zis: Doamne, trimite-l pe Moise sa-mi talcuiasca acest verset, pentru ca el l-a scris prin inspiratie de la Tine. Trimite-l pe Moise! i Ava Ammona a auzit glasul, nu l-a inteles, dar a auzit glasul lui Moise care ii talcuia Sfantului Antonie cel Mare Scripturile.[1] Omul duhovnicesc are deci posibilitatea sa patrunda intelesul Scripturilor. i de aceea ne vom ocupa tocmai de importanta citirii, patrunderii si nutririi cu cuvantul Scripturilor, al Scripturilor numite Paradis prea frumos de catre Sfantul Ioan Damaschinul. Nu este pentru omul credincios doar un exercitiu frumos, nu este nici doar o cale de a se imbogati din punctul de vedere al cunostintelor, ci, omul citind Scripturile, se nutreste. Traim intr-o lume pragmatica. Din orice demers omul doreste sa castige. Cel mai mare castig, referitor la formarea lui duhovniceasca, il are omul citind Sfanta Scriptura. Mantuitorul, in Evanghelia de la Matei, ne spune asa: Nu numai cu paine va trai omul, ci cu tot cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu .[2] Sfanta Scriptura cuprinde cuvintele iesite din gura lui Dumnezeu. Dumnezeu a revelat, a descoperit Sfanta Scriptura. Ne spune Sfantul Apostol Pavel in a doua Epistola catre Timotei: Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos spre invatatura, spre mustrare, spre indreptare, spre inteleptirea cea intru dreptate .[3] Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu. i atunci, in mod logic, mergand pe acest fir, omul citind Scripturile il cunoaste pe Dumnezeu. Dumnezeu ni se descopera prin Scripturi. Nu numai prin Scripturi, ci si prin Sfanta Traditie si prin firea inconjuratoare. Domnul Iisus Hristos intr-o disputa cu fariseii, in Evanghelia de la Ioan, zice asa: Cercetati Scripturile ca socotiti ca in ele aveti viata vesnica. i acelea sunt care marturisesc despre Mine .[4] Scripturile marturisesc despre Domnul Hristos, iar Domnul Hristos marturiseste despre Tatal, despre Dumnezeu Tatal si toata aceasta lucrare se face in Duhul Sfant. La inceputul Epistolei catre Evrei ne spune Sfantul Apostol Pavel lucrul urmator, care inca o data ne convinge de faptul ca Scripturile sunt Paradisul preafrumos, sunt Paradisul cel dumnezeiesc: Dupa ce Dumnezeu odinioara, in multe randuri si-n multe chipuri, a vorbit parintilor nostri prin proroci, in zilele acestea mai de pe urma ne-a grait noua prin Fiul, pe care L-a pus mostenitor a toate si prin care a facut si veacurile .[5] Ceea ce ne-a grait noua Dumnezeu prin Fiul este cuprins in Cartea Cartilor, este cuprins in Sfanta Scriptura, paradisul preafrumos in care gasim nutremant sufletesc. Folosul citirii Scripturilor ni-l arata Sfantul Ioan Damaschinul: Intocmai ca un copac sadit la izvoarele apelor, tot astfel si sufletul udat cu dumnezeiasca Scriptura se ingrasa si da rod copt, credinta ortodoxa. Se impodobeste cu frunze intotdeauna verzi, adica cu fapte placute lui Dumnezeu. Prin Sfintele Scripturi suntem indreptati spre virtute in contemplatie netulburata. In ele gasim indemn spre orice fel de virtute si indepartare de la toata rautatea. Daca suntem iubitori de invatatura, vom fi si cu multa invatatura, caci prin silinta, prin osteneala si prin harul lui Dumnezeu, se duc la bun sfarsit toate. Cel care cere, primeste. Cel care cauta, gaseste si celui care bate, i se va deschide. Sa batem deci la Paradisul preafrumos al Scripturilor; la Paradisul cel cu bun miros; cel prea dulce; cel preafrumos; Cel ce rasuna la urechile noastre cu tot felul de cantari ale pasarilor spirituale purtatoare de Dumnezeu; Cel care se atinge de inima noastra care o mangaie cand este intristata; O potoleste cand este maniata si o umple de o bucurie vesnica care ne inalta mintea pe spatele stralucitor ca aurul si prea luminat al porumbitei dumnezeiesti si o suie cu aripile prea stralucitoare catre Fiul Unul nascut si mostenitorul, saditorul viei celei spirituale si prin El o duce la Tatal Luminilor. Sa nu batem superficial, ci mai de graba cu osardie si cu staruinta. Sa nu trandavim de a bate, caci in chipul acesta ni se va deschide. Daca citim o data, de doua ori si nu intelegem ceea ce citim, sa nu trandavim, ci sa staruim, sa meditam, sa intrebam. Caci spune Scriptura: intreaba pe tatal tau, si-ti va vesti si pe batranii tai, si-ti vor spune. Cunostinta nu este a tuturora. Sa scoatem din izvorul paradisului apa vesnic curgatoare si preacurata, care salta spre viata. Sa ne veselim sa ne desfatam fara sat, caci are un har nesfarsit .[6] Din acest citat retinem o expresie: cunostinta nu este a tuturora. Sfantul Ioan Damaschinul ne indeamna sa citim Scripturile, sa batem la Paradisul cel preafrumos al Scripturilor. Scriptura ne mangaie sufletul, ni-l inveseleste, ea fiind, asa cum ne spune Mantuitorul, hrana. Dar cunostinta nu este a tuturora. Noi pacatosi fiind, inca nepurificati de rautati, nu suntem in masura sa patrundem Scripturile, asa cum, de exemplu, le patrundea Sfantul Antonie cel Mare, vorbind cu Moise, datorita sfinteniei sale sufletesti.
Nu numai Sfantul Ioan Damaschinul ne spune ca nu este a tuturor cunostinta. Noi pacatosii trebuie sa ne calauzim dupa scrierile Sfintilor Parinti, sa-i intrebam pe ei. Sa-i intrebam, de asemenea, pe duhovnicii nostri, atunci cand ne incurcam citind...
Ce legatura are aceasta sintagma cu omul duhovnicesc vom vedea imediat. Omul duhovnicesc, asa cum am mai amintit, este in stare sa patrunda Sfintele Scripturi, in intelesul lor tainic.
Ne aducem aminte ca in perioada crestinismului primar unul dintre cei mai vestiti parinti nevoitori era Sfantul Antonie cel Mare. Cu nedumeririle, cu intrebarile, cu nelinistile lor il abordau atat ucenicii, cat si credinciosii veniti de departe. Intr-o buna zi, cineva i-a pus o intrebare din cartea Leviticului. O intrebare grea, legata de un text, text pe care nu-l intelegea nici Sfantul Antonie cel Mare. i atunci ce a facut? Ne relateaza ucenicul sau, Ava Ammona, ca a iesit Sfantul Antonie in pustie. i Ava Ammona a mers tiptil pe urmele lui. Sfantul Antonie, cand s-a vazut singur, a intins mainile la cer si a zis: Doamne, trimite-l pe Moise sa-mi talcuiasca acest verset, pentru ca el l-a scris prin inspiratie de la Tine. Trimite-l pe Moise! i Ava Ammona a auzit glasul, nu l-a inteles, dar a auzit glasul lui Moise care ii talcuia Sfantului Antonie cel Mare Scripturile.[1] Omul duhovnicesc are deci posibilitatea sa patrunda intelesul Scripturilor. i de aceea ne vom ocupa tocmai de importanta citirii, patrunderii si nutririi cu cuvantul Scripturilor, al Scripturilor numite Paradis prea frumos de catre Sfantul Ioan Damaschinul. Nu este pentru omul credincios doar un exercitiu frumos, nu este nici doar o cale de a se imbogati din punctul de vedere al cunostintelor, ci, omul citind Scripturile, se nutreste. Traim intr-o lume pragmatica. Din orice demers omul doreste sa castige. Cel mai mare castig, referitor la formarea lui duhovniceasca, il are omul citind Sfanta Scriptura. Mantuitorul, in Evanghelia de la Matei, ne spune asa: Nu numai cu paine va trai omul, ci cu tot cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu .[2] Sfanta Scriptura cuprinde cuvintele iesite din gura lui Dumnezeu. Dumnezeu a revelat, a descoperit Sfanta Scriptura. Ne spune Sfantul Apostol Pavel in a doua Epistola catre Timotei: Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos spre invatatura, spre mustrare, spre indreptare, spre inteleptirea cea intru dreptate .[3] Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu. i atunci, in mod logic, mergand pe acest fir, omul citind Scripturile il cunoaste pe Dumnezeu. Dumnezeu ni se descopera prin Scripturi. Nu numai prin Scripturi, ci si prin Sfanta Traditie si prin firea inconjuratoare. Domnul Iisus Hristos intr-o disputa cu fariseii, in Evanghelia de la Ioan, zice asa: Cercetati Scripturile ca socotiti ca in ele aveti viata vesnica. i acelea sunt care marturisesc despre Mine .[4] Scripturile marturisesc despre Domnul Hristos, iar Domnul Hristos marturiseste despre Tatal, despre Dumnezeu Tatal si toata aceasta lucrare se face in Duhul Sfant. La inceputul Epistolei catre Evrei ne spune Sfantul Apostol Pavel lucrul urmator, care inca o data ne convinge de faptul ca Scripturile sunt Paradisul preafrumos, sunt Paradisul cel dumnezeiesc: Dupa ce Dumnezeu odinioara, in multe randuri si-n multe chipuri, a vorbit parintilor nostri prin proroci, in zilele acestea mai de pe urma ne-a grait noua prin Fiul, pe care L-a pus mostenitor a toate si prin care a facut si veacurile .[5] Ceea ce ne-a grait noua Dumnezeu prin Fiul este cuprins in Cartea Cartilor, este cuprins in Sfanta Scriptura, paradisul preafrumos in care gasim nutremant sufletesc. Folosul citirii Scripturilor ni-l arata Sfantul Ioan Damaschinul: Intocmai ca un copac sadit la izvoarele apelor, tot astfel si sufletul udat cu dumnezeiasca Scriptura se ingrasa si da rod copt, credinta ortodoxa. Se impodobeste cu frunze intotdeauna verzi, adica cu fapte placute lui Dumnezeu. Prin Sfintele Scripturi suntem indreptati spre virtute in contemplatie netulburata. In ele gasim indemn spre orice fel de virtute si indepartare de la toata rautatea. Daca suntem iubitori de invatatura, vom fi si cu multa invatatura, caci prin silinta, prin osteneala si prin harul lui Dumnezeu, se duc la bun sfarsit toate. Cel care cere, primeste. Cel care cauta, gaseste si celui care bate, i se va deschide. Sa batem deci la Paradisul preafrumos al Scripturilor; la Paradisul cel cu bun miros; cel prea dulce; cel preafrumos; Cel ce rasuna la urechile noastre cu tot felul de cantari ale pasarilor spirituale purtatoare de Dumnezeu; Cel care se atinge de inima noastra care o mangaie cand este intristata; O potoleste cand este maniata si o umple de o bucurie vesnica care ne inalta mintea pe spatele stralucitor ca aurul si prea luminat al porumbitei dumnezeiesti si o suie cu aripile prea stralucitoare catre Fiul Unul nascut si mostenitorul, saditorul viei celei spirituale si prin El o duce la Tatal Luminilor. Sa nu batem superficial, ci mai de graba cu osardie si cu staruinta. Sa nu trandavim de a bate, caci in chipul acesta ni se va deschide. Daca citim o data, de doua ori si nu intelegem ceea ce citim, sa nu trandavim, ci sa staruim, sa meditam, sa intrebam. Caci spune Scriptura: intreaba pe tatal tau, si-ti va vesti si pe batranii tai, si-ti vor spune. Cunostinta nu este a tuturora. Sa scoatem din izvorul paradisului apa vesnic curgatoare si preacurata, care salta spre viata. Sa ne veselim sa ne desfatam fara sat, caci are un har nesfarsit .[6] Din acest citat retinem o expresie: cunostinta nu este a tuturora. Sfantul Ioan Damaschinul ne indeamna sa citim Scripturile, sa batem la Paradisul cel preafrumos al Scripturilor. Scriptura ne mangaie sufletul, ni-l inveseleste, ea fiind, asa cum ne spune Mantuitorul, hrana. Dar cunostinta nu este a tuturora. Noi pacatosi fiind, inca nepurificati de rautati, nu suntem in masura sa patrundem Scripturile, asa cum, de exemplu, le patrundea Sfantul Antonie cel Mare, vorbind cu Moise, datorita sfinteniei sale sufletesti.
Nu numai Sfantul Ioan Damaschinul ne spune ca nu este a tuturor cunostinta. Noi pacatosii trebuie sa ne calauzim dupa scrierile Sfintilor Parinti, sa-i intrebam pe ei. Sa-i intrebam, de asemenea, pe duhovnicii nostri, atunci cand ne incurcam citind...
